CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Umoristic >  





MIRACOLUL
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MIRACOLUL 
  
Undeva, într-o ţară îndepărtată din estul bătrânului continent, una din acelea unde nu te aş-tepţi să se întâmple ceva, s-a produs un miracol. Evident, nu unul din acelea cu apariţii de îngeri, ozene-uri sau reducerea impozitelor, ci unul cu adevărat surprinzător. 
  
Într-o universitate, un tânăr conferenţiar, cel mai probabil cu minţile pierdute de la mama natură, a anunţat înfiinţarea unui sindicat al cadrelor didactice. Evenimentul, şocant prin singularita-tea sa seculară, a făcut ca atunci când s-a declarat prima zi de lucrări, să adune în aulă o mulţime de universitari de toate specialităţile, vârstele, confesiunile şi sexele (aici nu comentăm conotaţiile!) 
  
Ca de obicei, la adunare veniseră unii care nu aveau habar ce înseamnă un sindicat, alţii ca să nu scape vreo promoţie de găleţi, tigăi sau pungi de plastic, mulţi fiindcă aşa erau obişnuiţi să vină la orice fel de strigare, dar şi acei care veneau ca să vadă despre ce este vorba şi apoi să toarne pentru a se pune bine cu şefii. Deci nimic deosebit! 
  
Urcat la pupitru, tânărul conferenţiar a deschis lucrările acestui înalt for al democraţiei uni-versitare afirmând că sindicatul îşi propune să lupte, în primul rând, împotriva tiraniei din instituţiile superioare de învăţământ acelea care niciodată nu se supuseseră legilor ci, prin dreptul sacru al au-tonomiei universitare, practicau de fapt formele cel mai grave de sclavie. Aici venise şi cu ceva ar-gumente bine cunoscute de toţi şi, întotdeauna, perfect ignorate de fiecare în parte. Unora pentru că le convenea, iar altora pentru că nici nu se sinchiseau de realitate preferând să se plieze pe sistem în căutarea avantajelor. 
  
Se aduseră în discuţie modurile în care sclavia sexuală practicată de toţi profesorii era, pentru studenţi ori studente funcţie de orientările sexuale, modalitatea cea mai firească pentru a obţine calificative bune la examene sau chiar pentru un post de asistent ori şef de lucrări în instituţie. Nu era uitat nici sistemul de plocoane pentru acelaşi gen de avantaje, dar nici faptul că odată intrat în sistem trebuia, obligatoriu, să-i rezolvi toate treburile stăpânului de la întocmirea de lucrări ştiinţifice până la cumpărături sau îngrijiri la domiciliu. Ca să nu mai vorbim de promovările în funcţii sau pe linie profesională ori de participările la diferite congrese care includeau acelaşi gen de servicii, dar la un cu totul alt nivel. Tinerele sau tinerii aspiranţi trebuiau să dea dovada unor abilităţi de linguşire mai presus de cele promovate în epoca bizantină şi să fie disponibili la orice oră pentru orice, dar orice! fel de nevoi ale profesorului. Cultul zeilor din antichitate era doar o glumă nevinovată faţă de cu-tumele actuale. 
  
În fine, discursul, destul de argumentat şi captivant, a fost aplaudat cu frenezie, iar imediat după ce s-a încheiat, grupul turnătorilor de serviciu a fugit imediat la rector să-i spună prin ce au trecut ei pentru binele instituţiei. 
  
Odată intraţi în camera secretarei, au îngheţat cu privirile în pământ ştiindu-se faptul că acest personaj este adevăratul conducător şi vai de mama ta dacă ai inconştienţa să te faci că nu o bagi în seamă. Mai ales în cazul de faţă, când Aurelia, se ştia foarte bine asta, fusese una din primele protejate ale actualului rector şi-i rămăsese credincioasă până în zilele noastre. Unul dintre profesori îşi luă inima în dinţi şi-i povesti pe scurt despre ce era vorba… 
  
- Mămulicîîî, rosti cu un geamăt adânc Aurelia şi dădu de perete uşa rectorului. În urma ei păşiră pe vârfuri şi ceilalţi. 
  
- Titi, e jale, dragă, fii atent la ce-ţi spun, daaa! 
  
Domnul rector, adică magnificenţa sa domnul rector, după denumirea completă, ridică ochii de pe cuburile cu care se juca şi rosti blând: 
  
- Auraş, dragă, mai uşor că uite câte treburi am! E ceva grav, ori se poate amâna? 
  
- Titi! Repet! E jale! 
  
Magnificenţa sa părăsi cu vizibil regret trenuleţul făcut din cuburi (în legendele universitare pasiunea pentru cuburi era prezentată ca fiind o nouă ipoteză referitoare la construcţia universului pe care profesorul urma să o argumenteze matematic la viitorul congres) şi ascultă rezumatul întâmplării cu sindicatul. 
  
