CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





FRAGMENT DIN VIITORUL ROMAN...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Primise semnal de mesaj pe telefon și se grăbi să-l citească. Cu o singură mână liberă se descurcă mai greu să deschidă borseta pentru a lua și deschide telefonul. Rămase surprins când citi prenumele expeditorului. Simțea că se sufocă de emoție și teamă. Era Daniela. ”Doamne, fie să nu-mi spună că nu vine și nu mai dorește să ne întâlnim! Fie să nu treacă printr-un necaz și nu poate veni! Fie să... Ah, ce bine!” Citise mesajul. Nu era de speriat precum se temea: ”Probleme de serviciu mă rețin. Dacă dorești și poți, ne întâlnim tot acolo. O oră mai târziu.” Se grăbi să răspundă fără să mai stea pe gânduri: ”Desigur! Înțeleg. Te aștept. Cu drag!”  
Simțea nevoia să strige, să danseze, să-și exprime o bucurie ale cărei izvoare erau nedeslușite încă, dar pe care o simțea inundându-i sufletul și trupul. Se abținea. Avea o voință de fier, bine educată pe fondul unui moral sănătos și al unei gândiri raționale, adânci, echilibrate. Ascundea bine emoțiile de orice fel și nu-și manifesta trăirile la orice impuls. Rămânea calm și calculat, așa cum a rămas și acum. Doar ochii îl puteau da de gol. Ei oglindeau tainele sufletului.  
Se uită în jur, măsură cu privirea străzi și piață, clădiri și firme aflate la vedere. Ar fi băut o cafea în tot acest timp pe care-l avea la dispoziție, dar observă doar două baruri. Nu agrea acest gen de consumare a timpului liber, din mai multe motive. În primul rând categoria de consumatori îl nemulțumea. Tineri și foarte tinere fete cu ținută vestimentară țipătoare, care era menită doar să atragă atenția, să invite, să provoace. În plus, vorbeau cu voce tare, de-a valma, iar cuvintele și expresiile folosite erau, de regulă, vulgare. În al doilea rând era deranjat de prețurile exagerate ale produselor ce se puteau consuma acolo. La băuturile spirtoase, înghețată și răcoritoare se depășeau limitele bunului simț, potrivit aprecierii lui Mihai. El era de părere că le poți aproviziona de la orice magazin cu produse alimentare, doar la jumătate din prețurile celor de aici și le poți consuma liniștit, într-o atmosferă civilizată, acasă ori la iarbă verde. Acum, pentru că încă mai fuma, era nemulțumit că în asemenea localuri nu se organizaseră spații pentru fumători. ”Ce să fac? Îmi iau ceașca de cafea și plec afară, pe trotuar, pentru a fuma o țigară? Mare tâmpenie, domnule! Când aproape tot omul matur cunoaște expresia: cafeaua fără țigară e ca nunta fără lăutari!”  
Se hotărî și se îndreptă spre vitrinele librăriei județene. Acolo era punctul de întâlnire. Nu intenționa să staționeze, dar a fost ispitit de câteva titluri de pe cărțile artistic expuse în vitrină. Erau câteva care tratau anumite probleme de drept și alte două cu titluri care păreau că îmbrățișează dreptul civil cu munca de poliție. Asupra acestora din urmă își îndreptă atenția și reuși să citească cu greu numele autorului, caracterele scrisului fiind de mică dimensiune: Dr. Paraschiv Pețu – coordonator al unui grup de trei coautori la prima carte: Persoana fizică, în lumina reglementărilor noului Cod civil și a celor privind starea civilă și evidența persoanelor. ”Hm! Nu cunosc autorul, dar nici titlul nu l-am văzut pe undeva și nici nu l-am auzit în vreo discuție”, exclamă Mihai în gând. ”Să încerc la a doua carte... Aha! Același autor, cu titlul Starea civilă și evidența persoanelor. Nu am auzit nici despre asta... Sunt în urmă cu evenimentele? Am fost la curent cu toate noutățile, chiar dacă am lucrat mai mult în materie de penal... Trebuie să văd anul publicării. De aici este imposibil să citesc”.  
