CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Umoristic >  





VIZITATORII
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era o splendidă dimineaţă de septembrie, aurită de un soare dulce, iar eu mă simţeam precum Adam înainte de a face ghiduşii cu Eva. Ascultam cântecele păsărelelor în timp ce aranjam coroanele unor arbuşti ornamentali şi chiar îngânam o incantaţie profană: Învaţă de la soare… 
  
- Gligoreee! 
  
Paradisul îşi schimbă brusc toate culorile virând ferm către sumbru. Glasul soţiei nu anunţă deloc găsirea pomului vieţii sau pe cel al cunoaşterii! 
  
- Da, mămică! 
  
- Vezi că vine sor-mea cu nepoţelul nostru pe la noi! Ai grijă! 
  
- Bine că mi-ai spus! Mă îmbrac şi plec în oraş! 
  
- Gligore! Ai băut ceva înainte de a te închina!? Cum să pleci când avem musafiri? Ţi-am spus să ai grijă să nu mai faci ca data trecută! 
  
- Păi, ce-am făcut că doară… 
  
- Las că ştii tu! Hai, du-te şi te schimbă, să nu zică sor-mea că nu ai cu ce să te îmbraci! 
  
Data trecută când ne-am întâlnit cu ei trei, adică Mitică cumnatul meu care-şi duce cu stoicism zilele şi poartă chiar numele de alint Muchi, nevasta lui, sora neveste-mii Kuki, diminutiv care vine de la Catrina şi nepoţelul nostru Cichi de la Constantin fusese înainte cu vreo cinci ani. Menţionez doar că numele de botez al copilului a fost singura victorie, extrem de efemeră, a bietului Mitică în toată căsătoria lui de până acum. 
  
Atunci, în urmă ani şi ani erau în drum spre soacră-mea, la Dorohoi, şi au oprit la noi preţ de vreo câteva ore fiindcă Kuki a avut această idee cum că nu cumva să ne supărăm dacă trec prin gara oraşului şi nu ne vizitează. Mă rog! Ne-au vizitat, eu am vorbit cu Mitică, un om de toată isprava, iar ele, doamnele, despre creşterea ştiinţifică a unui copil. Am băut şi câteva pahare de vin, iar intervenţiile mele în dialogurile feminine deşi erau, fără îndoială, sclipitoare, au provocat reacţii cam ciudate însă deloc discrete. 
  
De exemplu, nevastă-mea n-a mai vorbit cu mine vreo lună, însă a restabilit relaţiile atunci când a constatat că eu nici nu observasem fronda pe care o instituise. 
  
La vremea aceea nepoţelul nostru avea vreo doi anişori şi în afara faptului că a vomitat la masă eu unul nu am observat nici o urmă din genialitatea descrisă de entuziasta Kuki. Am pus-o pe seama faptului că băuse şi ea câteva pahare, dar şi pentru că eu, un biet inginer în construcţii cum mi s-a repetat de mai multe ori, nu eram în măsură să am vreo opinie în domeniul puericulturii cum rostea proaspăta mămică rotunjindu-şi ispititor mult încercata ei guriţă. Corect! Ea fiind de meserie coafeză era, fără dubii, un fel de profesor universitar în acest domeniu de cel mai înalt nivel. 
  
Peste cinci minute eram îmbrăcat conform indicaţiilor soţiei, arătam exact ca un vânzător de biblii şi stăteam aşezat pe terasă având sarcina deosebit de complexă de a sări să deschid poarta când apar musafirii. Nevastă-mea, chiar dacă era în bucătărie, supraveghea buna organizare a serviciului şi îmi mai dădea din când în când tot felul de indicaţii fără de care, sigur, nu m-aş fi descurcat. Stăteam pe un scaun şi mă simţeam precum Gheorghe Doja la vremea supliciului. Un fel de foc interior mă făcea să transpir abundent lucru asupra căruia mi s-a atras atenţia că este foarte inestetic. Eu, plin de iniţiativă, mi-am scos cămaşa! Exact atunci la poartă a oprit taxiul şi din el au coborât cumnată-mea având acea dezinvoltură proprie dansatoarelor la bară, inclusiv o rochie argintie, însoţită de dragul nostru nepot. Apariţia mea doar în maiou nu a fost chiar una protocolară, mai ales că aveam, în mod sigur, figura năucă a unui om care a primit o cărămidă în cap. 
  
Nepoţelul în schimb avea forma unui balon şi o privire extrem de cruntă. Imediat ce a intrat în curte a luat o poziţie de atac precum luptătorii ninja din filme, a scos un ţipăt şi mi-a articulat o lovitură foarte meseriaşă în ţurloi. Faptul că mi-au dat lacrimile şi fluieram de durere nu a fost de natură să exprime chiar foarte corect bucuria revederii. Spre salvarea mea, care mă gândeam deja să ard o palmă atacatorului, a apărut nevastă-mea şi intervenind cu operativitate şi graţie, plus talent pedagogic a pus capăt unui început de infanticid. Pupăturile şi strigătele de admiraţie: vai ce bine arăţi tuuu, vai e un scump, vai, dar stai să-ţi spun una nostimă, au alungat norii războiului. Am aflat însă că micuţul (asta este strict părerea mamei!) urmează cursuri de karate, unde vizionează zilnic toate filmele din seria Karate Kid şi este cel mai bun din grupă. 
  
