CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





BĂSMĂLUŢA ALBASTRĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Umblă vorba că, nu prea demult, pe vremea când oamenii înţelegeau graiul necuvântătoarelor, trăia, într-o căsuţă construită în coasta unui munte, o fată neasemuit de frumoasă pe nume Mălina. Părul ei întrecea în întunecime negrul cărbunelui, trupul ei era mai mlădios decât trunchiurile mestecenilor, buzele ei erau mai roşii şi mai dulci decât zmeura, iar ochii de culoarea clopoţeilor de munte, întreceau în strălucire stelele. Pe cât de frumoasă era Mălina, pe atât de pricepută era la ierburile de leac pe care le culegea de pe păşunile de munte, le usca şi le vindea sâmbăta la târgul de la poalele munţilor. 
  
Nu e deci de mirare că, într-o zi de târg, un flăcău de ispravă o văzu pe fată şi se îndrăgosti pe loc de ea. Cum nici flăcăul nu era de lepădat aşa voinic, frumos şi harnic cum era, Mălina prinse şi ea drag de el. Începu deci Marin, căci aşa îl chema pe flăcău, să fie văzut tot mai des pe la târg şi mai ales prin preajma fetei şi, în curând, începu să umble vorba că tinerii se pregăteau chiar de nuntă şi nu era doar o vorbă în vânt căci de drag ce se aveau, nimeni nu putea gândi să-şi trăiască viaţa unul fără altul. 
  
Înainte să îşi poată vedea cu ochii acest frumos vis de a se cununa, Marin primi ordin să plece la oaste. Înlăcrimaţi, cei doi tineri fură nevoiţi să-şi ia rămas bun. 
  
- Nu deznădăjdui, îi ceru flăcăul fetei, un an trece ca fumul bătut de vânt. Am să mă întorc şi apoi nu ne va mai sta nimic în cale! 
  
- Să te întorci teafăr! 
  
Înainte de a porni la drum, Marin îi dărui iubitei sale o băsmăluţă albastră. 
  
- Să îţi aducă mereu aminte de mine! 
  
- N-am să mă despart de ea, spuse fata înfăşurând-o în jurul gâtului şi înnodând-o bine. 
  
Şi aşa cum promise, aşa şi făcu Mălina. Nu se despărţi de băsmăluţa albastră nici o clipită din momentul în care Marin plecă la oaste. O purta ca pe un semn că inima ei era dăruită deja. O purta şi când mergea în târg şi când culegea plante şi când lua apă de la izvor, iar ochii ei păreau şi mai albaştri decât erau atunci când îşi privea băsmăluţa. 
  
Cum se făcu cum nu, într-una din zilele în care fata era la izvor şi îşi umplea ulcioarele, o văzu un tâlhar care se ascundea prin pădurile de pe muntele acela. O urmări pe fată până la căsuţa în care ea trăia singură. 
  
- Măi, fată, de cum te-am văzut m-am hotărât să te iau de nevastă! 
  
Speriată, Mălina încercă să îi explice că inima ei era dăruită altui flăcău, că nu putea să se cunune cu altul, dar nimic din ce zise ea nu o ajută să scape de tâlhar. Văzând acesta că fata nu se învoieşte aşa uşor, o ridică pe umăr ca pe un buştean retezat şi o răpi din casa ei. 
  
- Va fi aşa cum zic eu! 
  
Te pui cu tâlharul? O purtă prin păduri întunecoase şi înfricoşate cale lungă, că fata nici nu mai ştia de e zi sau noapte, de mai e vie sau e pe cale să-şi dea duhul. În cele din urmă, ajunseră la o peşteră iar tâlharul o lăsă să atingă pământul cu picioarele. 
  
- Mâine ne cununăm, o anunţă încruntat şi se întinse în gura peşterii să se odihnească. 
  
De teamă, fata nu putea nici să se mişte, nici să plângă. Se ghemui într-un colţ întunecos, cu mâinile înfipte în băsmăluţa de la gât şi prinse a se ruga: 
  
- Munte drag nu mă lăsa 
  
Rogu-te de fă ceva ! 
  
Nori, ploaie şi vânt adună 
  
Plăsmuieşte o furtună 
  
Pe tâlhar cumva să-l piezi 
  
Dacă vrei să mă mai vezi! 
  