Un anume resort îl conducea în interior. A intrat și a rugat să i se permită examinarea celor două cărți. A fost servit cu promtitudine. ”Oho! Ce voluminoasă este asta cu ”Persoana fizică...” Hm! 620 de pagini, publicată în anul 2015, Editura Moroșan, București... Merci! Era firesc să nu știu despre ea sau despre autor. Au trecut deja niște ani de la absolvirea Academiei de Poliție și până acum... Cred că era bună și pe vremea aceea, dar hai să o frunzăresc un pic! se hotărî Mihai privind grijuliu acele ceasornicului de la mână. Liniștit că are timp, ceru permisiunea și se retrase într-un colțișor pentru a nu deranja eventualele perosoane interesate de numeroasele titluri de cărți existente pe rafturi. Aceeași doamnă amabilă i-a oferit un scaun. Mihai a mulțumit respectuos și a trecut la răsfoit. Era extrem de atent. Capitolele, titlurile și subtitlurile l-au impresionat. Exista o ordine logică demnă de admirat. În plus, erau noutăți de netăgăduit. Întreaga teorie cu privire la titluri reluate din Dreptul civil era racordată la cerințele actuale, care erau emanate de la specialiști în materie și implementate în legislația europeană. La a doua carte, publicată recent, în 2016, autorul propunea îmbunătățiri extraordinar de bune, începând cu sectorul logistic, fără de care evidența persoanelor rămânea doar un vis în România. Mihai jubila și sorbea atent unele paragrafe în mare viteză, înțelegând rostul și importanța scrierii. ”Deștept om, ești domnule doctor Paraschiv Pețu! Cred că ai lucrat în Poliția Română. În caz contrar ai fi avut scăpări... Ia uite ce zice aici: ”Așa cum s-a precizat, cartea de identitate a început să fie produsă în luna iunie 1997. Acest lucru nu s-a realizat concomitent în toate județele țării, ci în mod eșalonat, pe măsură ce fiecare serviciu de evidență a populației a fost dotat cu tehnica de calcul necesară emiterii cărții de identitate în sistem informatizat. Ca urmare, în timp ce unele județe eliberau deja cărți de identitate, altele continuau să elibereze buletine de identitate. Începând cu data de 01.04.2003, nu se mai eliberează buletine de identitate, însă cele care au fost eliberate până la acea dată sunt valabile, în prezent fiind în uz mai multe tipuri de buletine de identitate.” ...  
”Măi, nene! De ce mai multe tipuri și nu două? ... Aha, m-am prins! Adică, în țărișoara asta, încă mai circulă trei tipuri de documente de identitate. Ar fi buletinul de identitate, cartea de identitate și, firește, cartea de identitate provizorie. Păi, de asta se fac atâtea încurcături inclusiv la punctele de trecere a frontierei, nenicule! Mai rău este că pe cărțile de identitate nu se mai înscrie grupa sanguină, care este de mare folos în cazul accidentelor grave de circulație (și nu numai) soldate cu victime care necesită efectuarea de transfuzii urgente. Pe de altă parte, nici starea civilă nu se mai menționează, nici schimbarea domiciliului și, în ultimul timp, nici prenumele părinților... Cred că în câțiva ani nici numele și prenumele nu se va menționa în cartea de identitate. Prezentăm la control serii și numere... iar noi..., noi o să fim niște cifre amărâte înscrise acolo, mai știi? Cu fenomenul ăsta al globalizării nu mă mai miră nimic...  
