CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Evaluari >  





Marioara Visan - ``Dincolo de tacere- Dell`Altra parte del silenzio`` Recenzie
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Lucia Pătraşcu 
  
DINCOLO de TĂCERE / DELL’ALTRA PARTE DEL SILENZIO 
  
Marioara VIŞAN 
  
Volumul bilingv de poezie „Dincolo de tăcere / Dell’altra parte del silencio”, semnat de poeta Marioara Vişan, în traducerea domnului Francesco Altieri, cu prefaţa doamnei Diana Vrabie şi coperta creată de doamna Rodica Rodean, Editura Pim, Iaşi 2018, a apărut sub egida Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi. Un volum cu un titlu expresiv, ce incită la reflecţii adânci. La fel de adânci ca şi tăcerea poetei ce ascunde gânduri tăinuite, pline de polenul florilor mereu perene ale iubirii pentru tot ceea ce o înconjoară. 
  
Teme generoase ce se preling spre lumina scrisului, a destăinuirii nude pe coala albă, izbucnind într-un mănunchi de culori lirice cu multe semnificaţii: „În zbor uşor de fluturi / îmi redescopăr visul / şi-n dansul lor de nuntă / încerc s-ascund trecutul.” (Bob de rouă, pag. 80) 
  
O melancolie ce învăluie cu tandreţe versurile poetei, desluşind trăirile tăcute, „Versuri niciodată rostite se zbat în ploaia caldă dintre ani” (Dincolo de tăcere, pag.30), scăldate uneori în apa cenuşie a pustiirilor, „Când somnul e departe de visele cu lumini de sărbători…mimica feţei e doar o aşteptare / târziu în noapte se transformă / într-un rictus al neputinţei…” (Noaptea fiinţei, pag.68), rostogolite în avalanşa căderilor, în care numai jocul mirărilor: “Lasă-mi puţin timp pentru viaţa viitoare să mă pot bucura / De infinita frumuseţe a galopului” (Fetiţa cu zulufi negri şi ochi deschişi a miracol, pag.40), al interogaţiilor, salvează sufletul de la nimicire şi-l conduce spre destăinuirile poetice salvatoare şi vindecătoare. În întrebările sale, un fel de „a fi sau a nu fi (to be or not to be)”, poeta caută răspunsuri la toate neliniştile ce o frământă, la toate neîmplinirile ce i-au îngreunat cunoaşterea şi numai atunci când aceste răspunsuri se arată, cu puterea descoperitorului, ca într-un fel de „evrica!”, se aude glasul salvator al creatorului de poezie: „Golul dintre miile de oglinzi…l-aş locui lumină, …cuvânt transformând iluzia înălţării către duhul cunoaşterii” (Diamante, pag.26). 
  
Într-o lume efemeră, cu o viaţă suspendată între cer şi pământ, poeta Marioara Vişan înţelege rolul profund al credinţei în înălţarea spirituală individuală: „…doar divinitatea din noi o poate transforma în poezie…” (Diamante, pag.26), ce rotunjeşte dreptul de a exista şi bucuria de a spera într-o eternitate a trăirilor exprimate: „…Cu palme unite în rugăciune, / Dumnezeule, îţi mulţumesc…”(Vis diamantin, pag. 66). 
  
O plăsmuire a anotimpurilor de viaţă, a anotimpurilor de dor: „Mă dezbrac / de simplismul din foile de calendar / privesc cu ochiul dezgolit de trădarea timpului / la frunza ruginie / la unica frunză ce aşteaptă trezirea vieţii / ce va veni imediat / când somnul îşi va intra în drepturi / peste pământul obosit / de hârjoanele existenţei.” (Noaptea fiinţei, pag.68), ca o verigă inspirată de parfumul timpului ce curge în inima poetei într-o dimensiune existenţială magică, pe care, păşind pe acelaşi drum cu versurile sale, o căutăm şi noi, cititorii, ca într-o tendinţă de înfrumuseţare a banalului cotidian: „Acum în toamna vieţii / am primăvara-n suflet / şi vara în priviri. / port ierni întroienite / pe-un nor de amintiri…” (Anotimp de dor, pag, 10). 
  
O poezie modernă, cu semne de punctuaţie voit rătăcite în vâltoarea inspiraţiei, semne pe care traducătorul Francesco Altieri le recuperează în limba italiană, vizibil impresionat de gradualitatea nivelelor metaforice ale acestei poete pe care o recunoaşte atunci când ea însăşi se identifică uneori astfel: „…sono farfalla in volo /… / anima che procede / verso l’immensità / di quello che ha già dentro” (Stagione di nostalgia, pag.11). 
  
„Dincolo de tăcere / Dell’altra parte del silencio”, semnat de poeta Marioara Vişan, un volum cu o versificaţie fluidă, cu o prospeţime neaşteptată a exprimării‚ într-un volum atrăgător, prin care ne invită s-o însoţim în drumul său: „Mă-nalţ şi zbor / în lumea din interior / a cuvântului Creator.” (Taina cuvântului, pag. 58). Deoarece aşa cum spune Hamlet „Restul e tăcere.” 
  
Lucia Pătraşcu, Brăila 
  
Referinţă Bibliografică:
Marioara Visan - ``Dincolo de tacere- Dell`Altra parte del silenzio`` Recenzie / Marioara Vișan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2822, Anul VIII, 22 septembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Marioara Vișan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marioara Vișan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!