CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





Răsfoind Jurnalul unui polițist
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este foarte greu să scrii despre tine, să îți amintești multele momente de viață pe care ai dorit să le ascunzi undeva, într-un colț tainic al sufletului, unde să nu pătrundă nimeni, decât tu, depozitarul vieții tale și Dumnezeu, Creatorul suprem al lumii, care cunoaște absolut totul despre tine și despre toți oamenii. De El nu te poți ascunde. Te vede, te aude, te înțelege, îți cunoaște toate sentimentele și pornirile, toate dorințele și necazurile. Știe ce gândești și atunci când dormi, precum se spune. Îți cunoaște toate gândurile și te ajută atunci când socotește El că ai nevoie. Te ridică și din noroi, deși tu nu conștientizezi de unde îți vine acest sprijin prețios. Îți arată calea și te îndrumă cum să mergi pe ea. Poți cere orice, dar El îți oferă ceea ce numai El știe că ai nevoie. Și când nu-L rogi, te ajută, dar nu-ți spune, pentru că tu, omul lipsit de preocuparea de a-L cunoaște și de a-L înțelege, oricum vei crede că prin puterile tale te-ai salvat și ai urmat un anumit drum, mai ales atunci când acesta este presărat cu împliniri și bucurii de tot felul...  
Am ajuns destul de târziu să cunosc aceste aspecte. Puțin câte puțin, din ce în ce mai curios și, mai apoi, conștient că-mi este necesară cunoașterea pe această direcție a acestui domeniu pe care l-am ignorat prea multă vreme, am început să citesc, să cercetez, să interpretez până și cea mai mică întâmplare ori cel mai simplu fenomen. Pentru că am dorit să știu cine sunt și de unde vin, să aflu cui sunt dator și cui trebuie să mulțumesc. Este o lucrare greu de realizat. Dar, dacă vrei, poți...  
Așa m-am hotărât să scriu despre mine câte ceva. Doar un minim de date și informații, unele momente de viață, întâmplări sau acțiuni dorite, gândite și executate. Nimic altceva decât ceea ce consider eu că trebuie consemnat. Pentru cine, oare?! Pentru mine. Pentru mine și pentru acele persoane pe care eu le doresc și care au motive întemeiate să aibă acces la însemnările mele, să mă cunoască, să știe cine am fost și de ce am făcut una sau alta în viața mea. Oare este important să cunoască toate acestea? Încă nu cunosc, deși aș dori să știu, cândva... Timpul va decide.  
 
Eu nu am avut șansa să-mi cunosc tatăl. Aveam mai puțin de un an atunci când el a trecut în lumea cea veșnică. Ce știam eu atunci? Nimic. Acum îmi doresc enorm de mult să-l fi cunoscut, să-l fi avut ca sprijin și îndrumător în viața aceasta atât de dificilă, această viață ce pare că devine o povară mai grea și tot mai grea pe zi ce trece. Mi-am dorit să-l am alături. Bun sau mai puțin bun, l-am dorit în toți anii copilăriei și ai adolescenței, dar și după aceea. Aveam nevoie de brațele și de mângâierea palmelor lui, de ochii lui, de vorbele lui. Aveam nevoie să-l strig tare: TATĂ!  
 
Doar atât pentru azi...  
 
Poate că nu vor avea continuitate însemnările mele. Este firesc să se întâmple așa într-un jurnal. Nu este o lucrare literară. Sunt gândurile mele. Totuși, cel care dorește, dintre acele puține persoane care îl vor citi, mă va înțelege... Sper!  
 