Apoi, hai să fim oameni serioși! Chiar toate județele au în prezent întreaga tehnică pentru emiterea acestui document în sistem informatizat? Aiurea! Nici salariații nu cunosc modul de lucru cu această tehnică. Sunt destui intrați pe aranjamente, care nu știu prea bine cum îi cheamă... Au toate municipiile întreaga tehnică? Din acest motiv încă se întârzie eliberarea cazierului judiciar, pe ici-pe colo... Sincer, îmi este greu să cred. Dar despre cartea electronică de identitate, de ce nu spui nimic, domnule doctor? ... Aha! cred că știu, așa cum și dumneavoastră sunt convins că știți. Potrivit modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 243/2009, s-a stabilit că prin act de identitate se înțelege și cartea electronică de identitate. Se stabilise, în acest sens, data de 1.01.2011. Nu am uitat pentru că data aceasta are cifra 1 peste tot! Guvernul trebuia să dea o hotărâre cu data de punere în circulație a aceste cărți de identitate... Prin OUG numărul nu știu care, de prin 2012, s-a dispus că până la data 30 iunie 2013 să se realizeze o platformă-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cărții electronice de identitate, ba chiar și a celei de rezidență. Cine să facă astea? Care guvern? Care președinte al României? Păi, taică, de asta aveau ei grijă? Aveau alte griji, sărmanii de ei... La fel cum au avut și cu cardul de sănătate. Uite că mie nu mi s-a eliberat. Mama are, eu nu am... Merg la doctori și farmacii pe ochi frumoși. Noroc că nu prea am parte de ei! Adică, nu am nevoie, am dorit să spun. Sunt în putere, dar la o adică, Doamne ferește!”  
Satisfăcut de tot ce descoperise în acele cărți și de concluziile sale, Mihai uitase că are întâlnire. Își aminti când ridică din nou prima carte. Sări ca ars de pe scaun și năvăli spre ușa librăriei. ”Mă întorc imediat, doamnă!” a fost singura încercare de a se explica. Trecu pragul în fugă, nervos și supărat pe sine însuși, deși întârzierea însemna doar două minute. Daniela era acolo. ”Niciodată nu a fost punctuală și s-a găsit tocnai acum să fie!”, exclamă el în gând, înciudat și iritat că nu găsea nici-o expresie de întâmpinare. I se părea că toate sunt fără sens...  
- Am sosit și... și te rog să mă scuzi, rosti Mihai gâtuit de emoție, roșu la față.  
- Bine te-am găsit, domnule! De ce îți faci mea culpa? Erai aici deja, nu ai întârziat. Citeai...  
- O, da! M-ai văzut? Te rog să mă ierți că nu...  
- Mihai, nu este cazul. Abia am sosit și te-am zărit prin vitrină. Nu am dorit să te deranjez. Liniștește-te!  
- Da, desigur, murmură Mihai. Totuși îmi pare rău că nu te-am întâmpinat.... Știi, aveam flori să-ți dăruiesc. Asemenea celor plăcute de tine cândva, în urmă cu exact un an... Nu ne cunoșteam pe atunci.  
- Îmi amintesc... În urmă cu un an... și ne-am cunoscut abia după câteva luni... Te-a lăudat tata atunci. Culmea este că te mai laudă și acum, deși...  
- Deși?! ... L-am supărat cu ceva? întrebă el temător.  
- O, nu! Tu nu-l poți supăra... Nu mai lucrați împreună de ceva timp, dar își amintește de tine. Ai lăsat o impresie deosebit de bună...  
- O, nu! Nu cu intenție. Așa sunt eu, iar tatăl tău m-a înțeles mai mult ca oricare alt lucrător de la ei...  
- O.K.! Să trecem peste asta și... Unde sunt florile?  
- Ah, da! Florile? ... Păi... Sunt în librărie, uitasem, răsuflă Mihai liniștit. Te rog! Dau fuguța și în treizeci de secunde sunt aici cu...  
- Lasă, lasă! Nu dai fuguța, merg și eu. Sunt foarte curioasă de felul meu și chiar doresc să văd ce romane frunzăreai. Erau de dragoste, presupun...  
