CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Spiritual >  




Autor: Marin Mihalache         Ediţia nr. 3312 din 25 ianuarie 2020        Toate Articolele Autorului

ETOSUL TRANSMODERN
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Spectrul apariției unei proto-sinteze, a unei noi paradigme culturale, a unor noi forme de exprimare și expresivitate artistică par a se profila la orizont. Schimbările și aparițiile unor noi paradigme în artă și cultură sunt în genere rezultante ale metamorfozelor petrecute la nivelul conștiinței, al mutațiilor spirituale în câmpul sensibilității și al intelectului, în viziunea omului și a societății asupra sensului realității și al vieții. Astfel, în contextul revoluției mediatice contemporane se simte acum tot mai acut nevoia unor noi hierofanii, a unor noi forme ale imaginației și viziuni prin care să se poată revela, reflecta și comunica adevărul peren în perspectiva post postmodernă. 
  
Prin fluviile invizibile de energii virtuale, din oceanele de unde și particule cuantice submarinele științei ies la suprafață și se întorc grăbite în orizonturile mistice ale poeziei din care cândva au descins. Dar poezia binară a științei izvorăște din alt spirit decât cel antic, medieval, romantic, modern ori postmodern. Este un spirit nou și nu s-au născut încă poeții paradigmei culturale științifice cu o astfel de sensibilitate cibernetică și cuantică încât să se poată scrie marea epopee și odisee a cunoaşterii, a gnozei primordiale. Deocamdată astrofizicienii scriu perplexe poeme cuantice și esoterice în proză științifică, epopei „sci-fi”. 
  
Civilizația contemporană pare a fi o formă de cultură care și-a pierdut sufletul, instinctul supravieţuirii, spiritul peren, al creativității poetice și artistice. Civilizațiile care nu produc artă ci doar construiesc structuri, forme materiale, digitale, artificiale, ţin în mișcare și inerţie sisteme repetitive, mecanice, automatizate, care la rândul lor programează mimetic ființa omenească după modelul furnicilor celor vrednice și lucrătoare care ridică piramide, mușuroaie de pământ fără să se mai întrebe de ce și până când. 
  
Cine alege să plutească la suprafața realității, să fie purtat ca frunzele căzute toamna în goana și furia vântului acela trăiește o viață mai ușoară, dar trăiește superficial, ordinar, doar există. Cine este mulțumit cu realitatea obiectivă și obiectivizată, cu lumea înțeleasă doar prin dioptriile cu viziune 20/20, prin telescopul astronomic sau microscopul de laborator, poate capăta atâtea cunoștințe încât să poată muta munții la propriu şi figurat. Doar cei care se învrednicesc și coboară în ei înșiși precum într-o mină de aur, în întunericul acela orb și teluric va găsi până la urmă vâna unui izvor de apă vie şi de lumină. Iar în prundișul izvorului ieşit la suprafaţă poate găsi grăunţi mărunţi de aur, diamante strălucitoare și rubine precum stelele de pe cer. 
  
Minerva, bufnița intelectuală și înțeleaptă își pregătește aripile pentru zbor, își potrivește pe cioc dioptriile sale colosale, ferestre spre nemărginire. Înseamnă că este deja seară, cortina nopții se va lăsa peste trupurile truditoare și obosite, peste gândurile întunecate și încurcate ale omului. Dar acum este timpul când bufnița se simte liberă să zboare imponderabil precum imaginația visătoare și viziunile înțelepților și ale profeților, a acelor clarvăzători care au darul și harul de a vedea și prin întuneric, de a intui lumina de dincolo de orizonturile realității și ale aparenței, dincolo de azimutul și de curbura imaginară a microcosmosului și a macrocosmosului. 
  
S-ar putea ca etosul culturii autentice umaniste, estetice, etice, să fi intrat în eclipsă parțială sau totală, în amurgul său crepuscular, în noaptea conștiinței. Arta s-ar putea să fi ieșit din matca sa firească, din fluxul devenirii, al aspirației spre sublimul estetic și moral transcedental și să alunece în abisul demonic. Oamenii vor continua un timp să aibă iluzia că umbrele platonice de pe pereții peșterii sunt singura realitate, că au ajuns deja la capătul călătoriei, al istoriei, că pentru a mai supravițui trebuie ori să se reinvente pe ei înşişi, ori să se nască din nou în duh și adevăr. 
  
