CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





DRAGOSTE ȘI FRĂMÂNTĂRI (FRAGMENT DIN VIITORUL ROMAN)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trecuse ceva timp de după ora 22.00, când au plecat. Daniela își luase un călduros rămas bun de la doamna Mihaela. Era lesne de observat că se apreciau și se plăceau reciproc. Mihai era extrem de mulțumit de felul în care se desfășurase întâlnirea. Nimeni și nimic nu l-ar fi putut abate de la gândurile sale de viitor. Toate erau legate de această fată de care se îndrăgostise și iată că, abia acum, după un an de când o văzuse prima oară, conștientiza cât de profunde sunt sentimentele sale față de ea. Dispăruse și acea suspiciune ce-l necăjise atât de mult. Nu o mai analiza pe Daniela și regreta că o simțise rece față de el. ”Îmi pare rău că nu am prezentat-o mamei mai demult. Aș fi știut ce ar fi trebuit să fac. Poate că am pierdut un an din viață... Ei, da! Regret că nu am avut suficientă încredere, că nu am reușit să o descopăr și să-i admir frumusețea interioară. Nici eu nu înțeleg de ce trebuia să fac o serie întreagă de comparații. Nicio fată nu seamănă cu alta. Fiecare gândește și se manifestă diferit. De fapt, în general vorbind, fiecare om are felul său unic de a fi. Și eu cred că sunt altul în atitudine, mai ales de la o fată la alta. Este și normal să fiu așa. Mă raportez la caracterul și mentalitatea fiecăreia... Mă tem că sunt cam dificil și pretențios nevoie mare, de parcă aș fi perfect, deasupra tuturor, deși, hai să recunoaștem, nu am privit pe nimeni de sus”, concluziona Mihai odată cu primul pas făcut pe trotuar, după ce ieșiseră din scara blocului.  
Încă se țineau de mână. Așa coborâseră pe fiecare treaptă în parte, privindu-se în tăcere, surprinși și curioși de parcă atunci se cunoscuseră. Își zâmbeau amuzați. Era poate doar plăcerea de a se vedea în noua lumină. Aceea a cunoașterii reciproce. Vorbiseră mult. Nu fuseseră pregătiți. Totul venise de la sine și erau fericiți că s-a întâmplat așa. Eliminaseră orice scenariu, iar acele mărturisiri reciproce au fost mai curate ca la sfânta Spovedanie.  
- Dacă dorești să ajungi repede-repede, este o stație de taxi la trei pași de aici... Chiar îl pot chema, dar este mai plăcut să mergem pe jos.... Nu-i prea frig și, la o adică, te îmbrățișez să te încălzesc...  
- O, da! Nici nu mă așteptam la o altă propunere. Știu că ideea nu este finalizată, Mihai. Nu te ascunde printre cuvinte!  
- Dar eu nu am intenționat să mă ascund. M-ai întrerupt... Îmbrățișându-te, mi-ai fi răspuns cu un sărut...  
- Păi, vezi? Asta era!... Uite! Strada e pustie, îl provocă Daniela privindu-l șăgalnic.  
Mihai se opri și privi strada în stânga și dreapta pentru a se convinge. Era aproape pustie. Câțiva trecători răzleți, dar multe mașini pe partea carosabilă în ambele sensuri. Reveni cu privirea la Daniela și îi surprinse râsul poznaș pe care nici nu încercase să-l ascundă. Înțelese că ea se amuza copios. O trase ușor de mână, o îmbrățișă și o sărută pe gură neașteptat de repede. Deși a surprins-o total acest gest atât de rapid, Daniela nu se feri. Răspunse la sărut ținând ochii închiși și ridicându-se pe vârful picioarelor. ”Wow! Este așa de înalt și de vânjos. Exact cum mi-am dorit să fie cel care mă iubește, cel căruia voi hotărî să mă dăruiesc pentru totdeauna... De ce nu a încercat până acum? Nu cred că l-aș fi refuzat... Este timid în asemenea situații, dar nu recunoaște. Parcă este un copil... Ce buze dulci! O să-mi doresc să mă sărute mereu. Îmi place, este delicat și doritor. Sper să nu mă înșel” își zise Daniela lăsându-se abandonată în brațele lui Mihai mai mult decât își imaginase că se va întâmpla. Auzind voci în apropiere, reveni la realitate și îl împinse ușor în piept cu palmele ei micuțe.  
