CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Ipostaze >  




Autor: Marius Valeriu Ciungan         Ediţia nr. 2545 din 19 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

Marius Valeriu CIUNGAN - VREMEA LUMINILOR (POEME)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GENEZĂ  
 
azi nu am scris, uitasem să mai scriu, o foaie albă, început de carte,  
slove-nţelepte, cine mă-nvaţă când apari din întunerec  
ce e lumina şi cine noaptea de lumină o desparte  
 
azi nu am scris, în versuri lungi, cum ape-ntinse sunt albastră zarea  
şi-un răsărit în flăcări, fundal prin care treci adeseori tăcut  
adeseori separă cerul, marea  
 
azi nu am scris, nici n-aveam cum, ieşeai frumos din ape, păşeai uşor, cele  
dintâi poteci pe care calci, păreau că urcă înspre stele  
 
azi nu am scris şi astre mici cădeau ca picuri de lumină, şoapte  
prindeam în palme şi le-aruncam ‘napoi din leagăn, ca picuri de lumină-n noapte  
 
azi nu am scris, mică sirenă, cântecul ce-l fredonezi vrăjise universul  
şi paseri albe îşi iau sborul peste stânci şi şerpuieşti-nvăţând cum este mersul  
 
azi nu am scris şi m-am uitat în jur, pe plaje albe, mii de semeni  
iubind, perechi de-ndrăgostiţi, plimbându-se de mână, parcă gemeni  
 
azi mă-odihnesc, puţină mi-e odihna, să scriu despre iubire şi trudesc  
ca-n prima zi, când apăreai din noapte şi dâre de lumină urma o-nsoţesc  
ştiai ce va urma, aveai un aer plictisit, nepăsător, firesc!  
 
 
ANIMAL DE PRADĂ  
 
sunt un frumos animal de pradă, alene trec prin desişuri şi mă pierzi  
zvâcnesc, sunt în mişcare tendoanele fosforescente, luminoase, oare  
de la nenumărate răsărituri, pândindu-le din ierburi nalte, verzi  
prinzând lumina-n gheare-n salturi încordate, arcuite către soare  
 
sunt un frumos animal de pradă, frumoasă pradă în mişcare, vie,  
lumina mă-aşteaptă fremătând, adulmecă un dulce vânt prevestitor de sânge  
pândindu-mă prin ierburi nalte, verzi, se-aşterne amurgul în câmpie  
şi-o gheară sângerie de lumină mă-ncolţeşte în desişuri, mă străpunge!  
 
 
PENTRU POEZIE  
 
aş fi-nceput frumoasa poezie  
fără să ştiu în versul următor  
cerneala, cum se-aşterne din peniţă ştiu, dar nu ştiu ce-o să scrie  
 
cerneala scade–n călimară ca vinul pus deoparte, cu sigiliu, e-nvechită  
ca timpul părăsit în ceasul de perete, tresare în aceeaşi baterie  
şi moare şi parcă-nvie o clipită  
 
creionul ce-o să scrie? tăciune negru, lumină din adâncuri  
lemn dulce, ros la capăt, cînd inspiraţia nu vine,  
înaltă, sveltă siluetă, tăcută umbră rătăcită printre rânduri  
 
cum e să scriu, fără să ştiu că vreau să scriu, să scrie  
Altul pentru mine, să mă supună, să posede, să ucidă  
să mor puţin (să văd cum e) să mor frumos  
şi-apoi să-nviu frumos în poezie  
pentru poezie !  
 
 
TU, CARTE  
 
Tu carte scrisă, închisă între cărţi mai vechi, pe raft,  
Tu laşi vocalele ca fluturi albi, curaţi să sboare, să se-aşeze,  
pe degetul arătător ce-ţi înfioară sveltul tău cotor,  
ce te alege şi te-nclină,  
pe mâna binecuvântată ce te-aduce  
din întunerec la lumină  
 
Voi pagini albe  
cu meşteşug legate-n astă carte  
lăsaţi vocalele să zboare, să se-aşeze  
pe degetele albe, binecuvântate, mofturoase,  
ce vă abandonează plictisite sub veioză,  
pe lemnul înţelept al noptiere-n noapte  
 
Tu, carte scrisă  
(cinste cui te-a scris )  
cheamă-ţi buchiile aflate-n zbor ‘napoi  
îmbracă-ţi poeziile in alb şi negru  
pune-le straiele pentru marea trecere  
anunţă familia  
trupul tău  
trupul meu  
timpul tău  
timpul meu  
au trecut!  
 
