În strugurii sânilor tăi tămâioși
mustind a vin amestecat cu ger,
Vin să mai cânte cocoșii furioși
ca-ntr-un colind de pâine,
leru-i ler.
În toamnele zemoase, agramate,
Mănușile-ți pot spune despre val,
Că m-a plimbat prin porturi
blestemate,
Și n-am mai găsit drumul
spre aval.
Miroase universu-a mere coapte
și neaua s-a-mbrăcat în țurțuri goi.
Și vinu-n struguri fierbe
ca o noapte
ce-și cheamă iar cocorii înapoi.
Împunge-ne-n zăpadă și-n retine,
Înfriguratul dor de țuică fiartă.
Căci uite, trenul a răcit pe șine,
Și s-a topit în noi, calea ferată.
