Mi-e dor să-ți fie dor de mine
Cu glasul tău să mă alinți
Să simt al meu ecou în tine
Cu râsul să mă scoți din minți
Să mă pocnească primăvara
Cu muguri de doruri fierbinți
Să simt că-n vocea ta doar vara
Mai cântă-n colț făr’ să mă minți
Mi-e dor să-ți fie dor de mine
Să mai zbor spre-al nostru cer
Să-ți simt iubirea care-mi vine
Atât de bine... e tot ce-ți cer