- A, nu! ... Nu sunt romane, răspunse Mihai cu glasul șters, vădit surprins și chiar nemulțumit. ”Ce fel de curiozitate mai e și asta? Ce dorește să știe despre mine? Până acum a fost distantă și acum pare că mă asaltează... Ar putea să mă întrebe... Am putea discuta despre toate cele dorite de ea, dorite de mine... Așa este normal, dar cât de reținută și rece a fost, nu s-a putut înfiripa un dialog firesc, fără rețineri. Apoi..., să mă ierte Domnul dacă greșesc, am observat că este mândră și arțăgoasă.”  
Sub privirea complice a doamnei de la librărie, se apropiară de locul în care el frunzărise cărțile. El pălise vizibil. Se întreba în gând: ”De ce nu am lăsat pe cele de drept aici? Ea a zis că lucrează în domeniu, dar nu a precizat ce anume. Păi, da! Nu mă uitasem decât la titlurile de pe copertă și, de fapt, de unde să știu că intră Daniela aici? Precis va încerca să afle câte ceva. Trebuie să fiu foarte atent...”  
- Oho, ce surpriză! exclamă fata. Mai stăm puțin, te rog, să mă uit prin ele? Dar florile...?!  
- Florile?... Le-am.... Eu le-am așezat...  
- Mă scuzați, vă rog! interveni vânzătoarea. Mi-ar fi părut rău să se oflească... Am crezut că stați mai mult de vorbă și mi-am permis să le așez în acest bol cu apă... Poftiți, domnule! Cel puțin cât veți mai sta aici, nu sunt în pericol, îl asigură ea zâmbindu-i.  
Mihai se înroși din nou. Deși de obicei era stăpân pe situație în momente deosebite, chiar și de conflict, de data aceasta se simțea încorsetat de privirile celor două fete. Se înclină și mulțumi.  
Daniela abia se abținea să nu râdă. Așteptă să se întoarcă vânzătoarea și întinse brațele să primească florile. Ridică bolul de sticlă și le mirosi, le sărută fugar și le privi cu dragoste. Îi plăceau. Mihai rămăsese cu brațele întinse, examinând toate reacțiile fetei. Încântat de gesturile ei, sub forța unui impuls interior la care nu rezistă, făcu doar un pas în față. Era exact cât trebuia să-i poată cuprinde umerii cu palmele, dar Daniela îl opri imediat.  
- Ne vede lumea, Mihai! Nu-i frumos... Dar, știi? Îți mulțumesc mult, mult, mult! Îți mulțumesc pentru flori! Sunt superbe. Eu trebuie să te sărut și... iată că așa fac!  
Ochii lor exprimau aceeași dorință. Trupurile lor se înclinară unul către celălalt. Amândoi își ridicară bărbiile simultan, privindu-se. Obrajii lor se apropiară și Mihai simți buzele Danielei sărutându-l fugar. Rămase o clipă, ca fiind electrocutat. Nu se așteptase. Se întâmpla pentru prima oară. Deși ei se întâlniseră de trei ori până în acea zi, se plimbaseră și o condusese până aproape de locuință, nu se sărutaseră vreodată. Nici chiar pe obraz.  
”Trebuia să sparg gheața asta!” își zise Daniela. ”El prea manierat, eu prea temătoare și neîncrezătoare, el poate prea stângaci și eu parcă speriată de avioane, precum mă recunosc, suntem doi demodați... În fond și la urma urmei, de ce să nu ne bucurăm de viață? De ce să ne apese cine știe ce amintiri neplăcute sau neîmpliniri? Eu am făcut primul pas... Voi vedea ce va face el. Voi avea răbdare.” Părând că se scutură de un văl nevăzut, puse florile pe colțul vitrinei, zâmbi și reveni la prezent.  
- Spuneam că doresc să mă uit prin aceste cărți...  
- Firește, dacă te pasionează domeniul evidenței persoanelor, presupun! Ia loc, te rog, pe scaun! Eu am să...  