La sfârşit spuse destul de încântat: 
  
- Măi, măi, măi ce pezevenchi, şi îi invită pe toţi să plece fiindcă va rezolva el problema. 
  
Se retraseră cu spatele, mai puţin Aurelia care îi întoarse spatele într-un fel care fusese tul-burător pe vremuri, ştia ea cum şi de ce, apoi plecară comentând cele petrecute. 
  
Aurelia, dădu un telefon! Ştia că profesorul deja uitase tot ce auzise, mde, avea şi el o vârstă, aşa că alte foruri trebuiau să intre în acţiune! La capătul firului se afla, nici mai mult nici mai puţin, decât decanul de vârstă al Ligii Rectorilor, o structură mult mai discretă comparativ cu Cercul inte-rior al Cavalerilor de Malta, spre exemplu. 
  
În ora următoare Liga, în plenul ei, era convocată şi dezbătea planul de acţiune. Primul punct al acestuia fu scoaterea la pensie a rectorului uituc. Îi fură plătite vreo mie de salarii compensatorii, i se acordă o pensie de magistrat cu o sută de ani în activitate, iar el dezamăgit se retrase la un castelaş aflat pe o moşie în centrul oraşului universitar. Fiind acum sărman şi lipsit de mijloace făcu imediat o cerere către Academie de unde solicită fonduri pentru editarea unei lucrări revoluţionare cu referire la găurile de vierme. Considerată a fi forma optimă de străbatere a spaţiului cosmic, savanţii academicieni se puseră pe dezbătut sumele ce ar trebui alocate acestei capodopere, dar au fost întrerupţi de un tinerel aflat în biblioteca instituţiei şi care îi vestise că lucrarea se referă de fapt la viermele mărului timpuriu, deci ar fi bine să fie plasată spre dezbatere la ministerul agriculturii. Perfect! Academicienii mai bifară o reuşită ştiinţifică, concomitent cu o economie serioasă a buge-tului. 
  
A doua măsură fu cea menită să rezolve definitiv problema apărută în sistem! 
  
O mare adunare, cu caracter festiv, fu organizată în aula magna a universităţii. Impozanta sală purtătoarea unei glorioase istorii îi lăsă pe majoritatea cu gura căscată. Funcţiile ceremoniale aproape sacre ale locului nu erau de nasul oricui, aşa că puţini erau cei care mai călcaseră vreodată pe podelele ilustrei locaţii. La tribună urcară în ritmurile imnului rectorilor cei trei magnifici, deci comitetul executiv al Ligii. În mijloc se aşeză însăşi Serenisima Magnificenţă rectorul Universităţii de Arte, venerabilul conducător etern al forului. 
  
Conform protocolului toţi cei prezenţi se ridicară în picioare şi strigară din răsputeri: Ave! Ave! Ave! Apoi se aşezară în fotoliile pluşate şi o tăcere profundă cuprinse sala. 
  
Serenisima magnificenţă se ridică la rândul său şi privi peste capetele tuturor. Un fel de fluid energetic cuprinse întreaga suflare. Era un moment mai important decât primul discurs transmis la radio la capitularea Japoniei când, pentru prima oară într-o istorie bimilenară, japonezii aflau că îm-păratul lor vorbeşte. 
  
- Iubiţi confraţi şi dragii noştri colegi! 
  
Respiraţiile se opriră! 
  
- Istoria ne arată că atunci când societăţile se află în deplină armonie şi, prin urmare, la ma-ximul lor potenţial de creativitate invidiile negre ale celor din jur aruncă sămânţa nebuniei în lanul cel frumos roditor al concordiei ocrotită de lumina divină a nemuririi. 
  
Cele câteva leşinuri datorate apneei fură trecute în rândul evenimentelor fireşti. Harul cu-vântătorului era dincolo de orice putere de analiză omenească, mai ales dacă ne referim la publicul ascultător. 
  
- Cum aţi putut crede minciunile ce v-au fost spuse, tocmai voi, cei pe care noi v-am promo-vat, v-am iubit şi apărat, v-am oferit slujbe în cel mai select grup social, am avut grijă să aveţi o ca-rieră de succes unde titlurile şi gradele academice v-au umplut existenţa cu o justificată mândrie, tocmai voi cei care, aşa cum cer legile timpului, veţi fi peste câteva zile poate în locul nostru şi va trebui să ne duceţi opera mai departe!? Spuneţi! Cum de a fost posibil să vă pierdeţi minţile la auzul şuierului scos de limba despicată a invidiei şi a urii? 
  
Serenisimul părea doborât de durere în timp ce lacrimile curgeau pe obrajii tuturor. 
  
- Spuneţi voi! Ce ar merita înşelătorul? 
  
