CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Foileton >  




Autor: Mihai Condur         Ediţia nr. 2997 din 16 martie 2019        Toate Articolele Autorului

FORTĂREAȚA XIX
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
I se spunea ,,Metromaniaculˮ, și mai era supranumit și ,,Holotraficanaˮ sau ,,Holotraficantulˮ ,,Hologunulˮ plus alte câteva apelative mai puțin uzitate cu care fusese gratulat de-a lungul timpului.  
 
Metromaniacul era deci un om în carne și oase care exista cu adevărat, întrucât mulți credeau că personajul era un fel de poveste despre un brigand inexistent, o holoapariție în sensul strict al cuvântului și atât, personaj desprins cumva din literatura de ficțiune sau inventat de scenariștii filmelor de acțiune.  
 
Metromaniacul era deci un tip de vreo 60 de ani, un trilionar pe care toți care știau că el există, credeau că e un tip și excentric și singuratic, căruia îi plăcuse să se amestece cam în tot ceea ce însemna trafic de aproape orice. La cei 60 de ani era încă un tip cu o alură atletică, cu păr grizonat care încadra un chip dreptunghiular cu bărbie fermă și cu mușchii feței care păreau oarecum încordați cam tot timpul dar care nu-i răpeau deloc dintr-un anumit farmec, cuceritor și carismatic în același timp.  
 
Ochii săi de un albastru închis precum ai oțelului decălit și ars prin debitare dezvăluiau o privire rece, scrutătoare, permanenet preocupată, parcă niciodată odihnindu-se, privire care avea însă o anumită moliciune reconfortantă uneori. Și asta era Metromaniacul. Un om aprig care nu ierta nimic din ceea ce nu era de iertat, dar care totuși putea fi un om maleabil uneori cu care se putea discuta de la egal la egal și care putea face concesii surprinzătoare.  
 
Metromaniacul controla o avere imensă parte din ea moștenită de la tatăl său adoptiv iar cealaltă parte constuită de el pe baza a tot felul de afaceri și speculații mai mult sau mai puțin la vedere, mai mult sau mai puțin legale, specialitatea lui fiind afacerile cu paravan, acolo unde el aflase cu mult timp în urmă că se învârteau sume colosale.  
 
Numele lui, arhicunoscut de altfel era: Brenn Boward Belcanno și era unul din puținii trilionari care nu făceau parte din consorțiul celor trei hexagoane nefiind afiliat acestora, dar nici dușmanul și nici concurentul lor, deși unii credeau mai degrabă varianta inversă, însă Brenn Boward Belcanno avea multe contracte de asociere de rang doi cu aceștia, în varii domenii, afaceri, etc. fiind un fel de tolerat în relațiile cu dânșii, asta datorită unei politici abile dusă de trilionar.  
 
Însă deși numele de B.B.Belcanno se știa cui îi era atribuit, cel de ,,Metromaniacˮ ori ,,Holotraficanaˮ și celelate asemenea erau atribuite unei umbre, care lovea din umbră când situațiile impuneau.  
 
Însă B.B.Belcanno ajunsese ceea ce era și pentru faptul că făcuse diverse servicii mașinăriei mondiale, unele dintre ele excepționale.  
 
În mod normal, alianța Tri Hexa, cum îi plăcea lui Brenn Boward Belcanno s-o denumească, nu suporta parteneri sau asociați cu drepturi egale, ci doar executanți docili, de rang doi, trei, patru, etc. Iar cei care reușiseră într-un fel sau altul să se țină un timp independenți, fuseseră în cele din urmă încorporați la alianță, cu voia sau fără voia lor, mai ales după ce elita TriHexa pusese mâna, încet, încet, pe mare parte din puterea globală.  
 
Cei care rămăseseră totuși independenți cât de cât, aveau relații foarte sus puse după cum era și B.B.Belcanno, însă aceștia se numărau pe degetele de la o mână ciungă, după cum remarcase careva. Mai era însă un motiv pentru care erau acceptați cei câțiva care păreau a fi neînregimentați sub cele trei hexagoane și guvernarea lor globală, G.G.  
 
Era un fel de regulă de fapt, nescrisă desigur, aceea de a lăsa cam un unu-doi la sută din întreg la îndemâna oricui s-ar fi priceput să pună mâna pe micile procente, deoarece chiar sistemul își dădea seama că nu poate controla chiar totul și decât să încerce acest lucru cumva dificil, era mai bine ca cei care se băteau pentru a controla firmiturile de la masa lor să fie lăsați cumva liberi s-o facă cu metode proprii, alianța căutând să-i controleze pe aceștia prin diferite pârghii.  
 
