MOTTO:  

„Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru,  

către noi înşine, călătorie ce o facem în singurătate.”  

(Mircea Eliade)  

Viorel Birtu-Pîrăianu, autor a mai multor volume, ne oferă cu generozitate un nou volum de versuri, intitulat „Printre gânduri desculţe”, Editura Singur, 2017. Cine este Viorel Birtu-Pîrăianu? „Un om ce de o viaţă încearcă să trateze trupul şi sufletul/ sau poate sunt o pană ce visează pe o coală albă,/ nu sunt nici far şi nici lanternă/ sunt doar o scânteie/ viaţa mea e o pagină deschisă pentru cei ce vor veni…”. Scrie pentru a putea respira, locuieşte pretutindeni şi nu se regăseşte nicăieri.  

În volumul „Printre gânduri desculţe”, Viorel Birtu-Pîrăianu nu ne oferă poeme, ci ne comunică stări, subliniază scriitorul Ştefan Doru Dăncuş. Fiecare text este scris cu multă profunzime, autorul folosind cea mai nobilă substanţă a fiinţei sale. Conceptul de fiinţă a fost abordat de filozofi încă din antichitate, aprofundat şi de poeţi, şi privit din diverse unghiuri, ca un proces al activităţii şi de mişcare a minţii. Pentru Georg Simmel, fiinţa implică schimbare, devenire. Definită şi ca substanţă de scolasticii realişti, se ajunge la o ultimă realitate. Poetul Viorel Birtu-Pîrăianu îşi lasă în text gândirea procesată, preocupat de problematica profundă existenţială. Mergând pe urmele lui Blaga, caută cuprins de taine, „starea dumnezeiască” , prin trăiri profunde şi sacre. „În fond poetul implică o trăire profundă, dramatică şi sacrală (N. Steinhardt) în călătorii <> labirinturilor şi în căutarea lui Hölderlin”.  

Gândurile sunt ale noastre, dincolo de noi. Metafora îi îmbracă gândul, dar îl lasă desculţ într-un univers plin de taine. Ca medic se confruntă cu durerea lumii, trăieşte fiecare clipă alături de cei care sunt în suferinţă. Nu are o poezie veselă. Scrisă în stil modern, are o muzicalitate aparte. Se simte zbaterea pentru fiecare secundă, pentru fiecare respiraţie. Obosit de cenuşiu, de tărâmuri pe care ajunge prin imaginaţia fecundă, dă impresia că este îngenunchiat de nori, dar mereu renaşte spiritual atingând stelele. Ascuns printre gânduri desculţe, lovit de tăcerea cuvintelor, poetul Viorel Birtu-Pîrăianu rătăceşte în timp, căutând răspunsuri. Transformat într-un cui, se lasă lovit regăsindu-se pentru o clipă în ţărâna timpului… „m-am aşezat în ţărâna timpului/ închinându-mă/ atunci am ştiut.../ eram păcătosul rătăcit pe pământ.” (Cuiul)  

Îşi caută calea ca un creştin cutremurat şi străin de o lume străină… fugit la periferia lumii unde a găsit pe o masă / …o cruce /m-am ridicat din cenuşă/ găsisem calea/ drumul către mine/ păşind către cer. (Calea) Ca un strigăt, eul poetului îşi strigă singurătatea, obosit de mersul anotimpurilor. Aflat mereu între tărâmuri, năucit de lumina cerului, simte durerea vorbelor aruncate pe pereţi/ în splendoarea unei lumi/ rătăcite pe alt tărâm.(Tărâmul) Privirea se confundă cu marea pe coperta timpului. A semnat cu sânge pe masa unde a pus un pahar şi o pană mânjită de gânduri.  

Ruga îi dă putere poetului Viorel Birtu-Pîrăianu să meargă mai departe. Un poet smerit ce a înţeles comportamentul omului religios (homo religiosus) şi universal mental, care se raportează mereu la Fiinţă. Pentru Mircea Eliade sacrul are o valoare universală. Omul religios este, pentru Eliade, şi pentru mulţi creatori, omul sacru.  

Un pustnic îmi vorbise odată de harul şi de menirea profetică a medicului, care se împleteşte atât de bine cu menirea poetului… Medicul, poetul Viorel Birtu-Pîrăianu, în curbura obosită a coloanei timpului, se roagă şi mulţumeşte pentru ce i-a fost dat. Există şi la autor sublima sacralizare a condiţiei poetului modern. Deşi obosit, este convins că „rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate.” (Rugă)  

…..  

am obosit  

să mă sprijin de tine, Doamne  

încerc să merg drept  

trupul e greu  

coloana e frântă  

genunchii mă dor  

de umilinţa zilnică  

cu fruntea în ţărână  

mă las ţie...  

Drumul iubirii este un zbor nesfârşit. Nu putea lipsi tematica celui mai frumos sentiment, împletind muguri de iubire pe care îi va împrăştia pe cer să lumineze calea  

îndrăgostiţilor. (Drumul iubirii) Autorul, parafrazând un clasic, este ca „o pasăre de o desăvârşire nepământeană, care evadează din tărâmul său celest şi soseşte în această lume” desfătându-ne. Pe cerul vieţii, poetul Viorel Birtu-Pîrăianu şi-a desenat sufletul. Alături de prieteni, de cei dragi. Volumul Printre gânduri desculţe, un volum de referinţă.  

Un volum captivant care te poartă între două tărâmuri. O carte tristă, într-o lume măcinată de boală şi neputinţe. Ar vrea să o vindece, dar se simte obosit şi îşi doreşte pacea…  

Cine este poetul Viorel Birtu-Pîrăianu? Este unul dintre cei care urcă drumul Golgotei în căutarea sinelui, a iertării, a clipei veşnice. Prin vers se mântuieşte. „Un poet este o lume închisă într-un om... Prin observaţie, el este un filosof şi poate un legiuitor; prin imaginaţie, magician şi creator; prin intuiţie, poet şi poate revelator. Revelator de fapte; el e profet, revelator de idei, el e apostol.” Gotthold Ephraim Lessing  

----------------------  

Mariana GURZA  

Timişoara  

25 iulie 2017