CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





DREPTATEA CA O MARFĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o zi de decembrie a anului 2004, pe la amiază, Ionel Lupu, președintele consiliului de administrație al unei obști de moșneni dintr-un sat din Țara Loviștei, a plecat pe jos în vizită la sora lui cea mare, care locuia într-un sat vecin, aflat la patru kilometri distanță. Fusese ”cadru militar activ în Garnizoana Timișoara”, așa după cum avea să declare mai târziu, trecut în rezervă în anul 1996, iar în anul 2000 s-a întors în satul natal, la casa părintească, fiind cel mai mic dintre alți doi frați și două surori. Părinții lui având destul de multe ”dramuri”, adică un fel de drepturi sau acțiuni în obștea de moșneni, el a căutat să se implice activ în viața acestei forme ancestrale de proprietate în devălmășie. 
  
La stabilirea în satul natal, în obștea de moșneni al cărei membru era, domnea haosul. Pe de o parte, cei din conducerea obștii și pădurarii, aceiași de la reînființare în anul 1999, după numeroase opinteli juridice și certuri, se pretau la tot felul de aranjamente dubioase și chiar hoții ce vizau exploatarea pădurilor din munții deținuți, iar pe de altă parte, unii proprietari de oi își făceau pur și simplu de cap, păscându-și turmele pe ”suhat”, adică pe islaz – teren de pășunat destinat exclusiv vacilor și cailor și chiar prin grădinile oamenilor, distrugându-le acestora culturile. Mai mult, unii dintre ei refuzau pur și simplu să-și urce oile la munte în perioada 1-5 iunie a fiecărui an, iar alții, care le urcau totuși, nu respectau arealul repartizat de către obște pentru păscutul oilor și de aici apăreau tot felul de conflicte între ei și conducerea obștii, între ei și locuitorii ale căror culturi le tot distrugeau, dar și între ei înșiși. Autoritățile locale, respectiv – primarul, consiliul local și poliția locală fie se dovedeau neputincioase în fața acestor abuzuri și nedreptăți, fie pactizau, interesate, desigur, cu cei care le comiteau. 
  
Sătui de o astfel de situație, grosul membrilor obștii au reușit la sfârșitul anului 2002 să convoace adunarea generală, cu scopul de a-i da jos pe președinte și membrii consiliului de administrație și de a-i înlocui cu alții, în speranța că noua conducere va face ordine și dreptate. Activitatea militară a lui Ionel Lupu i-a modelat într-un fel specific caracterul iar membrii obștii, observându-i comportamentul din momentul întoarcerii lui în satul natal, l-au propus pe el pentru funcția de președinte al consiliului de administrație. Ionel Lupu le-a mulțumit consătenilor lui pentru încrederea acordată, dar le-a spus că nu acceptă decât cu condiția de a avea mână liberă la alegerea membrilor consiliului de administrație. Toți membrii obștii prezenți la adunarea generală au fost de acord cu această condiție. Și așa în noul consiliu de administrație al obștii nu s-a mai regăsit niciunul dintre foștii membri. Evident, această situație nu le-a convenit deloc fostului președinte și foștilor membri, aceștia devenindu-i imediat dușmani pe față lui Ionel Lupu, hotărâți fiind să-i boicoteze pe orice căi activitatea. 
  
Studiind actele de reînființare a obștii, noul președinte a fost foarte surprins că aceasta s-a făcut pe baza unui ”registru de partizi” din 1947, aparținând unui cetățean din acel sat și moștenit fiind de la tatăl său, registru fără nicio ștampilă și neautentificat notarial. În acel registru se aflau înscrise numele membrilor obștii de moșneni de atunci și numărul de ”dramuri” deținute de fiecare. Cu toate astea, acel registru a fost luat de bun, fiind omologat, trecut prin comisia locală și apoi prin Comisia de Fond Funciar Vâlcea, iar în 1999 obștea era legal constituită. Peste vreo patru ani însă, când a fost nevoit să demisioneze, veți vedea de ce, Ionel Lupu avea să afle că acel ”registru de partizi” era de fapt un fals grosolan, documentul original aflat la Arhivele Statului din București, fiind întocmit ultima oară în 1946, înainte de desființarea obștilor de moșneni și confiscarea patrimoniilor acestora de către noul regim instalat în România de către sovietici, cu ajutorul ”cozilor de topor” autohtone. Așadar, documentul original cuprindea cu totul și cu totul alte date referitoare la membrii obștii și drepturile lor față de cel pe baza căruia s-a reînființat obștea, în sensul că multor membri li se luaseră din numărul de ”dramuri” și li se trecuseră altor membri. Mai mult, în registrul falsificat apăreau membri noi, din alte sate ale Loviștei, aceștia neavând niciun ”dram” în obște. 
  
