Ne-am împărțit unul altuia pământul
Cu rădăcini avide de plăcere
Din reavănul prea verde s-a crispat avântul
Nu ne-a păsat! Vrut-am abisul să ne dea durere
Din pieptul meu de ceară s-au mai topit fiorii
Din mintea ta de sculptor s-au amăgit apusuri
Am înghițit lumina, am sărăcit și norii
Cu ale noastre buze am sfârtecat răspunsuri
Cu degete de luna ți-am căutat tandrețea
Pe ochii tăi alunecam în cer
Sorbeam din nemurire, adesea, frumusețea
Și tresăream în brațe-ți ca un copil-aster
Rămas-am fără mine când vocea ta pălit-a
În buba ciumănoasă, într-un puroi abject
În boala rătăcită iubirea doar rănit-a
Și-a-ncremenit în suflet, ca simplu obiect
Cu răsuflarea-mi spartă, cu mintea-mi înnorată
Îngenuncheat-am în fața ta, iubire,
Dar mâinile-ți de aur țineau cu dor o daltă
În mine înfigând-o, făr’ de păcat și-orbire