*  
 
Mergeam la școală și puțini, foarte puțini copii erau în situația mea. Noi, acei câțiva pe care-i număram pe degetele de la o mână, eram cei mai sfioși, cei mai retrași și, din nefericire, cei mai mult umiliți de către unii dintre colegii noștri și de alți copii din vecinătate, din cartier. Știau că nu avem tată, că nu are cine să ne apere la o adică.  
De ce să nu spun, dacă tot m-am hotărât să dau scrisului unele amintiri? Au fost și unele cadre școlare, la toate nivelurile, lipsite de înțelegere. Puține, dar au fost. Pe de altă parte, multe dintre mămicile colegilor ne priveau de sus, cu un anumit aer de superioritate și nu ne atingeau, nu încercau niciun alint ori vreo mângăiere. Lăsau impresia că le era silă, că se temeau să nu se murdărească de noi, chiar dacă eram îmbrăcați curat. Poate din cauză că hainele purtate de noi erau mai vechi, mai ponosite ca ale propriilor odrasle, dar erau curate și cuviincios purtate. Erau și altfel de mămici, puține la număr, care ne priveau la fel ca pe copiii lor. Altele erau chiar miloase și ne mai ofereau câte ceva, o mică jucărie sau o înghețată, o prăjitură sau un măr, o bomboană ori un păhărel de apă, să avem așa cum aveau odraslele lor. Ne priveau cu ochi blânzi și ne mângâiau pe cap, ne vorbeau frumos și adeseori ne încurajau...  
 
*  
 
Azi, fără să înscriu data... Ce rost ar avea o asemenea mențiune într-un jurnal personal? Doar nu este un proces verbal... Doresc doar să amintesc câte ceva despre MAMA și, de ce nu, despre alte persoane din familie, dacă este cazul, dacă au avut un rol important în viața mea. Consider că oricine notează câte ceva, iar eu nu sunt o excepție de la regulă...  
 
