CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Manuscris > Umoristic >  





ISTORII VECHI PLINA DE EROISM
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ISTORII VECHI PLINE DE EROISM 
  
Domnul Jean Fâlfanu, conte de Strehaia, stătea pe o ţolică sub dudul din fundul curţii, legumea un borş de putină dintr-o cană de lut şi-i venea să ragă de dureri de cap. Fusese ieri la un barbut cu nişte nobili din împrejurimi, băuseră o anghelică de corcoduşe colorată cu frunze de tutun, o minunăţie, iar acum abia mai putea să respire de duhoare şi dureri. Unde mai pui că nesimţitul de Tuciurin contele de Dăbuleni, fiind în bulan, îl lefterise în două ceasuri. Numai că, seara, norocul, mde, curvă ca totdeauna, se întorsese şi Tucuirin a luat o bătaie ca lumea şi a bat banii înapoi, fiind mustrat şi cu vorba de cafatangii: 
  
- Pă’, bine băi, Tuciurine, tomnai dă la stăpânu’ nostru te-ai găsit tu să iei bani, bă, care-i el ca tata copiilor noştri?! 
  
De bucurie că-şi luase banii înapoi a plecat în sălaşul robilor ţigani, a luat-o din cort pe iubita lui, Firica, o nurlie de cam doisprezece ani, care mai apoi, în podul grajdurilor, s-a pus cu demolatul pe el până dimineaţă când a căzut lat. Luase şi ea la bord ceva din bastârca rămasă de la Tuciurin şi avea o energie de nestăvilit. Mde, sângele… 
  
Acum însă gemea cu speranţa că-l va băga în seamă nevastă-sa Klistyra, contesă de Băseni, şi-o să-i facă o cafea mai amară, cum ştia ea, iar apoi să-l dreagă cu o bere. Însă, muierea, parşivă, se făcea că nu-l vede şi dădea urluială la raţele care până atunci înfulecaseră dude şi spârcâiseră pe lângă el în minunate nuanţe de violet. Din pragul casei scoteau limba la el, cei şapte copii îndemnaţi şi susţinuţi de scorpia aia de soacră-sa, vicontesa Clitoria, văduva contelui Inocenţiu de Giubega, mai ţăran el, dar un om foarte viteaz care murise de tânăr luptând eroic împotriva unui diabet pe care-l înfrunta, conform tradiţiei, cu rachiu şi zahăr. 
  
Amintirile îl făcură să surâdă… Ce bătaie îi dăduse el acum zece ani când o furase pe fiica lor cea mare, actuala contesă, care era înamorată de el, iar putoarea de mă-sa nu şi nu, că ea o are arvunită pentru nu ştiu ce rege din Moldova, unu’ cu cai mulţi şi dinţi de aur. Până la urmă n-au avut ce face, a mai plătit şi el cu nişte saci de ovăz, cu nişte vinete, ceva castraveţi în fiecare vară, până când, după ce contele a dat colţul, mă-sa a arvunit comitatul şi s-a mutat la ei. Era ea cam rea de gură, însă muiere zdravănă şi pietroasă, iar la cei puţin peste patruzeci de ani ai ei, atrăgea ca un magnet suflarea bărbătească din zonă şi nu numai. Dar, ca orice om de sânge nobil, era foarte virtuoasă şi nu ceda cu una cu două… 
  
Tihna gândurilor îi fu spulberată de un rob care, cu temenele până în pământ, îl anunţă că a venit un mesager imperial cu veşti de la însuşi împăratul. 
  
- Să intre, rosti cam plictisit contele fiindcă ştia foarte bine cam ce are să-i comunice împăratul. Chestii de biruri, să pună de vreun jaf sau să facă un aranjament de nuntă cu vreunul din fiii ori fiicele sale. Mă rog, chestii politice… 
  
Mesagerul era probabil un om înţelept care ştia că veştile proaste nu sunt agreabile nimănui, prin urmare, intră pe poartă afişând un aer fericit, mergând agale şi îngânând un cântec de petrecere. Se aşeză lejer lângă ţolica contelui şi începu să dea pe trompă tot felul de bârfe din imperiu. 
  
Cana de lut a contelui zdrobi una din falangele jegoase ale mesagerului. Urletul bietului om se transformă într-o informaţie de valoare: 
  
- Dau turcii năvală, băiii! 
  
De data aceasta cana ştampilă fruntea nefericitului şi îi readuse minţile risipite de trufie. Se ridică urgent şi cu mii de temenele repetă cu glas tremurând: 
  
- Înălţimea voastră, turcii au intrat în ţară, jefuiesc norodul şi moşiile noastre, omoară şi dau foc, e mare prăpăd, iar împăratul a dat poruncă să vă prezentaţi la oaste cu întreaga voastră casă. Iertare, dar asta-i misiunea, nu-s de vină io! 
  
Apoi dispăru ca un fum bătând cruci, mulţumit că scăpase cu capul pe umeri. Îl ştia pe contele Jean cam năvârlios din fire şi tare iute la mânie. 
  
Ca prin minune contelui îi trecu durerea de cap şi îl chemă la el pe scutierul său de încredere. Tăinui ceva cu acesta, apoi dădu poruncă de pregătire a calului, armelor şi a merindelor pentru drum. Plus două burdufuri cu vin. Peste două ceasuri, falnic şi impunător, cu platoşa de piele şi chivăra de tuci se adresă doamnelor venite să-l conducă: 
  
- Ţara-i în primejdie şi bietul norod suferă călcat de păgâni. Mergem la luptă să ne apărăm glia strămoşească! Voi, doamnelor, veţi apăra, în caz de atac, căminul nostru, castelul! Este întărit cu ziduri şi creneluri făcute de înaintaşii noştri din împletituri de răchită, dară numai vitejia voastră e cea care-l va salva. Închinare! 
  