 
FLOARE DE TROTUAR  
 
şi nu s-a scris vreodată despre astă floare  
nemaivăzută de poeţii filologi, la bibliotecă, în lecturi suplimentare  
ţâşneau afară cu cu pupile dilatate pipăind pământul  
să simtă răsăritul rânced, rece (şi doare) dacă doare  
 
adesea talpa grea de gumă lângă floare trece  
călcâiul strâmb de platfus trece lângă  
şi se-auzea-n periferii îndepărtate sunând prelung albastru  
sirena orei şapte, când muncitorii merg la lucru prin răsăritu-albastru, rece  
 
nu ştim cine a sădit frumoasa floare de trotuar  
cum a răsărit ea între dalele de piatră perfect finisate,  
poate e sufletul întrupat al şantierului strămutat în îndepărtatele periferii…  
cine- o creşte, poate doar ploaia bunului Dumnezeu…  
cine răspunde de fragilul ei destin, poate doar bunul administrator,  
poate eu  
 
cum recitam abia şoptit unui tufiş mai nou pe-aici, artizanal  
fără o stea la căpătâi, căzuse, în noaptea-înţeleaptă emisferă  
şi mă trăgea-ntr-o parte răsăritul  
manşeta udă (rouă, lacremi sau cerneală?)  
floarea de trotuar de la butonieră!  
nu ştim cine-o fi sădit acest tufiş artizanal…  
 
 
LANURI  
 
păşeşti  
tăcut  
cu talpa goală  
pe pământ  
treci prin grâu  
cu poala albă  
ridicată  
ca prin râu  
pe umeri  
pletele-ţi curg  
râu  
curg spicele de grâu  
te-aşezi  
te uiţi la cer  
şi taci  
iar cerul este plin de maci  
şi unduiesc  
în jur  
lanuri de grâu  
şi tac  
 
te-aşezi  
te uiţi la cer  
şi taci  
iar cerul este plin de maci!  
 
 
LUMINILE ORAŞULUI  
 
s-au aprins luminile oraşului  
nostru provincial, liniştit,  
aşezat între dulci coline,  
tăiat în trei de râu şi calea ferată  
 
gara e părăsită  
sunt doar neoanele ce luminează  
prin plexicul alb numele oraşului  
şi luminile trenurilor ce ajung tot mai greu,  
mai rar,  
stau un minut  
şi pleacă  
 
la case s-au aprins luminile din curte, focul în sobe,  
oamenii se retrag fără grabă la cina cea fără taină  
e mai sigur cu cheia întoarsă în zăvor şi becul aprins  
se feresc de întuneric,  
întunericul absolut, perfect, îl găseşti în tăcerea  
anumitor peşteri, sau după moarte  
 
cetatea medievală e luminată de jos în sus  
cu puternice reflectoare  
turnul cu ceas se zăreşte din depărtare  
străjuieşte o istorie fără glorie  
în vechile cetăţi fortificate transilvănene  
localnicii aveau câte o cămară cu acelaşi număr  
ca al casei, unde duceau la păstrare slănina şi cârnaţii  
sacii de făină, organizarea era nemţească, fără cusur  
sfânta biserică din interior era înconjurată de afumături  
 
ei nu erau cavaleri ai dreptăţii, nu luptau pentru glie, pentru credinţă  
la cel mai mic atac se retrăgeau în cetate  
cu tihna pe care ţi-o dă certitudinea înfrângerii  
şi doctrina militară defensivă  
îşi savurau preparatele de porc pregătiţi din vreme  
pentru un asediu prelungit  
 
nu avem metrou, trenuri subterane  
totuşi în fundaţiile de beton ale blocurilor sunt becuri aprinse  
iarna se trage vinul de pe drojdie şi cu puţin sulf  
în trei săptămâni va fi perfect limpede  
 
nu ştiu de ce suntem altfel sub pământ  
mai săritori, mai darnici, mai veseli  
luăm în râs lumea de dincolo şi lumea de deasupra  
 
iată cum repetăm cu o anumită demnitate istoria  
acestui colţ de ţară  
întocmai vrednicilor nostri înaintaşi  
am pus damigenele de vin deoparte  
 
poate lupta de afară  
va fi de durată  
şi viaţa ne va învinge  
ca mai mereu!  
 