- Poftiți, domnule! Mă bucur că sunteți interesați. Poate că veți cumpăra ceva, interveni vânzătoarea în timp ce se apropia cu alt scaun să i-l ofere.  
- Mulțumesc, sărut mâna, doamnă! Nu stăm mult și nici nu știu dacă...  
- O, ba da! Te rog, Mihai! Mă provoacă titlurile. Putem întârzia puțin, doamnă? i se adresă Daniela cu cea mai dulce voce și privire senină. Nu sunt pregătită să cumpăr, dar voi reveni, vă asigur...  
- Cu plăcere! Mă bucur. Stați liniștiți, nu deranjați pe nimeni.  
- Mulțumim, doamnă! ... În probleme de drept, spuneai tu că lucrezi...  
- Da, este adevărat. Dar am nevoie să cunosc și în acest domeniu, răspunse Daniela. Cum să-ți explic? Sunt avocat, Mihai. Majoritatea cazurilor sunt de drept civil. Este domeniul care m-a atras mai mult. Mi-a plăcut... Uneori, mai rar, adevărat, mă ocup și de aspecte penale. În funcție de solicitări. Nu-mi permit să-mi pierd clientela... Dar tu? Voi nu vă ocupați de acest domeniu? Sau, poate că... doar la legitimări... De ce anume erai atât de captivat?  
Întrebarea venise mai devreme decât se aștepta Mihai, iar privirea dreaptă și curioasă a prietenei sale îl descurajase deja.  
- Nu știu... M-a atras așa... Nu aveam ce face. Dar, dacă dorești, după ce vezi despre ce este vorba, îți explic afară, la plimbare, bîigui el ce-i trecu atunci prin minte. Nu am știut ce anume lucrezi. Nu mi-ai spus...  
- Eu am spus domeniul, dragul meu, dar tu nu ai fost curios să știi mai mult, răspunse ea țintuindu-l cu privirea-i încărcată cu ușor reproș.  
- Da..., cred că da... Te rog să mă scuzi... Nu te deranjez. Am să aleg o carte să o studiez...  
Daniela înclină aprobator din cap și se așeză comod pe scaun. Deschise cartea cea mare, dar atenția ei era concentrată pe răspunsurile evazive ale lui Mihai. ”A vorbit foarte puțin despre el. Nu a intrat nici el în amănunte, dar nici eu nu am insistat. Era firesc să ne povestim. Toate vin de la sine. De ce avem amândoi rezerve? Nu-mi explic... L-am analizat și sunt sigură că mă place. Ba, chiar mai mult... Cred că este sau a fost îndrăgostit. Iar eu, ca o gâsculiță, l-am cam blocat din start. Îmi place mult de el, recunosc. În fine, hai să văd ce și cum tratează autorul chestiunile astea! Poate că sunt aspecte care să mă intereseze” se hotărî și se adânci în studiu.  
