Începând din acest an şcolar ne-a venit la clasă o nouă profă de română. Meserie curată! Tinerică, frumuşică şi plină de importanţă, aşa cum îi şade bine oricărei profe de română. Nu vă zic că toţi băieţii, mai puţin eu, erau pe spate încă din prima oră. Avea ciorapi cu o dungă care se ondula frumos pe piciorul ei, urcând interesant pe sub fusta mini cu imprimeuri florale. De sub bluziţa străvezie se zărea lenjeria de dantelă colorată, care te făcea să înţelegi instant de ce se nasc poeţii şi te îndemna fără echivoc la comentarii „literare”. Vă daţi seama că băieţii au lăsat în plata domnului matematica şi au devenit brusc interesaţi de ce Bacovia visa numai sicrie. Cu un surâs superior, de divă, cocoţat pe buzele intens nuanţate cu un luciu turbat, clipind din genele grele de rimel, profesoara de română ne face să-l îndrăgim nu numai pe Bacovia ci şi pe toţi antecesorii şi predecesorii săi.  

Ieri, i-am găsit contul pe Facebook. Mamă, mamă, ce poză avea la profil! Artistă, nu alta. Bluza mătăsoasă, căzută pe un umăr, lăsa să se vadă breteaua neagră, dantelată, a piesei de lenjerie de dedesubt. Jur că putea inspira orice poet! I-am cerut prietenia şi, imaginaţi-vă că mi-a dat „Accept”. Am fost foarte bucuros! Înseamnă că m-a reţinut din clasă şi că şi-a dat seama că sunt demn să fac parte din lista ei de prieteni.  

• Cf? m-a întrebat pe chat.
• Bn! I-am răspuns, aşa cum se cuvine pentru orice internaut şi pentru că, oricum, altceva nu-mi venea în minte pe moment, bucuros că profa conversa tocmai cu mine.

Primul lucru cu care m-am lăudat colegilor a fost acela că eu sunt prieten cu profesoara de română pe Facebook. Speram să-i las pe toţi mască. N-a fost să fie aşa, pentru că un alt coleg a venit cu bomba că el face deja ore de română în particular cu ea. Măi, să fie! Mi-a cam luat-o înainte dar, pot să fac şi eu asta, nu? O să le spun părinţilor că se apropie Bac-ul şi că am nevoie de meditaţii. Aşa de grijulii cum sunt privind viitorul meu, cu siguranţă se vor bucura dacă ideea vine de la mine şi dacă am deja şi profesoara potrivită.  

N-am mai stat pe gânduri! Imediat ce m-am întors acasă, am intrat pe net. Era acolo, privindu-mă din poza ei mortală şi trimiţându-mi imediat salutul ei:  

- Hi, cf?  

Am oftat uşurat. Eram în termeni familiari, aşa că îmi puteam permite să o întreb cât costa ora şi în ce condiţii accepta un nou client. Răspunsul a venit imediat:  

-100 pe oră dacă vii singur. În doi 70, în trei 60. Acestea sunt condiţiile mele!  

Am rămas să mă gândesc la ce voia să spună de fapt, pentru că îmi era jenă să cer lămuriri, ca nu cumva să mă creadă prost. Dacă nu îmi voi da seama până vine mama, am s-o rog pe ea să dea telefon şi să întrebe dacă meditaţiile se pot face în grupuri de doi sau trei colegi şi dacă tariful este în lei sau în euro, pentru că acestea sunt singurele mele nelămuriri în ceea ce priveşte orele în particular ale profesoarei de română.