Așa că foarte multe rezolvări ale unor probleme și ale unor situații neprevăzute, politice, economice sau sociale își găsiseră soluții chiar prin cei care controlau acel unu, doi, la sută.  
 
Și, mulți admiteau faptul că sistemul controlat de alianța celor trei hexagoane condusă de Lordul Quiperattor deținea undeva la 97 sau 98 la sută, iar Brenn B. Belcanno, credeau mulți, că avea un control de aproape 1 la sută din ceea ce reprezenta averea și influența globală ceea ce era foarte, foarte mult pentru un singur deținător.  
 
Puterea globală nu era însă dată doar de cantitatea de bani pe care o putea angrena cineva în jocul puterii, ci era cuantificată printr-o formulă sintetică exprimată și dată de mai multe criterii printre care: volumul de monedă deținut la care se adăugau acțiunile de pe piață, valoarea bunurilor deținute, influența politică și militară exercitată, și nu doar pe un continent, pentru că cei care erau doar puteri locale nici nu erau luați într-un calcul separat ci încorporați unui rang superior lor fiind considerați de obicei simpli executanți din teritorii. La acestea se adăugau și alți indicatori macro economici obișnuiți care însă erau decurgeri din primele criterii enunțate.  
 
Se insinua în anumite cercuri, despre B.B.Belcanno, că deținea totuși în mod real, cam 10 la sută din conjunctura globală, conform acelei formule pe care o insinuau unii și alții iar dacă era adevărat însemna că era enorm de mult pentru un singur om.  
 
Alianța Tri Hexa deținea conform acelui algoritm cam 78 la sută dar reamarcaseră toți asta, Alianța se comporta ca și cum ar fi deținut 99 la sută.  
 
Exista însă și reversul medaliei pentru trilionar.  
 
Acela că independența sa nu era una reală. Știa că era liber să facă cam ce vrea în interiorul cuștii iar dresorul era afară și se numea TriHexa. Cel mai bun exemplu erau banii pe care B.B. îi deținea și care erau interconectați și încorporați în proiecte așa zis comune și doar o mică parte, cam zece la sută din ceea ce deținea îi avea disponibili fără condiții sau clauze.  
 
De fapt era o șmecherie a politicii monetare a T.H. care sugera tuturor membrilor săi și asociaților că o dezvoltare din ce în ce mai rapidă și accelerată a economiei mondiale necesita din ce în ce mai mulți bani, cu creșteri în progresie geometrică, aceștia nefiind niciodată îndeajuns pentru proiectele planetare. De aceea interconectarea și încorporarea paralelă a fluxurilor financiare ofereau iluzia benefică că sunt mai mulți bani în circulație.  
 
B.B. însă înțelegea perfect mecanismele fiindcă și el stăpânea micul său imperiu financiar. Toată lumea vorbea de inflații devastatoare însă când era vorba de acest gen de inflație virtuală, toți cei angrenați în jocul monetar nu scoteau o vorbuliță.  
 
Intuise cu mult timp în urmă că inflațiile fie ele reale sau virtuale erau doar o armă ca toate armele, cu încărcător, cu muniție, cu trăgaci, și care aveau nevoie în cele din urmă și de o țintă.  
 
Strategia folosirii unui asemenea tip de armă era dezarmant de simplă.  
 
Chiar asasinii te ajutau să dezvolți un proiect și când lucrurile mergeau excelent și se pompau bani cu nemiluita, dintr-odată, cineva, un eveniment neprevăzut, o știre lansată pe canalele media, o sinucidere misterioasă, declanșau trăgaciul și ceea ce era închegat pe un anumit proiect intra pe mâna altora, care de cele mai multe ori erau chiar cei care finanțaseră de la bun început.  
 
În timp el mai înțelesese și altceva. Faptul că falimentul nu era cel mai rău lucru. Faptul că colapsurile te aduceau cu picioarele pe pământ și erau profesori excelenți dacă înțelegeai că viața are și ea un trăgaci și o țeavă îndreptată spre tine.  
 
