CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





PROASPĂT FRAGMENT DIN ROMANUL AFLAT ÎN LUCRU
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
Au intrat în apartament. Daniela rămăsese la doi pași de ușă și cerceta cu privirea tot ce vedea. Deloc nu încerca să ascundă mulțumirea ce-o cuprindea progresiv. Era cât se poate de naturală și sinceră. Se citea în ochii ei.  
- Mă bucur mult să constat că nu doar mama ta este preocupată de ordine și curățenie. Și tu ești, Mihai. În caz contrar, s-ar fi cunoscut... Care este camera ta, dacă nu te superi?  
- ... Aici... Poftim, domnișoară! o invită cu ușoară plecăciune, deschizând ușa la perete.  
Daniela a trecut pragul în pași mărunți și rari, cu privirea atentă la toate detaliile. ”Ce intimă este camera lui! Niciun obiect aruncat aiurea..., patul făcut și nici urmă de praf... Pentru un bărbat tânăr, este impresionant. La noi, dacă n-am face, mama ori eu, ordine, tata ar transforma întregul apartament în iarmaroc doar într-o zi! Pe cât de meticulos am observat că este la serviciu, pe atât de neatent este acasă... Ei, dacă are cine să le facă, ce gijă să poarte el!”  
- Nu te supăra, te rog, Mihai! Curiozitatea mea a cam depășit limitele bunului simț și...  
- Niciun și! Nu mai continua cu scuze! Dacă tot ai fost invitată în apartament, este firesc să cunoști încăperile lui. Nu mi se pare nimic deosebit, Daniela. Te rog să te simți ca la tine acasă. Oricum, te comporți natural...  
- Mulțumesc, Mihai! ... Unde mergem să începem acel dialog amânat de multe ori?  
- Păi... mergem oriunde dorești, dar mai întâi te întreb ce preferi: cafea, ceai, băutură, fursecuri, țigări...  
- Wow! Oprește-te, nu mă ispiti! Știi? Eu sunt o pofticioasă, recunosc. ... Pentru că a fost cam rece afară, ceai și cafea, e bine? Te voi însoți, domnule, la bucătărie, să le preparăm împreună... Sau, dacă nu deranjez, rămân aici... Citesc acea carte de pe noptieră....  
- O, nu! Nu este o carte... Este, cum să-ți spun? Este... un caiet în care eu... din când în când...  
- De ce te jenezi, Mihai? Încerci să ascunzi ceva? Cred că este un jurnal personal și ai...  
- Ești formidabilă! Ai intuit perfect, dar... pentru un bărbat de vârsta mea... este cam jenant, adevărat. Nu că am ceva de ascuns, ferească-mă Domnul!  
- Nu sunt de acord cu tine. Ești un băiat sensibil, poate puțin prea melancolic, romantic, dar întotdeauna există un motiv puternic, justificat, un impuls interior care te-a determinat și eu apreciez enorm de mult acest aspect. Crede-mă!  
- Te cred, fii sigură! ... Eu pregătesc ceaiul, iar tu prepari cafeaua... după gustul tău. Îmi va plăcea, cu siguranță. Mergem la bucătărie?  
- Fuguța, că mor de poftă! răspunse Daniela cu un entuziasm cuceritor și zâmbet pe măsură.  
Mihai oferi toate ustensilele cu îndemânare și cât se poate de operativ. Cunoștea perfect locul tuturor obiectelor din bucătărie, chiar și pe întuneric. Bucuria sa era evidentă. Mișcările sale erau pline de vioiciune, iar zâmbetul de satisfacție nu-i pierea de pe buze. Avea timp să o urmărească și pe Daniela cu coada ochiului și era încântat de cum o vedea că se mișcă. ”Parcă este la ea acasă. E grozavă! Am fost orb până acum? De ce o vedeam eu rece, distantă, preocupată de gânduri pe care nu le dezvăluia? Cred că eu am greșit... Nu i-am oferit cadrul necesar, am fost poate tăcut ori ursuz..., nu am știut să creez atmosferă”, încerca el să descopere cauza unei prietenii exagerat de convenționale. ”Nu ne-am întâlnit prea des și nici nu aveam timp să tăifăsuim. Iată cât de repede se acomodează! Hm! Eu am greșit”, concluzionă el aproape în șoaptă.  
