CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Evaluari >  





MAREA TAINĂ SFÂNTĂ A ÎNSOȚIRII
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre familie, ca formă socială de bază, ca și despre evoluția sa în timpul diferitelor stadii istorice ale societății umane, s-a scris mult, dar se pune întrebarea cât de mult cunoaștem, cu adevărat, esența, semnificația acestui cuvânt, FAMILIA?  
Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne arată că prin FAMILIE se înțelege ”Forma socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copii necăsătoriți).” Pe de altă parte, se poate afirma, potrivit DEX, că FAMILIE înseamnă ”Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun.” Este asimiliată familiei și noțiunea de neam.  
Originea latină a termenului este familia care provine de la „famulus - sclav de casă”, potrivit precizării oferite de wikipedia, care subliniază în continuare: ”înțelesul cuvântului s-a schimbat în decursul timpului. In trecut familia era proprietatea bărbatului (pater familias), ca soția, copiii, sclavii, sclavii eliberați și tot avutul, nefiind de fapt între ei relații familiale, ci era considerată o proprietate subordonată, astfel tatăl nefiind numit pater ci genitor.” Se mai poate reține acest aspect în zilele noastre? Firește că nu, chiar dacă specialiști în domeniu au stabilit că familia are trei funcții sociale elementare:  
- Funcția de socializare - formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială .  
- Funcția economică - asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli.  
- Funcția politică - asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă, dar observăm că această funcție a familiei poate duce la fetișism.  
Firește că aceste trei funcții nu sunt bătute în cuie, nu sunt imuabile, evoluția societății și, obligatoriu, a familiei, făcând ca acestora să li se alăture ori să li se atribuie rolul de izvor al altor trei funcții, precum ne arată aceeași sursă menționată anterior:  
- funcția religioasă a familiei, care, de fapt, joacă un rol deosebit de important în funcția de socializare a familiei, prin transmiterea la generația următoare a tradițiilor religioase;  
- funcția juridică a familiei, care este cuprinsă în constituție, și care are scopul protejării familiei în societate (plătirea alocațiilor, întreținerea copiilor, stabilirea legilor de adoptare sau moștenire etc.);  
- funcția economică a familiei, care este întregită de funcția de timp liber și recreere a familiei.  
Dacă ar fi să urmăm direcția oferită de funcțiile mai sus subliniate, ar însemna să discutăm despre anumite modele ale familiei, modele din care, așa cum veți înțelege pe parcurs, s-a eliminat elementul esențial despre care vom vorbi ulterior. Aceste modele ar fi:  
- Modelul tradițional, potrivit căruia familia este o asociere cu caracter privat, alcătuită din bărbat, femeie și copiii lor naturali.  
- Modelul contractualist, în care căsătoaria este un parteneriat încheiat în conformitate cu voința părților, adică soții, care pot decide între ei felul în care să se realizeze relațiile personale și financiare, atât în timpul căsătoriei cât și în caz de divorț. Statul nu are amestec în încheierea unor asemenea contracte. Atrag atenția asupra acestui model de familie că este nociv sub multe aspecte, dintre care aș sublinia doar faptul că astfel de contracte ar putea facilita diverse căi de introducere a copiilor în familie, inclusiv a copiilor născuți prin sarcini contractuale, având nevoie de așa numita ”Mamă surogat”. Pe de altă parte, modelul acesta de familie permite cuplurilor de homosexuali și lesbiene să devină părinți, așa cum ar permite chiar și persoanelor singure. În aceste cazuri, ne punem întrebarea firească: de unde și cum se pot naște copiii care să asigure continuitate familiei și a umanității?! Vom discuta despre acest aspect, mai mult ori mai puțin direct, deoarece necesită niște clarificări...  
- Modelul Comunitar, în care familia este expresia relaționărilor personale și sociale mult mai ample decât cele individuale. Nu pot aprecia cât de sănătoasă și de trainică poate fi o asemenea familie, atâta timp cât personalitățile individuale sunt dependente o anumită perioadă de timp și sunt modelate, mai apoi, de apartenența la anumite formațiuni etnice, religioase sau regionale, ale căror valori nu coincid cu cele ale societății predominante.  
- Modelul bazat pe drepturi și responsabilități relaționale în care ”relațiile din cadrul familiei se înscriu în contextul relațiilor de vecinătate, religioase, etnice, etc. până la cercuri foarte largi de indivizi, incluzând chiar și pe cei ce stabilesc politica publică. De aici necesitatea de a stabili o relație între viața de familie și ordinea politică și economică.” Este un model prin care, personal, nu văd decât destrămarea familiei tradiționale...  
 
Nu merg mai departe cu prezentarea modelelor ori cu a formelor de familie, fie ele matriarhale, patriarhale, monogame, poligame, familii mari sau mici și așa mai departe. Cred că este pierdere de timp. Ca atare, să cunoaștem ceea ce trebuie să știm și, mai ales, ceea ce este normal să fie în existența unei familii sănătoase.  