Nu apucă să repete de trei ori rugăciunea că muntele prinse a se cutremura şi bolovani uriaşi porniră de pe creste să se prăvălească zdrobind tot în drumul lor. Ploaia şi vântul porniră să bată cu vrăjmăşie în urma bolovanilor, trăgând într-un vârtej nebun trunchiuri rupte de copaci, pământ, pietre, dar şi pe tâlhar şi pe Mălina, căci nimic nu se putea alege de tăvălugul uriaş ce se rostogolea de pe munte. Când totul se linişti, în valea săpată la poalele muntelui rămase un lac verzui care acoperea orice urmă de potop, un lac din care ieşeau ca nişte suliţe îndreptate spre cer trunchiurile copacilor rupţi. În mijlocul lacului, în vârful unui trunchi, flutura băsmăluţa albastră pe care Mălina o primise de la iubitul ei. 
  
Cum timpul tace şi fuge, trecu un an şi Marin se întoarse de la oaste cu inima uşoară, gata să înceapă o nouă viaţă alături de Mălina. Dar găseşte-o pe fată de mai poţi. Bătu târgul în lung şi-n lat, o căută la căsuţa de pe munte, părăsită de-acum şi năpădită de buruieni şi întrebă în stânga şi în dreapta dacă o văzuse cineva de curând pe aleasa lui. În cele din urmă, o bătrână îi ţinu calea: 
  
- Am văzut-o luând apă de la izvor. Era însoţită de un tânăr şi au plecat împreună. Nu o mai căuta! Sigur nu a mai aşteptat şi s-a cununat cu altcineva. 
  
Mare fu supărarea lui Marin. Cât de mult se gândise el la ziua în care avea să se întoarcă la iubita lui! Câte nopţi nu dormise de dorul ei! Nici nu mai avea la ce să mai trăiască singur şi fără iubirea fetei care îl trădase. Aşa că, fără urmă de speranţă, porni spre locul în care auzise că se formase cât fusese el plecat un lac ciudat, de care nimeni nu îndrăznea să se apropie. Avea să se arunce în acel lac şi să termine cu toată suferinţa care îl măcina pe dinăuntru cum macină un vierme pe dinăuntru un măr. 
  
Ajuns la întinderea de apă, îngheţă inima în el, căci nimic nu putea fi mai sinistru decât un lac spintecat din interior de trunchiuri uriaşe de copaci şi împânzit de capcane mişcătoare de ierburi stufoase care ascundeau ochiului orice urmă de licărire a apei. Făcându-şi curaj, Marin dădu să intre printre ierburi şi să se scufunde în apa ca tăciunele. Tocmai atunci, prinse a bate vântul şi privirea îi fu atrasă de o fluturare ciudată. Băsmăluţa albastră, zdrenţuită, agăţată de trunchiul din mijlocul lacului, era purtată în stânga şi în dreapta ca o flamură de luptă. Pe flăcău îl cuprinse o jale şi mai mare. Dacă iubita lui se înecase? Dacă nu se cununase cu nimeni şi pur şi simplu se înecase? Căzu în genunchi şi începu să plângă. 
  
Plânse cât plânse până ce se lăsă noaptea şi, la lumina stelelor care îi aminteau de ochii Mălinei, el se hotărî să îşi găsească sfârşitul în acelaşi fel în care şi-l găsise şi iubita lui. Porni deci către mijlocul lacului, tăind cu braţele apa mâloasă cu miros de ierburi crude. Când apa îl acoperi cu totul, mare îi fu mirarea să vadă că nu numai că nu se îneca, dar putea chiar să păşească pe fundul lacului ca şi cum ar fi păşit ziua în amiaza mare prin târg. Peşti de toate culorile treceau pe lângă el fluturându-şi cozile, nederanjaţi, în timp ce un nufăr alb plutea înaintea lui parcă luminându-i calea. Minunat peste poate, Marin urmări floarea până ajunse într-un loc plin de stânci pe care stăteau nişte făpturi ciudate cu cap de peşte şi trup de om acoperit cu solzi. 
  
- Ziua bună domniilor voastre, spuse flăcăul cu inima strânsă ghem. 
  
- Norocul tău că ne-ai dat ziua bună, zise cea mai mare şi mai urâtă arătare care se sprijinea de o ancoră uriaşă ca şi cum ar fi stat pe un tron. Nu vei fi mâncat în noaptea asta! 
  
