CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





DRAGOSTE ȘI FRĂMÂNTĂRI (Un ultim fragment, aleatoriu ales)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- ... Păi, nu ar fi multe de spus, tinere... Luna mai, în care intrăm foarte curând, este plină de surprize. S-a analizat cu atenție situația, te asigur, de către mulți factori de răspundere și decizie, de la doamna ministru începând, către structurile de conducere ale ministerului. În Poliția Română este un deficit de zece mii de lucrători, poate mai mulți... Guvernul va modifica și completa Ordonanța de urgență existentă în domeniul de referință printr-o lege privind Statutul polițistului, care a creat un nou cadru de recrutare a polițiștilor. În baza acesteia, dumneata, care ai încetat raporturile de serviciu la cerere, prin demisie, poți fi reîncadrat... Mai sunt câteva zile, poate două săptămâni cel mult. Restul, după verificări atente și interpretări ale proiectului legii despre care vorbesc, chiar și al unor așa zise chichițe, se vor clarifica așa precum ți-am vorbit. Mă refer la gradul profesional...  
- Îmi vine greu să înțeleg totul acum... Mi-ați așezat totul pe tavă într-un fel aproape miraculos și, neavizat fiind, mi se pare că sunt personajul naiv al unei povești... Nu-mi vine să cred, domnule comisar-șef!  
- Se poate, dar este doar un moment, te asigur. Momentul unei surprize neașteptate, domnule. Asta este! Dumneata ai pregătire foarte bună. Nu numai în meseria de polițist, ci chiar de jurist și nu numai... Sunt convins că vei înțelege. Se are în vedere asigurarea resurselor umane necesare îndeplinirii responsabilităților pe care Ministerul Afacerilor Interne și structurile din subordine le au. Bineînțeles că este vorba despre creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și asigurarea climatului de legalitate. S-au avut în atenție unele probleme existente în modul în care s-au desfășurat cele două procese electorale prin care țara a trecut. În plus, nu se poate ignora creșterea fenomenului migraționist la nivel european... Sunt înțeles, domnule Iordache?  
- Prea bine, domnule comisar-șef. Mulțumesc! Cu îngăduința dumneavoastră, doresc să atrag atenția că nici instituțiile de învățământ ale ministerului nu mai fac față. Nu pot asigura, numeric vorbind, necesarul de resurse umane cu pregătire de specialitate....  
- Bravo, domnule! Așa este, din nefericire... Deci, suntem lămuriți sub toate aspectele. Batem palma, tinere?  
- Fără rețineri, da, domnule comisar-șef! Iar eu vă asigur că nu veți regreta niciodată!  
- Hm! Nici nu mă gândeam... Doamne ajută! Te rog să transmiți mamei tale complimentele mele și sărutări de mâini!  
- Cu deosebită plăcere! Cred că ne puteți vizita oricând...  
- Numai după ce te voi vedea în uniformă și dacă doamna va fi de acord. Mulțumesc pentru invitație!  
- Cu deosebită plăcere și considerație! Permiteți să mă retrag, nu înainte de a vă înmâna documentele solicitate!  
În două minute au fost toate copiile înmânate și cei doi și-au luat un călduros rămas bun. Mihai radia de fericire. Șeful inspectoratului l-a condus până la ușă. Era încântat și zâmbetul ce-i flutura pe buze spunea mai mult decât cuvintele.  
Era animație pe stradă. Multe mașini și oameni. Trecătorii, oarecum grăbiți, fără zâmbet pe figură, păreau grăbiți aproape cu toții. Prea multe griji și preocupări se citeau pe chipurile lor. Mihai îi vedea frumoși și fericiți pe toți. Dorea cu tot sufletul să fie așa, să simtă bucuria lui și să se bucure împreună cu el. Luase telefonul în mână, dar nu se hotăra să-l folosească. ”Pe cine să sun mai întâi? Pe mama ori pe Daniela? Pe ambele în același timp aș dori, dar nu am două telefoane la mine... Ha, ha, ha! Nici acasă nu mai am altul... Cum să le spun? Direct ori mai pe ocolite? Nu! Merg acasă. La ora asta mama este în clasă, la program, iar Daniela spunea despre un proces... Poate că este în sala de judecată...”  
