CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Umoristic >  





SEJUR DE CINCI STELE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SEJUR DE CINCI STELE 
  
Familia Vâlvoi era formată din doamna Graţiela, o femeie de mărimea, culoarea şi temperamentul unui elefant african căruia i s-a încălcat teritoriul. Era născută în capitală, iar asta însemna că este, obligatoriu, superioară tuturor fiinţelor de pe această nefericită planetă. Desigur, la acest firesc sentiment se adăuga şi faptul că era patroana unui concern întitulat: Flori şi verdeţuri, plasat strategic în piaţa gării, acolo unde se fac şi se desfac destinele ţărilor şi ale popoarelor. 
  
Soţul, o anexă numită Gigi, era doar un martir care-şi trata cu alcool durerile unei existenţe inutile… 
  
Absolut miraculos, în această familie se născuse un copilaş blond şi rumen precum un înger renascentist… Avea acum aproximativ trei ani şi era, aşa cum sunt copii de această vârstă, adorabil. Adorabilul copil se numea Aruel, însă nu, acesta nu era un patronim inspirat din vreo liturghie neagră, ci doar efectul sticlei de votcă pe care naşa o băuse ca să poată depăşi emoţiile inerente momentului. Ea voise să-l numească Aurel, dar nu prea a reuşit. Aşa că… 
  
Poate că toate aceste mici fleacuri nu s-ar fi aflat niciodată dacă într-o zi, în nici un caz una bună, pe la amiază, când Gigi privea fundul unei sticle cam cu aceleaşi sentimente cu care nefericitul prinţ al Danemarcei se uita la craniul lui Yorick, uşa se buşi de perete şi în cameră se prăvăli doamna Graţiela împreună cu un muget: 
  
- Băi, Gigi, al dreacu’ să fii tu cu tot neamu’ tău, dă nu iau io cratiţa aia bună şi le crăp capu’ rapandulelor alea dă Mareana şi Marcela, dă o să le putrezească oasele la Belu, iar io chiar dacă intru la Malmezon, o să mă simt uşurată! 
  
Asocierea foarte bizară a unor nume precum Belu sau Malmaison cu scumpa sa soţie, dar şi cu celelalte două domnişoare, nu i se păru bietului om suficient de motivantă pentru a-l aduce în realitate, aşa că răspunse cam la întâmplare: 
  
- Îăămmm, ăăăă, da… 
  
O palmă în capul destul de sec la soţului sosi exact la timp pentru a-l sili să revină totuşi cu picioarele pe pământ. 
  
- Auzi, bă! Vine azi alea la mine la birou şi începe să-mi bage cuţite în inimă cum au fost ele la mare în Antalya, acolo unde poţi să bei, să mănânci şi să toate alea aproape moca! Să mă ia damblalele şi mai multe nu! Păi, m-ai dus tu vreodată în Antalya aia!? Nu! Tu m-ai dus la mă-ta la Techirghiol ori cu sindicatul la Amara! Păi, bă, io sunt femeie dă Techirghiol? Află că nu! Cu mine se poate lăuda toate rivierili dăn lume, să mă curteze conţi ori sultani cum au ăia pă acolo, dă le călăriră şi pă bagaboantili ăstea nespălate! 
  
Bă! Da’ nu mă bazez io pă tine! O rezolv tot io! 
  
Trank! Uşa se închise la fel de ferm cum se deschisese lăsându-l pe Gigi cu minţile la fel de împrăştiate pe coclaurii nefericirii marcate de terminarea trăscăului. Mai supse un ultim strop şi adormi pe fotoliu ca să lase impresia că l-a zdrobit munca, sau, la alegere efortul ideatic. 
  
***** 
  
Peste cam două zile şi cam în acelaşi decor, de data asta cu o sticlă pe jumătate plină, deci în plin proces recreativ, Gigi privea uimit la mâna plină de inele a Graţielei, aceea care flutura nişte bani, dar nu prea putea să fie atent la suava ei guriţă cea care prognostica precum că: 
  
- Ete bă, bani, că n-or fi alea mai dăştepte dăcât mină! 
  
- Îăăă, daaa, cum, căăă… Uimirea soţului, una cât se poate de firească, voia să lămurească enigma. Tot şovăielnic, aşa cum îi stă bine unui bărbat cu o înaltă educaţie. 
  