Într-adevăr, faptul că umflatul acesta sadic mă salutase, după lovitură, cu o înclinare, ca un adevărat budoka, plin de respect şi curtoazie, dădea consistenţă spuselor mamei sale. Prin urmare m-am mulţumit să trag câteva înjurături însă numai în gând ca să nu maculez spiritul de fair-play al luptei şi ne-am dus pe terasă. Eu am căzut pe un scaun, iar soţia a adus repede tot felul de prăjiturele, nelipsita „cafeluţă”, nişte sucuri pentru călău şi o sticlă de apă pentru mine. Era un semn! 
  
Apoi au început discuţiile despre cum trebuie supravegheată educaţia unui copil, despre cum se schimbă pamperşii ori cum se poate forma un copil în manieră pluridisciplinară. Nu acesta era cuvântul folosit, dar nu are nici o importanţă. Eu tăceam şi în gând mă dădeam cu capul de pereţi. Era totuşi o senzaţie chiar plăcută în comparaţie cu realitatea. Monstrul leorpăie rapid nişte sucuri, toate bio, că nu se concepe altceva, apoi cere foarte imperativ, ciocolată. Nevastă-mea fuge şi, habar nu am de unde, vine cu o ciocolată elveţiană, una din ace-lea cu vaca mov. 
  
Rinocerul o desface şi pleacă de la masă probabil ca să o rumege de unul singur în vreun colţ întunecat. După câteva minute durerea din ţurloi mă obligă să-mi cer scuze şi să mă duc iute la toaletă. În drum, apuc să văd cum teroristul făcea nişte graffiti cu ciocolata pe peretele imaculat al livingului. Doar faptul că nu mă mai putem ţine m-a făcut să nu-i crăp capul cu vaza chinezească la care ţine nevastă-mea cel mai mult. Apoi, după rezolvarea problemelor personale, am ieşit pe terasă. Criminalul bea liniştit suc dintr-un pahar pe care se întindeau urmele lăbuţelor lui mânjite cu ciocolată. Am emis un fel de protest însă maică-sa, foarte mândră, m-a asigurat că micuţul este într-adevăr obsedat de grafică şi, în curând, numele lui va fi alături de acela al marilor maeştri ai genului. Desigur are şi o soluţie pentru ştergerea capodoperei de pe perete, un simplă, pe care a văzut-o ea la televizor: se ia un ursuleţ de pluş, se foloseşte drept lavetă, iar în două minute totul va deveni ca nou. Eu, disperat, afirm că nu am nici un ursuleţ de pluş! Nevastă-mea linişteşte din nou apele spunând că nu este o problemă, avem unul din porţelan! 
  
Începe să mă bântuie gândul că dacă mai continuă starea de stres în care mă aflu, aş fi în stare să pun mâna pe o lopată şi să-i dau cu ea în cap. Prin urmare mai beau un pahar cu apă. Ciudat! Gândul cel negru dispare… 
  
Cam odată cu îngeraşul care se duce la bazin şi începe să arunce cu pietre în peştii decorativi. Fac un cârcel la inimă, gândul cu lopata revine, mult mai insistent de data aceasta, în timp ce mămica se entuziasmează de capacităţile extraordinare de biolog specialist în ihtiologie ale puşlamalei. Intru în comă, fericit că doar această stare mă poate scăpa de răspunderile inerente unui asasinat cu sadism. 
  
Când termină de aruncat cu pietre în bazin, tiranozaurul se întoarce fericit dorind să-şi clameze victoriile în faţa femeilor prostite şi de admiraţie. Doar că, în timp ce se strecoară spre scaunul său, din greşeală, răstoarnă poşeta bunei sale mame, una din acelea de mare firmă luată de la turci din bazar. Şi, în acest moment, se produce miracolul! O pereche de palme date din toată inima învăpăiază obrajii bucălaţi ai monstrului şi-i umplu ochii de lacrimi! Câteva cuvinte din subsolul dicţionarului şi ajung în gura mamei în timp ce mâinile ei abile împletesc artistic nişte castane în bostanul fiarei. 
  
Eu ies din comă şi rânjesc bestial! Vizita se încheie cu bine peste câteva minute, suficiente însă pentru a umple de caracterizări categorice cariera ştiinţifică şi artistică a copilului. Recunosc, abia acum îmi dau seama că totuşi dovleacul ăsta de nepotu-meu nu e singurul vinovat de toate tâmpeniile făcute… Merg liniştit în beci şi scot o sticlă cu un vin de colecţie… Hai, că merit! 
  
Referinţă Bibliografică:
VIZITATORII / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2778, Anul VIII, 09 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!