- Mihai, cred că este plăcut pe balcon, dacă este loc suficient și putem să mergem acolo, îi întrerupse Daniela procesul de conștiință.  
- Mergem să-l vezi și hotărăști tu. Este bine așa?  
- Desigur! Sunt șef, după cum observ, izbucni ea în râs. Cânde vei veni la mine în vizită, vom schimba rolurile, domnule... O, dar ce balcon frumos este aici! Ce spațiu bine amenajat și ce flori frumoase și îngrijite...! Citești aici când este cald? ... E liniște. La mine nu este.  
- Citesc de multe ori aici. Tot aici scriu în jurnal. Da, când este suficient de cald. În schimb, vorbim mai rar aici. Sunt urechi ”binevoitoare” peste tot. Este tare neplăcut, dar asta-i situația. Ne-am acomodat...  
- Da, din nefericire asemenea urechi sunt peste tot. Încă și prin casă, în aparatură... Ce putem face noi? Hai să nu vorbim despre asta! ... Se lasă mai rece... Îmi pare rău, dar intrăm, nu putem rămâne aici mai mult de zece minute... Brrrr!  
- La dispoziția dumneavoastră, domnișoară! Vă rog să poftiți în sufragerie! .... Luați loc! Imediat aduc cele trebuincioase. Vă rog să mă scuzați!  
- Ha, ha, ha! Ești tare nostim. Și nu ai zâmbit deloc. Cum poți să te abții atât de bine, nu știu...  
- De dragul tău, Daniela... Ah! Scuză-mă! Cred că am gafat aici....  
- Nu! Mi-a plăcut mult răspunsul tău și, vrei să știi ceva?  
- Te rog! șopti Mihai, încă rușinat.  
- Și eu am venit aici de dragul tău. Suntem chit în acest moment... Gata! Atât și nimic mai mult! Hai să luăm împreună preparatele noastre, că s-or fi răcit de tot!  
... Distribuirea rolurilor a fost ca o joacă de copii. Se simțeau bine și aprecierea apropierii lor firești era, cu siguranță, împărtîșită de amândoi. Așezându-se la masa din sufragerie, Daniela se uita de jur împrejur. Căuta un ceva, dar nu spunea ce anume. Au băut ceaiul în liniște. Trecând la cafea, Mihai a întrebat-o dacă îi este foame.  
- O, nu! Este prea devreme pentru masa de seară. Cel puțin pentru mine. Dacă dorești să mănânci tu, eu...  
- Nu se pune problema. Poate că vom mânca împreună, dar ceva mai târziu, desigur. Aș fuma la cafea. Dacă te deranjează, renunț.  
- Nu renunța! Este plăcerea sau viciul tău. Pot suporta fumul de țigară, mai ales atunci când fumez și eu...  
- Da? Nu te-am văzut niciodată... Atunci, să aduc scrumiera...  
- Pe care o căutam eu cu privirea mai devreme și nu o descopeream.  
- Am fumat eu la bucătărie în dimineața acestei zile. Am uitat-o acolo... De regulă o duc în balcon.  
Au aprins țigările și au zâmbit privindu-se. Fumul se îndrepta încetinel către balcon, prin spațiul lăsat de ușa întredeschisă. Dialogul a fost început fără introducere, după numai trei înghițituri mici de cafea. Mihai era hotărât să nu o întrerupă. ”Nici mie nu-mi place să fiu întrerupt. Când se va ivi necesitatea, firește că accept cu toată bunăvoința...”  
