CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





PRINŢUL FLOARE-DE-NUFĂR
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Păsările călătoare au un loc al lor, aflat la răscrucea tuturor drumurilor cereşti bătute de aripi, în care nimeni nu îndrăzneşte să le mişte vreo pană iar cântecele lor sunt la cel mai mare preţ. Acest loc este un ţinut al apelor, un ţinut în care pământul nu îndrăzneşte să se arate decât în grinduri înguste acoperite lacom de sălcii şi păpuriş. Pe un astfel de grind şi-a ridicat palatul acoperit cu cupole de stuf prinţul Floare-de nufăr, fiul cel mic al Împăratului Apelor. Blând, înţelept şi de o frumuseţe năucitoare, Floare-de-nufăr era foarte iubit de supuşii săi, fie ei păsări călătoare, animale iubitoare de apă sau peşti, cu toţii trăind în acest ţinut într-o deplină armonie. 
  
Aşa cum este datul lumii, veni şi ceasul ca prinţul Floare-de-nufăr să îşi aleagă perechea, căci începuse deja să tânjească după o viaţă cum era acea a lebedelor care îşi făcuseră cuib lângă poarta palatului sau ca acea a cailor sălbatici care se adăpau chiar sub ferestrele odăii sale. Tare se bucură Împăratul Apelor, tatăl său, să afle că fecioraşul cel mic era gata să intre în rândul lumii, căci îşi dăduse cuvântul Împăratului Vânturilor că unul dintre feciorii săi o va lua de soţie pe cea mai năzdrăvană fiică dintre cele douăsprezece pe care acesta le avea. Toată lumea ştia necazul Împăratului Vânturilor cu această fiică, numai Floare-de-nufăr, de pe grindul său din mijlocul lacurilor nu aflase încă cât de zvăpăiată era fata pe care se gândise tatăl său să şi-o ia de noră. 
  
- Tată, zise el aflând că Împăratul Apelor îi alesese deja soţie, eu nu mă opun alegerilor tale, dar am şi eu o rugăminte. Pentru că eu sunt cel care va trebui să-mi petrec viaţa alături de această prinţesă a vânturilor, aş vrea să văd dacă ea va putea trăi în ţinutul peste care eu domnesc. Dă-mi şapte zile în care să o pun la încercare şi, dacă după cele şapte zile ea va spune că acceptă să trăiască alături de mine, eu sunt gata să o iau de nevastă. 
  
Se minunară încă odată Împăratul Apelor şi Împăratul Vânturilor de înţelepciunea prinţului Floare-de-nufăr şi se învoiră amândoi să o trimită pe prinţesa Plete-n-vânt la palatul cu cupole de stuf pentru şapte zile. Pentru că nu se cuvenea ca o prinţesă să stea singură în palatul unui prinţ, ea ajunse pe grindul din mijlocul lacurilor însoţită de sora ei mai mare, Pas-domol. Mare fu surpriza şi încântarea fetelor văzând frumuseţea prinţului Floare-de-nufăr, cu trupul mlădios ca salcia, părul bălai ca miezul florilor deschise sub mângâierea soarelui şi ochii de un verde atât de intens încât atunci când îi priveai te simţeai pierdut cu totul în pădurile de pe grind. Nici prinţul nu fu dezamăgit de prinţesa nărăvaşă căci aceasta era avea ochii de culoarea alunelor coapte, cu gene dese şi lungi străjuite de sprâncene atât de frumos arcuite încât păreau aripile unor lebede negre în zbor. Părul, pe care-l purta desfăcut pe umeri, şerpuia ademenitor de-a lungul braţelor împodobite cu desene ciudate care îi treziră prinţului dorinţa de a le privi mai de aproape. 
  
Din prima zi, însă, Plete-n-vânt se făcu nevăzută înainte de ivirea zorilor, iar Floare-de-nufăr rămase în palat alături de sora ei, Pas-domol. O aşteptă prinţul cât o aşteptă, dar, în cele din urmă, neavând de ales, încercă să afle cât mai multe despre această prinţesă de la cealaltă fiică a Împăratului Vânturilor. Pas-domol se arătă bucuroasă să îi dezvăluie adevărata fire a prinţesei nărăvaşe. 
  
- Nu stă o clipă locului, face doar ce îi pofteşte inima şi este de nestăpânit. Uite, eu, de exemplu, ştiu că sunt musafir la tine în palat şi că nu se cade să te stânjenesc în treburile pe care le ai. 
  