Preocupat cu aceste gânduri, Mihai nu se mai uita pe unde calcă. Avea senzația că plutește. A străbătut distanța până la o primă stație de autobuz. Oprit aici, s-a uitat în stânga, a privit în dreapta și iar spre stânga. A rămas locului, total nedumerit. ”Încotro, băiatule? Unde mergi? Spre casă trebuia să mă îndrept pe sensul celălalt, nu pe aici... Nu mai știu unde locuiesc?! Este prima oară când mi se întâmplă așa ceva...”  
- Alo, domnule! Îmi permiteți să vă deranjez o clipă? auzi ca de departe vocea unei doamne ce se oprise în fața lui și îl privea contrariată.  
- Da, doamnă..., răspunse el evaziv, aproape fără să o vadă, căutând să înțeleagă cum s-a întâmplat să greșească direcția.  
- Sper să nu mă înșel, domnule... Sunteți, cumva, domnul Mihai Iordache?  
- ... Poftim?! ... Ah, da! Scuzați-mă, vă rog! răspunse Mihai până să-și readune gândurile și să-și coordoneze atenția. Așa mă numesc. Aveți probleme? Doriți să vă ajut cu ceva? întrebă el privind-o fugitiv, dar suficient de atent să rețină că este o tânără blondă cu ochi albaștri, de înălțime medie, plăcută și elegantă în pardesiul său crem deschis.  
”Știe cum mă cheamă... O privesc, sunt convins că o cunosc, dar nu știu de unde să o iau... Se aseamănă cu cineva anume, dar aceea fată era suplă, subțirică la mijloc și parcă mai înăltuță... Ei, da! Este chiar ea. I-a rămas pardesiul mic, o strânge... Poate că este însărcinată biata femeie, ce vrei!... Hi, hi, hi!” chicoti în sinea sa după ce o examină rapid în două secunde și tot atât de repede o recunoscu.  
- ... Da, să-mi spuneți dacă mă înșel eu sau uitarea a lucrat adânc în cazul dumneavoastră, domnule...  
- Da, da, da! ... Așa se întâmplă cu ochii nevăzuți timp de vreo șapte ani, dacă nu greșesc, Irina. Ai reușit să îmi trimiți doar un răvaș ca răspuns la cele șapte ale mele și am vorbit doar de două ori la telefon. Ți-ai șters contul de pe Facebook și nu cred că este doar o întâmplare... Ai fost reținută și distantă. Nu ai amintit despre noi, ci doar generalități comunicate într-o grabă silită, după cum am perceput-o... Nu am uitat, dar pentru moment eram și sunt foarte preocupat și grăbit...  
- Daaaa, cam așa este... Nu mă îmbrățișezi Mihai? Nu mă săruți? întrebă femeia vizibil contrariată și cât se poate de nemulțumită, cu brațele deschise lateral.  
- ... Nu doresc să oferim un spectacol gratuit în această stație, Irina... Sunt destul de multe persoane aici. Știi că nu agream manifestări de acest fel în public, nu? În plus, se pare că ești căsătorită, chiar și însărcinată...  
- Și ce are una cu alta?! Ne revedem după mulți ani și am fost colegi, prieteni și iubiți... Ai uitat? Este adevărat, sunt căsătorită, am și doi copii, dar nu sunt gravidă. M-am îngrășat un pic... Nu-ți mai plac, Mihai?  
- Te rog! Vorbește mai încet! Se uită lumea la noi, îi atrase Mihai atenția, deplasându-se lateral, cât mai departe de mulțime. Cum poți spune toate acestea în public? Nu te recunosc, zău așa! exclamă băiatul iritat cu adevărat.  
- Da bine! Vorbesc mai încet... Dacă ești grăbit acum, promite-mi că vei găsi o zi să fim împreună, dragul meu. Doar noi doi... Poate ești în misiune acum...  
- Da, sunt cu probleme de serviciu la Inspectoratul de Poliție, răspunse Mihai bucuros că a primit o bună sugestie, dar tare mult întristat că Irina lui de odinioară nu mai este cum a fost. ”A devenit vulgară... Cum poate să-mi dea întâlnire, având soț și doi copii minori acasă?! Drept ce mă crede ea că sunt? Un bărbat dornic de aventură? Așa m-a cunoscut ea pe mine? Relația noastră a însemnat pentru ea doar... intimitate și eu nu am înțeles?”, erau întrebările care-l frământau în fracțiuni de secundă și-l înfuriau peste măsură. Te rog să mă înțelegi! Sunt așteptat și nu...  