- Am convingerea că eu am mai puține de povestit decât tine. Sunt opinii destule cum că femeile vorbesc mult. Nu te teme! Nu sunt din acea categorie... Am fost studentă aici, în localitate, la ”Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept. Deci, scutită de alte multe eforturi. Nu am avut probleme de niciun fel. Examenul de licență tot aici, masteratul, de asemenea. Tata a dorit să intru în Poliție. Mama a sugerat că este o muncă prea grea pentru o fată... Ha, ha, ha! S-au cam luat în coarne, iar eu râdeam. Au fost nostimi. La un moment dat începuse să-mi surâdă ideea. Acum, recunosc, am ușoare regrete... Să nu crezi că mi-a fost ușor. Am depășit multe praguri pe care, sincer, nu mi le imaginasem. Nu credeam că există, deși auzisem despre ele. Erau colegi care știau mai multe decât mine. Am fost o credulă proastă și, poate, încă mai sunt. Aproape doi ani fără întrerupere nu am fost parte în niciun proces... Plimbam mapa domnului avocat, îl însoțeam prin toate sălile instanțelor de judecată, îi aminteam despre anumite documente existente la dosar, despre întâmpinări, intervenții, cereri. Și nu erau puține. Nu mă plătea. Din contra, pentru perioada aceasta de ”ucenicie”, precum se exprima canalia, trebuia să contribui eu la veniturile sale foarte mari. Până în ziua în care acel mare avocat, pentru care trebăluiau nu mai puțin de alți 23 de avocați, s-a purtat foarte urât cu mine. Lamentabil, este puțin spus. Murdar! Acesta este cuvântul. Credea că poate obține un ceva interzis din prima zi pentru el. Surpriza a fost uriașă. Eram singuri în birou. Cred că știa el bine că nu ne deranjează nimeni. Nu mă așteptam și nici nu credeam că este posibil. Nu doresc să ofer amănunte... Singura satisfacție pe care am avut-o este că am avut curajul să-i dau o palmă, deși tremuram din toate măruntaiele. De furie, nu de frică. Și a fost foarte puternică! Știu că tu vei înțelege... Unii aveau ceva vechime. Se obișnuiseră. Erau și alte nouă fete. Nu am cercetat niciodată și nici nu am înțeles dacă jigodia s-a purtat și cu ele în același fel. Ar fi fost extrem de penibil să întreb...  
Am căutat alt avocat. Prin strădaniile tatălui meu, care nu a cunoscut niciodată adevăratul motiv al plecării mele de la acel birou de avocatură, m-am angajat la alt birou. Era al unei doamne între două vârste, manierată, frumoasă și foarte bine pregătită profesional. Am avut parte de liniște și am căpătat cu adevărat experiență de la doamna avocat Melania Spiridon. Poate că ai auzit de ea. Suntem 30 cu toții și, fără laudă, facem treabă excelentă. Avem clientelă bogată. Firește, grație doamnei Spiridon.  
Iar acum sunt în dilemă... Te superi dacă mai aprind o țigară?  
- Te rog! Și eu... Este mai plăcut să fumăm în doi.  
- Da, tot așa mi se pare și mie... Dilema mea poate fi, din acest moment, o... veritabilă trilemă. Să nu mă întrebi despre a treia! Poate că îți voi spune eu. Pentru moment, de la o zi la alta, nu mă înțeleg de ce, tot amân să iau hotărârea... Am două variante. Pentru prima, am făcut economii, adică am adunat toți banii câștigați. M-au sprijinit și mă sprijină părinții. Am fost și încă sunt ”întreținuta” lor... Mai întâi trebuie să caut și să închiriez un spațiu adecvat pentru propriul meu birou de avocatură. Toate hârțoagele se pot rezolva ușor. M-am interesat. Cunosc tot ce trebuie să fac... Am unele rețineri, temeri și tot felul de gânduri îmi trec prin cap. Este greu de una singură. De aici izvorăsc multe momente de neliniște... A doua variantă este, să nu râzi, te rog, angajarea la Poliție! Nu știu dacă obțin grad conform studiilor și vechimii în muncă. Ar cam trebui să primesc gradul profesional de inspector de poliție, chiar și cel de inspector principal de poliție, dacă am referințe excelente, mai știi! ... A rămas ca tata să se intereseze. Este vorba de salariu, în primul rând, dar și de statutul meu de polițist, de poziția mea în societate. Nu mi-ar plăcea să fiu un simplu agent de poliție... Te rog să mă crezi că nu fac aluzie la poziția ta actuală, Doamne ferește! Tata a vorbit foarte frumos despre tine. Știu că ești capabil, știu că te pricepi la prea multe activități și documente pe care un simplu agent nu le poate desfășura. Se miră întotdeauna de unde cunoști specificul muncii și de ce nu ești ofițer de poliție...  