Arta și poezia contemporană sunt mimetic, intenționat și programat, criptice și ironice. Prin dezumanizare, despiritualizare, dematerializare și desacralizare, arta și-a pierdut centrul, axa axiologică, structura de susținere, sufletul, viziunea transcendentală. Emoțiile intelectualizate și sensibilitatea intelectualizată au fost dezamorsate în măsura în care omul fără Dumnezeu și fără norme, pudoare, canoane şi criterii axiologice nu mai are cui i se închina, pe cine emula, spre cine să tindă, nu mai are nici împotriva cui să se răzvrătească, pe cine să se răzbune, pe cine să insulte. Cultura contemporană trece de o vreme prin pustiul percepției și al intuiției inefabilului, al stării de har, iar în viziunile artistice nu se prea întrezăresc oazele de lumină ale edenului lăuntric. Rătăcirea prin pustie este parcă fără nici o speranță, creația este cântec de lebădă, melancolie a deznădejdiei, a lipsei de orizont. În iconografia seculară și idolatră, în imaginația artistică și poetică haosul și himerele iadului sufletesc sunt reprezentate ca pe o realitate ultimă a condiţiei umane, ca pe un labirint fără ieşire. Dar odată ajuns la poalele muntelui, în valea de întuneric, a plângerii, în fundul prăpastiei, omul nu mai are altă șansă decât să se ridice, să încerce nu nou urcuș spre piscurile însorite ale muntelui sacru. 
  
Gândirea poetică, preraţională, intuitivă și imaginativă autentică este mai aproape de adevărul sensibil decât este gândirea conceptuală și discursivă fiindcă este mult mai spontană și instinctivă și prin aceasta oblonul filozofic opac interpus de omul modern și postmodern între gândirea subiectivă și cea obiectivă, prin care se separă lumea din lăuntru de cea fenomenală, se interdeschide lăsând ca lumina conștiinței și cea de dincolo de conștiință să se reunească într-o sinteză armonioasă, natural înduhovnicită și cât mai aproape de firesc. 
  
Poezia modernă a fost nevoită la un moment dat să se distanțeze de retorică, ideologie și manierism pentru a-și afirma și confirma propria identitate, etosul, rostul, rațiunea sa de a fi. Dar poezia nu poate trăi prea mult timp în carantină, în starea pură, izolată și sechestrată în turnul de fildeș. Poezia nu poate supraviețui acolo divorţată de lume, de legăturile sale cu realitatea sensibilă, ontologică, de rațiunile suprasensibile și înțelegătoare, care stau la baza creației și a existenței ca atare. 
  
Abandonând intenţionat spiritul creativităţii intuitive și profetice, intenționalitatea spirituală, arta poetică și arta în general sărăcesc, îşi pierd sarea care dă gustul şi conservă substanţa poetică, se degradează şi treptat se descompun, se fragmenteză în simulacre, în insule pustii, separate de fluxul existențial. 
  
Frumosul este singura punte de legătură care a mai rămas între homo esteticus și homo faber. Puntea binelui moral pare șubredă și îi lipsesc din ce în ce mai multe trepte. Iar puntea legăturii dintre lumea sacră și cea profană nu mai există, iar dacă ar mai exista nu pare a mai avea prea multă importanţă pentru această lume care s-a aşezat definitiv pe tărâmul profan şi crede că nu mai există nimic dincolo de orizontul cunoaşterii pragmatice. Fără punțile transcedentale ale frumosului și ale binelui moral puntea adevărului obiectiv, rațional, științific și tehnologic este o punte trainică și utilă, dar, din păcate, ontologic nu duce nicăieri. Binomul, dialecticul, cei doi stâlpi de susținere ai punții logice și raționale sunt fixați în acelaşi petec de pământ al realității imanente. Sub puntea dialectic materialistă se deschide abisul ontologic, iar deasupra abstractul incomprehensibil și indiferent. 
  
Pentru raționalismul abstract nu există decât două alternative: alb sau negru, pozitiv sau negativ, ori orice altă dicotomie posibilă. Numai că ontologic omul percepe în primă și ultimă instanță zonele gri cu infinite nuanțe. Poetul și artistul plastic văd și visează în culori, intuiesc legături invizibile între obiecte și subiecte, au acces în zonele luminoase ori obscure inaccesible minții şi gândirii convenţionale ori ştiinţifice care caută în primul rând ordinea logică și rațională nu numai în lumea vizibilă şi obiectivă dar şi în ontologie şi metafizică. 
  