Învățase să speculeze orice moment prielnic iar marele său succes se bazase pe faptul că hărțile fizice nu se suprapuneau cu cele economice și nici cu hărțile bancare. Totul era un amalgam de interese care trasau granițe știute de puțini oameni care dacă le înțelegeai rostul puteai fi un om de succes. Intuise cu mult înainte că hărțile economice ale unei puteri putea opera aproape fără restricții pe un teritoriu care fizic îi era ostil din punct de vedere politic economic sau militar.  
 
Iar ulterior, noțiunile de: țară, stat iar mai apoi entitate guvernamentală nu făcuseră decât să se rescrie hărțile economice funcție de noile condiții din ce în ce mai rapid. B.B avea părerile proprii despre economie și știa de pildă că creșterile ultrarapide erau pentru proști și erau în cele din urmă tot o armă cu trăgaci instrumentată abil. Cei care respingeau astfel de planuri erau în siguranță. Cei care credeau acestor idei gonflabile erau pierduți.  
 
Văzuse coloși prăbușindu-se. Și toți credeau că drama unui colos era frica acestuia de a se prăbuși. B.B. credea însă că drama unui colos era de fapt revenirea acestuia la punctul de plecare. Adică la un punct în care existase ca ceva comun în cele din urmă. Însă era convins că epava care fusese colos cândva trebuia să-și trăiască ulterior drama în vanitatea sa perfectă de imagine făcută zob și amestecată cu țărâna în care căzuse dar la care se prosternaseră cândva și cei puternici și cei slabi.  
 
Imperiile existau pentru ca acestea să urce cândva pe eșafodul istoriei iar apoi după decapitarea în public, vândute la bucată și licitate în gura mare în piața de vechituri. Era una din maximele sale favorite pe care o spunea uneori în adunări alese.  
 
La o ședință a unor puternici ai zilei unde fusese invitat ca observator cu drept la cuvânt B.B. ridicase următoarele observați. Erau acolo toți marii finațiști.  
 
Cum era posibil ca o cantitate de monedă să se dubleze, virtual desigur, iar producția de bunuri si servicii să crească nesemnificativ în urma imenselor fonduri investite iar în aceste condiții reculul economic generat de eșecurile politicilor monetare neputând fi stopat decât cu greu, prin ocolișuri financiare și economice, crize devastatoare sau prin conflicte armate instrumentate de inginerii crimei? Păreau lucruri întâmplate sau erau lucruri aranjate? Fiindcă schema părea mereu a fi la fel cu costuri enorme care aveau o singură direcție. Băncile, care prosperau indiferent de situații.  
 
Înțelegeau toți cei care voiau să înțeleagă că Planetary Hexa Banq credita la nesfârșit neținând seama cantitatea de monedă existentă real surclasând cu mult barierele virtuale care permiteau împrumuturile și transferul fondurilor prin interconectare și finanțare paralelă.  
 
Asta însemna printre altele că nimeni nu mai avea control pe banii proprii iar B.B era afectat în mod direct iar băncile se comportau abuziv, aceste abuzuri crescând an de an.  
 
Erau de fapt niște profitori care profitau de faptul că nu toți posesorii de cont foloseau banii simultan și nici permanent și nici nu erau lăsați să o facă.  
 
Doar ei, bancherii aveau voie să facă asta!  
 
Erau câteva idei lansate, unele părând a fi cam incoerente pentru mulți însă toți știau că trilionarul lovea în fundamentul monetar al TriHexa.  
 
B.B. primise un răspuns pe un ton acid. Un finanțist cu o privire sumbră și ameneințătoare îl întrebase dacă auzise de monedele uriașe de piatră din Micronezia, care în urmă cu secole suplineau plăți diverse între triburile de acolo. Și, cum acele monede cântărind sute de kilograme erau depozitate permanent într-un fel de parc, și-și schimbau doar proprietarul fiindcă nimeni nu le putea mișca din locul unde erau puse, nici vorbă să le fure careva...  
 
Desigur că auzise.  
 
,,Noi suntem pietrele Mr. Belcanno. Neschimbați. Aceiași tot timpul. Eterni, ca să spun așa.  
 
Așa zișii proprietari, vremelnici, sunt toți ceilalți care nu sunt reprezentați aici la masa aceasta! ˮ  
 
B.B. nu se lăsase pus la punct de remarca finanțistului.  
 
,,În insula Yap domnule deținător de conturi volatile și virtuale, pietrele au fost cioplite și ele de vremelnicii proprietari. Ele n-ar fi putut exista fără vremelnicii proprietari. Iar eu știu că vremelnicia nu poate crea eternitate.ˮ  
 
Nici bancherul nu se lăsase însă.  
 
