Stimate cititor, dacă vreodată ai avea ocazia să te duci la o ședință de partid ongistică rrrromă, vei avea surpriza sa auzi că acești domni care au fost doar țigani până la Revoluție, vor să redefinească și să reconstruiască identitar și cultural poporul romilor. Asta ar fi cum romii n-ar ști cine sunt, și în ce constă identitatea lor. Am stat eu mult timp și am cugetat de ce vor acești țigani să reconstruiască ceva ce romii deja au moștenit. Adică noi, romii autentici, vorbitori nativi de limba romani, avem o cultură și o identitate bine păstrate. De ce dar, trebuie să vină un grup străin de noi, și să ne reconstruiască? Dar ce, suntem cumva o civilizație moartă? Este asemănător efortul țiganilor kashtale de reconstrucție cu cel al lingviștilor moderni de a reconstrui limba proto indo-europeană.
Însă deodată m-am iluminat! Ei vorbesc despre ei înșiși. Ei vor să își găsească o identitate pe baza numelui nostru indian de ROM, și nefiind romi, caută să se auto-inventeze. Țiganii kashtale știu că nu sunt romi, și că trebuie să urmeze directivele Guru-ului lor spiritual Nicoale Gheorghe. El spunea clar:
Proiectul emancipator ROM
Iată cuvintele lui Nicolae Gheorghe (N. G) dintr-un interviu considerat testamentar acordat lui Iuliu Rostaș:
"N.G.: Şi? Cine au reuşit: romii sau ţiganii? I.R.: Cred că de fapt ne prezentăm ca romi, nu poţi prezenta ca ţigani. PENTRU CĂ PROIECTUL EMANCIPATOR E ACELA DE ROM, PROIECTUL EMANCIPATOR NU E CEL DE ŢIGAN. N.G.: Proiectul emancipator al cui? Cine e actorul politic care prezintă proiectul? I.R.: Activiştii romi. N.G.: Care sunt ţigani. Majoritatea provenim dintre ţigani, nu dintre romii „din neamuri”, tradiţionalii . I.R.: Se definesc romi, se re-brand-uiesc ca romi. N.G.: Asta vreau să spun, dar nu sunt neapărat recunoscuţi ca romi „legitimi”." (Rom sau Tigan, pag 334)
SURSA: http://www.fundatia.ro/sites/default/files/ro_124_Rom%20sau%20tigan.pdf
Furtul identității de ROM, este evident în fragmentul de mai sus. Culmea nesimțirii este că s-au încumetat să ne fure și limba:
Limba romani nu e a romilor?
Expertul carului mare (Ursa Major) numit Andras Biro, gajo/ne-rom, expert în romanistan și rom-ologie declară în From victimhood to citizenship : the path of Roma integration:
Unul din acești markeri culturali cel mai adesea amintiți ca bază pentru identitate este limba. În ceea ce privește discursul romilor, referirea frecventă este la limba romani. Cu toate acestea, limba romani NU este limba „romilor”.(pag. 129, traaducerea de Dinu Adam, Pakiv Europa- Fondul European al Romilor)
Îl invit pe Andras Biro să argumenteze. Probabil că se referea la noii romi kashtale. Așa da, este adevărat, kashtaleii nu știu limba romani.
Dacă decodificăm textul lui Biro Andras vedem că de fapt are și alt sens. Kashtaleii ne-au furat limba, și limba romani nu ne mai aparține nouă romilor, ci românilor care o desfigurează cum vor pe la catedra de Romani a Facultății de limbi străine din cadrul Universității București.
Țiganii kashtale nu pot fi țigani romi.