- Da? Este aici aproape, la doi pași doar... Te pot conduce până acolo și mai putem vorbi, putem stabili...  
- Ce să mai vorbim după șapte ani de tăcere din partea ta? Ai familie, Irina. Ai copii... Noi visam aventuri în acea vreme ori familii sănătoase? ... Știu să ajung și singur, nu este nevoie să mă însoțești...  
- Dar te doresc, Mihai! Te doresc la fel de mult ca în acea vreme... Tu m-ai făcut femeie, ai uitat?  
- Ești culmea! În acea vreme vorbeam despre căsătorie, despre un viitor al nostru. Eu te iubeam cu adevărat... Ai refuzat invocând motive credibile, pe care nu le-am cercetat atent. Te cunoșteai cu soțul tău pe atunci? ... Spune-mi! Te rog să nu minți!  
- ... Eram prieteni... Atâta. Cu tine aș fi...  
- Erați prieteni... Nu mai pot crede. Știi că am avut îndoieli atunci... El te-a făcut femeie, Irina. El, nu eu! Iar eu credeam că sunt singurul bărbat la care te gândești, singurul bărbat care te mângâie și te sărută, singurul care.... Nu cu mine ți-ai dorit viitorul. M-ai convins acum. Regret că nu am înțeles încă de atunci... Cu mine doar te-ai distrat... Te rog să mă scuzi! Am treabă. Să fii fericită! puse Mihai punct final la discuție înclinându-se ușor și făcând imediat stânga-mprejur.  
- Mihai, stai să mă explic! ... Stai, omule! strigă ea atât de tare încât cel puțin jumătate din persoanele aflate în zona stației de autobuz au ațintit-o indignate ori cu priviri contrariate.  
Mihai mergea hotărât fără să privească înapoi. Era total dezamăgit și se simțea rănit în orgoliul propriu. ”Aș fi dorit să o vad, să ne întâlnim, să primesc anumite explicații din partea femeii pe care am iubit-o.... Puteam să reînviem dragostea noastră, dacă nu ar fi fost căsătorită. Așa fiind situația, puteam păstra o relație de amiciție, dacă motivația ei ar fi fost cât de cât plauzibilă, bineînțeles. Am fost prostul ei. Am crezut-o... Ce-și dorește? Oare ce ar fi putut explica? ... Să fiu amantul ei, de bună seamă... Ei bine, nu sunt acest gen de bărbat, doamnă! Am alte principii, am o educație aleasă, iar tu cunoșteai pretențiile mele... Te voi uita în puțin timp. Amintirea ta nu-mi face plăcere și nici bine.”  
Telefonul îi întrerupse monologul interior. Se opri la marginea interioară a trotuarului, doar la circa douăzeci de pași distanță de Inspectorat. Telefonul tremura odată cu mâna ce-l apucase în grabă. Era nervos și, mai ales, supărat. Nici nu a văzut cine-l apela. A răspuns grăbit:  
- Alo! Spuneți, vă rog!  
- Gata? Poți vorbi, iubitule? auzi vocea dragă lui.  
- O, da!Am terminat de vreun sfert de oră, draga mea și...  
- Ești tot acolo? Se aude zgomot de mașini în fundal...  
- Sunt lângă inspectorat..., gata să plec...  
- O, nu! Stai acolo, te rog, iubitule! Sunt la foarte mică distanță... Mergem împreună unde zici tu că...  
- Hm! Lucrează telepatia, draga mea... Îmi va fi mai ușor să-ți povestesc. Vino degrabă!  
- Te văăăăăd! Mai am zece secundeeeee! Îl anunță Daniela alintându-se.  
Mihai se întoarse cu privirea atfel încât să observe trotuoarul în lung și-n lat. Era nerăbdător să o vadă. Nimic. Încercă să privească în sens opus. Privirea i-a fost blocată de palmele ei micuțe. Sosise și se amuza copios.  
- Erai cam nehotărât dragul meu. Nu știai încotro să mergi? întrebă Daniela privindu-l ștrengărește.  
- Ba da... Ai să râzi, dar am mers în stația din care autobuzul mă transporta în sens invers. Eram așa de năucit după discuția avută, încât m-am...  