,,Știm cu toții cum ați făcut avere domnule Belcanno! Speculații, anexări, redistribuiri de bunuri de orice fel și dirijarea fluxurilor financiare spre folos propriu, în urma unor conflicte militare, splolierea unor jucători importanți ai pieței fără avizul vreunei autorități, lovituri aranjate politic, intervenții neconcurențiale pe piață, abducții de conturi, titluri și diverse mărci și alte proprietăți intelectuale ,,jepuiteˮprin intimidări și presiuni monopolare, dictarea ratelor de schimb a cursurilor, fluctuații controlate sever prin terți, quarți ori chiar prin mai multe mâini. Mai vreți? Tatăl domniei vostre are pe conștiință multe crime, domnule Belcanno. Așadar...nu ne dați nouă lecții... Și, încă ceva.... Aveți legături strânse cu Holotraficanul, sau chiar voi sunteți?ˮ  
 
Belcanno iarăși nu tăcu.  
 
,,Din moment ce aveți atâtea dovezi domnule Ullroy, vorbiți-ne mai bine de organizația Kasstell, din cantonul guvernoral Kerson și loviturile date de-acolo în toată lumea, metromaniacilor. Voi, Kasstell-ul sunteți Metromaniacul!"  
 
Ullroy Forgas se ridicase amenințător de pe fotoliul său în timp ce B.B, Belcanno își aprinsese o țigaretă scumpă din foiță de aur. Se iscase o busculadă plină de amenințări și revere rupte. Se întâmplase însă un lucru ciudat chiar atunci. Pe un panou imens din sală apăru figura Lordului Stăpânitor.  
 
,,Domnilor, rostise acesta amenințător, Vă cer imperios să vă păstrați calmul. Operațiunea la care suntem parteneri, de preluare a puterii financiare mondiale necesită un calm și o disciplină foarte mare. ˮ  
 
Însă Ullroy și mai mulți aliați începură un nou vacarm de amenințări. Și atunci se petrecu un fapt incredibil. Mai întâi se auzi un sunet animalic amenințător, asemenător cu cel al unui tigru sau al unui leu. Apoi apăru în mijlocul lor un fel de fiară înfricoșătoare, o holoapariție, înțelegeau asta cu toții, însă care părea foarte reală. Capul și gura fiarei erau ca ale unui leu sau tigru însă corpul era acoperit cu un fel de sozi care păreau metalici și irizau o lumină care-și schimba culoarea. Ca într-un fel de transă animalul acela trecu printre cei prezenți paralizați de frică. Înțelegeau cu toții că Lordul Quipperator era de fapt un mentalist extrem de puternic. Iar de pe panou îi privea chipul încruntat al Lordului, care le vorbi.  
 
,,Domnule Ullroy Forgas, B.B. este aliatul TriHexa. Încetați această ceartă și puneți la punct cele necesare pentru preluare. Timpul este prea scurt și dacă ratăm, veți suporta consecințele.ˮ  
 
Animalul scoase din nou un mârâit amenințător iar panoul se întunecă în timp ce leul holomaterial plonjă printr-o săritură către sticla fumurie a uneia din ferestre ,,topindu-seˮ pe luciul acesteia. Se aflau cu toții în clădirea Wanderbildt.  
 
* * *  
 
Mulți din interiorul elitei se întrebau cum rezistase B.B.Belcanno într-un parteneriat care nu admitea titluri de asociați cu drepturi egale ci doar de subordonați ori simpli executanți. Mulți considerau că trebuia să fie ceva la mijloc, care le depășea înțelegerea.  
 
De aceea printre liderii mai mici din T.H. trilionarul era foarte urât de aceștia.  
 
Însă mai toți credeau, și era de dorit pentru ei, că era o chestiune de timp pentru ca averea și tot ceea ce deținea B.B. să treacă la un moment dat în umbra celor trei hexagoane înzăuate, aceasta cu sau fără voia lui.  
 
Dorința aceasta a unora din elita TriHexa se datora poate și faptului că averea și influența lui B.B.depășise și în trecut, cu mult, averea multor membri din elită iar aceștia vociferau adesea, pentru că în timp ce ei fuseseră încorporați în T.H. trilionarul extraelitist își făcea de cap prin jungla politico-economică mondială râzându-le în nas acestora.  
 
