CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Umoristic >  





IUBIRI CU PARFUM DE ALGE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
IUBIRI CU PARFUM DE ALGE MARINE 
  
Mecanicul-şef al navei, domnul Herodot Cârcu, marinar din tată în fiu, un fel de bătrân lup de mare, îşi luă sacul marinăresc pe umăr şi ieşi din bâhleala umedă şi greu mirositoare a calei. Erau în port şi primise liber de la comandant pentru două zile. He, heee, două zile de răsfăţ cu… Ştia el ce are de făcut în zilele astea! 
  
Intră în aria securizată a portului şi după câţiva paşi dădu cu ochii de Sotir. 
  
- Bă, iar o să mă vrăjească tâmiptu’ ăsta cu palavre! Ce dracu’ nu-l mai schimbă vameşii că-l cunoaşte tot portu’… 
  
- Ia-o pe scurtătură că-i liber, șuieră Sotir când trecu pe lângă el prefăcându-se că taie iarba… Altă tâmpenie! Cine dracu’ taie iarba în port!? 
  
- Hai sictir! Domnul Cârcu ştia toată schema! Vameşii făcuseră o spărtură în gard la care ajungeai pe o potecă dosită şi credeai că vei scăpa de ei fără să dai dijma cuvenită. Doar că totul era o cacialma, fiindcă dincolo de gard te aşteptau nişte haidamaci, tot vameşi, dar aflaţi în tura liberă, aparent fiind jucători de golf (te umflă şi râsul!) şi care te jefuiau profesionist de tot ce aveai la tine şi asta era încă partea bună fiindcă de regulă se lăsa şi cu o bătaie urmată de spitalizare. Situaţia nu deranja pe nimeni, în primul rând fiindcă era considerată o formă de descurajare a fraudării şi evitării controlului vamal, apoi şi pentru faptul că nu existau plângeri pe această temă. Că doar nu era nimeni prost să se plângă de faptul că încercase să introducă în ţară lucruri de contrabandă… Ingenios sistem, iar idiotul de Sotir era unul dintre cei care profitau de acesta. 
  
Prin urmare, domnul Herodot Cârcu se prezentă la biroul vamal cu zâmbetul pe buze şi cu şpaga pregătită. Cele zece procente obligatorii din marfă! Vameşii îl primiră la rândul lor scrâşnind din dinţi, dar cum în domeniu legile nescrise se aplică în cel mai corect mod, îşi luară tainul, îi dădură câteva înjurături prieteneşti şi se despărţiră elegant, aşa cum le stă bine unor oameni de lume. 
  
Herodot răsuflă uşurat şi ieşi din incintă… Spre marea sa bucurie, la poartă îl aştepta o maşină din care se rostogoli un fel de putină de osânză de culoare neagră chiar dacă era îmbrăcată cu pantaloni colanţi, din plastic şi foarte coloraţi, plus un tricou de culoare incertă menit să sublinieze generozitatea unui bust fremătător. Numitul obiect se dovedea a fi extrem de tânguitor precum că: măi puiuţu’ miooo, haoleoo ce dor mi-a fostîîî, că parcă nici nu mai puteam să dorm dă griji ce-mi făceamîîî şi era de fapt iubirea vieţii lui, sufletul pereche, singura raţiune de a exista… Se numea Keratina Abjur, erau deja de doi ani împreună şi aveau mari proiecte pentru viitor. Viitorul lor comun! 
  
În timp ce era podidit de sărutări şi lacrimi împreunate, din maşină a mai ieşit şi un tânăr smead cu o plăcută figură de criminal în serie. Fără să intervină în momentul romantic, ba chiar ignorându-l, a ridicat sacul marinăresc, s-a declarat încântat de greutatea lui, şi l-a aruncat în portbagaj. Era un fel de rudă a domnişoarei, Nelu, un băiat bun şi săritor, gata oricând să te ajute când erai în necaz. Iar necazurile… ştiţi, se ţin scai de bietul om! 
  