- Mihai, ne vede lumea... Mi-a plăcut grozav de mult, dar... nu mă simt bine în plină stradă... Hai să prindem autobuzul. Cred că este la ultima cursă. Și așa este destul de târziu și mama, chiar dacă știe unde sunt, se îngrijorează și...  
Daniela nu a apucat să termine fraza. O zmucitură brutală a îndepărtat-o de Mihai și a simțit o palmă grea și urât mirositoare pe gură. N-a apucat să țipe. Era înmărmurită. A văzut un bărbat mătăhălos trăgându-l brutal pe Mihai către înapoi și lovindu-l cu pumnul în ceafă. Mihai căzuse în genunchi și individul îl lovea cu piciorul. Cel care o imobilizase pe ea o împingea forțat către o mașină cu portiera de lângă bordură deschisă. Se opunea cu toată forța ei, dar el era mai puternic. Simțea că nu mai poate rezista, dar se opunea cu îndârjire.  
- Mergi, târâtură, f...i gura mă-tii! Mergi că altfel te lovesc! o amenință necunoscutul. Te mănâncă rău în trup, după cum am văzut. Săreai pe pămpălăul ăla? Stai că ți-arăt eu ție cum te-ncinge un bărbat adevărat!  
Daniela înțelese ce se întâmplă. Forțele parcă îi crescură din senin și se zbătu până scăpă de mâna ce-i astupase gura. Bărbatul o prinse și o strânse de gât cu ambele palme, înjurând-o.  
- Te omor, târfa dracului! Te pui cu mine tu? țipă el privind-o crunt, cu ochii ieșiți parcă din orbite. O să vezi tu cum te liniștesc... Aaaau! i se auzi strigătul de durere în noapte, după lovitura de genunchi primită între picioare, care-l făcu să elibereze fata și să se aplece ținându-se cu mâinile de zona sensibilă.  
Daniela se întoarse cu fața către locul în care-l văzuse pe Mihai căzând, gata să fugă pentru a-l ridica. Nu mai era nevoie. El se lupta cu acel individ puțin mai departe de locul în care fuseseră atacați. A cuprins-o groaza în aceeași clipă, văzând scânteind lama cuțitului la lumina farurilor. N-a mai stat pe gânduri. A scos telefonul din micuțul ei rucsac și l-a apelat pe tatăl său.  
- Vino urgent, tată! ... Ne-au atacat cu cuțitele doi indivizi... Da! ... Pe trotuar la scara unde stă Mihai.... Știi? ... Vino repede! Este grav..., mai apucă ea să spună.  
Atentă în planul celălalt și la telefon, nu s-a mai uitat la atacatorul său. Credea că este tot acolo unde-l lovise. Când încerca să-și pună telefonul la locul lui a simțit că este prinsă puternic de păr cu o mână. O altă mână i-a smuls și i-a aruncat telefonul pe caldarâm. S-a zbătut cât a putut, dar nu a scăpat din strânsoare. Era târâtă către mașină...  