Însă B.B.Belcanno știa că elita celor trei hexagoane nu ierta și nici nu avea de gând să ierte vreodată pe nimeni și atât timp cât el le-ar fi fost util aceaștia îi acceptau unele condiții de coabitare economică, paralelă cum spunea el, cu punți conectoare între linii, însă tot el știa că de îndată ce evenimentele ar fi cerut-o, alianța l-ar fi somat să se alăture la Tri Hexa fără condiții cum făcuse de-atâtea ori cu alții, unii dintre ei plătind și cu averea și cu viața dacă se împotriviseră.  
 
Cealalată identitate a sa, aceea care se ascundea sub pseudonimul ,,Metromaniaculˮ era însă cvasinecunoscută, cei care știau de el putând fi numărați cam la fel, pe degetele de la o mână, asta în afară de colaboratorii săi apropiați, dintre care cel mai apropiat om al său era un nativ sud-american din Bulywia, un tip de vre-o patruzeci de ani, cu o figură foarte specifică numelui său: Yaguar Huayana-Quechua, un personaj care până la vârsta de douăzeci de ani fusese vânător în jungla tropicală care se desfășura în lungul marilor râuri care coborau spre bazinul râului Amazun, dinspre Bulywia .  
 
Yaguar Huayana-Quechua era de fapt un băștinaș quechua, una din populațiile Bulywiei Andine alături de cealaltă etnie bulywiană, Aymari, însă Yaguar provenea dintr-o rămășiță enclavizată spre nord-est în lungul acelor mari râuri care se îndreptau mai departe tot spre nord -est, spre Amazun prin Rondonia Braziliera.  
 
Yaguar H.Q. era un personaj care cunoscuse totul despre junglă până în momentul când i se oferise o altă viață. Cunoscuse toate șoaptele pădurii tropicale, toate secretele ei de zi dar și de noapte. Înzestrat cu simțuri extrem de agere, fusese perfect adaptat condițiilor grele din densa și nepătrunsa pădure tropicală: Yungla.  
 
Aflat cu douăzeci de ani în urmă prin acele locuri, B.B.Belcanno îl remarcase pe tânărul Yaguar pe care îl angajase călăuză într-o misiune de recuperare a unei casete blindate aflate la bordul unui avion prăbușit în Yungla.  
 
Acolo, în acea casetă blindată se afla un flashcub cu informații cifrate, extrem de importante, de ordinul a milioane de petabiți.  
 
Aparatul de zbor care se prăbușise nu luase foc și nu căzuse pur și simplu peste pădurea tropicală. Pierzând altitudine din cauza unei posibile defecțiuni dar și a lipsei de combustibil pilotul și-a dat seama că zburând la joasă altitudine în lungul unui râu avea șanse mai mari să vadă un teren gen plajă pe care să poată ateriza cât de cât mai bine. Acesta a făcut deci manevra necesară și a reușit să aterizeze pe o întinsură formată din aluviunile depuse de râu în zona respectivă.  
 
Numai că avionul nu a putut fi controlat prea bine la aterizare și drept urmare acesta a pătruns după un mic rulaj incomod, printre copaci, frângându-și aripile și apoi sfărâmându-se. Pilotul, rănit, fusese scos din rămășițele contorsionate ale epavei de niște băștinași Aimary care au văzut și au auzit cum aparatul pierdea altitudine. Acesta a fost dus într-un cătun în plină Yungla, unde l-au îngrijit cum au știut ei mai bine. Epava a rămas deci zdrobită la locul acela, însă multe din lucrurile aflate la bord n-au fost distruse. Pilotul, știind ce transportă a luat caseta cu ultimele puteri și a strâns-o la piept. Băștinașii nu i-au putut-o lua din brațele încleștate decât foarte târziu când acesta a adormit și după ce fusese cumva pansat pe rănile deschise, însă aceștia, oameni de toată cinstea și onoarea i-au pus caseta la căpătâi. Trecuse timp prețios și sateliții angajați în căutări nu găsiseră nimic pentru că cei care ordonaseră culegerea datelor credeau că aparatul se prăbușise mult mai la nord.  
 
Însă realitatea fusese alta. Aceea că avionul scăpase dintr-o ambuscadă menită să pună mâna pe caseta blindată aflată la bord. Planul ar fi fost foarte simplu dacă avionul trebuia doar distrus.  
 
