Genesis XX
În Ziua Întâi, am strigat
cu strigătul celui singur.
Toate păsările, toate jivinele
au venit în calea mea,
însetate şi flămânde.
M-au cunoscut, m-au locuit
şi le-am cunoscut ... le-am locuit.
L-am ucis pe cel mai blând.
Aşa am vrut.
În Ziua a Doua, am plâns
cu plânsul celui singur.
Munţi,dealuri şi câmpuri tinere
au fremătat prelung,
carnea lor s-a despicat,
apele au ieşit la lumina
să curgă veşnic.
M-am apropiat de ele
şi m-am botezat drept : Primul.
Ştiam cine sunt.
În Ziua a Treia, am tăcut
cu tăcerea celui singur.
Am mâncat din roadele pământului.
Am simţit chemarea lumii. Era ceva nou.
Ştiam să merg şi rătăceam mult.
Ştiam să plâng. Aveam un destin.
Mai era cineva în lume. Imi vorbea
la apusul soarelui.
Şi mi-era frică.
La Izvorul Celor Patru Ape, m-am oprit.
Am pus piatră peste piatră
şi foc deasupra lor.
Am ucis un cerb singuratic.
Pentru iertare. Pentru viaţă. Pentru Zei.
Cu sângele lui am scris Povestea Zodiilor
şi cântece de lacrimi pentru cei ce vor fi.
Zilele ce au urmat au fost mereu altele.
Destinul mi-a scăpat din mâini.
Am amintiri.