Floare-de-nufăr nu zise nimic nici în prima zi şi nici în a doua zi în care Pas-domol nu găsi potrivit să îşi scuze sora pentru o nouă dispariţie ci dădu de înţeles că ea considera mai corect faţă de prinţ să afle din timp ce era pe cale să se petreacă dacă o lua pe Plete-n-vânt de soţie. Dar, chiar dacă nu spuse nimic în faţa lui Pas-domol, flăcăul avea în gând să afle ce se petrecea cu cealaltă prinţesă. Îşi începu căutările la bucătărie, căci nu e vietate pe pământ care să nu aibă nevoie de hrană în fiecare zi. 
  
- Prinţesa mănâncă aici dimineaţa devreme ca o pasăre, apoi în miezul nopţii ca o iapă care a alergat ziua-ntreagă, îl asigură bucătarul. 
  
Ciudat lucru, îşi zise Floare-de-nufăr şi se hotărî ca în a treia zi să o urmărească pe fată. Ce putea face o prinţesă într-un ţinut străin? Doar dacă nu îl plăcuse şi se ascundea de el! Zis şi făcut! Prinţul îşi petrecu noaptea în bucătărie, după cuptor, aşteptând ca Plete-n-vânt să se trezească şi să se ia după ea. Nici nu se auzi bine primul cântat al cocoşilor când fata intră ca o furtună, băgă câteva îmbucături de pâine în gură, bău o cană de lapte şi ieşi ca dusă de vânt. Prinţul fu nevoit să-şi dea toată silinţa pentru a se ţine după ea. Înconjurară palatul şi nu mică îi fu mirarea lui Floare-de-nufăr să o vadă pe prinţesă încălecând un armăsar sălbatic şi repezindu-se râzând din toată inima în mijlocul hergheliei care frământa sub copite malurile lacurilor din lungul grindului. Părea foarte fericită. Părul îi flutura nebuneşte pe spate, chiuia ascuţit şi mâna calul numai cu genunchii, fluturând din braţe ca un cocor gata de zbor. Când se lăsă întunericul şi caii se retraseră în pădurea de sălcii, Plete-n-vânt se năpusti în bucătărie şi acolo înfulecă în grabă mâncarea pregătită de bucătar, direct cu mâna, lingându-şi fără graţie degetele. Prinţul râse toată noaptea amintindu-şi cât de lipsită de manierele unei prinţese păruse Plete-n-vânt toată ziua şi totuşi cât de frumoasă i se păruse. 
  
În ziua următoare, Plete-n-vânt se îndepărtă şi mai mult de palat şi, când gândi ea că nu poate să o vadă nimeni, îşi lepădă hainele de pe ea şi se aruncă într-unul dintre lacuri, încercând să-i imite pe şerpii de apă în unduiri şi împărţind pâine raţelor sălbatice pentru a se apropia de ea şi a înota împreună. Lui Floare-de-nufăr i se păru şi mai frumoasă şi pieptul i se încălzi de un sentiment atât de frumos şi de profund că i se puse un nod în gât. Se întoarse la palat unde o găsi pe Pas-domol aşteptându-l. 
  
- Ştiu că sora mea nu este ceea ce are nevoie un prinţ ca tine, îi zise ea, dar eu voi vorbi cu tata şi îi voi spune ce a făcut Plete-n-vânt aici. Dacă vrei, eu pot să îi iau locul. Îmi placi foarte mult şi cred că tata nu se va opune ca eu să fiu cea care îţi va deveni soţie dacă şi tu doreşti acest lucru. Ştiu sigur că Plete-n-vânt nu va accepta să te ia de soţ! 
  
- Ţi-a spus ea ceva despre mine? O întrebă pe gânduri prinţul Floare-de-nufăr. 
  
Pas-domol îl privi în ochi: 
  
- Şi dacă nu mi-ar fi spus, nu a petrecut nici o clipă cu tine de când a sosit! Dar mi-a spus! Vrea să fie liberă! Tata insistă să îşi ia un soţ, dar ea va face totul ca el să nu reuşească să o mărite. 
  
Floare-de-nufăr nu mai spuse nimic, dar în acea noapte o aşteptă pe prinţesa nărăvaşă în bucătărie. Cum intră ca vântul, fata se repezi la mâncare şi abia când prinţul porni să îi vorbească îşi dădu seama că nu e singură. 
  
- Te-am aşteptat! 
  
Străduindu-se să înghită ce avea în gură, prinţesa făcu ochii mari. 
  
- Îţi plac caii? Poate şi şerpii, raţele, lebedele... 
  
Cum prinţesa nu scoase nici un sunet, Floare-de-nufăr se aşeză lângă ea la masă şi continuă. 
  
