CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Amintiri >  





PLANUL
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PLANUL 
  
Mi-ar place să spun că am fost un copil cuminte, să mă laud cu faptele mele frumoase care să demonstreze că strădaniile părinţilor de a onora principiile familiilor din care proveneau nu au fost zadarnice. Totuşi, dacă e să fiu sinceră şi să iau în considerare minunata carte cu coperţi albastre „Poveştile visului”, pe care mi-a dăruit-o Moş Gerilă într-un an şi pe care scria cât se poate de clar „Pe viitor să fii mai cuminte!”, n-aş putea să afirm cu mâna pe inimă că mama şi tata s-ar fi declarat pe deplin mulţumiţi de cea mai mică dintre progeniturile lor. 
  
Nu mi-a plăcut niciodată să mă supun regulilor! Trăsătura aceasta de caracter s-a manifestat încă de la cele mai mici vârste într-un mod extrem de intens. Mai simt şi acum parcă gustul celei mai aprige revolte care mă sufoca de fiecare dată când eram forţată să dorm de amiază la cămin. Nu voiam să dorm! Nu aveam chef să dorm! De ce să dorm când erau atât de multe de descoperit şi de făcut? De ce să dorm când nici măcar nu eram lăsată să o fac pe perna mea, un pui de pernă a cărui învelitoare purta într-un colţ broderia unui bănuţ? Nu era totul o aiureală? Fiecare copil îşi aducea perna lui, înfăşată frumos şi purtând încă mirosul de acasă, iar îngrijitoarele, când făceau paturile le aruncau care pe unde apucau, fiind foarte greu să le mai găseşti. Nu voiam să dorm pe perna altui copil şi nu voiam să doarmă nici un copil pe perna mea, să îi fure mirosul de acasă! De fapt, afurisită să fie regula aceasta, nici nu voiam să dorm! Dar, dacă tot trebuia să o fac, să dea Han-Tătar în cămin dacă aveam să o fac altfel decât pe perna mea! 
  
Să fii avut patru sau cinci ani când neascultarea şi revolta mea mi-au fost răsplătite în primul rând cu un imens punct negru şi mai apoi cu o stea neagră care îmi păta jumătate din gulerul alb, scrobit, al şorţuleţului de culoarea florilor de nu-mă-uita. Durerea a fost atât de intensă, încât nici până azi nu am uitat-o! Am smuls în primul rând punctul şi l-am aruncat, mototolit tot, în toaletă. După care, am scos cu tot cu agrafă steaua neagră, ale cărei braţe ascuţite păreau să urmărească să mă taie ca pe un miel de Paşte. Nu am aruncat-o nici la gunoi, nici la toaletă, căci mi se ceruse să o arăt părinţilor mei şi nu voiam să o găsească vreo îngrijitoare care făcea curat. Am îndesat-o în buzunar şi i-am făcut vânt mai târziu într-un canal rămas descoperit pe drumul către casă. În acea zi, „Ziua Neagră”, mi-am făcut un plan! Primul şi cel mai mare plan al meu, pe care urma să îl pun în aplicare în ziua în care avea să fie de serviciu „educatoarea cea rea”. Eram un copil fruntaş, de stea roşie, nici măcar de punct roşu, ce să mai spun de punct sau stea neagră! Cum de îndrăznise, educatoarea aceea – pe care, între noi fie vorba, nu o puteam suferi şi al cărei nume nu mi s-a şters niciodată din minte – să anuleze toate realizările mele, poezioare, cântece, jocuri interactive, pentru simplul fapt că nu voiam să dorm, sau, cel puţin nu fără perna mea! Revolta creştea şi creştea, clipă cu clipă şi aş putea să jur că vedeam deja negru în faţa ochilor când am ajuns acasă. Negru de furie, negru de ruşine, căci în viaţa mea nu trecusem de acel roşu care îmi scălda sertarele de la punctele şi steluţele muncite zi cu zi. 
  
În acea perioadă, mama şi tata, ambii ingineri agronomi, lucrau la o fermă de animale din Luduş. Tata era director, iar mama inginer-şef, aşa încât timpul lor era destul de bine drămuit. Dimineaţa, în drum spre fermă, mă lăsau la barieră, iar de acolo mergeam pe jos, căci nu mai era mult până la cămin şi pe drum erau mulţi părinţi cu copii. Zilele cele mai fericite erau acelea în care părinţii mei „uitau” să mă lase la barieră şi mă duceau cu ei în fermă. Dacă eram suficient de norocoasă, urcam chiar şi pe tractorul cu care se căra hrana în grajduri. Ca să uite de mine cât mai des eram tăcută ca un peşte tot drumul de acasă până la barieră. În zilele mele cele mai bune, imediat ce treceau de barieră şi nu mai era cale şi timp de întors, strigam cât mă ţineau plămânii: 
  
- Aţi uitat! Aţi uitat de mine! 
  
- Vai de capul meu, se prefăcea tata supărat, cum am putut face asta? Pot încerca să te trimit cu tractorul imediat ce ajungem! Sau cu camionul... 
  