Omul nu poate trăi doar cu tehnologie. Omul viețuiește, supraviețuiește şi în ultimă intanţă triumfă prin voința sa firească ori demonică de putere, cu ajutorul tehnologiei atingând culmile faustice ale cunoașterii, dar pierzându-și pe drum sufletul. Din creator al obiectelor devine slujtor, idolatru al acestora. Cunoaşterea fără iubire este demonică. Cunoașterea prin iubire este divină. 
  
Dacă arta este doar reprezentare și interpretare fără criterii de valoare și de judecată a adevărului, atunci există o infinitate de interpretări din care nici una nu este valabilă, autentică, măsură a lumii și a existenței, a esenței și a aparenței, a spiritului creativ. Chiar dacă nu ar exista nici o revelație a adevărului absolut, arta ar avea nevoie de criterii de valoare pentru a nu se devaloriza, pentru a-și transcende propriul obiect, pentru a nu deveni sare care şi-a pierdut gustul. 
  
Analiza critică post-iluministă, modernă și mai ales postmodernă a culturii și filozofiei anti-teologice, așa zisa hermeneutică a discontinuității, și-a terminat de fapt misiunea desfiguratoare, de anihilare şi desconsiderare, de disprețuire a secole de cultură și de trăire în duh, sfidând astfel inteligența, harul și înțelepciunea atâtor creatori de frumos moral, sfinți și înțelepți ai lumii care de multe ori au trebuit să-și dea viaţa pentru adevăr, pentru frumosul spiritual din om. 
  
Pe calea largă a cunoașterii intelectuale logice, raționale, empirice și abstracte umblăm de câteva secole și am ajuns departe, dar nu suficient de departe spre a ne lămuri. Am ajuns totuşi atât de departe încât nu mai știm de unde am plecat și unde vrem să ajungem. Acum când știm atât de multe dar înțelegem atât de puțin, când suntem departe pe drum, întrebarea care se pune este dacă nu cumva am apucat-o pe o cale greșită, care ar putea duce într-o prăpastie ontologică, ori poate mergem pe calea pe care trebuie dar am greșit sensul, direcția. Poate doar cu sensibilitatea intuitivă, oarbă așa cum i se spune că este, n-am fi ajuns atât de departe, dar am fi fost poate mai aproape de destinație, de adevăr, de ceea ce suntem sau ar trebui poate să fim. 
  
Pe cât divizăm și fărâmițăm întregul, plinătatea, integralitatea, pe atât realitatea devine mai iluzorie, mai incertă. Dacă defrișăm toată pădurea nu mai rămân nici arborii seculari, solitari, singuratici, nici măcar umbrele arborilor. Dar și pădurea şi arborii și umbra lor mai dăinuiesc cel puțin o vreme în memoria și imaginația noastră. Nu ca material forestier ori rumeguș, în stare de descompunere, de decompoziţie, ci ca imagini, arhetipuri, concepte, proiecții vizuale sau artistice ale întregului nedivizat, fără de care părțile componente, separate, elementare nu mai fac nici un sens. 
  
Lumea de astăzi este mult mai prosperă material și economic decât oricând, are resurse tehnologice și cunoștințe intelectuale indubitabil mai utile și complexe decât oricând. Lumea contemporană are cunoștințe dar nu are cunoaștere, este pauperă și falimentară spiritual. Este o lume săracă și haotică lăuntric și aceasta se reflectă cel mai bine în arta pe care o produce. Arta este oglinda în care duhul creativ se face pe sine cel mai mult vizibil. Și faţa lăuntrică a lumii acesteia care se străvede în oglindă nu apare a fi atât de irenică și de îmbietoare pe cât ne-am fi închipuit. 
  
Este din ce în ce mai evident, chiar și celor care nu vor să vadă, faptul că relațiile economice, sociale, culturale, politice din lumea de astăzi nu sunt relații de iubire, de bunăvoință, de dreptate, de altruism, ci în primul rând sunt relații de interese. Dacă nu mai iubim dezinteresat nici pe Dumnezeu, nici pe om și nici natura pe care o distrugem fără milă, de ce arta pe care o crează și o promovează cultura de astăzi ar avea o altă soartă sau o perspectivă mai privilegiată? Practic am reușit să desacralizăm arta cu tendință sacră și am umplut golul cultural cu artă cu tendință seculară, cu un surogat din care lipsește iubirea de Dumnezeu, de om, de natură și de cultură adevărată atât de necesare și folositoare sufletului omenesc. 
  
Referinţă Bibliografică:
ETOSUL TRANSMODERN / Marin Mihalache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3312, Anul X, 25 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Marin Mihalache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Mihalache
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!