  
... Odată cu exprimarea acestor cuvinte, Mihai s-a ridicat de pe scaun. O privea atât de atent pe Daniela încât aceasta se simțea pătrunsă de ochii lui în tot trupul, până în adâncul sufletului ei. Ea a tăcut. Îi era greu să-i suporte privirea și se întreba dacă nu l-a jignit cumva. Se gândea să-și prezinte scuzele, dar în acea clipă el a început să se plimbe prin cameră, în lungul mesei, dus-întors. Era calm. Doar pașii păreau cu prea multă hotărâre făcuți. După trei-patru întoarceri în acel spațiu mic, s-a oprit pentru a-și aprinde o altă țigară. Nu s-a așezat pe scaun. A privit-o zâmbind.  
- Nu s-a întîmplat nimic... Te rog să mă ierți că te-am întrerupt! Mă gândeam la domnul Furtună. Frumos m-a caracterizat dumnealui, iar eu, ca un mare păcătos și nerecunoscător, l-am șicanat de multe ori...  
- Ha, ha, ha! Știu și despre asta. Ne-a povestit. El susținea că nu se putea supăra pe tine. Îți cunoștea felul de a fi și uneori provoca o anume discuție sau lua o anumită decizie pentru a te provoca pe tine. Nu-i păsa de ceilalți...  
- Vai de mine! Ce orb am fost!  
- Gata, nu-i nimic! Să nu mă dai de gol vreodată!  
- Nu, nu aș puta face așa ceva, Daniela. ... Te-am întrerupt și îmi pare rău. Spuneai ceva de existența celei de a treia dileme. M-ai făcut curios, foarte curios. Ești bună să vorbești și despre ea sau...  
- Nu știu dacă ar trebui... Nu are niciun haz și nici nu-mi doresc să-i dai vreo interpretare greșită.  
- Păi, dacă tot ne-am hotărât să ne facem confidențe, hai să le spunem pe toate! Să ne ușurăm sufletele... Jur că nu voi povesti nimănui! promise el cu un gest teatral care o făcu pe Daniela să râdă.  
- Bine! Am încredere totală în tine, Mihai, îl asigură ea roșindu-se ușor. A treia variantă, dilema care s-a născut exact atunci când vorbeam, ar fi căsătoria. Să mă așez la casa mea, să îmi realizez visul pe care l-am creionat încă din adolescență. Să am copii pe care să-i cresc și să-i educ, să-i formez pentru viață, să am un soț care să merite iubirea mea, respectul și orice sacrificiu din partea mea, să am serviciu acceptat și de el, să am mașină și să colindăm cu ea prin toată țara... Hei! Ce-i cu tine, Mihai? se întrerupse, speriată, Daniela.  
El pălise la un moment dat. Se albise la față, își prinsese capul în mâini și rămăsese așa, sprijinit cu coatele de masă. Ea s-a ridicat și s-a îndreptat spre el.  
- Îți aduc un pahar cu apă, Mihai?  
- Nu, mulțumesc, Daniela! Am avut așa.... nu știu ce... Gata! Nu mai am nimic... Ai vorbit despre visul tău din adolescență. Este uimitor de asemănător cu al meu și cred că de aici..., surpriza, coincidența... Am scris despre el și în jurnalul meu. Chiar l-am citit azi-dimineață la cafea... Ai deja o cerere în căsătorie?  
