CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





MUCA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Întinsă pe patul plin de ghemotoace tari, Muca se străduia să respire regulat aerul de spital, încins și stătut. Ușa salonului era deschisă, dar de pe coridor nu intrau altceva decât vocile bărbaților care jucau cărți în salonul alăturat. Pe patul din stânga, unguroaica stătea de vorbă în șoaptă cu bărbatul ei. De ea puteau vorbi și cu voce tare că oricum nu înțelegea o boabă... Babu nu venise nici în această zi de vizită. Știa că nu va veni, o simțea în sânge așa cum simțea când i se ridica glicemia, cu transpirații și vâjâit de cap. Închise ochii și încercă să își facă curaj să îl roage pe bărbatul unguroaicei să îi aducă și ei o sticlă cu apă, o hârtie igienică și un flacon de tablete de stevia cu care să își îndulcească cafeaua de la automat. 
  
Îl cunoscuse pe Babu când nu avea nici cinsprezece ani. Nu o impresionase cine știe ce, dar mama și buna o luaseră deoparte și o dăscăliseră cum se cuvine: 
  
-E un băiat foarte harnic și priceput în toate, nu îți va lipsi nimic, încercase să o convingă mama când aflase că nu îl avea drag și că atenția lui o lăsa indiferentă. În viață e cu atât mai greu cu cât ai mai multe lipsuri. 
  
-Și-apoi, completase buna, încă ești tânără și te vei învăța cu el, vei prinde drag de el când nici nu te aștepți. 
  
-Faci ce vrei, îi spusese tata văzând-o nehotărâtă, dar să te gândești că o faci pentru toată viața. Nu-i rușine mai mare decât să nu îți cinstești bărbatul și familia. 
  
Ea îi ascultase pe toți și făcuse precum i se spusese. Îl așteptase să se întorcă din armată și îl luase de bărbat. Timpul trecuse, dar tot nu prinsese drag de el. Fusese muncitoare, ascultătoare chiar și peste puterile ei ... Soacra o vorbise de rău peste tot prin sat, chiar și când visa cu ochii deschiși și laptele îi dădea în foc, socrul o ocăra la tot pasul, iar bărbatul parcă nu știa altceva decât să îi pretindă să își facă datoria de soție în pat. Când se născuse primul copil oftase ușurată. Scăpase de el pentru o perioadă. Apoi la fel cu al doilea și cu al treilea. Copiii o strigaseră la început Mămuca, apoi numai Muca, și așa îi rămăsese numele. Uitase că o chema Ioana. Doar în spital domnul doctor îi spunea Tanti Ioana, și ce frumos suna numele ei! 
  
Deschise ochii și își roti capul spre dreapta. Tânăra tăcută care ocupa patul de lângă perete încă scria. Poate că pentru ea timpul trecea mai repede. Citea, scria, folosea internetul pe telefon și nu prea vorbea cu nimeni altcineva decât cu medicul și cu asistentele. Femeia ridică capul și îi întâlni privirea. Îi zâmbi și se întoarse la scrisul ei. Părea liniștită, mai liniștită decât fusese Muca vreodată. Oare avusese cu adevărat liniște de când se luase cu Babu? Fusese trimisă la lucru, fusese chemată la nevoile întregii lui familii, fusese folosită pentru toate și la orice, iar dorințele ei fuseseră ignorate până la umilire... Câteva lacrimi își făcură loc pe obrazul încins. Le lăsă să alunece spre urechi și să o răcorească. Când se uscară, se ridică în șezut și își luă glicemia. Era timpul să-și facă Insulina. Înfipse acul în burtă – devenise demult o obișnuință – apoi se ridică nehotărâtă. Avea două opțiuni: să se plimbe pe coridor sau să iasă în curtea spitalului. Unde ar fi fost mai fierbinte aerul? Dacă ar fi găsit un loc la umbră, mai că ar fi fost tentată să coboare scările. Poate avea noroc și găsea chiar o bancă liberă la umbra teiului care se înălța până la primul etaj... O bancă la umbră așa cum avea ea în fața porții casei sale. 
  
