CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Recomanda >  





MUZEUL BUCIUMANILOR - LOCUL ÎN CARE ŞTEAMPURILE PRIND GLAS DUPĂ MAI MULT DE 50 DE ANI DE TĂCERE
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MUZEUL BUCIUMANILOR –  
 
LOCUL ÎN CARE ŞTEAMPURILE PRIND GLAS DUPĂ MAI MULT DE 50 DE ANI DE TĂCERE  
 
În viziunea mea, un muzeu este un templu în care intri pentru a te înconjura de obiecte menite să-ţi trezească o profundă stare de respect pentru anumite valori şi să-ţi deschidă poarta către acele lumi care s-ar pierde cu desăvârşire în cotidian şi cu care nu ai reuşi altfel să creezi nici o legătură. Un astfel de loc, strălucitor şi ademenitor prin propria lui sacralitate, este pe cât de fascinant pe atât de anevoios de realizat, de conservat şi, mai ales, de îmbogăţit. Harta turistică a României nu se poate plânge de sărăcie în domeniul muzeografic, cele mai numeroase, se pare, fiind muzeele cu tematică etnografică.. Cu toate acestea, multe dintre aspectele de excepţie ale existenţei noastre în spaţiul carpato-danubiano-pontic au rămas nevalorificate şi expuse uitării.  
 
E nevoie de suflet, implicare, cunoaştere şi fonduri pentru a scoate la lumină acele comori care au o semnificaţie specială şi fără de care în anumite zone ale ţării, în anumite perioade, viaţa nu ar fi urmat acelaşi curs istoric. Aceste rânduri sunt menite să spună povestea unui muzeu care ar putea să poarte ca piatră de temelie versurile „Munţii noştri aur poartă/Noi cerşim din poartă-n poartă”, Muzeul Buciumanilor. Înainte, însă, de a prezenta povestea acestui templu din Munţii Apuseni, trebuie să vă spun câteva cuvinte despre buciumani. Aceştia sunt locuitori ai bimilenarei comune Bucium, o aşezare care cuprinde, pe o lungime de aproximativ 15 kilometri între oraşele Abrud şi Zlatna, şase sate în care principala îndeletnicire a fost dintotdeauna mineritul şi nu orice minerit, căci în Comitatul Alba, cel mai vechi comitat al Transilvaniei, de care aparţineau buciumanii, şi mai precis în Munţii Apuseni, zăcămintele aurifere nu au lipsit niciodată. Aurari destoinici, buciumanii nu s-au lăsat călcaţi în picioare şi jefuiţi, ţinând cu dinţii de meşteşugul moştenit de pe vremea strămoşilor daci şi perfecţionat de romani. Localnicii mai bătrâni povestesc că aproape fiecare gospodărie deţinea câte un şteamp (instalaţie pentru sfărâmarea minereurilor aurifere) cu ajutorul căruia se mărunţea şi se spăla minereul. În timp, buciumanii au fost nevoiţi să se supună regimurilor succedate la conducerea ţării, regimuri care au determinat nu numai oprirea unor astfel de şteampuri ci şi depopularea şi sărăcirea zonei, una dintre cele mai bogate şi mai prolifice din România secolului XlX .  
 