Mama nu s-a recăsătorit niciodată. Toată viața ei, odată cu apariția mea în lume, a dedicat-o creșterii și educării mele, dar și serviciului. Mai târziu, mult mai târziu, am înțeles de ce era atât de conștiincioasă la locul de muncă și de ce nu s-a măritat, deși era tare frumoasă și era tânără. Avea dreptul la viață, la libertatea de a alege, la fericire. Nimeni nu o putea condamna.  
Am înțeles cât de greu i-a fost să treacă peste toate pragurile vieții, să depășească greutățile ivite cam la tot pasul, toate izvorând, se pare, din lipsa de bani care să-mi asigure un trai decent, firesc de altfel, cu toate cele ce presupunea acesta. Așa cum se cunoaște, salariile din învățământ au fost întotdeauna mici, așa cum, din nefericire, sunt și acum, deși fiecare partid politic promite că le va mări, dar numai înainte de alegeri. Apoi, ajunse la putere, uită, invocă existența unei crize economice, ori faptul că industria și agricultura nu varsă suficienți bani la buget, că sunt prea mulți pensionari și puțini plătitori de taxe către stat și multe alte cauze. Curios, în tot acest timp, aceleași partide încurajează și susțin creșterea salariilor și pensiilor parlamentarilor, a celor din Curtea Constituțională și, pe ascuns, a lucrătorilor anumitor servicii speciale ale așa zisului stat de drept...  
Bunul Dumnezeu i-a oferit un prețios ajutor prin părinții ei, bunicii mei de la țară, de undeva din părțile Olteniei. Au fost oameni gospodari, puternici în credința lor creștin-ortodoxă, demni, cunoscuți și respectați de toți oamenii comunei în care s-au născut, au crescut și au muncit toată viața lor. Au prins vremuri în care țara era cârmuită de rege, perioadă în care nu au avut de ce se plânge sub aspect material. Aveau pământ, animale, utilaje și unelte agricole de tot felul. Au trăit mult mai greu în vremurile comunismului. Averea lor a intrat în C.A.P. Le-a rămas doar casa trainică și încăpătoare, curtea cu câteva acareturi și o bucată de pământ de numai un pogon din marea grădină de odinioară. Au avut noroc că, după multă și nejustificată alergare, ploconire și răbdare dusă la extrem, au recuperat o bună parte din suprafața agricolă deținută cândva. Au avut documente legale, păstrate cu mare grijă, au avut martori care au arătat unde au fost pământurile lor și ce s-a construit pe ele până la evenimentele din decembrie 1989.  
Din păcate, suprafața restituită acum era departe de vatra localității și în zone mai puțin productive, că așa a hotărât primarul din acele zile, un fost sărăntoc al comunei, dar un bun activist de partid, iar bunicii nu mai aveau cu ce lucra pământul și nici forța fizică necesară. Atâta doar că, după trei-patru ani, s-au găsit investitori buni, cu forță financiară și cu influență puternică la anumite organe ale statului. Nu au cumpărat la adevărata valoare a pământului, dar pentru mulți nevoiași a fost un preț acceptabil. A fost o mare gură de oxigen pentru acele vremuri. Era vorba de un grup în care fostul primar avea un cuvând cu greutate, potrivit acțiunilor deținute. De unde le avea, nimeni nu știe nici acum și nici nu s-a încercat să se afle, cu atât mai mult cu cât acel primar devenise parlamentar în acel an și a prins rădăcini în Camera Deputaților. Au cumpărat totul, plus multe hectare de jur împrejur.  
Întâmplător sau nu, în toiul recentei campanii pentru alegerile parlamentare, s-a aflat că proprietari de drept ai acelei suprafețe de teren agricol, care însuma peste trei sute de hectare, sunt cetățeni străini, nu români. Așa au afirmat și documentat niște ziariști. Au precizat cu acea ocazie că, în fapt, circa treizeci până la patruzeci la sută din suprafața agricolă a României este înstrăinată, este vândută cu acte în regulă. S-a vorbit și la câteva posturi de televiziune despre această situație și... s-a uitat cu totul după câteva zile...  
Pe de altă parte, bunicii din partea tatălui, ardeleni cu stare bună, au ajutat-o cu bani pe mama mea, atâta timp cât bunul Dumnezeu le-a dat zile de trăit. Încă nu împlinisem eu zece ani în vremea în care ei au trecut spre tărâmul veșniciei. Dumnnezeu să-i ierte pe toți și să-i odihnească în pace! Regret că nu i-am cunoscut prea bine. Au venit ei la noi o singură dată și am fost noi în Ardeal tot într-o singură vizită. Ce să rețin eu din acea vreme? Erau chipeși, cu priviri limpezi și suflet bun. Cam atât, că la cinci ani ai mei, împliniți chiar în ziua în care au venit la noi, nu s-a întipărit altceva. Au stat două zile, îmi amintește mama uneori. Poate că mi-au rămas niște povețe și câteva povestiri cu tâlc. Știu că urma să mă mut la ei, să fac școala acolo. Era vorba de liceu și facultate. Apoi, i-am vizitat noi, dar nici la opt ani, pe care îi aveam atunci, nu am reținut prea multe. Eram obosit și speriat de drumul lung și de orașul mare și frumos în care aveau o casă cu etaj și zid înalt la stradă, cu poartă mare de lemn sculptat în motive populare, peste care nu pătrundeau privirile în curtea curată și spațioasă. Știu că aveau acarateuri pline cu de toate. Aveau și ceva păsări și animale. Nu-mi amintesc ce anume erau și câte, dar laptele băut, proaspăt muls de la o vacă, nu l-am uitat niciodată!  
Poate că era mai bine să fi rămas în capitală, deși, așa cum o văd eu azi, nu știu, nu cred că aș fi suportat această aglomerație nejustificată, circulația haotică și piețele mizerabile, de regulă, în timpul iernii și nu numai. Nu mai vezi oameni cu zâmbetul pe buze, așa cum îmi povestește mama că erau înainte de a mă naște eu, adică înainte de evenimentele din decembrie 1989, nu-i mai vezi salutându-se între ei și nu mai observi tineri și bărbați amabili, educați, care să ofere locul fetelor și femeilor în mijloacele de transport în comun...  
 
*  
 
Referinţă Bibliografică:
Răsfoind Jurnalul unui polițist / Marian Malciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2164, Anul VI, 03 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!