O altă palmă în căpăţână îi mobiliză destul de energic atenţia, aşa că află următoarele: 
  
- Păi, băi, fraiere, află că nici nu scoatem vreun ban din buzunar! Aici, spre ruşinea lui, Gigi pufni în râs ceea ce devenea destul de grav. Chestia cu bani în buzunar îl amuza mai mult decât s-ar fi cuvenit. De data asta o castană în scăfârlie îl scoase din virtual readucându-l în lumea celor ce se vor perpeli veşnic în focul Gheenei. 
  
- Da, bă! Că am vorbit cu Clementina, o prietenă a mea care lucrează la bancă ca femeie dă serviciu, adică om dă bază, iar ea mi-a pus o pilă şi am luat un împrumut… 
  
- Hâââhhh! Cuvintele bancă şi împrumut păreau un fel de blestem rostit într-o limbă străină. 
  
- Bă, nu fii bou! Am gajat cu casa, aşa că nu trebuie să-ţi faci probleme! Lasă că ştiu eu mai bine! 
  
Graţiela părăsi scena, iar Gigi, reuşi să se calmeze (să nu uităm că mai avea în sticlă!) şi să privească situaţia cu un calm numit, nu se ştie de ce, olimpian! Că la ce scandaluri şi măgării sunt şi prin Olimpul mitic, Doamne, Doamne… 
  
Cert este că în săptămâna următoare pe aeroportul din Antalya debarca familia Vâlvoi. Cu bagaje asemănătoare celor ale refugiaţilor sirieni şi cu un copil frumos şi mult prea inteligent ca să pară că face parte din această familie. 
  
În urma lor personalul de bord al avionului luase pastile pentru calmare, iar unii chiar şi pentru boli grave de inimă. Călătoria familiei Vâlvoi fusese una dintre încercările cele mai dure prin care trecuse vreodată echipajul. Scandal, panaramă, mofturi, ameninţări cu datul în tribunal, adică tot ce poate o femeie cu succes în afaceri să verse în capul unor semeni. Până la urmă, în război a intervenit comandatul aeronavei cel care i-a propus doamnei, nici mai mult nici mai puţin, să coboare la prima dacă nu-i convine situaţia. A invitat-o destul de calm pe Graţiela să privească pe geam, ceea ce ea, ca o proastă, a şi făcut. Probabil că peisajul a îndemnat-o spre o altă abordare, prin urmare a rostit cu glasul Iocastei când dăduse de beleaua aia mare cu fii-su, Oedip: 
  
- Bine bă, hai că ne-nţelegem noi, da’ daţi şi voi o ţuică, că io-te mă luă leşinul la lingurică dă spaimă! 
  
Din păcate, talentul de negociator la Graţielei nu a fost încununat de succes însă cel mai mult a suferit, ca de obicei, tot bietul Gigi! 
  
Acum însă erau în autocarul care-i ducea la hotel, iar ghidul de întâmpinare, un turc originar din Constanţa pe nume Tunceai, le făcea prezentările de rigoare. Începuse desigur cu şoferul, Ismail, un bărbat falnic, lat în spate şi cu o frumuseţe de mustaţă, care trebuia stimulat cu o mică atenţie pentru serviciile sale ireproşabile… 
  
- Băă, frate! Ce l-aş mai tăvăli io pă ăsta micu’, că pe Ismail l-aş ţine numai în recompense, gândea, plină de plăcute furnicături, Graţiela simţind cum o iau căldurile deşi în autocar aerul condiţionat funcţiona perfect. 
  
La rândul său, Tunceai se pomeni în faţă cu o balenă neagră care se holba la el de parcă ar fi vrut să-l înghită. Îl trecură şi pe el fiorii, dar din cu totul altă cauză. Era însă un ghid bine pregătit şi se prefăcu a nu observa manevrele de ademenire, iar bietul Ismail care, spre norocul său, stătea cu spatele nu a ştiut, spre fericirea tuturor, nimic! Cine ştie ce se mai întâmpla dacă-l lovea vreo fandaxie la volan!? 
  
La primul hotel, grupul de turişti din care făcea parte şi familia Vâlvoi a coborât, iar Tunceai le-a facilitat înregistrarea cazării şi a plecat cu ceilalţi turişti către celelalte cinci hoteluri unde fiecare grup avea bilete. 
  
La recepţie, doamna Graţiela emise o mică doleanţă: 
  
- Bă, da’ acilişea la voi nu e nimic dă glojdeală că mă luară ameţelili dă foame!? 
  