- De ce ai venit aici? 
  
- Nu trebuia să vin? 
  
Întrebarea îl suprinse pe prinţ. Se aşteptase la alt răspuns. Poate unul de genul „Aşa mi-a cerut tata” sau de genul „Se aşteaptă de la mine să mă mărit cu un prinţ”. 
  
- Mă placi? 
  
- În ce sens? 
  
- Dacă îmi vei răspunde la întrebări cu întrebări nu vom ajunge nicăieri! 
  
- Şi unde pofteşti să ajungem? 
  
Floare-de-nufăr râse încetişor. O măsură din priviri şi începu să se plimbe prin bucătărie în timp ce prinţesa îşi reluă mâncatul. 
  
- Nu mă vrei de soţ, nu-i aşa? 
  
- Vreau să fiu liberă! Viaţa la palat nu este de mine! Nu pot fi ca sora mea. Pas-domol te-ar vrea de soţ dacă tu ai vrea-o pe ea. 
  
- Mă peţeşti pentru sora ta? 
  
Prinţesa ridică din umeri: 
  
- Ea e atât de liniştită, face totul exact aşa cum se aşteaptă toţi de la ea. 
  
- Vorbeam despre tine, nu despre ea. 
  
- Ce rost ar avea să vorbim despre mine? 
  
- Dacă ţi-aş spune că nu mă interesează sora ta? 
  
- Ţi-aş spune că mâine ne vom face bagajele şi ne vom întoarce în Ţinutul Vânturilor. 
  
- Şi dacă ţi-aş spune că mă interesezi tu? 
  
- Ţi-aş spune că oricum când se vor împlini şapte zile ne vom întoarce în Ţinutul Vânturilor. 
  
- Ce sunt semnele de pe braţele tale? 
  
Prinţesa se opri din mâncat şi îşi întinse braţele surâzând. Semnele albastre se încolăceau în jurul încheieturilor, urcând şerpuite până la umeri, unde se arcuiau frumos dispărând sub straie. 
  
- Le ai şi pe trup! Te-am văzut când te-ai scăldat în lac. 
  
Surâsul se şterse de pe faţa fetei. Se ridică de la masă şi, înainte de a se îndrepta spre odaia ei, îi aruncă scurt: 
  
- Nu te privesc semnele mele! Au mai rămas două zile până la împlinirea celor şapte! Ar fi bine să îţi vezi de treburile tale, căci nu mai e mult până ce noi vom pleca. Dacă îţi doreşti o soţie, priveşte mai bine spre sora mea, ea este cea de care ai nevoie! 
  
Nici în acea noapte prinţul Floare-de-nufăr nu îşi află odihna. Imediat ce se lumină de ziuă, o întrebă pe prinţesa Pas-domol ce sunt semnele de pe braţele surorii sale. Deşi fata susţinea că nu ştie, prinţul avu impresia că nu dorea să îi spună. Îşi petrecu ziua cu ea, se arătă interesat de tot ceea ce prinţesa avea să îi spună, dar nu mai află nimic în plus despre Plete-n-vânt. În ultima zi în care prinţesele aveau să mai rămână la palatul său, Floare-de-nufăr fu surprins să o vadă pe Plete-n-vânt alături de sora ei. Părea senină şi nerăbdătoare să se poarte măcar în ultima zi ca o prinţesă, încercând parcă să şteargă orice impresie ar fi lăsat în celelalte şase zile. Prinţul se duse în odaia lui în acea noapte cu gândul că niciodată nu avea să le înţeleagă pe prinţese. Întorsese pe toate feţele toate cele şapte zile, hotărât să ia cea mai bună decizie şi totuşi nu putea spune că ştia ce avea de făcut. Simţea că Plete-n-vânt îi intrase la suflet, dar, acest lucru nu i se părea suficient pentru a lua o decizie aşa de importantă cum era cununia. Deodată, un gând îi încolţi în minte. Se furişă pe coridoarele palatului său până în aripa în care erau odăile fetelor. Cu toate că era trecut de miezul nopţii le auzi vorbind. 
  
- De mâine vei fi liberă să faci ce pofteşti, spunea Pas-domol! 
  
- Dacă nu îl vei lăsa pe prinţ în pace, am să-i spun totul! 
  
Prinţul Floare-de-nufăr deschise uşor uşa şi, prin crăpătura ei privi înăuntru. Pas-domol ţinea în braţe un şarpe negru uriaş pe care îl mângâia cu drag. Semnele de pe braţele lui Plete-n-vânt străluceau într-un albastru aprins, ca luminate de lună. 
  