De pe banca ei se puteau vedea cum se întorceau seara vacile de la ciurdă și vecina de peste drum cum ieșea în poartă și își aștepta bărbatul. Ana era a doua nevastă a lui Romică. Fâșneață, vorbăreață, zâmbitoare, prietenoasă, îl chema mereu pe Babu să îi ajute în gospodărie. Toată lumea îl știa de harnic și priceput în toate pe omul ei. Babu ajuta la arat, la secerat, la tăiat lemne. Știa tâmplărie, instalații, mecanică, iar tractorul și utilajele agricole cumpărate cu banii câștigați de copii în Spania nu făceau decât să îl transforme în gospodar de vază, cu mare căutare. 
  
-Am fost la Ana să repar cumpăna la fântână, îi spunea omul ei când se întâmpla să îl prindă noaptea pe afară. Am fost să o ajut pe vecina la spart lemne... și tot așa, câte una-două pricini pe săptămână. 
  
Mereu se aflau treburi într-o gospodărie, Muca știa lucrurile acestea, doar le vedea și acasă. Babu se îngrijea ca totul să meargă bine, așa că nu avea de ce să se plângă de el. O singură dată îi trecuse prin minte că gospodăria de peste drum era a lui Romică și nu a Anei, căci cei doi nu erau luați cu acte în regulă din cauza celor două fete pe care bărbatul le avea din prima căsătorie, așa că mai nimerit era să spună că a fost la Romică, nu la Ana, dar nu-și căuta ea pricini de harță cu omul ei. 
  
Găsi o bancă liniștită, chiar dacă numai parțial la umbră și se așeză strângându-și halatul pe lângă ea. Era sufocant de cald și afară, dar cum să iasă numai în pijama? Îi era cumplit de cald. Pe spate îi aluneca sudoarea lipicioasă, desenând un drum pe care îl simțea până în cele mai mici terminații nervoase, întocmai ca în acea zi, când ea și Babu îl ajutaseră pe Romică la balotat. Motorul utilajului huruia înfundat, grebla ascuțită împingea paiele, le tăia și le rostogolea în baloți, iar Muca se topea pe picioare de căldura înnebunitoare. Zărise un nuc umbros la marginea holdei și tocmai se îndreptase spre el când țipătul sfâșietor speriase păsările adunate între brazde. Întorsese capul și îl văzuse pe Babu sărind din utilaj. Sub dinții greblei, o masă de haine fără formă și o baltă de sânge. 
  
-Romică, îi zisese Babu printre gâfâituri, nu știu cum s-a aplecat, s-a prins în dinții greblei și a fost tras pe sub utilaj. 
  
Muca își amintea ziua aceea înnăbușitoare de parcă ar fi fost ieri. Muștele mari și verzi aruncându-se la sânge înainte ca pământul însetat să îl sugă, cămașa lui Romică răsucită cu tot cu carnea din ea și pantalonii maronii rămași întregi mai departe, despărțiți cu tot ce era în ei. Apoi Babu o scuturase de umeri încercând să îi prindă privirea: 
  
-A fost accident! Auzi, tu? 
  
Muca îl privise buimacă. Cuvintele ajungeau selectiv la ea. Moarte. Închisoare. Săraca Ana! Urmase coșmarul. Ancheta, fetele lui Romică veniseră acasă și îl înmormântaseră așa cum cerea legea pământului, cu colaci, șterguri și găleți împărțite la fiecare casă. O lăsaseră pe Ana să stea în casa lui Romică ca să aibă grijă de ea. Muca trăise câteva zile, chiar câteva săptămâni ca într-un film de groază. Lumea se ferea de ea. Nimeni nu o ținuse la curent cu mersul anchetei, nici măcar Babu. Pe la spatele ei se vorbea, știa asta, simțea așa cum simți o haină murdară când o iei pe tine după ce te-ai îmbăiat, dar ce putea să facă? Și brusc, așa cum se petrecuseră de fapt toate lucrurile află că poliția închisese dosarul cu decizia finală de accident de muncă. Ar fi spus că acela fusese momentul în care ea se îmbolnăvise, dar cui să-i spună? Copiii ei erau în Spania, părinții ei trecuseră demult la cele veșnice, iar vecina de peste drum își trăia supărarea ei și nu mai ieșea să fie văzută de pe banca din fața casei. 
  