”Nu se poate! Evită să spună cauza reală. Exact când am vorbit despre căsătorie a avut primul semn. O tresărire și apoi a pălit... De ce? De ce tocmai atunci i s-a întâmplat? De ce? se întreba Daniela. Nu auzise ultima întrebare și nu-l văzuse pe Mihai cum o privește. Lăsase privirea să sfredelească farfurioara pe care era așezată ceașca de cafea. El repetă întrebarea vizibil îngrijorat. Înțelesese că nu a fost atentă, apoi se gândi că ea nu ar fi vrut să vorbească despre eventuala cerere. ”Este firesc, dar dacă..., dacă este o încercare de a mă testa pe mine? Adică... să înțeleg că ar dori să știe în ce ape mă scald? Să mă întrebe! Îi voi răspunde de îndată, deși corect ar fi ca eu să pun problema mai întâi. Uffff! Am intrat și eu în trilemă acum!”  
- Mihai, te rog să mă scuzi! Mă gândeam dacă este bine sau nu să vorbesc depre afurisita asta de trilemă. Nu-mi era în gând, nu mă presează ca o mare grijă... Nu știu ce mi-a venit... Am auzit întrebarea ta. Nu, nu m-a cerut nimeni... Nici nu am avut nevoie și nici nu văd cum naibii să mă mai ceară. Am împlinit deja 26 de ani...  
- Mulți înainte! Cu sănătate și împliniri pe toate cărările vieții tale să-ți fie! Ești foarte tânără...  
- Mulțumesc asemenea, Mihai! Sănătoși să fim! În ceea ce privește partea sentimentală, crede-mă, nu sunt pregătită să vorbesc... dacă te va interesa cândva, deși nu văd rostul, nu voi avea rețineri să mărturisesc...  
- ... Mi-a plăcut povestea ta, Daniela. Partea la care ai rețineri, doar curiozitatea m-ar fi determinat să te îndemn acum s-o relatezi. De fapt, nici nu cred că este prea încărcată. Ești și ai fost o fată foarte cuminte, cu deosebit respect față de sine.... Mi-a plăcut felul în care ai prezentat o parte din viața ta. Concis, limpede, fără nicio înfloritură... Nu știu dacă voi reuși să mă prezint atât de frumos... Știu că mai doresc o cafea, un păhărel de whiski și o țigară. Apoi să aerisim. Nu vreau ca mama să intre într-o încăpere afumată. Nu mă ceartă, dar o înțeleg și...  
- Vai! Dar nici nu se pune problema... Fac tot eu cafeaua. Am simțit că ai savurat-o... În acest fel justific păhărelul meu...  
- Măi, hoțomană mică! Crezi tu că aș fi băut de unul singur? Hm! exclamă Mihai foarte plăcut surprins de provocarea ei.  
Se priviră în ochi câteva secunde bune. În mod sigur gândeau la fel, simțeau la fel și se stăpâneau la fel de bine. Un fluid invizibil se scurgea de la unul la altul. Un fel de magnet exercita o atracție binefăcătoare de ambele părți. Pulsurile lor, accelerate, băteau la fel de puternic și în aceeași cadență. Iar rochii... Ochii nu-și puteau stăpâni jocul luminițelor ce începuseră să se oglindească în picături curate ce asediau colțurile. Poate că tocmai aceasta a fost clipa de final al dialogului mut. Își zâmbiră complice și plecară la bucătărie pentru a se întoarce să ridice ceștile de cafea și scrumiera...  
Mihai căuta ceva prin sertarele bufetului și trăgea cu coada ochiului la Daniela. A observat că a folosit un șervețel să-și șteargă ochii. Nu mai avea nicio îndoială că trăiseră la fel de intens acele minunate clipe. A luat tirbușonul descoperit de cum deschisese sertarul și s-a retras repede în sufragerie. Și-a șters și el ochii....  
- Cafeluța este gata, domnule. Poftiți, vă rog!  
- Băutura dumneavoastră preferată este pregătită, domnișoară. Poftiți, vă rog!  
Cafeaua din cești își purta victorioasă caimacul, iar băutura din pahare largi - ”Ballantines” veritabil, de 40 grade - primea răcoarea binefăcătoare a cuburilor de gheață. Amândoi erau satisfăcuți de isprava lor și au izbucnit în râs complimentându-se reciproc.  
