CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Marin Voican Ghioroiu         Ediţia nr. 2530 din 04 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE  
  
Din amintirile prof. Mihai Răduță  
  
 
  
Capitolul I  
  
„Unde mergem, frate?!...  
  
Mașina aluneca pe cheiul Dâmboviței cu peste o sută la oră, fiindcă la ora aceea nu  
  
prea circula nimeni, iar cum restricția de benzină nu le da mâna oamenilor să facă plimbări, calea era liberă.  
  
În zece minute am intrat pe autostrada București-Constanța, când aud pe cineva din spatele meu că spune revoltat.  
  
– Este incredibil, domnule general, să se întâmple asemenea nenorocire!...  
  
– Da, Zamfirescule, ai dreptate: cine se aștepta la așa ceva, mai ales că tovarășul Ceaușescu anunțase că primul  
  
reactor de la Centrala Nucleară de la Cernavodă... va furniza energie în sistem începând cu treizeci ala lunii Mai 1989.  
  
– Cât ne bucuram că am scăpat de datorii, iar acum o așa catastrofă..., câte miliarde o să ne mai coste?  
  
 
  
Cu foarte mulți ani în urmă, (fiind inginer specialist în domeniul mașinilor unelte) la zece ani după termiantea politehnicii, am fost recrutat și trimis să urmez cursurile de gradul zero din cadrul rețelei „Noi știm totul”. Eram fericit că voi fi de ajutor țării și îmi voi face datoria patriotică în orice împrejurare, riscându-mi viața dacă va fi nevoie, dar simțeam în suflet și o mică amărăciune că-mi ziceam în gând: „Chiar să nu mă vadă ai mei, din sat, îmbrăcat în uniformă de ofițer?...” Dar cum ordinele nu se discută, ci se execută, după absolvirea cursurilor m-am văzut trimis în zona industrială de la marginea Bucureștiului, Platforma Berceni unde am fost angajat la Serviciul Tehnic - „INVENȚII ȘI INOVAȚII” ca specialist în domeniulul construcțiilor de mașini și echipamente nucleare. Am fost primit de inginerul șef Dimăncescu Gheorghe... cu brațele deschise, care mi-a mărturisit de la bun început: „Tovarășul inginer Pălăduță Adrian, bine ați venit în colectivul nostru! Cum sunteți destul de tânăr, am convingerea că o să vă bucurați de succes, fiindcă o să lucrați cu niște fete... foarte deștepte și pe deasupra foc de frumoase; of!... că de-aș mai avea vreo treizeci de ani mai puțin... ți-aș fi rival... ha-ha-ha!... A, trebuie să te informez că îl vei avea coleg pe fiul meu, George, care îți va face cunoștință cu întregul colectiv, unde... sper că te vei simți destul de bine. Ți-am citit autobiografia și... deja îmi pun speranța în tine!... că voi avea un sprijin consistent din partea unui specialist cu studii serioase în domeniul construcțiilor de mașini, sector pe care avem datoria să-l dinamizăm” .  
  
În tot timpul cât a vorbit, vă mărturisesc cinstit, n-am reușit să articulez un cuvânt.  
  
Acesta este biroul tău, cred că nu te superi că-ți vorbesc la persoana întâia, nu?  
  
Nu, mai ales că aveți un băiat de-o vârstă cu mine, pot să vă consider ca pe un tată.  
  
Îmi placi!... un tată spiritual, nu?... dar te rog, ține minte: ajutor vei primi oricând ai nevoie, că asta este datoria părinților de-ași îndruma copii, da?... și m-a bătut amical pe umeri cu mâinile unui bărbat puternic și verde ca un brad de munte. Te las ca să te acomodezi cu noul tău loc de muncă, iar când va sosi George, care este plecat într-o delegație la UCM Reșița, îl trimit de urgență la tine să-ți prezinte colegii și să facei un tur de recunoaștere prin fabricile de pe platformă ca să vezi ce utilaje avem, ce produse realizăm, să iei contactul cu truditorii de la șaibă, dar și cu șefii de secții și ateliere pentru că... de foarte mult timp aveam nevoie să primim din partea M.I.C.M.-ului un inginer cu o pregătire temeinică. Te las, fiindcă la ora opt fix avem o ședință fulger... la care tovarășul director general obișnuiește să facă reprezentații artistice cu personalul tehnic și de conducere: îi scoate la raport și-i pune să defileze prin fața noastră ca „Regina balului” spre amuzamentul unora și amărâciunea lor. Ce să-i faci, are și el damblaua lui, din păcate... nu ne pune și muzică. Te asigur că o să ai și tu ocazia să fii scos la rampă cât de curând... la „ora de educație sexuală” spre a te vedea toată lumea și, bagă de seamă, să nu cumva să-ți faci iluzii că o să fii aplaudat. Tinere, critica este armă redutabilă, instrumentul nostru forte de-a îndrepta și ajuta pe toți tovarășii.  
  
