Cerul s-a îngrozit văzându-mă că reușesc să plâng mai tare ca el
Picături de nori s-au aburit peste aura înduioșată a zilei
Cearcănele și-au furtunat părerile de rău cu așa un zel
Că soarelui i s-a părut c-a îngălbenit de spaima milei
Pumnii s-au îngropat în mâlul de mătase al iubirii
Cireșe de ozon au spintecat aerul și conștiința
Ochii pe care-i privești acum sunt cărbunii-mplinirii
Dumnezeu mi-a răspuns cu-n oftat răscolindu-mi ființa
Gura mea a sfârtecat săruturile tale uitate-n Gara de Nord
Cu genele am scotocit în irișii tăi de toamnă târzie
Pe coji de nectar se-odihnește-al meu cord
Sufletul fuge din aurita-ți colivie...