- În sănătatea ta, cea mai frumoasă fată! toastă Mihai înclinându-se elegant.  
- În sănătatea ta, cel mai educat domn! răspunse Daniela făcând o reverență fără de cusur.  
- Și în sănătatea mea, frumoșilor! se auzi din hol urarea doamnei Mihaela, care abia de mai reușea să țină în brațe două buchete mari de trandafiri multicolori. Era ușa descuiată și am intrat tiptil... Ca la mine acasă, se explică ea râzând. Mă scuzați, vă rog!  
- Ce surpriză plăcută, mamă! Sărut mâna! Ia loc! Mă întorc imediat, interveni Mihai luându-i florile din brațe.  
Se întoarse destul de repede, cu florile puse în două vaze mari, transparente, dar nu destul de iute să audă prezentările celor două femei.  
- Eu sunt Mihaela, mama lui Mihai, rostise cât se poate de simplu stăpâna casei, întinzând mâna Danielei, care abia avusese timp să așeze paharul pe masă.  
- Sunt onorată, domna Mihaela. Eu sunt Daniela, răspunse ea înroșindu-se. Sunt..., eu sunt..., sunt prietena lui Mihai...  
- Da, da, da! Auzisem eu ceva, dar prea puțin să te recunosc, frumoaso!  
- Aha! Deci v-ați cunoscut, înțeleg, interveni Mihai învăluindu-le într-o privire plină de mulțumire. Sper să nu te superi că nu te-am prevenit... A fost ceva neprevăzut, mamă...  
- Nu, nu am nevoie de explicații și nici nu regret că v-am întrerupt, copii. Să nu vă supărați pe mine. Dar tabloul pe care l-am văzut de cum am deschis ușa casei, mi-a oferit o mare bucurie. Nu puteam lipsi de la un asemenea toast, credeți-mă! Deci..., să ciocnim și să ne dorim sănătate și fericire, dragii mei! Doamne ajută!  
- Doamnea ajută! au răspuns tinerii la unison.  
S-au așezat, după ce au băut câte o înghițitură. Doamna Mihaela n-o scăpa din ochi pe Daniela. O plăcea și nu se jena să se manifeste ca atare. Fata o examina cu reținere. Ridica mai greu privirea și i se părea că tremură toată. ”Vai de mine! Ce rușine să mă găsească în casă, așa neanunțată, neprevenită! Cine știe ce își poate imagina despre mine... Bine că eram de o parte și de alta a mesei... Cum sunt îmbrăcată? Nu prea grozav. Dânsa este chiar elegantă... și este frumoasă, distinsă. Oricum, pare că este o mamă bună, iubitoare, iar bucuria manifestată este totală, sinceră. Eu m-am și îndrăgostit de ea, dar n-am să spun. Pot părea ridicolă... Oare?”  
- Eu nu beau cafea. E prea târziu pentru mine, mai ales că am mai băut pe unde am fost. O țigară, ca să fiu în ton cu voi, am să aprind... Doamne, câți ani sunt de când n-am mai fumat!  
- Da, mamă! Credeam că ne scoți în balcon, sări Mihai bucuros să aducă scrumiera pe care o scuturase la bucătărie. Totuși, țin să îți amintesc că ”tutunul dăunează grav sănătății!”, adăugă imediat de cum se întoarse.  
Au râs cu toții privind reclama de pe pachetul cu țigări. În acele momente nu-i putea deranja pe niciunul. Au fumat și au băut cu așa mare plăcere de parcă de când lumea se întâlneau și respectau acest ritual. Era o atmosferă plăcută. Dialogul se înfiripase de la sine. Fără rețineri de nicio parte. După un păhărel, Mihai se ridică să le pună în pahare.  
- Mihai, să nu-mi mai torni. Este plăcut la gust, aromat, dar este prea tare pentru mine și...  