Prima măsură pe care el a luat-o Ionel Lupu în calitate de președinte al consiliului de administrație al obștii de moșneni a fost aceea de a le face fiecărui membru legitimații în care au fost trecute numărul de ”dramuri”, pe care le aveau în momentul în care el a preluat funcția și arhiva. Carnetul de membru în obștea de moșneni mai cuprindea câteva file rezervate eventualelor tranzacții – vânzări și cumpărări de ”dramuri” – care aveau să aibă loc în viitor. Această măsură a stârnit însă nemulțumirea conducerilor altor două obști de moșneni, care aveau patrimoniile învecinate cu acela al obștii conduse de el, obști în care aveau ”dramuri” și unii membri ai obștii sale, printre care se număra și el. De precizat este și faptul că obștea condusă acum de fostul militar, avea cei mai mulți membri și cuprindea vatra satului (de exemplu terenurile pe care erau primăria, școala, biserica și cimitirul erau proprietatea obștii), ”suhatul” – adică locul de pășunat pentru vaci și cai, respectiv – islazul, văile a două râulețe și un masiv muntos împădurit și cu goluri alpine unde se pășteau oile vara. Celelalte două obști dețineau în proprietate numai munți. 
  
Apoi, Ionel Lupu a emis adrese oficiale către toți proprietarii de oi, care posedau turme având sute de capete, adrese prin care li se cerea să intre în legalitate, adică să respecte statutul și regulamentul de funcționare ale obștii și să se supună hotărârilor majorității membrilor ei. Adresele emise, având și termene de aplicare, au fost depuse în copii și la primărie, spre știința primarului și a consiliului local, ca autorități ale statului. 
  
Cum niciunul dintre proprietarii de oi nu a ținut seama de adresa primită de la conducerea obștii de moșneni, continuând să acționeze la fel ca până atunci, Ionel Lupu i-a dat pe toți în judecată, în civil, câștigând toate procesele. La rândul lor, și proprietarii de oi l-au dat pe el în judecată, dar au pierdut toate procesele, întrucât dovedise de fiecare dată că acuzațiile lor erau neîntemeiate și că nu făcuse altceva decât să respecte legea. Și astfel, și-au făcut apariția ura și dușmănia proprietarilor de oi împotriva sa, care în timp s-au amplificat, ajungând până la amenințări fățișe cu moartea. Au fost numeroase situațiile în care Ionel Lupu a scăpat cu fuga sau a fost salvat de consăteni, cei mai mulți dintre dușmanii lui fiind bătăuși notorii; s-a sesizat la un moment dat și presa. Într-un astfel de context s-a petrecut vizita lui Ionel Lupu la sora sa din satul vecin și tot ceea ce a urmat… 
  
Pe la jumătatea drumului către sora lui, s-a întâlnit cu doi consăteni, dușmani declarați ai lui, iar unul dintre ei i-a spus: 
  
– Ei, bă Ionele, ce-ar fi dacă ți-am da noi acum ție o bătaie soră cu moartea? 
  
El, care avea în mână o bâtă de corn, i-a răspuns calm: 
  
– De, bă Ovidiule, știu eu ce să zic, ia, încercați, să vedem! 
  
Atunci însă l-au lăsat în pace. Deși vizita la sora lui a durat mai puțin de trei ore, când a plecat de la ea începuse deja a se întuneca, era decembrie doar. Exact în locul în care s-a întâlnit cu cei doi consăteni, Ionel Lupu, fără să-și dea seama, s-a și pomenit cu o lovitură puternică de par în cap, dată pe la spate. A căzut în genunchi, amețit. Ca prin ceață i-a văzut apoi pe cei doi consăteni de-o parte și de alta. S-a târât cum a putut spre marginea drumului și, agățându-se cu mâinile de ulucile unui gard, a reușit să se ridice pe lângă el și să-și bage apoi capul între brațe pentru a se apăra cât de cât. Atunci cei doi au început să-l lovească furioși cu pumnii și picioarele. La un moment dat, n-a mai putut sta lipit de gard și s-a lăsat jos, ghemuindu-se. În acel moment, unul dintre agresori i-a zis celuilalt, încetând să-l mai lovească: 
  
– Bă, hai să nu mai dăm în el că-l omorâm, la naiba! 
  