- Năucit de vești bune sau rele? Fii sincer, te rog!  
- De vești bune, draga mea. ”Era cât pe ce să mă dau de gol. Am avut senzația că m-a văzut....” Eram năucit de fericire, pot preciza. Eram ca într-o stare de beție și...  
- Uf! Este de bine... O clipă m-am înfricoșat. Hai să mergem undeva, unde dorești tu, să-mi povestești!  
- Aș prefera să mergem acasă la mine, dacă nu ai rețineri... Este un loc în care nu ne deranjează nimeni.  
- De acord! Stația este aproape, se vede de aici.  
L-a luat de mână și au plecat de îndată. Până să vină mașina și, mai apoi, după ce au urcat, îl observa cu priviri furișe. I se părea că este supărat, dar pentru că stabiliseră cândva să nu vorbească în mijloace de transport în comun, se abținea să pună întrebări. Abia în casă a îndrăznit.  
- Cred că un anume ceva te-a întristat, chiar te-a iritat... Chipul tău, ochii tăi, vorbesc. Ce-i cu tine, Mihai?  
- Nimic deosebit, draga mea... Mâncăm ceva ori preferi un păhărel și...  
- Un păhărel și cafea. Nu mai am treabă azi. Am tot timpul să te ascult. Cât fierbe apa îmi vei spune de ce erai cu umbre pe față... E bine?  
- Scapă cineva de tine, doamna avocat? Ești ca o zgâtie... Păi, ce să fie, ce să fie? Nu-i nici glumă, nici prostie! Este doar o amintire pe care nu o mai pot păstra cu plăcere... Nu cred că te-ar interesa. Am întâlnit pe cineva... O persoană pe care am iubit-o în urmă cu niște ani... Eram studenți...  
- ... Eiiii! Iubirile din tinerețe nu se uită, deci nu fii supărat.... Poate că fata în cauză...  
- Nu-i fată, ce-ți veni? Este femeie măritată și are doi copii. Oricum, nu mă mai interesa chiar dacă nu era...  
- Gata cafeluța, iubitule! Pot fi pupată... Tu nu ai pus în pahare și, pe cale de consecință, nu te voi pupa, schimbă subiectul, bine intenționată, Daniela.  
- Gata, gata, imediat! sări ca ars Mihai, cât pe ce să pună prețiosul lichid pe lângă pahare. Mergem în sufragerie, să putem fuma, dar pupicul promis?!  
- Aici! Vino, dragul meu! răspunse ea râzând.  
Îmbrățișarea a fost strânsă și sărutul lung, dorite de amândoi. S-au privit o clipă cu ochi scânteietori de bucurie și satisfacție și s-au sărutat din nou.  
- Wow! Ce bine mă simt, dragul meu drag... Hai! Ce este mult nu-i bun. Te înveți cu obicei...  
Au plecat în sufragerie, fiecare cu platoul pe care așezaseră ceștile, respectiv paharele, făcând glume. Erau nerăbdători. Unul să povestească, altul să asculte, dar și să folosească cât mai frumos timpul rămas.  
Mihai i-a relatat mai întâi cum a decurs întâlnirea de la Inspectoratul de Poliție. Nu a omis nimic, niciun amănunt, nicio emoție trăită acolo. Daniela era numai ochi și urechi. Părea că este o fetiță ce ascultă o poveste frumoasă. Pe fața ei se citea curiozitatea și mulțumirea. Se abținea cu greu să nu-i sară în brațe pentru a-l felicita, dar nu dorea să-l întrerupă. Era acaparată de felul în care se exprima Mihai nuanțând toate momentele. Îi înțelegea toate trăirile atât de bine, de parcă ar fi fost și ea de față și chiar subiect în dialog. Uitaseră amândoi de cafea, dar și de țigări, deși le țineau între degete.  
- Excelent, Mihai! sări ea de îndată ce el termină de povestit. Ai fost atent și stăpân pe cuvinte și atitudine. Felicitări, iubitule! Dumnezeu să te ajute!  
- Mulțumesc, iubito! răspunse el de îndată și se ridică apropiindu-se de ea.  