- Da, mamă, dar ești acasă, nu se întâmplă nimic. Cred că ai mai băut un păhărel pe undeva... Ești așa, cum să zic..., ești radioasă, mamă dragă! Ai avut mare trecere pe unde ai fost, iar trandafirii aceia frumoși..., ce să spun..., nu cred că sunt primiți de la elevii tăi. I-ai adus cu mare grijă și cu drag, am impresia...  
- Mihai! Se poate? ... Dacă vei fi curios, îți voi povesti câte ceva, așa... spre liniștea ta, îl întrerupse Mihaela oarecum nemulțumită de intervenția băiatului, dar vizibil emoționată. Deocamdată, nu doresc să vă întrerup conversația. Cu voia amândurora..., cam despre ce vorbeați? ... Poate pot să rămân cu voi, dacă nu sunt mari secrete. Nu deranjez, vă asigur!!  
- ... Îmi permiteți? În niciun caz nu ne deranjați, doamna Iordache... Fiul dumneavoastră nu a avut timp să povestească despre viața sa... Eu m-am destăinuit. Dacă, totuși, doriți să știți ceva despre mine, eu vă...  
- O, nu! Nu te deranja, domnișoara Daniela. Voi întreba, poate, cândva... Nu ești o necunoscută pentru mine. În linii generale, te-a descris fiul meu. Atâta doar că a omis să-mi spună cât de frumoasă ești!  
- Wow! Mulțumesc pentru compliment!  
- Un compliment firesc pentru că, de fapt, este o constatare, te asigur, draga mea.  
- Nu vă supărați, dar dumneavoastră sunteți mult mai frumoasă și păreți a fi apropiată de vârsta noastră...  
- Ei, da! Ați găsit momentul să vă întreceți în complimente, interveni Mihai râzând. Eu nu mai am loc să concluzionez? Amândouă sunteți frumoase și gata!  
Au râs cu toții. Spontan. Fără să ascundă nimic și fără să exagereze cu ceva. Se priveau cu drag, nu aruncau priviri furișe, iar mulțumirea li se citea pe chipuri. Nimic nu le putea strica ambianța. Daniela se felicita că a avut ideea și inițiativa, Mihai își reproșa că nu a insistat de mai mult timp să se cunoască, să se apropie de Daniela, iar mama sa era fericită la gândul că va fi bunică înainte de a ieși la pensie.  
- Copii, cred că aveți multe să vă povestiți... Mă retrag. Vă voi deranja cu invitația la masă, doar. Și nu voi accepta niciun refuz. E clar?  
- Daaaa! exclamă pentru amândoi Mihai, ridicând sugestiv ambele brațe.  
Un minut, poate două sau trei, după ce doamna Mihaela a intrat în bucătărie și a închis ușa, s-a instalat tăcerea în sufragerie. Fiecare retrăia câte o secvență plăcută, un zâmbet sau o privire și încerca acum să-și limpezească gândurile.  
Pentru Daniela părea că totul este mai simplu decât îndrăznise să creadă. ”Ce bine îmi pare că s-a întâmplat așa! Chiar dacă simt și acum că-mi ard obrajii de rușine, mă simt ușoară ca un fulg, despovărată de incertitudine. Mama lui m-a plăcut cu adevărat, iar eu o plac la fel de mult. Între noi curge deja un fluid de energie pozitivă. Sunt sigură că se va înțeleg perfect cu mama. Parcă sunt surori! Dar la ce mă duce mintea acuma?! Doamne iartă-mă! Mihai nici nu avea intenția să... Nici prieteni ori un anumit fel de prieteni nu suntem... Iubiți, nici atât, din nefericire... Un pupic pe obraz nu înseamnă nimic. Este amical și atât. El a simțit de câte ori am dorit să mă sărute? Nu-și dă seama că îl plac foarte mult? ... Păi, ce? Trebuia să-i dau eu întâlnire? Trebuie să-i fac eu avansuri? Așa își imaginează el că se întâmplă în viață? Înțeleg că suntem moderni, însă nu pot pricepe cum se pot schimba rolurile în așa situații!! O fată sau o femeie trebuie să fie curtată, să fie privită cu dragoste, admirată, complimentată, mângâiată, iubită... Dar... dacă are pe altcineva?! Permanent lasă împresia că îmi ascunde ceva... Dacă el s-a despărțit de o altă iubire și îi vine greu acum? ... Și mie mi-a fost greu cândva. Și n-am mai putut accepta băiat lângă mine multă vreme. Nici nu înțeleg cum de m-am atașat de el... Este tatăl meu de vină? El și descrierile lui exagerate? Ba, nu! Tata nu exagerează.... L-a cunoscut bine și l-a descris exact așa cum este. Observ și constat că tot ce mi-a povestit se adeverește. În plus, ca să fiu cinstită cu mine însămi, eu l-am plăcut de cum l-am văzut... Ha, ha, ha! Era haios cu încercările sale de a mă ajunge și a-mi vorbi! Nu reușea să mă vadă la față, să-mi vadă ochii, cred... Mi-a plăcut insistența lui. Și cât de mult mi-am dorit să mă caute!”  