- Oh, suspină Marin, dar nu e un noroc. Nu m-ar fi deranjat să fiu mâncat! 
  
Se stârni zarvă printre creaturi dar cea care se părea că le conduce făcu un semn scurt din cap şi se făcu de îndată linişte. 
  
- Explică-te! Îi ceru flăcăului înghiţind un păianjen de apă care plutea prin faţa lui. 
  
- Vedeţi voi, eu am avut o iubită pe care o chema Mălina. Înainte să ne cununăm am fost chemat la oaste. Am fost plecat un an, iar când m-am întors n-am mai găsit-o. O femeie mi-a spus că aplecat cu un alt flăcău dar eu am văzut băsmăluţa albastră pe care i-am dat-o la plecare agăţată într-un ciot ce iese din lac aşa că m-am gândit că s-a înecat. Eu fără ea nu vreau să trăiesc! 
  
- Aşa deci! 
  
- Să îi împlinim dorinţa! Strigă una dintre arătări. 
  
- Linişte, ceru arătarea peste arătări, trebuie să judecăm drept! Şi zici că băsmăluţa albastră a iubitei tale flutură pe lacul nostru? Atunci, poate că iubita ta este la noi! 
  
- Dacă n-am mâncat-o până acum! Strigă o altă arătare şi din nou se stârni zarvă printre oamenii-peşti. 
  
- Eu, Solz-de-fier, regele vostru, vă cer să faceţi linişte cât îl judec pe acest om! 
  
Imediat se lăsă din nou liniştea, iar Marin simţi că i se taie picioarele de la genunchi de uşurare: 
  
- Ar putea Mălina mea să fie în viaţă şi să fie cu voi? 
  
- Aici eu pun întrebări! Deci, o iubeşti pe fata asta? Cum Marin făcu repede semn din cap că o iubeşte cu toată făptura lui, mai marele arătărilor continuă. Şi cam ce ai face tu pentru ea? 
  
- Orice! 
  
Solz-de-fier izbucni în râs şi după el începură să râdă toate celelalte arătări. 
  
- Vezi, tu, omule, noi am fost chemaţi în locul acesta tocmai pentru a apăra o fată anume. Dacă această fată ar fi Mălina ta, ar trebui să ne convingem că nu eşti un tâlhar asemenea celui care a răpit-o pe fata aceasta. 
  
- Şi cum să fac să vă conving? 
  
- Îţi vom da o încercare. De vei trece de ea, te vei putea întoarce cu fata acasă. De nu vei trece de ea, să te pregăteşti să fi următoarea noastră masă. 
  
- Mă învoiesc, zise curajos Marin, căci oricum nu am ce pierde. 
  
- Nu ai ce pierde nimic mai mult decât viaţa! 
  
- Viaţa mea nu e nimic fără fata pe care o iubesc! 
  
- Atunci, iată care e încercarea. În Pădurea fără sfârşit se află Peştera fără fund. În Peştera fără fund se află un lac pe fundul căruia este ascuns un cristal mare cât un cap de om. Acest cristal este păzit de un dragon cu şapte capete care nu doarme niciodată. Vei ucide dragonul şi ne vei aduce ghearele lui, vei lua cristalul şi-l vei aduce la noi şi vei mai aduce trei picături din apa acelui lac care vindecă orice boală. 
  
Marin simţi cum îngheaţă sufletul în el. Era un flăcău puternic şi isteţ care trecuse cu bine peste anul petrecut la oaste dar această încercare părea nu numai primejdioasă ci şi imposibil de dus la bun sfârşit. Cu toate acestea, ieşi din lac şi porni către Pădurea fără sfârşit, dar nu înainte de a desprinde băsmăluţa albastră din ciotul de lemn pe care mai flutura încă. O legă bine de braţul drept în semn că inima lui încă bătea pentru Mălina şi îşi văzu de drum cu ochii-n patru, astfel încât să poată descoperi Peştera fără fund. 
  