Doamnele boceau de ziceai că-şi pierduseră vreun cercel, copilaşii ţupăiau şi strigau tata-prostu’, în general era o atmosferă tristă şi plină de griji. În fruntea tuturor, mama-soacră afişa un piept care părea capabil să ţină la respect orice duşman, indiferent de număr. 
  
Contele cabră calul şi plecă în galop. Impresie totală! Aplauze şi urale, căciuli aruncate în aer şi gânduri de tot felul. Cele mai multe de bine, fiindcă scăpaseră de nebun. 
  
Contele trecu pe la sălaşul robilor o ridică în şea pe Firica şi dispărură în codru. Avea ce-i drept o cabană de vânătoare într-o poiană despre care nu ştia decât scutierul cel fidel. Ce a urmat nu mai are nici o importanţă. Cert este că peste vreo două săptămâni când apăru scutierul ca să-l anunţe că turcii s-au retras, ruşinaţi de vitejia dovedită de întregul popor, contele, deşi era cam tras la faţă, părea fericit şi plin de un nobil calm. Ajuns acasă fu şi mai fericit văzând că totul era, aparent, aşa cum lăsase. Doar contesa l-a întâmpinat plină de lacrimi şi i-a spus: 
  
- Ruşinatu-o-au păgânul pă mămica! 
  
- Pă, iară fă, că n-a scăpat nici o ocazie până acu’, ce dreacu’! Da’ tu ai păţit ceva, copilaşii… Şi câţi au fost? 
  
- Aaa, cum să te gândeşti la una ca asta!? Păi, eu, pe când dedea unu’ să facă glume cu mine, odată i-am spus: 
  
- Bă, cu mine nu vă merge că noi suntem contesă, iar dacă aude Jean al mio ceva, cu furca vă sparge, să fim bine înţeleşi! La care unu din ei, că iereau trei, de altfel bărbaţi făloşi şi bine făcuţi nu ca… mă rog, spune: „azarlamak izi” adică pă limba lor: „doamnă fiţi fără grijă noi suntem aici ca să vă apărăm onoarea cu preţul vieţii”! 
  
- Da’ de unde ştii tu acum turceşte, se minună bietul conte de abilităţile doamnei!? 
  
- Păi, măi, omule, cum crezi că le ţinui piept trei săptămâni. Mai cu una mai cu alta, pune-i la masă, mai dă-le o mămăligă cu sarmale, mai o ţuică, un vinişor, în fine, chestii de-ale noastre, secrete, de-ale femeilor… 
  
- Da’ mă-ta, nu putea şi ea să… 
  
- Ei, sărmana, ea mai greu cu munca, dar a făcut şi ea ce-a putut, ce crezi!? 
  
- Bine, şi copilaşii!? 
  
Aici contesa izbucni în plâns. 
  
- Pe cei doi mai mari i-au luat păgânii să-i dea la şcolile lor, mititeii, cum le-o fi lor printre străini oaree…. Da’ şi aici m-am tocmit cu ei şi mi-au dat câte un galben turcesc pe fiecare ca să nu mai plâng. Ei, lasă, că tot e bine, mai învaţă şi ei altele pe acolo, pe la Ţarigrad, că aici, la ţărănoaia, numai de prostii se ţineau! 
  
- Ai dreptate, hai, să petrecem, că tare dor mi-a fost de voi! Petrecerea a ţinut exact ca-n poveşti trei zile fiindcă era doar pe banii turcilor. 
  
Apoi contele a scris o scrisoare împăratului arătând că nu se putuse prezenta pe câmpul de luptă deoarece, la ieşirea din castel fuseseră înconjuraţi de o mare armată turcească şi au trebuit să facă faţă asediului. Turcii, câtă frunză, câtă iarbă (expresie consacrată de atunci!), au atacat cu furie însă ei au rezistat eroic. Au căzut în luptă doar doi dintre fii lui, iar duşmanii nu mai pridideau să-şi îngroape morţii. Văzând ei deci că nu se pot pune cu vitejii apărători, s-au retras şi au plătit şi ceva aur ca să nu fie omorâţi toţi. 
  
Împăratul, un văr de-al lui, dar mult mai neam prost, l-a lăudat, însă, conform legii, l-a amendat pentru neprezentare. La rândul lui, contele a impus un bir în plus şi, din ce a adunat, i-a plătit şi împăratului amenda. Acesta i-a dat o decoraţie: „Onoare şi Credinţă” şi lucrurile au intrat în făgaşul lor firesc. Mai ales că, mai spre primăvară, contesa a născut tripleţi, mama soacră două fete la fel de brunete precum tripleţii, iar Firica un băieţel blonduţ cu ochi albaştri de se mira întregul sălaş al robilor de el. 
  
La petrecerea dată în cinstea acestor atât de faste evenimente, contele a ţinut o cuvântare istorică: 
  
- Voit-au, iată, păgânii să ne strice neamul şi obiceiurile, dară prin vitejia noastră spulberat-am visurile lor năroade. În veci acest neam de eroi nu va putea fi îngenuncheat! 
  
Vivat, crescat, floreat! 
  
Referinţă Bibliografică:
ISTORII VECHI PLINA DE EROISM / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3766, Anul XI, 23 aprilie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!