Tovarășul lui însă a continuat să-l lovească mult și bine, până ce Ionel Lupu n-a mai mișcat căci leșinase. S-a trezit din leșin mai mult din cauza frigului, aproape de miezul nopții. S-a târât cum a putut până acasă, trebuindu-i pentru asta mai bine de două ore. Noaptea a crezut că moare… Dimineața l-a sunat pe un prieten care l-a dus cu mașina personală la Râmnicu Vâlcea, la urgențe. Acolo i s-a făcut o radiografie care a pus în evidență un fragment de coastă care-i străpunsese pleura și plămânul drept. O asistentă consăteană cu el, i-a spus: 
  
– Ionele, vezi că nu e deloc bine, ruptura asta de coastă o să înceapă să-ți umble prin plămân. Și vezi că nu oricine îți poate citi corect radiografia! 
  
Pentru că la Râmnicu Vâlcea nu exista specialitatea ”chirurgie toracică”, a fost trimis cu o salvare la Spitalul Județean de Urgență Dolj, din Craiova. Acolo medicul care a studiat radiografia, destul de superficial, i-a spus că el nu vede niciun fragment de os în plămân. Fiindcă pacientul se plângea tot mai mult de dureri toracice insuportabile, s-a încercat să i se facă o puncție, moment în care un șuvoi puternic de sânge i-a izbucnit prin incizia practicată, înroșind totul în jur. I s-a pus rapid un dren și a fost pus să-și cumpere o listă lungă de medicamente, dând pe ele aproape toți banii pe care-i avea la el, spitalul nu i-a dat nici măcar un calmant. Norocul lui a fost că a venit pe la el să-l vadă soția unui văr stabilit demult în Craiova, și de la care a împrumutat niște bani. 
  
Pe data de 20 decembrie 2004, după trei zile în care s-a chinuit cumplit, a fost operat. Biletul de ieșire din spital, eliberat pe data de 4 ianuarie 2005, avea consemnat pe el următorul text: ”Hemotorax drept, coagulat post-traumatic, traumatism toracic drept, cu fractura coastelor C9 și C10. Hemotorax, traumatism toracic stâng, cu fractura coastei C3. Traumatism cranian mediu, traumatism abdominal închis. Tratament antibiotic, simptomatic. Puncții pleurale drepte, evaluatorii. Evoluție grevată de apariția micro-cheagurilor în sângele extras, motiv pentru care se practică drenaj pleural drept și lavaje pleurale cu ser fiziologic. În urma controlului radiologic, care arată o opacitate omogenă în 1/3 inferior a hemitoracelui drept, se pune diagnosticul de hemotorax drept coagulat. După pregătire preoperatorie adecvată, se intervine chirurgical pe 20.12.2004 (CO 431), prin toracotomie axilară, intra-operator constatându-se un cheag voluminos aderent de diafragm și peretele toracic, anterior și lateral. Se practică evacuarea cheagului și decorticarea pleuro-pulmonară cu evoluție postoperatorie favorabilă. Se externează vindecat chirurgical, cu imagine radiologică de pahipleurită bazală dreaptă. 
  
Recomandări: evitarea efortului fizic, a frigului și umezelii. Control peste trei zile. Tratament conform Rp”. 
  
Evident, după ce s-a pus cât de cât pe picioare, Ionel Lupu le-a făcut celor doi bătăuși plângeri penale acuzându-i de ”tentativă de omor cu premeditare”. La audierea părților, aceștia din urmă au declarat că ei habar n-au ce i s-a întâmplat reclamantului, unul era pasămite la Sibiu în acele momente, celălalt cică juca table acasă cu un vecin. În plus, amândoi au declarat că cel mai probabil reclamantul s-a mutilat singur fiind beat. Audiat fiind și Ionel Lupu, acesta a observat dintru început o atitudine superioară, ostilă chiar din partea procurorului de caz. Acesta i-a adus la cunoștință ceea ce au declarat acuzații și i-a spus că plângerea lui, în absența unor martori la incident, ar fi neîntemeiată. Ca urmare, el are de gând să întocmească dosarul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale a celor doi acuzați și închiderea lui. Ionel Lupu a ieșit complet năuc de la audierea lui la procurorul de caz. Între timp, a aflat de la niște prieteni din Râmnicu Vâlcea că socrul unuia dintre cei doi bătăuși cam începuse să facă cărare, cum se spune, pe la locuința procurorului de caz, întotdeauna purtând pe umeri niște desagi grei. Atunci, furios, Ionel Lupu s-a cerut în audiență la procuror unde i-a spus franc, fără niciun ocoliș: 
  
