CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Interviuri >  





Interviu cu poetul Ion Vanghele
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Omul de lângă noi, cel care ne este alături, este întodeauna cel mai important. Cu el îţi împarţi bucuriile, greutăţile, necazurile, pur şi simplu viaţa. Dar în ziua de azi, după cum ştim cu toţii, internetul îşi are şi el un cuvânt foarte important de spus în privinţa oamenilor şi a prieteniilor. Prin relaţiile virtuale, mulţi oameni ajung să se apropie mai mult sau mai puţin, unii ajung chiar să se cunoască personal. 
  
Prin intermediul internetului l-am cunoscut pe poetul Ion Vanghele. Începutul cunoştinţei virtuale cu unul dintre poeţii mei preferaţi a început prin citirea versurilor sale şi prin comentariile care le făcea unor scriitori, prieteni virtuali comuni. La început, mărturisesc, că nu-mi prea plăcea modul său de a comenta, dar încetul cu încetul, am observat că multe dintre opiniile domniei sale coincid mult cu ale mele. 
  
Am avut oportunitatea de a-l întâlni pe reţeaua de socializare Netlog şi apoi pe site-ul de sopcializare literară, Negru pe Alb. Elena, creatoarea acestei reţele literare, mi-a propus să-i iau un interviu, ceea ce am făcut cu mare drag şi cu multă stimă. 
  
Aşadar, dragi membri ai site-ului Negru pe Alb şi dragi cititori din toată lumea, vă invit cu drag să lecturaţi primul meu interviu. 
  
MM: Bună ziua, domnule Vanghele! Sunteţi unul din poeţii mei preferaţi şi de aceea aş dori să am mai multe cunoştiinţe despre dumneavoastră. Elena, creatoarea reţelei literare Negru pe Alb, mi-a propus să vă iau un interviu şi eu am acceptat cu multă stimă şi cu mare drag, pentru a vă cunoaşte mai bine, atât eu, cât şi membrii site-ului literar. Şi singurul mod de a afla, este acela de-a vă ruga frumos să-mi acordaţi acest interviu. 
  
IV: Bună ziua, Mihaela! Sincer, îţi mărturisesc că mă surprinzi plăcut, făcând această afirmaţie. Mă flatezi când spui că sunt unul din poeţii tăi preferaţi şi mai ales dorinţa ta de a mă cunoaşte mai bine, luându-mi un interviu pentru site-ul literar Negru pe Alb, nu face altceva decât să mă bucure. Este unul dintre cele mai valoroase site-uri literare din câte există pe internet şi Elena este o persoană valoroasă, faţă de care am o mare stimă. Şi, prin urmare mă grăbesc să vă îndeplinesc dorinţa. Abia aştept să-ţi aud întrebările şi să-ţi răspund. 
  
MM: Vă mulţumesc frumos, pentru amabilitate! 
  
IV: Cu plăcere! 
  
MM: Cred că prima dată aş dori să cunosc puţin omul din spatele poetului care sunteţi. Cine este omul Ion Vanghele? 
  
IV: Te rog frumos, nuanţează puţin, cam ce anume ai vrea să ştii, pentru că întrebarea ta ascunde o întreagă istorie şi sincer să fiu, nu ştiu ce să-ţi spun mai exact despre mine. 
  
MM: Povestiţi-mi puţin, despre viaţa dumneavoastră. 
  
IV: Atunci, voi încerca să-ţi povestesc câte ceva. M-am născut pe 11 septembrie 1948, într-unul din oraşele de pe malul Dunării, în oraşul Sulina, oraşul căruia Jean Bart i-a consacrat romanul ,,Europolis’’. Într-adevăr, prozatorul Eugeniu P. Botez, alias Jean Bart a redat în romanul său o autentică bibliografie despre Sulina de altădată. Când m-am apucat de scris, în primele mele poezii, l-am creionat în câteva imagini fugitive. Am vorbit şi am cântat despre Dunăre şi despre oraşul meu, despre grădinile închise cu garduri de stuf sau despre casele acoperite cu stuf. Unele amintiri continuă să stea cuminţi în sufletul meu ca nişte obiecte de artă. 
  
MM: Spuneţi-mi vă rog despre copilărie, despre începuturi. 
  