Țigările au zburat pe masă și ei s-au îmbrățișat. Când s-au sărutat, fiecare în parte a simțit pe obraji lacrimile celuilalt. Emoționați în aceeași măsură, simțeau amândoi bucuria la fel de puternic.  
- Ce om extraordinar! Ce bine că mai există și asemenea oameni printre noi! Merită tot respectul, punctă Daniela încă emoționată, imediat după ce se așezară. Dar acum, adică... după ce vei fi înscăunat și îmbrăcat în noua uniformă..., tu îmi vei fi în continuare alături? Mă vei mai iubi, domnule inspector principal de poliție? Eu voi rămâne singură, o amărâtă în robă avocățească...  
- Nici prin gând să nu-ți treacă vreodată, Daniela dragă! Ani întregi am adăugat câte un bob de iubire la cea existentă deja prin naștere, ca dar de la Unicul Creator al cerului și pământului. Nici când am fost foarte supărat, nu am renunțat. Am înconjurat toată făptura umană cu iubire. Am adunat atât de multă până la vârsta asta încât nu mai încape în inima și sufletul meu. Am decis să dăruiesc cuiva întregul surplus de iubire. O pun deoparte pe cea oferită lui Dumnezeu, nealterată, să nu mă ating de ea, dar persoana aleasă va avea și bonusuri zilnice, cu siguranță. Acea persoană ești tu și numai tu, iubita mea! Primești?  
- ... Dacă primesc? Mai este cazul să gândesc? Tu îmi cunoști răspunsul, hoțomanule! Tu știi că nu poate fi decât DA... Numai să nu te împăunezi și să mă îndepărtezi cum ai făcut azi cu femeia aceea...  
- Hm! Asta-i bună! Dar tu? Tu rămâneai iubita mea dacă la Inspectorat mi se spunea că nu este posibilă reabilitarea mea?! ... Femeia acea a fost obraznică, deși trebuia să-și ceară iertare, mai degrabă...  
- Niciodată să nu mai faci gluma asta cu mine, Mihai. Știi bine că rămâneam cu tine în orice condiții, răule... Hai, nu te înfuria, te rog! N-a știut să ceară iertare. De ce-i ceri ce nu are? Ascult. Îmi vei relata cu amănunte, sper, întâlnirea... Eu am zis DA!  
- Ei bine, dacă susții, accepți să fii soția mea?  
- ... Este posibil, ce să zic și eu, dar numai cu o condiție, domnule Mihai Iordache, pentru că m-ai luat pe neașteptate, mimă foarte bine Daniela îndoiala strecurată cu abilitate.  
- Condiție? Cum adică, pui condiții? Nu pot crede ce-mi aud urechile... Și iubirea mărturisită până acum? întrebă Mihai pălind, surprins neplăcut.  
- Iubirea mărturisită până acum este intactă, reală și aboslut nepătată, domnule. Te asigur că va crește zi de zi neîncetat, dacă mai are loc vreo picătură...  
- Și atunci? De ce pui condiții? Ce anume dorești?  
- Să mă rogi frumos, dragul meu. Atât! răspunse Daniela cu seninătate, izbucnind în râs.  
- Am zis eu de ceva timp că ești o hoțomană micuță și drăgălașă... Cum să nu? Poftim!  
Mihai se apropie de scaunul ei și, printr-un salt reușit de gimnastul din el, luă poziția ”în genunchi” în fața ei, privind-o permanent în ochi. Își așeză mâinile pe genunchii ei, ascunzându-și perfect emoția. Nici cel mai mic mușchi nu i se clinti atunci când Daniela îi cuprinse palmele cu mâinile ei delicate într-un gest plin de tandrețe și încredere.  
- Daniela, te rog să fii soția mea și să mă iubești cel puțin cât te iubesc și eu, rosti el fără să mai respire.  
- Miai, accept să fiu soția ta până când moartea ne va despărți și mai mult decât tu pe mine te voi iubi! răspunse ea cu zâmbetul pe buze și vocea vibrând de emoție.  
S-au ridicat în picioare și s-au privit în ochi. În aceeași clipă, ca la comandă, brațele lor s-au întins și s-au îmbrățișat strâns. Niciunul nu dorea să se desprindă de celălalt. Poate că se rușinau de acele puține lacrimi, fierbinți și greu de oprit, lacrimi ce se rostogoleau ușor pe obrajii lor. Își ascultau respirațiile. ”Cât de mult mi-am dorit și am așteptat această clipă unică... Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dat voie să fiu fericită! Îți promit că îl voi iubi pe soțul meu toată viața. Să mă ajuți, Doamne, te rog, să avem cămin liniștit, să avem copii și să îi creștem frumos!” se ruga Daniela.  