Recepţionerul, un tânăr poliglot, simţi cum abilităţile sale de comunicare, mult depăşite de langajul absolut necu-noscut al doamnei, se zbat dornice să se arunce în mare. Reuşi totuşi să zâmbească şi spre norocul său fu luminat de intervenţia salutară a lui Gigi care spuse scurt: 
  
- Hamos, bă! şi făcu un gest internaţional uşor de înţeles încă de pe vremea australopitecilor. 
  
Recepţionerul îşi reveni, reuşi chiar să-şi readucă zâmbetul profesionist şi prin intermediul unui alt tânăr angajat al hotelului îi dirijă pe cei doi la spre o masă aflată pe terasă. Absolut fericiţi cei doi începură să se hrănească: Gigi cu votcă, iar Graţiela, pentru început cu ceva lichior, apoi năvală pe o şaor-ma cu de toate care, evident, nu era la fel de bună ca la ea în Dristor. Dar mergea! 
  
Între timp autocarul lăsase toţi turiştii la hotelurile specificate în contractele de sejur, iar Tunceai spuse: 
  
- Frate, hai să ne întoarcem repede că dacă întârziem la următoarea cursă, iar ne taie şefu’ din salariu! Numai că, figura palidă şi ochii înspăimântaţi ai şoferului îl nedumeriră profund. La fel şi degetul dus discret la buze, adică linişte! 
  
Într-adevăr, în autocarul gol se auzeau tot felul de suspine şi un fel de gemete amestecate cu oftaturi. Cum nu se poate afirma că materialismul dialectic este o constantă a pregătirii pentru viaţă a oamenilor care activează în servicii, efectul fu unanim distribuit între cei doi: o spaimă cumplită! Era, fără îndoială, vorba despre un suflet osândit care acum ieşise din beznele iadului ca să-i bântuie pe ei pentru cine ştie de motive. Iar dacă stai să te gândeşti, motive se găsesc întotdeauna destule! 
  
Aici trebuie să ne gândim la faptul că pentru cei de religie creştină lucrurile se rezolvă relativ uşor: faci trei cruci şi gata, dispare nălucirea! Pentru islamici însă lucrurile se complică deoarece ei nu pot face semnul semilunii! Prin urmare cei trei au rostit cu adâncă smerenie: Allah Akbar! De trei ori, apoi au aşteptat rezultatele. Nimic! Straniile sunete dătătoare de fiori continuau… 
  
- Du-te şi vezi ce e, spuse ferm Ismail! 
  
- Păi, de ce eu? Şovăiala din glasul lui Tunceai avea suport în stresanta realitate… 
  
- Păi, te duci tu, fiindcă dacă eu păţesc ceva nu mai are cine conduce autocarul şi o iei de la şefu’ de nu-ţi mai trebuie! 
  
Corect! 
  
Tunceai porni spre spatele autocarului rostind o rugă-ciune pe care şi-o amintise brusc din vremea copilăriei. 
  
Izmail cu ochii cam daţi peste cap urmărea îngrijorat ce se întâmplă… 
  
Bizar! Ajuns la ultimul rând de scaune Tunceai scoase un strigăt disperat şi dispăru… Izmail îşi aminti de tinereţe şi dădu să o zbughească pe uşa rămasă totuşi închisă. Spre norocul său fiindcă cine ştie ce mai păţea… 
  
Aşa însă, îl revăzu pe Tunceai care se ridicase din spatele ultimului fotoliu cu un copil în braţe. Un copil de vreo trei ani, frumos, cu bucle blonde şi cu lacrimi cât pumnul pe obraji. 
  
Cum şi în raiul islamic se află îngeri, lucrurile intrară într-un fel de normalitate, iar Tunceai îl întrebă pe copilaş, în limba română, cum îl cheamă. 
  
- Aruel răspunse micuţul clătinând din nou fragilele temelii ale materialismului dialectic al celor doi bravi oameni. Nu li se părea normal ca un copil să poarte un asemenea nu-me, însă cum văzuseră multe la viaţa lor nu au mai comentat. Mai ales că, acum altfel de griji le întunecau perspectivele ori-zontului profesional. 
  
Găsiseră de-a lungul timpului tot felul de obiecte uitate de turişti în autocar de la telefoane la chiloţi, trolere sau ochelari, proteze auditive ori medicamente de potenţă, dar un copil ridica altfel de probleme… 
  
- Frate, am pus-o, rezumă Tunceai problema! Dacă nu îl înapoiem în cel mai scurt timp ne trezim cu vreo acuză de răpire şi nu ne mai spălăm nici cu apa aia sfântă a creştinilor, cea din Iordan. Mai ales că noi nu avem nici o şansă să ajungem la Iordan! Aşa că, hai să-i dăm şefului telefon, să-i spunem în ce dandana am intrat, apoi luăm hotelurile de la cap ca să-i găsim părinţii că nu prea avem de ales! 
  