Atacatorii au mizat pe neatenția tinerilor. Au lovit simultan, pe la spate, nevăzuți. Mihai a simțit lovitura puternică la baza craniului. Întunericul s-a lăsat peste ochii lui în aceași clipită. Picioarele i s-au înmuiat, dar a reușit să-și încordeze atenția și a căzut pe genunchi, întinzând la timp mîinile pentru a se sprijini pe ele. Instinctul, dar și experiența, i-au ordonat mișcarea. A așteptat reacția celui care-l lovise. Încă nu vedea, când l-a simțit lângă el. A primit o lovitură de picior în piept. A mimat că se ridică puțin sub forța loviturii și revine în aceeași poziție, icnind. A așteptat-o pe a doua numărând secundele. Fiind în aceeași zonă și cu aceeași forță, a mizat că se va repeta și a numărat din nou. Pe ultima secundă el se răsucea deja în forță cu tot trupul și a surprins atacatorul pe un picior. Pierzându-și instantaneu echilibrul, acesta a căzut prăvălindu-se dincolo de trupul lui Mihai, care se ridica în picioare. A deschis ochii și a văzut cuțitul scăpat din mâna individului. L-a împins departe, la câțiva pași, cu o lovitură de picior, a fandat și s-a prăvălit peste adversar. A fost o luptă scurtă, deși ar fi dorit să-i dea individului o lecție pe care să n-o uite toată viața. Îngrijorat de situația Danielei, l-a imobilizat cât se poate de repede pe adversar și l-a culcat pe burtă, cu mâinile la spate. Ținându-l cu o mână, cu cealaltă și-a tras cureaua pantalonilor și i-a legat strâns încheieturile mâinilor ticălosului, care nu se oprea din amenințări și înjurături.  
S-a ridicat în picioare. Țipătul Danielei l-a dirijat exact către locul în care se afla aceasta și i-a dat lui Mihai noi forțe. I-a aplicat atacatorului său o lovitură precisă pentru a-l ameți și a-l pune în imposibilitatea de a fugi în următoarele 5-7 minute. Doar din câteva salturi a ajuns la timp să-l vadă pe celălalt individ forțând fata să intre în mașină și să-l audă înjurând.  
- Intră, f...i gura mă-tii, că-ți tai gâtul, târfo! țipa el în timp ce desfăcea lama cuțitului cu buton.  
Mihai n-a mai stat pe gânduri. Reflexele sale erau perfecte. A executat un salt perfect și trupul său s-a învârtit pe orizontală. Piciorul drept l-a lovit puternic pe individ exact în sub încheietura umărului cu brațul ridicat în care ținea cuțitul. Lovitura a fost așa de bine plasată și de puternică încât la-a săltat pe acesta la două palme de pământ și l-a prăvălit la doi pași mai departe. În acel moment a auzit o voce cunoscută somând puternic:  
- Încetați! Poliția! Nu mai mișcă nimeni! Mâinile la vedere. Acum!  
Imediat după somație, din doi pași agentul-șef principal Furtună ajunsese lângă Daniela și o luase în brațe. Colegul său, agentul principal Mititelu îl încătușa pe individ și căuta cu privirea cuțitul pe care-l văzuse zburând aproape simultan cu recepționarea loviturii de picior. Plutonierul Vijelie de la Jandarmerie îl aducea mai mult târâș, deși era încătușat, pe celălalt individ, care tot încerca să scape. În cealaltă mână ținea o pungă specială în care se afla cuțitul acestuia și, ca pe un trofeu de mare preț, cureaua lui Mihai, pe care o folosise de câteva ori pentru a disciplina înrăitul atacator.  
- Sunt bine, tăticule! Nu, nu mă mai doare nimic acum. O, Doamne! Bine că i-ai adus repede. Doamne, îți mulțumesc din tot sufletul! A fost groaznic, se lamenta Daniela. Animale! Altfel nu le pot spune... Mihai... Unde este Mihai? Vai de el, săracul...  
- Lasă, lasă! Nu-l mai văita tu, că nu este cazul! o întrerupse tatăl său, încercând să o calmeze pe fată, dar și pe sine. Ia să vedem ce avem aici și pe urmă mergem fiecare la treburile lui... Au acte la ei prăpădiții ăștia, domnilor? Ați avut timp să...  
- Da, domnule agent-șef principal, răspunse plutonierul Vijelie clătinând vesel cureaua lui Mihai ca pentru a detensiona atmosfera. Individul ăsta susține că nu are nici-un act la el și nici acasă, cum că sunt la un organ de Poliție, nu știu de pe unde... Figura lui, dacă-l priviți cu atenție, pare cunoscută... Nu știu de unde...  