Însă cei care puseseră la cale jaful nu doreau să distrugă avionul dintr-un motiv lesne de înțeles. Caseta blindată cu flashcubul din ea. Așadar atentatorii au plănuit un plan extrem de îndrăzneț. Un alt avion trebuia să se apropie din spate la o distanță mai mare, iar de acolo ar fi țâșnit doi Jetmani, doi piloți purtând costume de zbor cu reacție. Unul din ei trebuia să-l încurce pe pilot prin manevre de șicanare efectuate în zbor în fața avionului. Celălalt, profitând de neatenția pilotului trebuia să vină din spate și să deschidă ușa avionului pe care ar fi deblocat-o altcineva printr-o rază inteligentă, o echipă situată la o distanță mare, dintr-un alt aparat de zbor care era interconectat prin satelit. Totul părea să decurgă normal, echipa informatică aflată la o oarecare distanță de siguranță, reușise să deblocheze ușa avionului prin pătrunderea, relativ simplă, în computerul de bord al aparatului vizat  
 
În acest timp al doilea jetman trebuia să vină zburând din spate, să pătrundă înăuntru și să fure caseta cu date. Primul jetman trebuia să facă manevrele de șicanare în aer, extrem de periculoase atât pentru el cât și pentru aparatul de zbor, asta pentru a distrage cumva atenția pilotului.  
 
La un moment dat jetmanul se apropiase de una din aripile avionului și apucându-i capătul cu mâna înmănușată smuci cu putere în jos punându-l pe pilot în dificultate. Consumându-și atenția cu manevrele jetpilotului buclucaș celălalt jetman s-a apropiat din spate și oprind motorul reactiv a planat până la ușă și cu un fel de ventuze silențioase acesta trebuia să se atașeze de fuselaj. Trebuia apoi să intre în avion iar exoscheletul de zbor ar fi rămas atașat mai departe de fuselaj și în câteva secunde intrusul trebuia să ia caseta și să-l lichideze pe pilot daca acesta l-ar fi văzut și ar fi opus rezistență. Apoi, după ce operațiunea s-ar fi încheiat cu succes o rachetă trasă din aer avea să îngroape afacerea. Șansa pilotului a fost un nor imens care a coborât vertiginos la altitudinea lor grație unei presiuni atmosferice foarte scăzute dezvoltate dintr-odată inexplicabil de rapid. Jetmanul a ratat atașarea de fuselaj când mai avea foarte puțin, vizibilitatea devenind extrem de scăzută și acesta abia reușind să se îndepărateze de aparatul de zbor. Văzându-se scăpat din ambuscadă, pilotul a îndreptat aparatul spre est după ce a făcut câteva spirale prin aer.  
 
Urmăritorii l-au căutat în zadar prin furtuna care se dezlănțuise.  
 
Însă avionul n-a ajuns la o destinație la care s-ar fi așteptat aceștia ci a dispărut pur și simplu de pe orice radar și din raza tuturor sateliților în primul rând din cauza descărcărilor electrice, a violenței furtunii și a precipitațiilor abundente.  
 
Imediat cum s-a aflat de incident a și fost declanșată o vastă operațiune de căutare și recuperare a avionului, a pilotului și mai ales a casetei blindate, operațiuni de salvare și căutare care s-au situat însă foarte departe de zona în care se îndreptase avionul, mult mai la nord-vest, spre Perwuani, aproape de coasta Pacificului și într-un final, după căutări zadarnice au crezut cu toții că avionul se prăbușise în ocean undeva nu departe de coastă probabil, deoarece ultima traiectorie relevată din înregistrările satelitare parvenite arătau că aparatul se îndrepta spre vest dar și pentru că știau cu toții că aparatul era în deficit de combustibil. Fuseseră imediat mobilizați cei mai performanți sateliți de supraveghere puși să pieptene arealul ,,umăr la umărˮ pe o suprafață enormă.  
 
Avionul, de dimensiune mică-medie, fusese echipat cu o mulțime de aplicații HiTec una din ele fiind vopseaua specială de pe suprafața acestuia, înțesată de cipuri nano care îl făceau invizibil pe varii domenii programate în funcție de context dar și de generatoarele pe bază de ioni care puteau camuflau la sol epava, copiind emanațiile microelectrice ale mediului înconjurător, generatoare care rămăseseră active și își făceau treaba. Sateliții erau ,,morți pentru genul acela de echipamente.  
 
Apoi, după toate acestea, nici misiunile de căutare în ocean n-au întârziat, însă toate fără nici un rezultat.  
 