Merse prin Pădurea fără sfârşit până ce tălpile i se făcură numai rană, dar nu dădu peste nici o peşteră. Înţelegând că se rătăcise, se aşeză pe un buştean ca să îşi mai tragă sufletul. Atunci, din băsmăluţa albastră de pe braţul lui, ieşi un licurici care prinse a-i lumina calea. De îndată Marin porni în urma lui şi iată că gâza îl purtă tocmai către Peştera fără fund. Neînfricat, flăcăul intră în peşteră tot în urma licuriciului, până ce ajunseră la un lac străveziu, pe fundul căruia se putea vedea cristalul cel mare. Tocmai pe când gândea cum să facă să îl scoată din apa adâncă, un dragon cu şapte capete, apărut din adâncul peşterii, îl lovi cu coada, aruncându-l direct în lac, după care se scufundă pe urmele lui. Năucit de lovitură, Marin s-ar fi înecat cu siguranţă dacă băsmăluţa de pe braţul lui nu s-ar fi desfăcut şi nu l-ar fi tras în sus, ieşind cu el la suprafaţa apei aşa cum iese un buştean bine uscat care nu se poate scufunda. 
  
Mugind mai grozav decât o întreagă turmă de vite, dragonul ieşi şi el la suprafaţă, făcând apa lacului să fiarbă sub loviturile tuturor celor şapte capete. 
  
- Dragonule, îi strigă Marin, rogu-te nu te mânia pe mine! Nu vreau nici să te ucid, nici să fur cristalul şi nici să iau din apa lacului! Tot ce vreau este ca oamenii-peşti să mi-o înapoieze pe iubita mea Mălina căci fără ea eu nu pot să mai trăiesc. 
  
Ca prin minune, apa lacului se linişti şi redeveni străvezie, iar dragonul ieşi pe malul lacului, culcându-şi toate cele şapte capete la picioarele flăcăului ajuns şi el la mal. Ascultă astfel întreaga poveste a celor doi tineri în timp ce Marin strângea la piept băsmăluţa albastră. 
  
- Dacă eşti atât de cinstit, zise în cele din urmă dragonul, am să îţi dau ghearele mele, căci îmi vor creşte altele mai lungi şi mai ascuţite de cum va veni iarna, am să pun pentru tine trei picături de apă din lac într-o scoică şi am să îţi dăruiesc cristalul căci cu fiecare an, acesta devine tot mai mic şi în curând nu voi mai avea ce păzi. Tot ce vreau de la tine este băsmăluţa albastră pe care zici că a purtat-o iubita ta cât ai fost plecat. 
  
Pesemne că dragonul reuşise să înţeleagă că dragostea dintre cei doi tineri făcuse ca băsmăluţa albastră să devină magică. Marin se despărţi de băsmăluţa albastră şi luă de la dragon cele trei lucruri cerute de Solz-de-fier, întorcându-se cu ele la oamenii-peşti. 
  
- Ei, ai omorât dragonul? Întrebă Solz-de-fier admirând ghearele lungi şi ascuţite pe care i le întinse Marin. 
  
- Nu, ghearele mi-au fost dăruite de dragon, aşa cum mi-a fost dăruit şi cristalul şi apa lacului. 
  
- Ţi-am cerut să omori dragonul! 
  
- Nu,mi-ai cerut să îţi aduc cele trei lucruri pe care ţi le-am şi adus! 
  
- De ce nu ai omorât dragonul ca să poţi fura cristalul şi apă din lac? 
  
- Nu am omorât şi nu am tâlhărit în viaţa mea pe nimeni! Dragonul mi-a dat tot ce mi-ai cerut de bună voie. 
  
Arătarea peste arătări îşi mişcă mustăţile lungi de peşte bătrân şi zâmbi cu gura lui rotundă ce semăna cu un inel ruginit: 
  
- Da, nu eşti un tâlhar, eşti liber să-ţi iei iubita şi să te întorci cu ea în lume! 
  
Mare fu bucuria celor doi tineri când se revăzură şi reuşiră să iasă nevătămaţi din lacul cel ciudat. Se îmbrăţişară şi apoi, mână în mână, porniră către căsuţa de pe munte, în care avea să înceapă împreună o nouă viaţă. O singură dată întoarseră privirea, dar la poalele muntelui nu se mai vedea nici urmă de lac. În locul lui, câţiva buşteni se uscau la soare şi, deasupra lor, agăţată de ramurile unui brad înalt, în bătaia vântului flutura ca o flamură de pace băsmăluţa albastră. 
  
Referinţă Bibliografică:
BĂSMĂLUŢA ALBASTRĂ / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2384, Anul VII, 11 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!