  
În aceleași clipe gândul lui Mihai se pierdea prin paginile jurnalului său, revedea anumite însemnări și îl invoca pe Dumnezeu rugându-l: ”Mi-ai arătat toată înțelegerea și iubirea, Doamne, Dumnezeul meu. Te rog să mă ajuți toată viața ! Tu știi că nu-mi doresc averi, că nu iubesc banii, aurul sau podoabele de preț. Îmi doresc doar această fată. Doresc să am copii cu ea și să mă ajuți să fac voia ta. Amin!”  
Telefonul lui Mihai suna prelung, dar el nu-l lua în seamă. Daniela s-a desprins încetișor din îmbrățișarea lui și a zis doar atât:  
- Răspunde, iubitul meu!  
- Alo! ... Da, mamă dragă, te ascult... Sunt, adică suntem, doream să spun... Suntem acasă...  
- Vă îmbrățișez pe amândoi! se auzi vocea veselă a doamnei Mihaela. Știu că ai dat volumul tare ca să audă și prietena ta frumoasă...  
- Da, nu te înșeli..., am dat pe...  
- Da, am ureche muzicală și am sesizat, dragule. Te sărută mama și te felicită pentru hotărârea luată!  
- Mulțumesc, sărut mâna, mamă! Imediat cred că ți-a raportat domnul...  
- Ei, asta-i! Era normal să-mi spună. I-ai făcut o impresie excelentă. Era extrem de încântat, fiule...  
- Am simțit și eu.... Dar și dumnealui este un om extraordinar, să știi!  
- Hm! Pentru mine nu este o noutate... Dacă plecați undeva, cumva, să-mi spuneți unde vă găsesc. Vin și eu să petrecem împreună. Gata, pa! Vă pup obrăjorii amândurora! Mai am doar două ore la clasă...  
- Și noi te pupăm, mamă dragă, pa! Te voi anunța dacă vom pleca și unde anume, răspunse Mihai zâmbind la ideea ce se înfiripase în acea clipă.  
- De ce zâmbești atât de enigamtic, dragule?  
- Păi..., mă gândeam la o terasă, dar e cam rece... Poate la un restaurant ori, cel mai bine, aici. Avem spațiu, nu ne deranjează nimeni și ne putem bucura în voie. Merg fuguța să cumpăr cele trebuincioase și...  
- Îmi surâde ideea... Am și eu una. Este menită să o întregească pe-a ta... Mă fac stăpână pe bucătărie și pregătesc ceva simplu, dar delicios. Ce zici, se va supăra?  
- Mama nu este pretențioasă. Cred că va fi încântată să te găsească cu un șorțuleț peste șolduri, ștergându-ți sudoarea de pe frunte.  
- Hei! Nu ai încredere în mine... Bineeee! Toată viața te vei minuna de calitatea bucatelor pregătite de mine. Eu pun numai gânduri bune în preparatele mele, pun iubire pentru tine, dragul meu... Hai să vedem ce avem la dispoziție și ce anume ne-ar mai trebui!  
- De acord! Pentru că-mi ești dragă, nu din alt motiv nu te contrazic...  
- Răutăciosule, te mănânc! îl amenință Daniela și se repezi la Mihai cu toată furia închipuită.  
El a primit-o mimând teama și a prins-o strâns în brațe, ridicând-o de pe podea astfel ca ochii lor să fie la același nivel. Daniela i-a încolăcit gâtul cu brațele și s-a lăsă învinsă în voia lui. Potop de săruturi și priviri duioase au făcut horă în jurul mesei, Mihai dansând cu iubita lui în brațe. Clipele treceau, dar li se părea că timpul a stat pe loc. Amețită de fericire, Daniela a închis ochii. Într-un moment de răgaz, în care a putut vorbi, i-a șoptit ca într-un vis.  
- Te iubesc și te doresc atât de mult, dragul meu!  
- Și eu te doresc, draga mea... Te iubesc!  