IV: Mă consider un om privilegiat, pentru că mă trag dintr-o familie de oameni talentaţi. Mama mea avea un văr pe care îl chema Tarasov. Acesta era un pictor renumit din Dobrogea. În ce priveşte pictura, ca formă de manifestare artistică, ea s-a manifestat la unii din membrii familiei mele, chiar şi în ce mă priveşte. Totuşi, fără să am vreo pregătire specială în domeniul artistic, direcţiile în care mi-am dezvoltat astfel de abilităţi, au fost pirogravura, sculptura, dar în mod deosebit am perseverat în literatură. O mătuşă de-a mamei recitea asemenea lui Homer, ,,Isprăvile lui Păcală’’, de Petre Dulfu în versuri. Am mai avut un unchi care cânta la acordeon şi vocal, iar când nu cânta, era un om plin de umor. 
  
MM: Ce surpriză frumoasă mi-aţi făcut! Aşadar cochetaţi şi cu artele plastice! Mai spuneţi-mi, vă rog! 
  
IV: Fiecare om, fiecare întâmplare din viaţa mea şi-a lăsat ,,amprenta’’ în sufletul meu, care a devenit pe parcursul timpului o pasăre care cântă. În felul acesta am devenit treptat, cu eşecurile de rigoare, poet. În liceu eram considerat poetul clasei, deşi am aflat acest lucru târziu, cu mult timp, după ce am terminat liceul. 
  
MM: De ce? Eraţi genul de copil care se făcea respectat prin metodele adolescenţei? 
  
IV: Nuuu! Deloc! Eram văzut de colegii mei ca un tip banal, comun, şi probabil aşa par şi acum. În timpul liceului, ca tuturor băieţilor de vârsta mea, am avut o colegă drăguţă. Dar nu am avut curajul să-i mărturisesc sentimentele mele juvenile, cu toate că eram prieteni buni. În acele vremuri, nu era aşa uşor să-ţi manifeşti sentimentele, cum o fac tinerii din ziua de azi. Dar am scris în schimb un caiet de poezii, pe care i l-am făcut cadou la întâlnirea de douăzeci de ani. Şi ne-am amuzat, aducându-ne aminte de anii de liceu. Este una din ,,amprentele’’ despre care vorbeam înainte, una din amintirile mele cele mai plăcute. 
  
MM: Şi spuneţi-mi, oraşul Sulina şi romanul ,,Europolis’’ al lui Jean Bart v-au influenţat şi v-au îndemnat să vă apucaţi de scris? 
  
IV: Nu. Influenţele au venit cu timpul şi cele care m-au marcat în mod deosebit, au fost cele două vizite la casa de vacanţă a lui Mihail Sadoveanu. Prima oară am vizitat-o în timp ce Maestrul era în viaţă şi a doua oară am vizitat-o după plecarea Maestrului în eternitate. 
  
MM: L-aţi cunoscut pe Mihail Sadoveanu? Povestiţi-mi, chiar aş dori să îmi spuneţi mai multe despre această ,,amprentă’’! 
  
IV: Eram în preventoriu când cei de acolo ne-au dus să-l vedem pe Sadoveanu. Mi-l aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. Era un om în vârstă şi voluminos, dar era de o blândeţe extraordinară. Părea un leu blând, avea o voce moale şi caldă. Stătea într-un fotoliu, când noi ne-am apropiat pe rând, şi am dat mâna cu dânsul. În clipa în care mi-a strâns mâna, am ştiut că mă voi apuca de scris. Lângă dânsul era o doamnă în vârstă, probabil soţia sa. Mi-au plăcut cărţile lui Mihail Sadoveanu şi fără să-mi dau seama, mai târziu când am început să scriu, cred că am început să scriu în acelaşi fel. 
  
MM: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, scrisul? 
  
IV: În primul rând, scrisul reprezintă nivelul cunoştiinţelor generale şi mai ales culturale, pe care le are un om. De aceea mulţi dintre cei care încearcă să scrie la o vârstă târzie, nu reuşesc să o facă la un nivel performant. Pe urmă, îţi mai trebuie să ai acea motivaţie a singurătăţii. Omul poate fi singur din diverse motive. Din cauza unei iubiri neîmpărtăşite, din cauza faptului că poate avea concepţii diferite despre viaţă, faţă de cele ale oamenilor din jurul său şi atunci nu este înţeles. Şi încă un lucru foarte important, acest sentiment, singurătatea, este simţit de fiecare în parte diferit, şi aceasta ne face pe noi, cei care scriem, sensibili. Sunt oameni care simt nevoia să se elibereze de singurătate şi să dăruiască, apucăndu-se de scris, şi sunt oameni care atunci când sunt singuri, ţipă şi se fac de râs sau nu sunt ascultaţi de nimeni. Prin urmare, scrisul pentru mine este o eliberare şi o dăruire pentru cititorii mei. 
  