Singur B.B.Belcano se îndreptase în direcția bună. Ca din întâmplare, se afla la bordul unui submarin în apropierea coastei sud-americane a Equwa dʼOr. Oficial nimeni nu știa ce transporta avionul. B.B. știa însă.  
 
Luase legătura cu sateliții și analizase datele tehnice brute preluate și își dădu seama curând că aparatul nu era în zona căutată de oficiali. Fusese cu mult mai rapid ca toți programatorii iar asta avea să-i fie favorabil în următoarele zile. La fel ca și ceilalți care efectuau căutări el ceru analiza pe altitudini a arealelor cercetate, analiză care nu era redată în imagini, fiindcă în interiorul maselor noroase în mișcare rapidă, cu zeci de kilometri dezvoltare verticală nu prea aveai ce să faci cu imaginile, analiza cea mai limpede fiind redată în cifre care fuseseră desfășurate pe display, cifre care fuseseră generate de tot ceea ce însemna undă în miezul furtunii. Însă interpetarea cifrelor fusese de fapt miezul înțelegerii evenimentelor.  
 
Programatorii oficialilor abordaseră și ei pista datelor brute, evaluate prin softuri interpretoare care generau imagini 3d de sinteză, foarte greu de realizat pentru diferențialul volumetric al sistemelor noroase în mișcare rapidă și a interferențelor multiple existente.  
 
Însă B.B. Belcanno nu era oricine când era vorba de inteligența artificială, căci prin tehnologii de genul acela dăduse marile sale lovituri. După o noapte petrecută la bordul submarinului atomic personal, B.B. găsi la o altitudine situată undeva între 4 mii și 5 mii de metri, un punct interesant pe care probabil că nimeni nu-l băgase în seamă, în urma căruia se zărea o mică secțiune ca o coadă triunghiulară, o amprentă de unde semiconcentrice provocate probabil de înaintarea unui obiect într-o direcție anume. Însă toate acestea erau doar cifre pe ecran.  
 
Interpretorul 3d nu reușea să pună pe picioare nimic. Deci nu era nimic sigur, însă era singura pistă logică. Înșiruirea de cifre pe care o captase nu se făcuse nici prin analiza cu raze x ori ultraviolet nici prin infraroșu nici prin termoviziune ci prin analiza oferită de pe un satelit cam ponosit care putea studia deformarea păturilor de aer. Fusese și o mare șansă fiindcă pătura groasă de nori și turbulențele nu îi oferise decât o mică fereastră mai rarefiată. Văzu deci clar din cifre cum obiectul probabil că zburase într-o anume direcție, care nu era nicidecum spre Nord-Vest ci mai degrabă spre Est. Ori cel puțin așa părea.  
 
B.B. își dădu astfel seama că pilotul, la adăpostul furtunii și prin manevre succesive coborâse în cele din urmă la adăpostul ceții și a fenomenelor din nori, spre pădurea tropicală, aterizând probabil undeva, forțat, asta dacă scăpase, bineînțeles. Iar faptul că, ulterior, când vremea devenise frumoasă, sateliții pe care îi pusese să culeagă date din presupusa rută a aparatului n-au reușit să găsească resturile epavei, îl făcu ăe B.B. să credă, fără dovezi concrete, că pilotul aterizase undeva și că poate scăpase cu viață.  
 
Știa și ce generatoare avea la bord aparatul așa încât o deplasare într-acolo era singura soluție de a mai găsi ceva fiindcă electronic nu mai era nici o șansă.  
 
Așa avea să-l întâlească B.B.Belcanno pe Yaguar Huaiana -Quechua, omul care devenise în scurt timp mâna sa dreaptă. Aflat la bordul submarinului său, B.B. ordonase căpitanului să-l scoată la suprafață. O dronă hibridă cu volumetrie variabilă avea să-l ducă pe B.B. spre sud în Bulywia în cel mai scurt timp grație propulsiei reactive.  
 
Ajuns în primul sat situat pe cursul unui râu care se vărsa în cele din urmă în Amazun, B.B. primi confirmarea ipotezei sale. Localnicii auziseră prin ceață un zgomot ciudat pe care aceștia îl redaseră vocal. Dar ce era mai important era faptul că aceștia îi arătaseră fără dubii direcția în care se îndreptase aparatul. În josul râului.  
 
Referinţă Bibliografică:
FORTĂREAȚA XIX / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2997, Anul IX, 16 martie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!