A plecat zâmbindu-mi ca unui vechi prieten și, din acel moment nu l-am mai văzut câteva luni bune, parcă intrase în pământ, dar nici lipsă  
  
nu-i duceam fiindcă îmi convenea poziția biroului meu, ale cărei feresrtre dădeau într-o grădină cu mulți pomi, iar ceva mai îndepărtat se vedea terenul de sport. Dragii mei cititori, ca să nu vă plictisesc și să vă dau prea multe amănunte tehnice, pentru mine, când ajungeam la birou și deschideam larg ferestrele, diminețile îmi deveniseră așa de plăcute... că m-am îndrăgostit foarte repede când ascultam concertul privighetorilor și mierlelor care, parcă-mi cunoșteau dorințele, mă alintau ca pe un prieten de-al lor. Vrăbiuțele veneau și se așezau pe brâul de la fereastră și, cum le obișnuisem ca să le presar firimituri de pâine zilnic, aveau îndrăzneala ca să mă privească din pervaz cum trudeam... la masa mea de lucru. Neavând nicio treabă de făcut... mai plimbam rigla de la planșetă în sus și-n jos, mai trăgeam câte-o linie și vorbeam ore în șir cu mine. Nu mă-ntreba nimeni ce fac, ce sarcini mi s-au încredințat de la centrală* (care amuțise cu desăvârșire... dându-mă uitării). Din când în când mai deschidea ușa femeia de serviciu ca să ia coșul de gunoi care, spre stupefacția ei, era în permanență gol. Fiind destul de respectuasă, își cerea scuze pentru deranj și dispărea în spatele ușii. Din iubirea pentru liniște, nu mi-am adus niciun aparat de radio, iar telefonul, pe care nu știu dacă l-am folosit în cinci luni măcar odată... (nici nu m-am uitat pe lista de telefoane, fixată în fața mea, ce număr am sau ce telefoane au șefii mei, pur și simplu nu mă interesa absolut nimic ce se întâmplă cu mine, fiindcă la cursurile ”Noi știm totul” unde am fost un elev conștiincios și obținusem locul întâi la absolvire, ni se turuia în fiecare oră că vom fi plecați în străinătate și altfel va fi viața pentru un atașat de informații la ambasade: prin ce vom face noi se va mișca, vezi Doamne, pământul... și câte și mai câte gogorițe nu înghțisem, ca în final să fiu debarcat pe uscat în zona industrială a Bercenilor, așa că stăteam liniștit și micuțele înaripate îmi respectau cu sfințenie... marea mea dorință de-a nu fi supărat și terzit din visările mele fantastice.  
  
George a venit cam peste o săptămână și, așa cum mi-a spus domnul Dămăncescu, bineînțeles că primise instrucțiunile precise, m-a alergat prin forjă, oțelărie, țevi sudate, atelierele de întreținere și reparații, etc. Am văzut cum se făceau prăjinile de forat la mare adâncime, apoi toate tipurile de alternatoare, bobinele, turbina ce urma să înzestreze Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă, și multe construcții metalice la fabrica Vulcan şi Utilaje Chimice (echipamente chimice și energetice, platforme uriașe de transport a unor rezervoare gigantice destinate uyinei de apă grea de la Turnu Severin, în fine, o adevărată „uzină vie” cu mii de muncitori, inginei și tehnicieni care întrețineau un „foc permanent” timp de douăzeci și patru de ore pe întreg parcursul unui an.  
  
La un moment dat am început să mă enervez: „Chiar nimeni nu are nevoie de mine?!... Pentru ce mi-am tocit coatele pe băncile școlii, ce rost au avut zecile de exerciții pe timp de noapte în condiții meteo vitrege, de ce a trebuit să stau ca o stană de piatră ore în șir ca să mi se facă semn cu o lanternă sau fluturarea unui steag de la balconul pus sub urmărire că s-a terminat scenariul, la care nu-mi adusesem contribuția, sau de ce mă trimiteau în patrulare atât ziua, dar în mod frecvent când se îngâna seara cu ultimile fascicule de lumină ale soarelui, ca eu să-mi exersez memoria și să țin minte anumite mașini, (de-o culoare... să zicem roșu torereador) sau un model străin și să observ cu ce frecvență treceau prin „zona interzisă” a caselor elitei guvernamentale, la porțile cărora vedeam aceiași milițieni că-și făceau rondul”.  
  
Bine, bine... până la urmă orice excercițiu are un scop și nu mă abăteam de la sarcinile încredințate, dar ca un făcut: niciodată nu m-au întrebat, nu m-au pus ca să întocmesc un raport, să-mi spun părerea, să vin cu o inițiativă din partea mea; totul era făcut să-mi macine nervii.  
  
Referinţă Bibliografică:
AM FOST CREDINCIOS PATRIEI MELE / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2530, Anul VII, 04 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!