- ... Să nu ne grăbim, Mihai. Nu-mi este teamă, deși m-ai încins ca un vulcan..., dar mă tem că nu sunt suficient de pregătită...  
- ... Da, te înțeleg... Ești fierbinte toată, arzi...  
- Cred și eu... Te-am simțit în brațele mele, te-am simțit în mine, Mihai, în suflet și-n trup. Am o dorință covârșitoare, dar... să nu ne grăbim. Te rog! Voi fi a ta și numai a ta...  
- ... Regret sincer acest unic moment, dar... încerc să te înțeleg, iubito. Nu pot refuza să-ți împlinesc dorința. Să stai departe de mine... Mai ales în prezența mamei. Mă trec fiori inimaginabili, mă trec călduri incendiare...  
- Și pe mine mă trec. Așa le simt și eu... Vor fi multe momente unice, dragul meu. Promit solemn! Și nu te voi lăsa să ne provocăm în situații neprielnice..., cum să le spun... Grabă, nesiguranță, lipsa unor accesorii necesare ori mai știu eu ce și cum...  
Mihai o privea în ochi, citindu-i întregul tumult și greu îi venea să renunțe la acea pornire plină de dorință izvorâtă din iubire. Rațiunea a fost mai puternică. Știa că are dreptate, înțelegea toate resorturile afirmațiilor fetei. A lăsat-o ușor cu picioarele pe podea, a strâns-o la piept și a sărutat-o pe ochi, pe obraji și pe gură. A depărtat-o la fel de atent, a lăsat privirea să-i admire trupul și a zâmbit.  
- Uffff! Ai dreptate... Am uitat de planul nostru și ne-am lăsat pradă unor porniri minunate, le-aș putea zice. Sunt fericit că ai simțit la fel ca mine... Să mergem la bucătărie, dacă tu...  
- Mergem, sigur că da. După inventar te rog să-mi spui ceva despre acea femeie, cea de azi și să...  
- Asta-i culmea! Te gândeai la ea când eu te...  
- Da, recunosc... O clipă, doar într-o clipă mi-am amintit... Mihai, ai iubit-o mai mult decât pe mine?  
- Of, Doamne! Dă-mi răbdare, Doamne! ... Dacă zic nu, tu nu mă vei crede... Dacă zic da, nu mă vei mai iubi... Ciudate sunteți voi, femeile, uneri!  
- Nu suntem ciudate, dragul meu... Este doar un fel de teamă. Teamă de concurență. Gândul tău va fi la ea în anumite momente și...  
- Și... să nu te temi de așa ceva, iubito! Nu uita că s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani buni. Uitarea a găsit teren fertil... Am iubit-o, nu contest. Era prima mea dragoste după mai multe idile obișnuite ale perioadei de adolescent, când ai impresia că te îndrăgostești și dorești perechea... Dar nu pot afirma că am iubit-o mai mult decât pe tine. Aș minți, desigur.  
- ... Deci, prima dragoste... Te-ai culcat cu ea?  
- M-am culcat cu ea... Ce rost are să...  
- De ce erai supărat azi? Te-a refuzat să faceți și acum dragoste sau tu...  
- Daniela, te rog! Îți povestesc cum s-a desfășurat întâlirea. Voi relata pe scurt, numai adevărul...  
Daniela asculta atentă. Nu pierdea niciun cuvânt. Îi examina fața cu atenție și îndeosebi ochii. Rămăseseră în picioare. Multe gânduri și întrebări îi dădeau ghes. Le ignora sau le răspundea singură. ”De ce am simțit o înțepătură în inimă? Sunt geloasă de pe acum? Doamne ferește! Nu-mi stă în fire. Are și el o vârstă, se apropie de 30 de ani... Doar nu a fost un înger, a fost și el bărbat. În plus, nu ne cunoșteam și nu am dreptul s-i contabilizez iubirile din trecut. Este un om cinstit. Nu cred că m-ar minți ori m-ar înșela vreodată.”  
- Asta-i tot, draga mea...  
- Te cred, iubitule și te rog să mă ierți! Nu aveam dreptul să-ți cer socoteală ca precupețele. Nu se va mai întâmpla niciodată... Intrăm în bucătărie, până la urmă?  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DRAGOSTE ȘI FRĂMÂNTĂRI (Un ultim fragment, aleatoriu ales) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2413, Anul VII, 09 august 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!