MM: Cum vedeţi dumneavoastră internetul şi oamenii cunoscuţi prin intermediul lui? 
  
IV: Apariţia internetului a facilitat foarte mult posibilitatea de-a împărtăşi cu alţii stările tale de acfecţiune şi de singurătate. Putem lega prietenii şi putem merge împreună cu acestea până acolo unde timpul, spaţiul şi propria noastră putere ne duce. Din păcate, internetul deschide şi alte posibilităţi, astfel că mulţi dintre prietenii mei s-au pierdut, în ciuda sentimentelor, care de multe ori au părut foarte generoase. Şi mergi mai departe de fiecare dată, pentru că speranţa este ca o femeie frumoasă, care ne părăseşte, dar care se înfiripă iar şi iar în sufletul nostru, făcându-ne să răspundem unor noi provocări, atunci când cunoaştem alte persoane. De aceea cred eu că internetul, ca şi viaţa reală este ca un tren în care noi oamenii urcăm şi la un moment dat, unii coboară în prima gară, alţii merg mai mult timp alături de noi în fragmentele vieţii noastre. Soarta se mişcă haotic de cele mai multe ori, iar poeziile, prin care lăsăm sufletul să se zbuciume, nu exprimă realitatea în totalitate. 
  
MM: Şi când v-aţi apucat de scris serios? 
  
IV: M-am apucat de scris, încă de pe vremea când nu exista internetul şi foloseam o maşină de scris. Căutam concursuri de literatură lansate de către edituri şi participam la ele. La două dintre aceste concursuri, unul organizat de editura Nemira, am participat cu o povestire fantastică – Arthur, regele Camelotului. La un alt concurs am luat premiul I, participând cu un eseu, în care vorbeam despre balada Mioriţa. Acel eseu m-a determinat să abordez folclorul dintr-o perspectivă nouă şi am reuşit să scriu cartea vieţii mele, pe care am numit-o Hermeneutica Miturilor sau Basme comentate. Această carte a apărut cu contribuţia doamnei Mioara Băluţă, căreia îi port un respect deosebit. Varianta virtuală se găseşte pe Citatepedia şi a fost citită sau vizualizată de peste 150.000 de oameni. Dar datorită unor probleme de sănătate, care le-am avut în acea perioadă, lansarea cărţii nu a mai avut loc cum ar fi trebuit să aibă în mod normal. 
  
MM: Spuneţi-mi cum v-aţi înscris pe site-urile de socializare literară? 
  
IV: Site-urile de socializare literară m-au atras pentru că aveau subiecte interesante. Datorită acestor subiecte, am simţit mereu nevoia să cunosc colegi noi din branşa scriitoricească şi aşa am întâlnit mai multe site-uri literare. Astfel, am cunoscut oameni extraordinar de valoroşi. Ţin să le mulţumesc foarte mult colegilor şi colegelor de pe site-ul Esenţe, unde am apărut în antologia ESENŢE DE PRIMĂVARĂ 2010, tipărită de editura Rovimed publishers. Le mai mulţumesc frumos doamnelor Andrada Matei şi Mioara Băluţă, pentru efortul făcut în legătură cu apariţia mea în antologia de poezie ,,Însemne’’, a site-ului Cleopatra – Casa gândului şi pentru apariţia cărţii ,,Visul Lincornului’’, alături de doamna Delia Stăniloiu. 
  
MM: Întodeauna aţi avut un mare succes pe site-urile literare? 
  
IV: Nu, nu întodeauna am avut succes, din contră! Am întâlnit şi altfel de site-uri, unde versurile clasice nu erau agreate, pentru că este moda versului alb. Pe aceste site-uri despre care vorbesc, sunt o serie de oameni, prea plini de sine şi care te tratează de sus, crezând că ei sunt buricul pământului, punându-şi numele pe propriul lor orgoliu nemărginit. 
  
MM: Dumneavoastră scrieţi poezie clasică şi de aceea v-aş întreba, ce părere aveţi despre faptul că sunt agreate versurile moderne (albe), în detrimentul versurilor clasice? 
  