– Domnule procuror, am aflat că în cazul meu ați fost mituit cu bani și produse! 
  
Auzind așa ceva, procurorul a sărit ca ars de la biroul său: 
  
– Cum îți permiți, măi, nenorocitule, să mă acuzi că am fost mituit? Tu știi că pentru asta te-aș putea aresta pe loc? 
  
– Domnule procuror, arestați-mă, și așa nu mai am ce pierde, văd că pentru dumneavoastră dreptatea este o marfă pe care o vindeți cui dă mai mult! – i-a răspuns curajos Ionel Lupu. 
  
– Ieși afară imediat din biroul meu, altfel te arestez! – a strigat la el, roșu la față, de gândeai că este în pragul unui infarct, procurorul. 
  
Intrând la idei însă, acesta i-a chemat la biroul lui pe cei doi bătăuși și i-a sfătuit să-și ia avocați și, în prezența lor, să-și schimbe cumva declarațiile, fiindcă era ”groasă rău”. De data asta, unul dintre ei a declarat că i-a dat doar două palme și un pumn lui Ionel Lupu, iar celălalt – că nici nu l-a atins, fapt confirmat și de tovarășul lui. A fost reaudiat și Ionel Lupu, căruia procurorul i-a adus la cunoștință noile declarații ale acuzaților. 
  
În această perioadă de timp, pentru intimidarea lui, casa i-a fost spartă de mai multe ori și câinele i-a fost schilodit. Uluit de cele ce i se întâmpla, Ionel Lupu, l-a abordat pe cel care luase totul aspra lui, întrebându-l: 
  
– Bine, bă Nicușoare, cum ai putut minți și a doua oară în fața procurorului? De ce ai luat totul asupra ta? Că, uite, eu voiam să te scap, pentru că tu i-ai zis doar lui Ovidiu să nu mai dea în mine că mă omoară, ai avut totuși o urmă de omenie în tine! 
  
– De, bă Ionele, îmi pare rău pentru tine, dar Ovidiu mi-a promis că-mi dă optzeci de milioane și o sută de oi dacă i-au totul asupra mea! 
  
În instanță dosarul a ajuns cu acuzația de ”lovire și alte violențe” pentru cel care-l bătuse mai puțin pe Ionel Lupu și pentru care a primit un an de închisoare cu executare. Cel care-l bătuse cel mai rău n-a pățit absolut nimic, fiind achitat! 
  
Văzând nedreptatea ce i se făcuse, frații și surorile lui Ionel Lupu au stat de capul lui să o lase baltă cu obștea și să facă bine să-și dea demisia din funcția de președinte, ceea ce s-a și întâmplat în anul 2007. 
  
Cel condamnat la închisoare a reintrat în ea la doar un an după ce ieșise, pentru fix același motiv, și bineînțeles că n-a primit niciodată cele optzeci de milioane și o sută de oi de la cel care i le promisese. Cel care îl bătuse crunt pe Ionel Lupu era cât pe ce să moară la doi ani după proces, deoarece își înghițise beat limba, fiind salvat în ultimul moment. Peste un alt an însă, a dispărut de la oi și de atunci nu se mai știe nimic despre el. A lăsat în urmă o nevastă și trei copii, minori pe atunci… 
  
Doar procurorul de caz este bine merci și-n ziua de azi, având o pensie uriașă… C-așa-i în Românica atunci când ai de-a face cu Coana Justițica și ”bordelul” ei: în ciuda unei salarizări absolut nesimțite, pentru unii magistrați dreptatea continuă să fie o marfă pe care o vând la licitație – o are cine dă mai mult! 
  
Referinţă Bibliografică:
DREPTATEA CA O MARFĂ / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3292, Anul X, 05 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!