- N-ai să-i spui nimic! Ştii bine că nu poţi! 
  
- Te-am hrănit cu sângele meu numai ca să-i laşi pe toţi în pace, vrăjitoareo! Nu pot să te las să îi faci lui Floare-de-nufăr ceea ce mi-ai făcut mie, chiar dacă nu voi mai fi liberă niciodată în viaţa mea! 
  
- Nu poţi face nimic ca să mă împiedici! 
  
- Voi găsi eu ceva! 
  
Râsul ascuţit al lui Pas-domol se sparse de pereţii odăii. 
  
- Avem o înţelegere! Am cruţat viaţa ta, a tatălui tău şi a surorilor tale, ceea ce nu e puţin lucru! 
  
- Ai curmat viaţa mamei mele şi a surorii mele căreia i-ai luat locul, ceea ce nu e puţin lucru! Chiar şi vrăjitoarele ar trebui să aibă onoare! Ai primit tot ceea ce ai cerut! Lasă-ne în pace! Ai primit trup de om şi te-ai hrănit cu sânge de om, ce mai doreşti? 
  
- Un copil cu un om, pe care să-l fac stăpânul lumii şi alături de care să stăpânesc şi întunericul şi lumina! 
  
Prinţul Floare-de-nufăr se cutremură în spatele uşii. 
  
- Lumina nu ţi se va supune dacă vei avea drept soţ un om şi vei avea cu el un copil, căci tu eşti întuneric şi te hrăneşti cu întuneric. 
  
- Nu un om, nu orice om, l-am ales pe prinţul Floare-de-nufăr! Nu mai am nevoie de tine! El îmi va da tot ceea ce am nevoie! Hrană din lumină şi un copil de lumină! 
  
- Mai rămâne să îl convingi să te ia de nevastă! 
  
- Ceea ce se va întâmpla chiar mâine şi tu nu vei putea face nimic, căci dacă vei face ceva, blestemele cu care ţi-am acoperit trupul te vor mistui aşa cum mistuie focul lemnul. 
  
Pas-domol ieşi atât de repede din odaia prinţesei Plete-n-vânt, încât nici nu îl văzu pe prinţ ascuns după uşă. Şarpele negru sâsâi prelung încolăcit pe umerii ei, dar ea îl lovi peste cap cu toiagul pe care îl ţinea în mână şi ieşi în grabă din palat. Rămasă singură, Plete-n-vânt îşi rezemă capul de perete şi începu să plângă încet. Floare-de-nufăr se strecură în odaie şi o luă cu binişorul în braţe. Fata se sperie de-a binelea. 
  
- Ce cauţi aici? 
  
- Linişteşte-te! Am auzit totul! 
  
Capul îi căzu prinţesei în piept şi un hohot sfâşietor îi chinui trupul. 
  
- Plângi, zise prinţul, apoi noi doi vom sta de vorbă! 
  
În acea noapte află Floare-de-nufăr cum ajunsese în Ţinutul Vânturilor acea vrăjitoare care, în încercarea de a-i lua locul împărătesei, îi curmase acesteia viaţa sub ochii copilelor sale Plete-n-vânt şi Pas-domol. În trupul uneia dintre copile şi blestemând-o pe cealaltă să nu se poată împotrivi planurilor sale şi să-i ofere de bunăvoie sângele cu care să se hrănească, vrăjitoarea trăise alături de Împăratul-Vânturilor construindu-şi pas cu pas drumul care avea să o ducă spre stăpânirea întregii lumi. 
  
- Ei bine, zise Floare-de-nufăr, va trebui să ne gândim cum să facem să scăpăm de ea căci nici nu mă gândesc să o iau de nevastă! Cât ai stat alături de ea, nu cumva ai aflat care este slăbiciunea ei? 
  
- Blestemele cu care m-a acoperit nu mă lasă să fac nimic ce i-ar aduce rău, nici să îţi spun unde şi-a ascuns inima, căci semnele pe care mi le-a lăsat pe corp m-ar arde de îndată! 
  
- Atunci va trebui să ghicesc! A ascuns-o într-ul loc îndepărtat? 
  
- Nu, o ţine aproape! 
  
- O ţine aproape, dar nu e în trupul ei! Ce poate fi? Toiagul pe care îl avea în mână? 
  
- Nu e un obiect. 
  
- Dacă nu e un obiect şi este o vieţuitoare, atunci nu poate fi decât şarpele negru. 
  