La câțiva pași distanță, Mihai o privea atent pe Daniela admirându-i profilul. Cartea pe care o deschisese era doar un paravan. ”Hmm! Parcă nu-mi vine să cred că se poate să am eu așa un noroc! Numai de-ar citi mai mult să o pot privi în voie, că altfel... nu prea am cum! Ufff, ce n-aș da să ating o buclă din părul ei bogat! I se revarsă în cascadă ca un voal de mătase străjuind un obrăjor de fetiță matură! ... Nu-i văd ochii... Citește! Dar îi descopăr cu ochii minții! Sunt ca două luminițe vii adumbriți de gene lungi. Și... când mă țintuiesc..., cât sunt eu de înalt..., mă pierd cu totul, vai de mama mea! Ehei, Mihai! Cred că până aci ți-a fost! Și cum, Doamne iartă-mă, să nu te aprinzi când ai în fața ta o... o frumusețe ca aceasta!! Mă aprind, se înțelege, că așa mă aprindeam încă din adolescență... Cu Irina am fost produsul generației mele. Îndrăzneț peste măsură, bun de gură și hotărât pe acțiune. Adevărat că și ea era aproape impulsivă după un sărut sau două și plină de inițiativă ascunsă. Mă fierbea și îmi pasa mie răspunderea... Acum parcă sunt produsul generației bunicii sau, treacă de la mine, al mamei mele. Cu grijă și respect maxim față de femeie și, mai ales, față de tradiție, de obiceiuri apuse de multă vreme.... Uf! Chiar că nu știu ce-i cu mine.... Privind-o acum, pe ascuns, îmi doresc să fi fost pictor. Ce splendoare de tablou ar fi ieșit! ”Domniță citind.” Daaaa!! Un titlu pe măsura temei! Trup feciorelnic, cambrat delicat, gât fin, de lebădă și... sânul ce tresare ușor la fiecare respirație împungând bluzița ademenitor! ... Sunt invidios pe acea carte. Doar ea primește atingerea mânuțelor ei mici... Și ce guriță dulce are!! Buze fragede, plinuțe, ce par a fi mereu în așteptarea unui sărut... Este uluitor de bine proporționată și atât de delicată! ... Vrabia mălai visează, Mihai!! Mai va până atunci și numai dacă va fi să fie, gândi el, continuând să o priveasca pe furiș, ajutat de cartea ce-i ținea loc de paravan... Cred că a vorbit serios despre cărți. Le dorește.”  
Impulsionat de acest gând, se ridică, se retrase cât mai departe posibil, atingând câte o carte, până ajunse la vânzătoare. I se adresă șoptit:  
- Vă rog, doamnă! Ce preț au cele două cărți?  
- Numai 70 de lei, răspunse dânsa tot în șoaptă, după ce consultă o listă anume.  
- Pot folosi cardul?  
- Da, domnule! Se poate.  
- Vă rog, fără să atragem atenția domnișoarei! Le doresc pe ambele, împachetate... Mi le înmânați când plecăm. Subtil de tot, vă rog!  
- Îmi face o reală plăcere, domnule. Să știți că v-am privit pe amândoi și v-am admirat. Vă stă așa de bine unul lângă altul! Eram sigură că-i faceți cadou acele cărți. Frumos gest din partea dumneavoastră. Mai rar observ la tinerii de azi. Ei le invită în cluburi...  
Mihai plecă ochii. Ar fi avut ce discuta pe tema lansată, dar s-a abținut. Se simțise descoperit și se jenase, dar se și bucura. Făcu plata, mulțumi tot în șoaptă și se retrase încet, ca melcul, cât mai aproape de scaunul său. Daniela nu a sesizat nimic. Citea cu lăcomie anumite pagini și căuta cu înfrigurare altele. Într-un târziu, își ridică bărbia și întoarse capul către el.  
- Te rog să nu te superi pe mine că...  
- Nu, nu este cazul! Și eu am citit câteva pagini din alte cărți... Timpul trece repede... Dacă dorești să plecăm acum, sunt gata.  
- Este foarte bine. Voi reveni zilele următoare să cumpăr... Avem timp să ne plimbăm?  
- Avem, zic eu... Nu am stabilit că vorbim?  
- Da, nu am uitat. Facă-se voia ta! stabili Daniela zâmbindu-i șăgalnic.  
Au plecat bine dispuși. Au mulțumit și au salutat vânzătoarea, nu înainte ca Daniela să-i promită că vine în următoarele două zile să cumpere cărțile. Aceasta a promis că-i va sta la dispoziție, surâzând complice către însoțitorul ei, care tocmai deschidea ușa fetei. Când ea ieșea, el a întins mâna cealaltă pentru a primi pachetul perfect ambalat și legat într-un șnur subțirel de mărțișor. Gestul doamnei era de apreciat, dar Mihai nu a mai apucat decât s-o salute printr-o ușoară plecăciune și a ieșit cu acea mână la spate. Vânzătoarea îi privea amuzată până au ieșit din raza sa vizuală. ”Cât de mult mi-au plăcut! Frumoși amândoi. Sigur că se iubesc. Le-am citit asta în priviri când își vorbeau... Să-i ajute Dumnezeu, că par curați la suflet!”  