Odată rezolvată şi această problemă, Keratina îl trase pe bietul Herică, aşa-i spunea ea, în maşină reuşind să nu-l dezlipească prea mult de ofertanţii săi sâni. Aflat în sferele azurii ale fericirii acesta nu putu decât să se abandoneze definitiv în braţele promiţătoare ale tinerei sale iubite… 
  
Exotica domnişoară era fiica unui francez, cel mai probabil dement, care iubitor fiind de comunism şi-a imaginat că va face carieră în ţara noastră. A cerut naturalizarea, a intrat în contact cu oamenii care reprezentau ceva în plan politic, aceştia l-au privit ca pe o specie extraterestră însă în urma indicaţiilor de la centru i-au dat un apartament şi o slujbă pe undeva pe la un centru cultural periferic. Aici a cunoscut-o pe Licuţa, o altă pasionată de politică, dansatoare în ansamblul clubului muncitoresc şi viaţa a început să i se pară frumoasă. Ce-i drept nu a durat prea mult. După doi ani de fericire maximă, timp în care francezul a slăbit cam douăzeci de kilograme, s-a lecuit de comunism şi a plecat cam la fel de hotărât precum venise. În urma lui, Licuţei i-a rămas o fetiţă pe care nenorocitu’ o botezase Keratina. Spre norocul tuturor autohtonilor acest nume suna foarte frumos mai ales că nimeni nu ştie ce înseamnă. Doar o mică eroare se strecurase în actul de naştere! Cum pe francez îl chema Abatjour însă la înregistrare erau toţi beţi clampă, pe act a apărut numele de familie Abjur. La urma-urmei nici asta nu era un capăt de ţară, doar că demersurile ulterioare ale Licuţei de a obţine o pensie alimentară au fost lipsite de succes. Ei, nici asta nu era chiar o problemă pentru o fată aparţinând unui popor care reuşise să supravieţuiască mii de ani în condiţii de care se miră şi istoricii. 
  
În consecinţă, micuţa Keratina a crescut frumoasă şi veselă în atmosfera stimulatoare a culturii marelui port. A învăţat multe şi de la mama ei, dar şi de la viaţă, iar acum la aproximativ treizeci de ani, după mai multe căsătorii eşuate, dar cu o practică solidă în domeniu, era din nou domnişoară, liberă şi foarte înamorată de Herodot, acest vajnic lup de mare care fusese şi el la rândul său încercat de viaţă când, în urmă cu cinci ani, nevastă-sa, împreună cu un tip de mărimea unei uşi de catedrală puseseră mână de la mână şi-i dăduseră o mamă de bătaie care l-a convins pentru totdeauna că nu mai are ce căuta în acel cartier. 
  
Acum însă, aflat în braţele dezmierdătoare ale iubitei, ajunsese acasă, mai precis acolo unde ea stătea cu chirie într-o cameră, în casa de tip vagon a doamnei Cicilica, proprietara. 
  
Era cuibul lor de dragoste şi iubire, iar aici îşi făcuseră planurile pentru un viitor în care vor avea casa lor, una la bloc, în care vor îmbătrâni împreună printre copii şi nepoţi. Dacă aţi mai auzit tâmpenia asta nu vă faceţi griji. Nu va dispărea niciodată! 
  
Heordot luă sacul din portbagaj, îi dădu lui Nelu un dolar, acesta îi mulţumi cu: 
  
- Eheee, boieru’ tot boier, apoi demară cu forţă ridicând praful de pe uliţă. 
  
Cei doi intrară îmbrăţişaţi în odaie, iar Keratina nici nu-l lăsă să respire invitându-l insistent să intre într-o irezistibilă partidă de amor. 
  
Herodot se scufundă entuziast în fierbinţeala umedă care-i amintea de cala vasului şi rezolvă cea mai presantă dintre nevoi într-un timp record. Mde, se pare că abstinenţa nu este chiar cel mai favorabil lucru în asemenea situaţii… 
  
Numai că iubita lui, deloc întristată de conjunctură, se ridică vioaie şi spuse cu blândeţe: Las’ că mai avem noi timp de tăvăleală… Acu’ hai la masă să-ţi revii! 
  