- Nuuuu! Camionul merge încet, iar tractorul şi mai încet şi dacă întârzii, nu mai pot intra! 
  
- Aş putea să o rog pe directoare... 
  
- Nuuuu! 
  
Se jucau cu mine pe drum căutând parcă variante să rezolve problema căminului până ajungeam la fermă, iar de acolo mă luau în primire când un nene de la grajduri, când o tanti de la birouri, sau pur şi simplu eram liberă să fac ce mă tăia capul dacă nu ieşeam din curte, căci toţi erau cu ochii pe mine. Asta viaţă adevărată! 
  
Din păcate, în prima zi după „Ziua Neagră” în care „educatoarea ce rea” era de serviciu, părinţii mei nu au uitat de mine şi m-au lăsat la barieră ca de obicei. Mergeam parcă împiedicat, cât de încet puteam, dezvoltând în minte planul şi hotărând că acesta era momentul să îl pun în aplicare. Urma să îi las să treacă pe toţi pe lângă mine, iar când nimeni nu va mai fi pe drum, să o iau printre blocuri, către casă. În parcul din faţa blocului, veşnic plin de copii, aveam să mă joc fără să dorm de amiază, până ce urma să se întoarcă mama, prima care ajungea acasă. Cum totdeauna la joacă timpul trecea prea repede şi niciodată nu era destul, nici nu aveam să simt când se făcea ora patru şi apărea mama. 
  
Planul meu părea grozav, numai că, fiecare părinte care se grăbea cu copilul spre cămin îmi arunca câte o mustrare: 
  
- Vino mai repede, imediat se face ora opt! 
  
- Vino cu noi dacă vrei, ai să ajungi la timp! 
  
- Ce e cu tine? Te simţi rău? Să-i sun pe părinţii tăi? 
  
Această ultimă persoană, mama lui Sorina, m-a speriat la culme. Dacă îl suna pe tata? Tata, pe cât era de jucăuş şi fermecător când avea chef, pe atâta era de sever. Când se supăra şi striga, mi se părea că se clătinau toate ferestrele blocului. Aşa că, m-am ascuns cât am putut de bine într-un tufiş de pe marginea trotuarului. Pesemne că n-am făcut-o foarte bine căci, mama lui Iosif, cel care mereu întârzia la cămin, m-a văzut şi a strigat spre mine: 
  
- Ce faci acolo? Vino repede că e plin de şerpi prin tufişuri! 
  
Nu-mi era frică de şerpi pe cât îmi era frică de „educatoarea cea rea”, aşa că nu am ieşit. M-am gândit totuşi că mama lui Iosif ar putea să îi spună educatoarei unde mă aflu, iar aceasta să vină după mine şi să-mi umple gulerul de stele negre, aşa încât, când i-am văzut pe Iosif şi pe mama lui intrând în curtea căminului, am ieşit din tufiş şi am luat-o la fugă printre blocuri. 
  
Ei, măreţul meu plan tocmai începea să prindă formă! Reuşisem să evit căminul şi să merg nederanjată pe drumul către casă. Imediat ce am trecut de dispensar şi bătăile inimii mi s-au potolit, mi-am dat seama că nu este ceva în regulă. Era prea multă linişte! Forfota din jurul blocurilor lipsea, iar în parc, leagănele încremenite dormeau după zbânţuiala trasă cu o seară înainte. Nu-mi venea să cred că sunt libere, că pe ele nu se bat copiii şi că ţipetele care sfâşiau mereu acel loc lipseau acum. Dacă m-aş fi putut vedea într-o oglindă, jur că aş fi văzut un chip lung de dezamăgire, cu falca căzută, gata de plâns. Nu era prezentă nici măcar mâţa tărcată pe care copiii o alergau de obicei până la magazia din cărămidă roşie. Înţelegerea m-a lovit brusc, ca o minge şutată de vecinul meu Edy direct în cap. Copiii erau la grădiniţă sau la şcoală, părinţii lor erau la lucru, iar mâţele din jurul blocului dormeau pe sub pietrele magaziei, pregătindu-se de o nouă hârjoneală, abia când aveau să se întoarcă cu toţii acasă, târziu, mult mai târziu. 
  
Măcinată de sete şi foame, singură printre umbrele neprietenoase şi acuzatoare ale blocurilor, nemângâiată de legănatul la rând al tuturor leagănelor, libere numai pentru mine, m-am îndreptat spre casă, târşâindu-mi picioarele cu gândul la timpul trădător, care acum nu mai voia să treacă. M-am aşezat pe preşul din faţa uşii, pregătindu-mă să aştept tot ceea ce trebuia să aştept: părinţii, pedeapsa şi în cele din urmă partenerii de joacă şi blestemându-mi din tot sufletul planul. 
  
(În foto, prima din stânga, rândul de sus) 
  
Referinţă Bibliografică:
PLANUL / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2639, Anul VIII, 23 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!