  
*  
Mergeau încet, bine dispuși, fiecare cu gândul la ce urma să povestească. ”Să fie totul, bazându-mă pe înțelegere și încredere? El nu pare a fi tipul de om care să dezamăgească” își spunea Daniela. ”Nu știu dacă este momentul să spun totul despre mine... La început m-a descurajat, dar acum este mult mai atentă, amabilă și zâmbitoare. Sinceritatea contează mult pentru viitor. Iar faptul că o îndrăgesc mai mult decât mi-aș fi imaginat, mă încurajează” hotărî Mihai. ”Va trebui să iau inițiativa. Timpul se scurge în defavoarea mea.”  
- Nu-mi doresc să mă interpretezi greșit, dar îmi doresc să mergem după expresia ”Ia-mă la braț și spune-mi tu!” Ce zici?  
- De ce nu? Cu plăcere, dar brațul tău este ascuns la spate încă de când am ieșit. Tocmai cel de lângă mine!  
- O, da! Iată, Daniela! Te rog să nu refuzi! spuse el oprindu-se din mers și întinse brațul.  
- Wow! Ești omul surprizelor, Mihai. Nici nu am observat să fi avut mâna ocupată... Ce ai aici? Ce anume trebuie să primesc?  
- Sunt cele două cărți pe care le-ai dorit. Florile se vor ofili, știm bine amândoi. Cărțile vor supraviețui în timp și îți vor fi de folos. Mă gândisem la altceva, dar mă bucur mult că s-a ivit această ocazie.  
Daniela l-a privit surprinsă cu adevărat. În niciun caz nu se aștepta la o asemenea bucurie. Ezită pentru câteva clipe, privindu-l în ochi. Ținând buchețelul de flori în mâna stângă, îl îmbrățișă pe neașteptate și-l strânse cu o forță pe care Mihai nu i-ar fi bănuit-o. Apoi se desprinse încet și îl sărută pe obraz, înroșindu-se.  
- Mulțumesc! Cu tot sufletul îți mulțumesc! Este un gest pe care-l apreciez și nu-l voi uita niciodată.  
- Am speranța și convingerea că vor fi multe gesturi de acest fel, Daniela.  
- Da, să dea Domnul să fie! De ambele părți... Eu țin florile, tu ții coletul, te iau de braț, îți spun tu și te întreb: unde dorești să mergem acum pentru a vorbi nestingheriți?  
- Nu știu... Nu m-am gândit. La niciun local nu cred că m-aș simți bine, dar dacă tu dorești...  
- Nici prin gând să nu-ți treacă, scuză-mă!  
- Este prea rece afară... La o ceainărie, poate că...  
- Mihai! Te superi dacă vin eu cu o propunere?  
- În niciun caz!  
- Și nu o vei interpreta, cumva, altfel decât ar trebui?  
- Nu, te asigur..., dar nu mă mai fierbe, te rog!  
- Nu cred că avem ce ascunde și nici motiv să ne ascundem de oameni. Îndrăznesc să te invit la mine. Nu se vor supăra părinții... Sunt sigură că te vor primi...  
- Wow! Tocmai când mă încurajam să te invit eu la mine! Mama este la școală, deci vom avea liniște. Fără interpretări, precum spuneai...  
- Hm! Ești nostim... Și dacă era acasă, ce s-ar fi întâmplat? Of, nu! Nu am zis asta... Da, sunt de acord!  
S-au privit în ochi câteva clipe lungi. Era un amestec de curiozitate, satisfacție, bucurie, încredere, dar și îndoială...  
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
FRAGMENT DIN VIITORUL ROMAN... / Marian Malciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2289, Anul VII, 07 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!