Chiar răzleţiţi prin ţară sau prin lume, urmaşii buciumanilor aurari nu şi-au rupt niciodată cu desăvârşire rădăcinile şi au simţit nevoia de a deschide un muzeu care să vorbească singur despre Bucium şi locuitorii săi, despre ceea ce a însemnat pentru România secolului XlX civilizaţia construită de către aceştia la poalele Detunatei (versant bazaltic unic în Europa). Ideea muzeului a pornit, ca şi cum divinitatea şi-ar fi dat concursul, de la stricăciunile provocate de inundaţii în 1982 în zona târgului din Bucium, inundaţii cărora le-au căzut pradă o cruce şi o măcelărie. Atunci, trei localnici, Colda Petru, Crâsnic Eugen şi Popa Mircea, au făcut demersuri de a solicita sprijin pentru reparaţiile necesare. Sprijinul a venit din partea d-lui Nicolae Ţandrău, în prezent preşedinte al Asociaţiei „Baia Domnilor” din Bucium, care, prin prisma influenţei de care se bucura în zonă şi nu numai, datorită unei funcţii pe care, cu modestie, se fereşte să o amintească, a propus o soluţie tehnică de durată, în care betonul să înlocuiască lemnul folosit la legăturile drumurilor duse de ape, în spatele cărora se realizau umpluturi cu pământ şi pietriş. Dorinţa domnului Ţandrău era ca, întru recompensarea eforturilor depuse pentru reparaţii, să se construiască un muzeu al buciumanilor. Construcţia acestuia a început în anul 1985, cu acordul şi sprijinul majorităţii cetăţenilor din Bucium Poieni. A fost colectată o donaţie iniţială de 100.000 lei, în timp ce proiectului s-au alăturat cu materiale de construcţie firme de prestigiu precum IPEG Deva, Combinatul Minier din Abrud Roşia Poieni, Întreprinderea Forestieră din Câmpeni şi altele. Cu o astfel de bază materială, între anii 1985 – 1989 s-au realizat legăturile laterale, podul peste Râul Valea Negrilesei, umplutura golului rămas în urma inundaţiilor şi parterul clădirii în care urma să funcţioneze Muzeul Buciumanilor. Cu sprijinul direct şi nemijlocit al fraţilor săi dar şi al colectivului în care lucra, Nicolae Ţandrău a reuşit să consolideze clădirea, să ridice etajul şi să acopere ambele nivele.  
 
Revoluţia de la 1989 a trezit între localnici sentimente contradictorii, nefaste proiectului. Acuzat de către o parte dintre aceştia de folosirea fondurilor pentru a da clădirii o destinaţie personală, Nicolae Ţandrău, care în tot acest timp a reprezentat locomotiva care a împins proiectul din ce în ce mai aproape de destinaţia finală, renunţă la planuri, lăsând din mână frâiele lucrărilor pentru ca acestea să fie continuate de către săteni. Bineînţeles că, rămas fără suportul de bază, proiectul nu mai avea nici o şansă de reuşită. Ameninţată cu prăbuşirea în cele din urmă, clădirea care a adunat atâtea eforturi a trezit în Nicolae Ţandrău puterea de a trece peste orice fel de inconvenient şi de a relua activitatea. Pentru a putea oferi un cadru legal sponsorizărilor şi întregii activităţi menite să asigure muzeului exponatele reprezentative buciumanilor, la 10 septembrie 2010, a luat fiinţă Asociaţia „Baia Domnilor” avându-l ca preşedinte pe Nicolae Ţandrău. Odată stabilite coordonatele de bază în care să funcţioneze Muzeul Buciumanilor, drumul spre inaugurare a devenit şi el mai clar. În apropierea clădirii principale au fost amenajate trei guri de galerie cu utilaje specifice activităţii de minerit, vagoneţi şi garnituri, o expoziţie de obiecte cu specific minier, iar atracţia principală o reprezintă şteampul în mărime naturală care va asigura vizitatorilor o viziune inedită asupra modului în care era spălat minereul de aur, căci instalaţia este pusă în funcţiune cu ajutorul apei întocmai aşa cum funcţiona cu mai bine de cincizeci de ani în urmă. În interiorul muzeului se poate admira o superbă expoziţie de flori de mină, o expoziţie de carte legată de viaţa buciumanilor, de Bucium sau de personalităţile provenite din zonă, al căror nume îmbogăţeşte tabloul Buciumului şi o expoziţie de fotografii inspirate de viaţa de miner.  
 
Inaugurarea oficială a Muzeului Buciumanilor se preconizează că va avea loc în acest an la data de 15 August, căci orice stabiliment de acest gen are nevoie de o inaugurare, cu toate că într-un muzeu activitatea nu se termină niciodată. Felicităm şi noi pe această cale strădaniile buciumanilor, ale Asociaţiei „Baia Domnilor” în principal şi urăm muzeului „Noroc bun”, să intre cu dreptul în circuitul turistic în care să ocupe un loc de frunte, aşa cum merită.  
 
Mihaela Raşcu - LSR Mureş  
 
Referinţă Bibliografică:
MUZEUL BUCIUMANILOR - LOCUL ÎN CARE ŞTEAMPURILE PRIND GLAS DUPĂ MAI MULT DE 50 DE ANI DE TĂCERE / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2334, Anul VII, 22 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!