Anne Rutledge
În mine nevrednica și anonima
Vibrațiile nemuritoare ale muzicii;
“Cu răutate pentru nimeni, cu milă pentru toți.”
În mine iertarea a milioane de alte milioane,
Și fața benefică a națiunii
Străluminată de dreptate și adevăr.
Sub aceste buruieni dorm eu, Anne Rutledge,
Îndrăgită în viață de Abraham Lincoln,
Legată de el, nu prin cununie,
Ci prin despărțire.
De-a pururea să înflorești, Republică,
Din țărâna de pe pieptul meu.
Conrad Siever
Nu în acea grădină părăginită
Acolo unde sunt îngropate trupurile în iarba
Care nu hrănește trume și nici în veștede frunze
Care nu rodesc –
Acolo unde prin poteci umbroase
Se aud vagi suspine
Și visele vane sunt visate
Laolaltă cu sufletele adormiților –
Ci aici sub acest măr
Pe care l-am iubit, l-am privit și l-am tuns
Cu mâinile mele cele noduroase
De-a lungul atâtor ani;
Aici sub rădăcinile acestui măr tomnatic
Alchimia ciclului vieții m-a transmutat
În humă și în măduva copacului
Și întru epitafele vii
Ale unor mere mai roșii!
Archibald Higbie
Te-am detestat, Spoon River,
Am încercat să mă înalț deasupra ta,
Mi-a fost rușine de tine. Te-am disprețuit
Ca loc al nașterii mele.
Și acolo, la Roma, printre artiști,
Vorbind italiana, vorbind franceza,
Uneori mi se mărea că sunt eliberat
De orice urmă a originii mele.
Mi se părea ca atinsesem apogeul artei
Că respiram aerul pe care îl respirau maeștrii
Și că vedeam lumea cu ochii lor.
Dar ei văzându-mi arta mi-au zis:
“Ce vrei să ne etalezi, prietene?
Uneori seamănă cu Apollo,
Alteori aduce a Lincoln.”
În Spoon River nu a existat nicio cultură
Și am roșit de rușine și am tăcut.
Și ce aș fi putut face, totul era învăluit
Și îngreuiat cu pulberea vestului
În afară de năzuința și de rugăciunea
De a mă naște din nou, dar cu toate din Spoon River
Dezrădăcinate din sufletul meu?
Judecătorul
Luați aminte, trecătorilor, la ridurile adânci
Săpate de vânt și de ploaie pe piatra mea de căpătâi
Intangibile aproape ca Nemesis ori precum ura
Luându-și revanșa împotriva mea,
Pentru a-mi stinge, nu pentru a-mi păstra amintirea.
În viață am fost jude de plasă, cizelator la rindea,
Decizând cazurile după elocvența avocaților
Nu după justețea acuzațiilor.
Vânt și ploaie, lăsați-mi piatra de căpătâi în pace!
Pentru că mai rău decât furia celor nedreptățiți,
Decât blestemele celor săraci,
Am rămas ca mut, dar cu o apercepție clară,
Văzând că însăși Hod Putt, ucigașul,
Trimis la spânzătoare din verdictul meu,
A fost mai inocent sufletește decât mine.
Micul poet
Semințe într-o tigvă seacă, țac, țac, țac,
Țac, țac, țac, precum acarienii la sfadă ...
Letargici iambici care iscă adieri de vânt ...
Dar pinul urzește o simfonie din acestea.
Triolete, vilanele, rondeluri, sonate-rondo,
Balade pe partituri cu aceleași teme desuete:
Zăpezile și trandafirii de ieri irosiți;
Și ce este iubirea decât un trandafir care se ofilește?
Viața jur împrejurul meu aici la sat:
Tragedie, comedie, vitejie și adevăr,
Curaj, statornicie, eroism, eșec ...
Toate în gherghefuri oh, și ce pitorești!
Păduri, pajiști, pârâuri și râuri ...
Orb la toate acestea întreaga mea viață.
Triolete, vilanele, rondeluri, sonate-rondo,
Semințe într-o tigvă seacă, țac, țac, țac,
Țac, țac, țac, ce iambici firavi
În timp ce Homer și Whitman șuierau peste culmi?
Traduceri de Marin Mihalache