Bine, în gândurile lor nu omiseseră nici o recompensă consistentă din partea fericiţilor părinţi cărora le înapoiau copilul, aşa că trecură la treabă. 
  
Începură cu nişte telefoane către hotelurile unde lăsa-seră ultima oară turişti, dar constatară destul de surprinşi că nimeni nu reclamase pierderea unui copil. Era clar o zi proastă! Plecară să verifice pe teren! 
  
Şi, exact când ajunseseră la capătul puterilor, iar disperarea îşi înfipsese gheara rece în sufletele lor, îi găsiră pe părinţii copilului. Faptul a fost confirmat de chiar Aruel care se aruncă la pieptul balenei despre care Tunceai credea că vrea să-l înghită şi răcni din toate puterile sale: mamiiiii! 
  
Numita mami lăsă din mână şaorma spuse cu gura plină: iote, bă, Gigi, ăsta-i copilu’ bă, da’ pe unde o fi umblat că nu-l văzui dă fu-n ceas!? 
  
Gigi, care cam abuzase de băuturile gratuite, deschise, pe cât putu şi el, ochii, văzu un cor de îngeraşi, surâse fericit şi, convins că a ajuns în rai, adormi fericit pe scaun. 
  
Apoi atenţia mamei se îndreptă spre cei doi. Nu părea deloc o privire care să poată fi urmată de vreo recompensă, aşa că Tunceai, mai tânăr şi mai încrezător în viaţă decât Ismail, rosti cam prea sigur pe el: 
  
- Doamnă noi suntem cei care v-am găsit copilul şi de mai bine de trei ore ne străduim să dăm de dumneavoastră, părinţii, prin urmare cred că… 
  
- Băi, pomanagiilor, hai sictir d-aici-li-şa că chem poli-ţia! Cum să-mi găsiţi voi copilul dacă el a fost cu noi tot tim-pul. Ce, noi nu ştim cum se creşte un copil? Bagabonţilor! 
  
Spre uimirea sa, deşi Ismail nu ştia nici boabă de ro-mână, totuşi unele cuvinte le înţelesese şi nu păreau deloc de laudă. Tunceai însă, mai puţin norocos, a priceput cu exactitate totul şi i-a spus colegului său: 
  
- Hai s-o tăiem că-i groasă! 
  
Întoarseră spatele mămicii şi chiar dacă ea continua să-i spurce se prefăcură că nu despre ei este vorba… 
  
Doar după câţiva paşi Tunceai îi spuse şoferului: 
  
- Frate, dau o votcă şi-mi bag picioarele în ce-o să zică şefu’ că-mi ajunge pe ziua de azi. Ismail consimţi la căderea în păcat însă numai cu un coniac. 
  
Acum, dacă stăm să ne gândim bine, Aruel este foarte posibil să fi avut puteri îngereşti deoarece o făcuse pe mami să se exprime aproximativ în turcă, pe tati să creadă că a ajuns în rai, iar pe cei doi credincioşi musulmani să cadă în ispita păcatelor creştine. Ciudat, foarte ciudat! 
  
În consecinţă, bazată pe aceste daruri divine ale micului Aruel, peste câteva luni, la vremea când banca punea sechestru pe locuinţă din cauza ratelor neplătite, energica doam-nă Vâlvoi îşi luă îngeraşul de-o aripă, intră intempestiv în sediul băncii creditoare şi făcu câteva scene demne de tragediile lui Sofocle. Asta până să fie scoasă afară de câţiva zdrahoni în uniforme cu însemnele băncii. Dar, după ce se ridică din praf, se scutură şi gândi la modul pozitiv: 
  
- Bă, i-am spart pă bostani! Că la câtă inimă or avea în ei, e imposibil să nu mă rezolve. Ce dracu’ doar au şi ei copii! 
  
Aşteptăm cu interes! Dacă Aruel poate transforma inima unui bancher în cea a unui om normal, în mod sigur are puteri mai presus de înţelegerea noastră… 
  
Referinţă Bibliografică:
SEJUR DE CINCI STELE / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2853, Anul VIII, 23 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!