Cireșele-mi alungă oboseala
în guri de foc adună pașii tăi
îți mai aud în inimă răceala
dar ochii nopții scot în noi văpăi
Distanța se atârnă de-o ureche
și în cealaltă-i vocea ta...
cândva am fost, iubire, o pereche
acum mai sunt doar eu și-un dor de stea
Doar cozi de fruct mai dulce ca zăpada
mai mângâi simțind mâna-ți sfântă
mi-e gândul o ruină, aștept să fac rocada,
în amintirea grea, o voce mă alintă