- Aha! Lanterna, vă rog! Strada nu-i prea bine luminată.... Așa... Întoarce-ți fața, frumosule! Din nou, pe partea cealaltă... Măi omule, măi! Intru în tine acuma de te ridici mort, măi! Întoarce-te, dacă am zis! se supără domnul Furtună pe individul îndărătnic. A fost omul aista prea bun cu tine, de nu te-a lovit mai ca lumea după ce  
l-ai atacat, netrebnicule!... Aha! Așa, așa... Măi fraților, ia ascultați la mine! Îl recunoașteți? Acum câteva zile, poate o săptămână...  
- A fost dat în urmărire generală, șefule! izbucni agentul principal Mititelu. Exact ca în poză arată... Pentru viol și tentativă de omor cu circumstanțe agravante, îmi amintesc... Are mai multe la activ...  
- Mda! Așa este. Anunțăm dispeceratul să vedem dacă trimit ei o mașină ori transportăm lepădăturile astea acolo. Vom întocmi și actele necesare. Am înțeles dintr-o privire că nici individul, tânărul aista, nu are acte asupra sa... Domnule..., dumneavoastră, dacă ne înfățișați cartea de identitate este suficient, se adresă el lui Mihai, de parcă nu l-ar fi cunoscut. Vă prezentați mâine, ora opt, la Poliția Municipiului, camera..., pentru a da declarație despre cele întâmplate. Nu de alta, dar trebuie să vă conduceți soția acasă... sau prietenă, ce vă este. Este târziu. Cu mare grijă la drum, vă rog! Dumneavoastră, doamnă..., domnișoară, veniți la aceeași oră... tot acolo, vă rog frumos!  
- Vă asigur că ne vom prezenta, domnule agent-șef principal, răspunse Mihai pentru amândoi, cu greu abținându-se să nu zâmbească.  
- Aha! Cunoașteți gradele, domnule. Mă bucur.  
- Nu, nu le cunosc, dar l-am auzit pe dumnealui cum vi s-a adresat, explică Mihai indicândul cu privirea pe plutonierul Vijelie.  
- Da? Bravo! După incidentul grav de mai devreme aveți memoria intactă. Sănătos să fiți. Noapte bună!  
- Noapte bună, să trăiți domnu” șef! răspunse Mihai sigur că îl va irita pe domnul Furtună, care deja încruntase sprâncenele.  
*  
- Mihai, ești extraordinar! Îți mulțumesc din toată ființa mea! au fost primele cuvinte ale Danielei după numai douăzeci de pași parcurși, rupând tăcerea ce-i învăluia. Fără să interpretezi în vreun fel, te rog să luăm un taxi! Sunt încă speriată...  
- Trebuia să acționez, draga mea.... Regret că nu am simțit pericolul și, în felul acesta l-am lăsat pe netrebnicul acela să te atingă. Te asigur că niciodată nu se va mai întâmpla să te las fără apărare...  
- Gata, a trecut! Așa..., sună!  
În mașină nu au vorbit. Se țineau strâns de mână pe bancheta din spate transmițându-și gândurile. Aveau senzația că dialoghează și erau frumoase cuvintele amândurora. Au coborât chiar în fața scării pe care avea familia Furtună apartamentul. Nici nu plecase taxiul bine când telefonul Danielei a sunat.  
- Da, tăticule, te aud... Am ajuns bine...  
- Sunt convins, fata mea... Te rog mult să nu dai amănunte mamei! Nu doresc să se sperie și să stea cu teamă de câte ori pleci de acasă... Te simți bine? Cumva, te-a lovit nenorocitul acela?  
- Nu sunt probleme... M-a tras de păr jivina.  
- Da.... O să-l trag eu pe el de-i vor cădea și fulgii. Bine, mergi și odihnește-te! Vorbim mâine... Te pup! - Da, tăticule! Și eu te pup. Serviciu ușor!  
- Mulțumesc, pa!  
