CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Umoristic >  





IUBIRE ETERNĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
IUBIRE ETERNĂ 
  
Deşi Neluţu o cobzărea pe Nuţi de vreo lună şi se pupăceau în draci pe unde se prindeau, atunci când venea vorba de lucruri mai serioase ori îi mai scăpau mâinile prin chiloţii fetei, ea se transforma brusc într-un sloi de gheaţă şi, de regulă, îi spunea cu un fel de amărăciune în glas: 
  
- Iubitul meu Neluţu, eu sunt neprihănită, iar floarea virginităţii îmi este sacră şi chiar mai de preţ decât viaţa însăşi. Voi fi a ta cu trup şi suflet numai după ce ne căsătorim, iar atunci îmi poţi face tot ce vrei, cum pofteşti şi cum doreşti. 
  
Sfârşitul frazei încingea creierii cam lichefiaţi ai bietului Neluţu, iar fanteziile sale erotice i se ciocneau în minte mai ceva decât asteroizii în spaţiu. Nu că ar fi avut el multă minte, însă, încă de la sfârşitul liceului, singura sa formă de culturalizare erau revistele şi filmele de profil. 
  
Prin urmare suferea ca un câine, se consola de unul singur, dar a şi conceput un plan. Unul desigur genial că altfel nu putea face un om care luase bacul din a treia încercare, după o intervenţie energică a tatălui său cel mai mare distribuitor de băuturi alcoolice din judeţ. 
  
Aşa se face că, în toamnă, el îmbrăcat în costum alb de ginere, iar ea într-o superbă rochie imaculată care o făcea să arate ca un crin se aflau în faţa altarului şi ascultau nerăbdători ca popa să încheie ceremonia care, după părerea lor, dura de o veşnicie, iar babetele invitate smârcâiau nostalgic, dar foarte enervant, mai ales că se cam îndopaseră cu whisky înainte de a intra în biserică. 
  
Oricum, imediat ce au sfârşit corvoada s-au repezit în camera hotelului unde avea loc şi petrecerea, iar aici Neluţu a călărit-o frenetic pe mireasă, mult ajutat şi de faptul că la rochia ei moda nu impunea, sub nici o formă, chiloţii, dar şi de uimitoarele ei abilităţi feciorelnice. 
  
Când au coborât la masa festivă, se vedea cât de acolo cât erau de fericiţi, iar între hors de ouvre şi tort au mai dispărut de câteva ori însă nu a fost nici un invitat atât de mârlan încât să strige că vrea să bea rachiul roşu, semn sigur al sfârşitului neprihănirii. Oameni educaţi, ce mai! 
  
Voiajul de nuntă sponsorizat de părinţi (un lanţ de carmangerii şi unul de distribuţie alcooluri) s-a consumat pe un vapor prin insulele greceşti unde Neluţu a fost regalat de fermecătoarea sa soţioară cu tot felul de dulci surprize şi o totală disponibilitate afectivă şi trupească, cum îi promisese înainte de căsătorie. Ba chiar, aşa ca o mică nostimadă, la un moment dat, ea a descoperit sub pat o revistă, una din cele atât de necesare tinerilor bărbaţi, şi surâzând ispititor a spus: 
  
- Dragul meu, nu există revistă care să poată arăta mai mult decât o poate face o tânără soţie care-şi iubeşte soţul şi nu-i ascunde nimic! Iar afrodiziacul cel mai puternic este o simplă mângâiere pornită din inimă. 
  
Şi de data asta s-a dovedit că avea dreptate. Una erau fotografiile colorate şi alta era realitatea. Neluţu şi-a dat seama de asta deoarece ea îi oferea, fierbinte şi nerăbdătoare, nu numai mângâieri care îl furnicau peste tot, însoţite de săruturi extinse, ci şi experienţe greu de imaginat, în timp ce pozele arătau mai mult perspectivele, eventual posibilităţile. Ce să mai vorbim? Se simţea un adevărat atlet sexual. Ori, hai să fim sinceri, ce bărbat poate rezista unei asemenea oferte! 
  
La un moment dat, după o mică şedinţă de iubire, el, total prostit de arta ei, a întrebat-o ca un bou ce era: 
  
- Dragă, dar de unde ştii tu, ăăă, că nici eu care, ăăă… 
  
Ea a surâs fermecător, iar irezistibila ei guriţă a rostit: 
  
- Iubitule, o femeie care se dăruieşte total soţului, domnului şi stăpânului ei are mici secrete pe care nu le poate dezvălui nimănui. 
  
- Hai că-s şi tâmpit, recunoscu domnul, soţul şi stăpânul în mintea lui încleiată de endorfine. Apoi, total surprins de inteligenţa şi langajul elevat al dragei sale soţioare, Neluţu luă hotărârea să se uite şi el la filme de dragoste pe canalele specializate în acest domeniu. 
  
La sosire, în port, au fost întâmpinaţi de părinţi care, plini de încântare pentru forma lor fizică, le-au oferit locuri de muncă bine retribuite în companiile de familie, dar şi o locuinţă într-o zonă rezidenţială. Însă, aşa cum afirmau ambii tineri, în marea lor generozitate, ei nu erau interesaţi de nimic altceva decât de iubirea lor, cea pe care o declaraseră, cu argumente irefutabile (scuze!), că era eternă. 
  
Nuţi însă, mult mai sensibilă şi afectuoasă, le-a mărturisit plină de sfiiciune că în curând, foarte curând, vor deveni bunici. 
  
Doar lacrimile care curgeau şuvoi mai puteau sublinia cum se cuvine această emoţionantă revedere… 
  
Într-adevăr, Nuţi se dovedi şi de această dată o fată foarte serioasă şi, peste numai cinci luni, situaţia familiilor se schimba. Ei din soţi ajungeau părinţi, iar bunii lor părinţi, bunici. Cu petrecerile de rigoare, cumetrii, lăutari şi daruri aurite pentru fericirea tuturor. 
  
Prins în vârtejul îndatoririlor de tată Neluţu a abordat o figură plină de importanţă şi adormea la televizor uitându-se la programele cu sporturi extreme. Prilej cu care a făcut şi burtă, iar interesul pentru marile idei ale singurei cărţi inteligente din lume: Kama Sutra, a scăzut dramatic în ciuda unor eforturi ale din ce în ce mai nervoasei sale consoarte, nevoită astfel să-şi răspândească uimitoarele sale cunoştinţe, mai întâi printre prieteni, apoi, în marea sa generozitate şi unora interesaţi de acest fascinant domeniu al cunoaşterii interumane. 
  
Se poate spune că în acest mod omenirea a aflat şi cam cât durează o eternitate. Un lucru absolut mirabil pe care, hai să fim sinceri, nici măcar Einstein, cât era el de savant nu l-a putut calcula! 
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIRE ETERNĂ / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2561, Anul VIII, 04 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!