,,Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui’’. El a creat deja Perfecțiunea, întreaga Sa creație e perfectă. 

Totuși nouă nu ne ajunge. Ne modificăm fizicul după ,,modă’’, ne transformăm sufletul după cum ,,sunt timpurile azi’’. Dacă cineva ni se pare nouă că e altfel decât noi, musai să-l copiem în vestimentație, să-l imităm în gesturi, să-i ,,furăm identitatea’’, nu care cumva să fie altcineva mai apreciat, mai căutat și mai ‘’ridicat în slavi’’ decât persoana noastră. 

Așa în decursul mileniilor, originalul ființei pe care Dumnezeu a creat-o în perfecțiune prin simplitate, frumos și Iubire, se transformă încet, încet în hidoșenii ale infatuării, ale avariției și dorinței de epatare. 

Când scriu asta, mă refer la tot ce înseamnă cultură, modă, cinematografie. Nici viața oamenilor normali nu este scutită de acest circ al ‘’perfecționării ’’. Cu cât descoperi adevăratele valori ale umanității, citind mult, informandu-te în domenii cât mai vaste ale existenței, participând cât mai activ la viața culturală și socială a comunității din care faci parte, ajungi la concluzia că asazisa ‘’frumusețe a modernismului’’, acel ‘’să fii în pas cu moda’’, nu intodeauna ne ajută în evoluția spirituală, a inteligenței și a unei vieți plină de ‘’sâmburele intelepciunii’’. 

De aceea admirăm natura în forma ei ‘’salbatică’’, găsind în mijlocul unei păduri plină de ozon, culoare și muzică a naturii, mult mai multă energie, pozitivitate și armonie interioară decât într-o ‘’pădure de clădiri și zgârie nori’’. Oricât am fi tentați să spunem că New- York e cel mai frumos oraș din lume, uneori avem nevoie de o escapadă în Pădurea Neagră, unde Dunărea își despleteste coama vieții pentru a dărui întregii Europe imaginea a ceea ce înseamnă frumusețea naturii. 

Noi cei ce ne-am desprins din diverse motive de ‘’sânul patriei mamă’’, suntem mereu tentați și uneori obligați pentru a fi acceptați în noua comunitate în care am decis să ne stabilim, de a ne adapta noului, modernului în toate formele de manifestare. În viața socială, în familie, în spațiul de lucru, în cultură. Uneori în dorința noastră de integrare, uităm de puii de om care ne urmează în pribegia noastră pe pământurile așa zisei libertăți de exprimare. Nu că uităm la modul stricto senso al cuvântului, dar nu le cultivăm în continuare frumusețea simplitatii, frumusețea în care ne-au crescut părinții. 

Noile generații devin astfel adulți ce nu vor mai vedea frumosul într-o floare, ci doar în proiecția ei pe un smartphone cu patru camere de fotografiat înglobate, în tehnica 5 G, nu în realitatea naturală. Zilele trecute o prietenă, plecată de 20 de ani din România, îmi povestea că, merge repede acasă, pentru că vine în vizită la ea cineva cu un băiețel, să îi arate ce înseamnă o grădină, o găina, o livadă. Băiețelul are 10 ani. Dar are smartphone ultimul tip, știe cele mai noi jocuri pe computer și are cel mai ,,la modă’’ jeans. 

Nu vreau să credeți că sunt o persoană care nu acceptă dezvoltarea societaii, perfecționarea și realizarea tuturor condițiilor pentru o viață fericită, din contră, încerc să profit de toate ,,modernismele’’ce mi le pot permite. Mă gândesc doar cum va funcționa peste 50 de ani zicala: 

,,Frumusețea univesrului stă în simplitate’’