Este greu de crezut că în numai câteva minute pot trece sute și mii de gânduri prin mintea omului. Mihai se minuna cum poate reedita o întâmplare sau alta doar în câteva clipe. În numai două clipe se văzu la cele patru întâlniri cu Daniela. O adăugase și pe cea prezentă, foarte atent la numărătoare. În alte câteva fracțiuni de secundă, imaginația sa a fost scăldată în cele mai frumoase raze de speranță și de lumină, de iubire. Iar acum, în clipa de față, multe griji și multe regrete păreau că îl înăbușă.  
”Va fi cazul să amintesc acum toate situațiile și problemele pe care le-am ascuns atât de bine? Oare ea mă va crede? Mă va înțelege cu adevărat? Dacă mă dezamăgește, am să mai pot spera la o relație care să configureze o căsătorie dorită de ambele părți? Uffff! Este greu să iau o hotărâre chiar acum... Ea a fost convingătoare, recunosc. Cred, totuși, că a trecut sub tăcere unele pasaje din viața ei. Poate că nu importante, dar semnificative pentru o direcție sau alta... S-a raportat doar la domeniul profesional... Da, dar tocmai acest domeniu este la mine atât de controversat! Dacă ascund câte ceva, ce garanție am că nu va veni momentul adevărului cândva? Și atunci se va mai putea avea încredere în mine? Evident că nu. Urâtă treabă!”  
- Voi încerca să fiu cât mai degajat, dar să exprim exact ceea ce este important de spus, începu Mihai să vorbească detașându-se de întrebările ce începuseră să-i macine gândurile. Vor fi elemente surprinzătoare pentru tine... Am convingerea că unele vor rămâne în stadiul de secret. Da.... Cred în tine, Daniela. Am încredere deplină. Sunt circumstanțe necunoscute de nimeni în această localitate. Încă nu a venit timpul să devină publice...  
- Dacă ai rețineri... este mai bine să nu...  
- Nu am niciun fel de reținere. Am zis: cred în tine, Daniela! ... Am studiat tot la ”Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Științe Juridice și Administrative. Am licență în drept și masterat la Facultatea de Poliție, specializarea Ordine și Siguranță Publică...  
- Scuză-mă, te rog, Mihai! În această situație de ce ai zis Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”?  
- Am omis să precizez.... Iartă-mă! Este vorba de Academia de Poliție. Se numește la fel ca Universitatea de aici... Am fost născut și crescut în București. Aici am urmat cursurile tuturor școlilor absolvite. Am părăsit capitala în împrejurări speciale, din cauze speciale, după doar trei ani de muncă... Înțeleg de ce faci ochii mari și îți dau dreptate. Da, este ceea ce ai intuit. Am lucarat în Poliția Română, imediat după absolvire. Rezultatele finale și pe ansamblu, la momentul repartițiilor în teritoriu, mi-au permis să aleg localitatea. Nu aveam motiv să plec din capitală. Mama avea serviciu acolo de la începuturi...  
  
Referinţă Bibliografică:
PROASPĂT FRAGMENT DIN ROMANUL AFLAT ÎN LUCRU / Marian Malciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2359, Anul VII, 16 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!