Plete-n-vânt nu reuşi să scoată nici un sunet, dar Floare-de-nufăr citi răspunsul în ochii ei. O lăsă pe prinţesă să încerce să se odihnească atât cât mai rămăsese din noapte şi porni să îi facă felul şarpelui negru. Se strecură în odaia vrăjitoarei şi aşteptă ca aceasta să se întoarcă în palat. De cum intră, Pas-domol propti toiagul în uşă şi se întinse pe pat cu şarpele alături. Aşteptă prinţul cât aşteptă, iar când auzi respiraţia grea de somn a vrăjitoarei, ieşi din ascunzişul său, gata să ia capul şarpelui negru. Acesta însă, de îndată ce prinţul de apropie de el, îi sări pe umeri şi prinse a-l strânge de gât, gata să îi ia suflarea. Vrăjitoarea se trezi şi, înţelegând ce se întâmplă se înfurie: 
  
- Aşa deci, Plete-n-vânt a găsit o cale să îţi spună totul fără să ardă! Am să mă ocup eu de ea după ce termin cu tine! Dacă vrei să rămâi în viaţă, mă vei lua de nevastă chiar acum. 
  
Pas-domol îşi apucă toiagul, îl roti de câteva ori în aer şi pe trupul prinţului Floare-de-nufăr prinseră să apară nişte semne aidoma celor de pe trupul prinţesei Plete-n-vânt. Iată însă că, eliberată de toiag, uşa se deschise şi Plete-n-vânt se năpusti în odaie cu o sabie ridicată deasupra capului. Nu stătu prea mult pe gânduri şi reteză dintr-o singură mişcare capul şarpelui negru. În timp ce vrăjitoarea se trasformă în scrum şi Floare-de-nufăr văzu despărându-i semnele de pe trup aşa cum îi apăruseră, semnele de pe trupul fiicei Împăratului Vânturilor prinseră să ardă, căci blestemul fusese aruncat în aşa fel încât ea să plătească cu viaţa orice încercare de a-i face rău vrăjitoarei. 
  
Prinţul îşi veni repede în fire, o apucă pe prinţesă în braţe şi sări cu ea pe fereastră, direct în apele lacului care clipocea lângă zidurile palatului. Puzderie de peşti veniră să se lipească de semnele încinse, iar un stol de raţe sălbatice îşi luară zborul către Împăratul Apelor şi Împăratul Vânturilor. Aşa se face că nu trecu mult până ce ambii împăraţi se arătară la palatul cu cupole de stuf, gata să facă tot ceea ce ţinea de puterile lor să o salveze pe Plete-n-vânt. Lacul fusese şi el cuprins de flăcări care se înteţeau, gata să o mistuiască nu numai pe prinţesă ci şi pe toţi cei care se apropiau de ea. 
  
- Salvează-te, îi zise Plete-n-vânt prinţului Floare-de-nufăr, eu nu mai pot fi salvată! 
  
- Vrăjitoarea nu mai e, blestemul ar fi trebui să piară odată cu ea şi dacă nu a pierit, înseamnă că numai un alt blestem îl poate desface. 
  
- Şi dacă ar fi un alt blestem, de unde să îl ştim noi? Nu mai e timp! 
  
- Blestemul vrăjitoarei a fost un blestem de întuneric, dacă rostim un blestem de lumină sunt sigur că îl va rupe pe cel de întuneric dacă e destul de puternic. Te blestem, Plete-n-vânt, să îmi simţi iubirea ce ţi-o port, să mă iubeşti şi tu toată viaţa şi să îmi rămâi alături în palatul cu cupole de stuf de pe grindul din mijlocul lacurilor, să ne bucurăm împreună de caii sălbatici, păsările călătoare şi pădurile de sălcii până la adânci bătrâneţi, când vom lăsa totul moştenire copiilor mulţi pe care îi vom avea! 
  
Nici nu termină bine de rostit toate acestea Floare-de-nufăr, că focul se stinse şuierând şi lacul se umplu cu nuferi albi. Bineînţeles că nimeni nu mai rămase pe gânduri şi mare nuntă mare se încinse pe grind în acel ţinut al luminii, păcii şi armoniei şi, cum se făcu, cum nu, o lebădă albă mă găsi şi pe mine şi mă rugă să vă spun şi vouă această poveste, ca dovadă că atunci când întunericul vă înconjoară şi simţiţi ca şi cum ceva rău vă paşte, lumina şi iubirea este izbăvirea. 
  
Referinţă Bibliografică:
PRINŢUL FLOARE-DE-NUFĂR / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2686, Anul VIII, 09 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!