Urcă în salon mai obosită și mai înfierbântată decât ar fi crezut. Poate că avea să reușească să doarmă mai bine. Soțul unguroaicei plecase, iar femeia îl lăuda tinerei tăcute de la perete. Existau și astfel de căsătorii, din iubire adică, doar că Muca nu trăise niciodată emoțiile despre care vorbea femeia. Cum ar fi fost să nu se grăbească cu nunta și să fi cunoscut o experiență cum trăise unguroaica cu soțul ei? Asculta tăcută, mai tăcută decât tânăra de la perete, care mai punea câte o întrebare și zâmbea reținut, aruncând din când în când câte o privire și către Muca. În cele din urmă, se întinse pe pat și căzu într-un somn fără vise. 
  
Îi plăceau diminețile. Răcoroase, curate, sincere, neștiutoare față de ziua care avea să vină. Muca se trezise cu gândul să-l sune pe Babu și să îl anunțe că în această zi urma să iasă din spital și să vină după ea cu mașina. Dar uite, tânăra tăcută din patul de la perete ieșea și ea din spital și se oferi să o ducă acasă. 
  
-Drumul meu trece prin satul dumneavoastră, îi zâmbi liniștit, nu e nici un deranj. E păcat să puneți pe cineva pe drum, să stea și să aștepte actele de externare. Plăcerea mea și să fim sănătoase! 
  
Muca își simțise din nou ochii umezi. Urmau Rusaliile, cu siguranță acasă toată lumea era agitată și nu își mai vedea capul de treburi. Se gândi că îi va plăti tinerei drumul și tot va ieși mai ieftin decât dacă Babu ar fi făcut drumul până la oraș dus-întors. Dumnezeu era mare și bun și îi scotea în cale persoanele potrivite pentru orice treabă ar fi avut nevoie, știa asta! Nici soarele parcă nu mai ardea atât de intens și nici aerul nu mai era atât de greu de respirat în această zi în care avea să meargă la casa ei cu mușcate curgătoare și băncuța lipită de gard la umbra deasă a unui frăgar. 
  
Tânăra o lăsă în poartă și își văzu mai departe de drum. Muca trase în piept mireasma caprifoiului urcat pe gard și îl căută pe Babu. Așa îi spuseseră nepoții și așa îi spunea și ea. De ce să fie numai ea baba și el să nu fie babu? Cu toate că împlinise de curând șaizeci de ani, părea că Babu nu avea stare. Nu era în gospodărie, dar îi văzu tractorul în curtea din față. O fi având nevoie Ana de ceva ajutor în gospodărie, își zise. Închise cu grijă poarta și trecu drumul. De câte ori nu fuseseră în vizită la Romică, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace?! De pe verandă ciocăni sfios la ușă. Din casă se auzeau râsete acoperind zgomotul unui televizor. Era clar că Ana nu avea cum să audă. Deschise ușa și înlemni. Babu o ținea pe Ana în brațe, iar mâinile lui îi mângâiau picioarele dezvelite până la brâu. Lipiți unul de altul, priveau la televizor și râdeau nestăpânit, așa cum niciodată Babu nu râsese cu nevasta lui. 
  
Muca căzu în genunchi în dreptul ușii. În ea i se părea că se ridică o voce ca țipătul unei păsări gata de a fi sacrificată: 
  
-Nu l-am iubit niciodată! Nu l-am iubit niciodată! 
  
O altă voce, liniștită, liniștită ca apele unui lac acoperit cu totul de mătasea broaștei, îi șopti clar, aproape pe silabe: 
  
-Nu a fost nici un accident de muncă! 
  
Referinţă Bibliografică:
MUCA / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3098, Anul IX, 25 iunie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!