Mihai asculta zâmbind. Când domnul Furtună era supărat, vorbea apăsat și i se auzeau cuvintele, deși între el și Daniela erau trei pași. S-au îmbrățișat strâns și s-au sărutat scurt, dar dulce, cu dăruire. Mihai a rămas jos până a auzit că fata a intrat în apartament, fără ca ea să bănuiască. Afară s-a oprit pe trotuar, nehotărât. Simțea nevoia să meargă pe jos, dar se făcuse târziu. ”Să-i dau telefon mamei? Poate că s-a culcat și se sperie. Mai bine, nu. Am să chem un taxi. Ajung mai repede.” Când scotea telefonul din buzunar observă semnalele scurte transmise prin faruri de o mașină staționată pe sensul celălalt, la doar la o aruncătură de băț distanță. Privivind atent, a deslușit cui aparține autoturismul, deși vizibilitatea era destul de redusă. Amuzat peste măsură, a traversat strada și s-a îndreptat către portiera din spate a mașinii. Știa el bine ce știa. Avusese multe ocazii deosebite prin care să-l analizeze și să-l cunoască pe tatăl Danielei. I s-a deschis portiera și s-a urcat. Pe canapeaua din spate îl aștepta însuși agentul-șef principal Furtună Samson.  
- Ți-o fi greu după așa luptă să mai mergi pe jos și am hotărât să te transport în siguranță, se explică șeful patrulei de poliție. Colega, condu încet, să am timp de vorbă cu flăcăul ăsta, te rog! Și să nu uităm că suntem în timpul serviciului, fraților! Adică să ne deplasăm normal, cu atenție mărită pe întregul traseu.  
- Mulțumesc, să trăiți, șefu”! interveni Mihai.  
- Măi, băiatule! Nu te apostrofez ca odinioară, că nu m-ai supărat... Eu îți zic doar atâta: Mulțumesc! Ai fost tare de tot. Nu știu câți oameni ar fi reușit să bată doi cuțitari cu experiență... Nici măcar nu te-au rănit. Sper. Te felicit din toată inima, Mihai! Mâine vor afla și toți șefii de la...  
- Îndrăznesc să vă rog să nu faceți asta! îi tăie vorba Mihai. Mulțumirile dumneavoastră sunt de ajuns, mai ales că nu am făcut nimic deosebit. M-am apărat și...  
- Da, dar cu ce curaj și pricepere! În plus, eu nu te voi uita toată viața. Mi-ai apărat fiica... Asta nu se uită, băiatule! În plus, este victoria ta. Intră în palmaresul tău. Nu se știe când îți va prinde bine...  
Și ceilalți doi agenți l-au felicitat apreciindu-l și chiar lăudându-l. Mihai mulțumea. Nu era obișnuit să fie lăudat. Nu se simțea în apele lui niciodată. Era modest din fire, deși au fost multe momente de viață în care i se părea că modestia nu mai este apreciată, că nu mai are valoare. Atâta doar că educația primită de la mama sa era mai puternică decât noul curent al societății românești.  
Și-au luat rămas bun într-o atmosferă plăcută, ca între prieteni adevărați. Aspectul acesta îl încânta cu adevărat și se bucura că destinul l-a adus pe cărările pe care călcau și acești oameni deosebiți. Știa că nu sunt toți colegii de breaslă croiți pe același calapod, dar înțelegea că așa este firesc. Fiecare om este o entitate anume și nu se aseamănă perfect cu alți oameni, precum nici degetele aceleiași mâini nu sunt identice.  
A pășit cu grijă în casă. Doamna Mihaela se culcase. ”Cine știe până la ce oră m-a așteptat! Sunt convins că dorea să aflu impresiile sale despre Daniela... Sper să fie bune... Am observat că s-au înțeles foarte bine, iar atmosfera de la masă a fost atât de plăcută încât aș fi dorit să țină toată noaptea mica noastră ”petrecere”, precum o numise draga mea prietenă... Numai prietenă, oare? ... Hm! O iubesc și va trebui să mă comport astfel încât să simtă dragostea mea, să se convingă. Cuvintele nu au aceași forță pe care o au faptele” , medita Mihai în timp ce se pregătea să se culce, după ce trecuse pe la baie să se examineze și să se spele. Avea câteva vânătăi în zona lovită cu piciorul. Durerea nu o lua în seamă.  