- Moarte! Moarte! Strigară în cor, cu toată convingerea, toţi distinşii universitari… 
  
Serenisimul zâmbi amar… 
  
- Gândesc iată, că aveţi dreptate! Însă noi, în mare mărinimia noastră, nu vom face una ca asta! Dorim îndreptarea păcătosului şi nu pieirea sa aşa cum bine suntem învăţaţi de sfintele scripturi. Iar vouă, tuturor, cred că v-a lipsit acel cod al onoarei de a fi aleşi între aleşi. Adică un jurământ prin care să vă legaţi existenţa lipsită de importanţă de măreţia instituţiei care vă face să fiţi cei dintâi printre semenii voştri. 
  
Uralele şi aclamaţiile dădeau imaginea rezonanţei pe care cuvintele serenisimului le stârniseră în inimile înflăcărate ale întregii asistenţe. 
  
Cu gesturi de mare sacerdot şi voce de profet Serenisimul dădu citire jurământului. Textul acestuia părea mult mai penetrant decât cine ştie ce amărât de jurământ al vreunei societăţi secrete. 
  
Se specifica foarte clar, prin cuvinte simple, dar pline de duh că toată suflarea academică nu avea decât un singur scop în viaţă: să fie credincioasă conducătorilor şi universităţii, să păzească cu preţul vieţii valorile seculare ale instituţiei, să nu se închine decât la tablourile şi statuile rectorilor, să nu se abată de la poruncile primite şi să nu cumva să trădeze secretele catedrelor ori pe cele ale secretarelor. Salutul obligatoriu între universitari era „servus”, iar pentru rectori se folosea doar un simplu: adâncă plecăciune, stăpâne! Pedeapsa pentru încălcarea vreunei reguli era o dezonoare de-finitivă care devenea un fel de blestem al familiei şi dura la nesfârşit. 
  
JUR! Toată suflarea rostit cuvântul cu o sinceritate neprefăcută şi, simţindu-se dintr-o dată eliberată dintr-un cumplit coşmar, începu să cânte Gaudeamus igitur în timp ce Înaltul Prezidiu se retrăgea din scenă. O fericire indescriptibilă cuprinse inimile curate şi nobile ale tuturor celor care participaseră la această istorică zi a spiritului academic. 
  
În sala de protocol, acolo unde Sacrul Comitet cum se numea acum închina o cupă de şam-panie în cinstea acestei victorii împotriva obscurantismului neacademic, unul dintre Sacri se apropie de Serenisim şi, plin de devoţiune, cu ochii strălucind de adoraţie rosti: 
  
- Prea Înălţate Serenisim, cuvintele Domniei Voastre au adus nu numai pacea cea plină de roadă ci şi deplina ascultare atât de necesară muncii noastre de promovare a ştiinţelor spre binele umanităţii. 
  
- Iubite coleg, de la cei vechi am învăţat că prin cuvânt poţi lega omul mult mai bine decât cu cătuşe din fier. Iar libertatea, acest concept considerat nobil, dar care este lipsit de orice sens, se găseşte numai în ascultare, supunere, ploconire şi serviciu devotat… 
  
- Voi scrie cuvintele Voastre cu litere de aur în cartea de căpătâi a acestui neam fericit că vă are, mai rosti rectorul Universităţii Tehnice şi se retrase cu spatele zâmbind slugarnic… 
  
- Crucea mă-tii de boşorog nenorocit, de tiran sângeros şi curvar impotent, lasă că până la alegerile din toamnă dau cu banu-n dreapta şi stânga şi te scot din scaunul tău puturos care mi se cuvine de drept că şi tata era tot rector, nu ca tac-tu, un nemernic de slugoi pupător de cururi prin parlament… 
  
Gândurile, aşa cum bine ştim nu se aud, prin urmare, uite, se poate vorbi despre libertate de exprimare chiar şi în acest mediu bănuit a fi rămas încă în sclavagismul timpuriu. Aiurea! Vorbe fără acoperire! 
  
Nici conferenţiarul acela cu minţile pierdute nu a fost osândit aşa cum merita pentru negrele sale fapte. Precum bine cum spusese Serenisimul, s-a procedat la îndreptarea lui. A fost trimis cu o bursă uriaşă plătită de facultate, pentru a studia viermele morţii din pustiul Gobi, acel misterios Allghoi Khor-khoi despre care se vorbeşte de sute de ani, dar care nu a fost încă iden-tificat cu certitudine. Se miza astfel pe o descoperire menită să aducă glorie eternă universităţilor autohtone. Din păcate, cum după o săptămână rectoratul nu a primit nici un raport despre cercetările întreprinse, bursa a fost anulată, iar tot cazul intrat în uitare. 
  
Pacea şi liniştea tronau acum în aerul pur al altarelor ştiinţei! Vivat, crescat, floreat! 
  
Referinţă Bibliografică:
MIRACOLUL / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2885, Anul VIII, 24 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!