Muşcă toamna iar din rădăcina
firului de iarbă amărui.
Ne răneşte galbenul, retina.
Vară, nu te duce, mai rămâi!
Mor pistiluri, pier în ascunzişuri,
Fluturii asezonând poeme
la infuzii calde de frunzişuri,
Aţipite-n pântec de foneme.
Fierbe-n musturi, decantat, alcoolul.
Ne insultă-n oase încă o rafală.
Păsări, cu rugină vin să umple golul
din fântâna pleoapei imaterială.
Toamna între scorburi se divide.
Veveriţe move poartă haine-n dungi...
Geme-a leneveală bruma ce decide
să se cearnă-n genele prelungi.
E suspectă toamna de anomalie.
Ghimpii de răsură au intrat în transă...
Suferă copacii, mor de pandemie,
Numai noi, poeţii, mai avem o şansă.