Se ridică din pat neaşteptat de sprintenă, scoase dintr-un dulap o pâine şi o rudă de parizer, le tăie aproximativ şi le aşeză lângă o sticlă în care clipocea rachiul tulbure pe care ea spunea că-l are de la ţară, de la un bunic. 
  
Herodot îşi dădu seama că era rupt de foame, aşa că se puse pe înfulecat şi spus poveşti cu piraţi, şerpi de mare şi furtuni cu valuri de un kilometru, aşa cum numai ei, marinarii, ştiu… După cum creştea numărul paharelor de trăscău date peste cap creştea şi dramatismul poveştilor, însă Keratina nu părea prea impresionată deoarece era foarte preocupată de golirea sacului. Scotea din el blugi americani fabricaţi în orient, gumă de mestecat şi parfumuri cu mărci vestite fabricate în China, sticle de whisky sirian cumpărat din Egipt, mărgele turceşti şi tot felul de lucruri strălucitoare, toate perfecte pentru a fi vândute cu de trei ori mai mult pe piaţa autohtonă… 
  
- Bă, da’ banii unde-i!? Întrebă la un moment dat, cam nervoasă, domnişoara. 
  
- Hee, hee, caută-n buzunaru’ secret, rosti destul de lălăit Herică, foarte mândru de inteligenţa sa! 
  
- Măi, șmechere, erai să mă bagi în boale de spaimă, îl gratulă şi Kera cu un compliment binemeritat. Apoi scoase teancul de bani, leafa pe cele trei luni de voiaj, plus unele adausuri făcute din surse confidenţiale, frecă banii de bărbie aşa cum face orice om care ştie valoarea lor, şi spuse: 
  
- Îi pun tot acolo, lângă ăilalţii că s-au cam adunat şi am făcut ceva vorbe pentru casă cu un văr d-al mio dăn Cărămidărie, că are el o bunică care vinde o casă… 
  
Herică mai dădu peste cap un pahar şi rânji bălos. Visul lor, acela de a avea o casă cu grădină, prindea deja contur. Însă nu prea a mai apucat să vadă conturul visului deoarece un somn irezistibil îl trase spre pat… Colapsă fericit… 
  
O nevoie firească îl trezi în toiul nopţii însă întunericul din cameră combinat cu efectele rachiului din stomac îl ajutară să nu iasă din starea de fericire anterioară… Abia dimineaţă, când luat de frigurile morţii din cauza foamei se repezi la dulap şi-l descoperi gol, încercă să o localizeze pe femeia vieţii lui. Extrem de surprins constată că încăperea, asemenea dulapului era goală… Un sughiţ prevestitor de rele îi zgudui constituţia răvăşită de foame… Ce dreacu’?... 
  
Ieşi în curte unde o descoperi pe doamna Cicilica spărgând seminţe pe un scăunel aşezat la umbră… 
  
- Tanti, ai văzut-o pe Kera? 
  
- Am văzut-o maică! Am văzut-o aseară când a plecat cu maşina cu pulărău’ ei, Nelu, ăla din Cărămidărie! Avea şi sacu’ tău cu ea! 
  
O ceaţă roşie invadă creierul bietului Herodot, om care mai trecuse totuşi prin asemenea încercări şi era antrenat. Se căută prin buzunare! Exact aşa cum se aştepta, nimic! 
  
- Băăă, abia acu’ o belii! gândi el foarte practic şi la obiect. Faptul că nu s-a dat cu capul de gard se datora tot antrenamentului său de excepţie… 
  
Peste cam trei ore, era din nou pe navă, mânca nişte cartofi fierţi pregătiţi de Gicu, prietenul lui bucătar, căruia îi povestea nenorocirea prin care trecuse. 
  
- Bă şi noi ca boii ne temem de piraţii somalezi! Ăia-i mici copii pe lângă boarfele care ne iau minţile. 
  
Gicu se dovedea şi el un cunoscător al fenomenului… 
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIRI CU PARFUM DE ALGE / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3182, Anul IX, 17 septembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!