 
IZVOARE  
 
sunt pe muchia lumii  
norii aceia mari , albi , pufoşi, din zilele de vară  
îmi scaldă gleznele cu care am pornit  
către voi  
şi îi prefac în izvoare  
cu care vin la voi  
să vă ud pământurile  
să vă încolţesc grânele  
să vă adap animalele  
iar lumina aceea blândă mângîind frunţile voastre ostenite  
înainte de asfinţit  
privirea mea este  
 
de aici văd cu acurateţe cum s-au rupt primii teneşi  
ai copilului tău  
şi îi iese degetul mare afară  
cum nu se leagă bine la şireturi  
cum se împiedică încercând un dribling inutil  
 
cu gleznele poetului de la colţul străzii  
trudind sa ajungă la tine Doamne  
 
lumina blândă din privirea sa  
privirea mea este  
şi se preface în izvoare !  
 
 
UN POET  
 
sunt un poet fără memorie  
nici nu mă ţin, nici nu sunt de cuvânt  
nu am în spate un trecut, false tratate de istorie  
nu am gustat din clipe dulci de glorie  
nu sunt şi nu am numele de sfânt  
 
sunt un poet fără viziune  
văd doar de-aproape, prin rame,  
lentila e strivită de pământ  
în baltă mi se-oglindeşte frumuseţea  
presimt, îmi amintesc eram frumos  
nu sunt şi nu am numele de sfânt  
 
sunt un poet fără identitate  
nu am aflat cine îmi scrie poezia  
poate sunt Poezia eu , mă scrie alt Poet, e crunt  
să umbli fără vers în libertate  
mă furişez cu umbre umezi pe sub streşini umezi  
nu sunt şi nu am numele de sfânt  
 
sunt un poet fără muză , fără inspiraţie  
şi totuşi simt cum prinde viaţă  
cum se ridică-uşor, cum pluteşte deasupra de pământ  
un abur sângeriu de început de lume  
nu sunt şi nu am numele de sfânt  
 
şi sunt frumos poet şi mândru-n toate cele  
când nu m-aplec izbesc cu fruntea cerul  
bolta înaltă unde-aş atinge lumina din cuvânt  
nu sunt un sfânt şi nu am numele de sfânt  
trec strada spre o altă stradă, am norii albi prelinşi pe umeri  
şi mai culeg câte un înger agăţat in plete blonde  
şi îl cobor în palmă pe pământ!  
 
 
ÎNGERUL DE SUB MÂNECĂ  
 
mi-a apărut un înger pe mână  
aşa cam de-o săptămână  
ca o pată  
ca un chip de fată  
trăgeam de mânecă mai jos  
să nu-i vadă lumea  
chipul alb  
frumos  
 
mi-a apărut pe cealaltă  
pe mâna dreaptă  
un înger ca o pată  
ca un chip de fată  
trăgeam de mânecă mai jos  
să nu-i vadă lumea  
chipul alb  
frumos  
 
mă oprea lumea  
pe stradă  
şi mă făcea atent :  
ţi se vede îngerul de sub mânecă  
indecent  
 
trăgeam de-o mânecă mai jos  
se ridica cealaltă  
pe mână dreaptă  
aveam un înger  
ca un chip de fată !  
-----------------------------------  
Valeriu Marius CIUNGAN  
Mediaş, decembrie 2017  
Referinţă Bibliografică:
Marius Valeriu CIUNGAN - VREMEA LUMINILOR (POEME) / Marius Valeriu Ciungan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2545, Anul VII, 19 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marius Valeriu Ciungan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marius Valeriu Ciungan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!