Când aripile obosesc să bată în tăcere
încep să dănțuiască nebune de durere
în ritm frenetic urcă și coboară
uitând că-n suflet din nou se face seară
mă mir ce mult azi urc spre nicăieri
lăsând în urmă-mi doar dorul zilelor de ieri
prigoana celor ce în mine au crezut
mă înfășoară în uitarea cuvântului pierdut
în depărtări de suflet și-n lacrimi de pripeag
azi urc în zbor frenetic al timpului catarg
nu dați cu pietre-n mine când timpul vă doboară
eu ard făclie sfântă doar pentru voi o vară
apoi m-antorc în umbra a ceea ce-aș dori
aștept tăcut secunda când iarăși voi veni
spre voi cu aripile frânte de dor de tinerețe
să nu mă alungați când vă voi da binețe
nu se știe timpul când nu voi mai zbura
mă va-nghiti pământul dar nu în țara mea.