Pe noptiera din dormitorul său era o foaie de hârtie așezată astfel încât să atragă atenția. ”Ce-i asta? Nu am lăsat-o eu aici.” A recunoscut scrisul ordonat al mamei sale și a citit repede: ”Dragul meu, să nu te superi că nu te-am așteptat. Îmi imaginam că vei întârzia. Aveai suficiente motive. Cred că ești fericit și asta mă face și pe mine fericită. Crede-mă, fiule! Fata aceasta are un suflet de aur. Să te porți frumos, așa cum știu că poți și faci de regulă. Niciodată să nu o rănești, nici chiar cu privirea! Eu am ore dimineața. După amiază am o întâlnire. Vom discuta inclusiv despre aceasta. Te va interesa mult. Sper. Te îmbrățișez și te pup de noapte bună! Mama.”  
- Frumos, foarte frumos! Îți mulțumesc, dragă mamă! șopti Mihai zâmbind cu totală înțelegere.  
S-a întins în pat păstrând același zâmbet pe buze, dar de data aceasta gândul era transferat către Daniela. Mai apoi, din nou, se gândea la întâlnirea mamei sale. Își punea întrebări și nu afla răspunsuri. Așa a adormit...  
  
... Mihai se trezise bine dispus. Se simțea odihnit. Dormise foarte bine, adânc și fără vise. A renunțat la cafea și țigară în favoarea jurnalului său. Era nerăbdător să lase în paginile lui câteva impresii, toate excelente, despre momentul de la librărie, de acasă, de la masă și, foarte puțin, despre întâmplarea din stradă. Dorea să lase pentru timpul viitor mai multe amintiri și trăiri raportate la Daniela, la surâsul ei și la sărutul lor, la buna impresie pe care mama lui o mărturisise deja în bilețelul lăsat pe noptieră, la promptitudine și hotărârea manifestată de domnul Furtună și colegii săi, la emoțiile tuturor, dar se grăbea. Ar fi întârziat de la programul său din sala de sport. Avea două ore cu micuții și drăgălașii lui copii. Făcea cu ei adevărate momente de ”dirigenție” și reușea întotdeauna să adauge câte ceva bun la educația lor. Îi învăța, printre altele, să fie ordonați, punctuali, meticuloși și adânc gânditori. Îi iubea tare mult.  
Pe drum, prima grijă fiind, a dat telefon Danielei. Ea se afla în autobuzul care o transporta la cabinetul de avocatură. Scrisese acasă declarația pentru Poliție și tatăl său a încurajat-o să scrie și o alta în numele lui Mihai, în care să menționeze cu exactitate toate momentele prin care trecuse el. A insistat să redea modul în care a fost atacat și lovit, precum și riposta sa, inclusiv imobilizarea cu ajutorul curelei de la pantaloni. A semnat domnul Furtună, precizând că-i cunoaște foarte bine semnătura și dorește să-l scutească de un drum inutil. ”Poate că nu s-a odihnit suficient și o avea alte treburi mai importante de făcut. Merg eu să depun ambele declarații”, și-a motivat dumnealui inițiativa. Mihai a fost încântat și a transmis mulțumiri, subliniind: ”Puteam să pariez că va proceda în acest fel. Îl cunosc prea bine și eu pe dânsul, Daniela.” Au vorbit puțin. Toate veștile erau bune din ambele părți. Va nota cândva, în jurnalul său, că aceasta a fost ziua inaugurală a convorbirilor telefonice zilnice...  
 
*  
* *  
  
Referinţă Bibliografică:
DRAGOSTE ȘI FRĂMÂNTĂRI (FRAGMENT DIN VIITORUL ROMAN) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2376, Anul VII, 03 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!