IV: În primul rând, mulţi cred că versurile albe se scriu mai uşor decât cele clasice, unde este nevoie de rimă, prozodie şi de alte reguli obligatorii. Faptul că eu scriu versuri clasice fără semnele de punctuaţie, a declanşat reproşuri îndreptăţite sau nu din partea colegilor mei. Realitatea este că dacă încurcăm semnificaţiile cuvintelor pierdute în metafore şi iasă cu totul altceva, acelaşi lucru se întâmplă şi cu semnele de punctuaţie. Curios însă, acest lucru nu trezeşte animozităţi literare când vine vorba de versurile moderne (albe). Indiferent de forma în care apare o poezie, aceasta trebuie să reflecte aceleaşi legi de scriere, să nu beneficieze de excepţii. 
  
MM: A mai apărut de curând încă un gen de poezie modernă. Poezia de tip matrimonial, care este scrisă de doi autori. Ce părere aveţi despre ea? 
  
IV: Da, poezia de tip matrimonial sau intimistă, cum îmi place mie să-i mai spun, cea care este scrisă de doi autori, ştiu foarte bine despre ce vorbeşti. Ea este scrisă fie în vers clasic, fie în cel modern. Pe o parte, cred că este o poezie interesantă, pentru că este scrisă de doi autori, iar pe de altă parte este puţin ambiguuă. Toţi suntem obişnuiţi să citim o poezie scrisă de cineva şi să ne placă sau nu, un singur autor. Prin urmare, această ambiguuitate nu este normală, deoarece poezia, ca transmiţătoare a unui mesaj emoţional poetic, ar trebui să aparţină unui singur autor. Ea nu mai este un dialog dintre un cititor şi autor, ci un schimb de mesaje de tip matrimonial între două persoane, în care aceştia îşi povestesc relaţii ficţionale sau reale. Şi încă un amănunt de mare importanţă în legătură cu cei doi autori: valoric, unul din cei doi este mai bun şi îl trage după sine şi pe celălalt. Prin compunerea unei singure poezii de către doi autori, ei se completează. 
  
MM: Ce părere aveţi despre poeziile în care sunt scrise numele lui Dumnezeu sau al altor nume proprii, cu literă mică? 
  
IV: Este foarte bună întrebarea aceasta. În primul rând, când vine vorba despre Dumnezeu şi este scris numele Său cu literă mică, asta denotă, fie o necunoaştere a Bibliei sau a altor cărţi de înţelepciune, fie o totală lipsă de respect faţă de Creator. În al doilea rând, scrierea numelor proprii cu literă mică, mai ales când este vorba despre personaje legendare – nume de scriitori, pictori, actori, ş.a. – este iarăşi o adevărată lipsă de respect, de parcă tu, poetul anonim te tragi de şireturi cu ei, fără nici cea mai mică problemă. Sau legat tot de nume, am întâlnit pe unii care le scriu greşit, ceea ce denotă lipsă de cultură generală. 
  
MM: Domnule Vanghele, acum că ne apropiem de sfârşitul interviului, aş dori să vă mai pun o întrebare. Aveţi un site personal, unde să fiţi găsit pe internet, pentru cititorii dumneavoastră şi pentru mine, bineînţeles? 
  
IV: Da, cum să nu? Sunt două locuri unde pot fi găsit: https://www.facebook.com/ileana.pitigoi.3?fref=ts şi http://vanghelis008.wordpress.com/. Te invit cu mare drag şi pe tine, şi pe toţi cititorii mei, oricând. Dar nu vreau să terminăm, înainte să-ţi mulţumesc frumos pentru acest interviu. 
  
MM: Aş dori să-mi spuneţi câteva cuvinte pentru membrii site-ului Negru pe Alb. 
  
IV: Le doresc membrilor acestui site multă sănătate şi numai bine! Apoi le transmit că sunt mândru de colegialitatea care mă leagă de dânşii, pentru că sunt mulţi oameni valororoşi acolo şi mari scriitori, cărora ar trebui să li se ia un interviu, pentru a fi mai cunoscuţi. Şi chiar Elenei, creatoarea reţelei, ar trebui să i se ia un interviu. 
  
MM: Vă mulţumesc încă o dată pentru onoarea care mi-aţi făcut-o, de a sta de vorbă cu mine şi vă doresc în continuare, o zi frumoasă! La revedere! 
  
IV: Înainte de a-mi lua rămas-bun de la tine, ţin să vă mulţumesc frumos ţie şi Elenei pentru interviu! Numai bine îţi doresc şi să ne auzim cu bine! La revedere, Mihaela! 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu poetul Ion Vanghele / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2228, Anul VII, 05 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!