Constituția României, legea fundamentală a statului de drept, stipulează în articolul 48:  
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.  
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.  
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.  
Iată, deci, dreptul la căsătorie și întemeierea unei familii reprezintă un drept fundamental și, după câte cunosc eu, reprezintă un drept fundamental mai rar reglementat în Constituție, deși este unul din drepturile fundamentale ale oricărei ființe, așa cum este și dreptul la fericire, pe care familia îl asigură mai mult decât orice altă formă de asociere a oamenilor. Potrivit primului aliniat, se observă că este necesar consimțământul dintre soți, care să aibă drepturi egale, pentru a încheia căsătoria, ceea ce presupune închegarea unei familii. Acești doi soți, devenind părinți naturali ai copiilor, tată (bărbat) și mamă (femeie) fiind, au dreptul și îndatorirea de a le asigura creșterea, educația și instruirea. În aliniatul doi se stabilește că nu poate fi celebrată căsătoria religioasă decât după căsătoria civilă. Prin urmare, Statul Român recunoaște valabilitatea căsătoriei religioase, venind în întâmpinarea bisericii înspre a nu face greșeala să oficieze căsătoria între bărbat și femeie doar în baza declarației lor de iubire și a promisiunii că vor forma o familie. Prin actul legal (certificatul de căsătorie) se atestă unirea bărbatului și femeii care merg în biserică pentru oficierea căsătoriei religioase, care este facultativă, dar atunci când se desfășoară este văzută ca un lucru firesc în exercitarea libertății religioase.  
Această căsătorie trebuie să fie privită și înțeleasă ca fiind un act de legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie. Nu vine de la oameni ori de la legile făcute de ei, acest sens, ci de la divinitate. Dumnezeu a stabilit ca această legătură naturală să fie pe viață. El a comunicat-o primilor oameni – Adam și Eva, primii și singurii existenți în rai, după cum se precizează în ”Facere” 2, 18: ”Şi a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”. De aici plecând Cuvântul, așa a făcut-o Dumnezeu pe Eva din Adam şi i-a binecuvântat pe amândoi zicînd: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l supuneţi; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Facere 1, 28).  
Eva și Adam – bărbatul și femeia, sunt oameni, sunt primii oameni de pe pământ, integritatea umană urmând să și-o petreacă împreună. Diferențiată și complementară, această unitate umană este o unitate conjugală: ”Creșteți și vă înmulțiți!” În acest fel, Dumnezeu a oferit oamenilor cel mai bun leac împotriva celor două rele provocate de păcatul strămoşesc: neînfrânarea poftei trupeşti şi dispariţia neamului omenesc prin moarte. Pot , oare, cuplurile de același gen, bărbat cu bărbat sau femeie cu femeie, să asigure continuitatea vieți umane pe acest pământ? Poate avea urmași legătura intimă dintre doi cocoși, doi armăsari, doi urși și așa mai departe? Pot da naștere la progenituri două găini, două vaci, două pisici sau două maimuțe? În niciun caz! Pentru că asemenea cupluri, cu toată dragostea pe care o pot declama că ar exista cumva, nu au acea legătură conjugală în relația lor. Nici nu se poate vorbi de așa ceva, nefiind, sub nicio formă, naturală.  
Mai mult decât atât, ignorând opiniile unor ”specialiști” de tot felul, fie ei juriști, psihologi, anatomiști, filozofi, politicieni ori alte categorii de ”atotștiutori”, trebuie să observăm că doar Dumnezeu a stabilit comuniunea întru iubire prin căsătorie. Este exact acel element esențial despre care niciun model sau funcție a familiei, pe care le-am amintit anterior, nu pomenește. Mai apoi, așa cum prea bine ne amintim, Iisus Hristos întărește prin căsătorie legătura dintre un bărbat și o femeie, deoarece fusese compromisă de-a lungul timpului. El înalță acest act din ordinea naturii în ordinea harului, oferind credincioșilor ajutor pentru desăvârșire, așa cum le-a oferit prin puterea sau energia dumnezeiască, iubirea, după ce s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor acestora.  
Dumnezeu i-a creat omului o singură femeie - Eva, nu mai multe, iar unitatea familiei o avem chiar de la începutul creaţiei: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup“ (Fac. 2, 24). Unitatea duce în mod firesc la complementaritatea dintre bărbat şi femeie în cadrul familiei. În Noul Testament, este lămurită problema indisolubilităţii familiei prin dialogul pe care-l poartă Mântuitorul Hristos cu fariseii: „... ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă... căci din pricina învârtoşării inimii voastre v-a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, dar la început n-a fost aşa“ (Mat. 19, 5-9), arătând că pentru incapacitatea poporului evreu de a înţelege superioritatea monogamiei, Prorocul Moise a admis despărţirea soţilor.  
Sfântul Apostol Pavel, în ”Epistola către Efeseni” 5, 25; 6, 4; 6, 1, le porunceşte soţilor: “Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. Ambilor părinţi le spune: “Părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi iertarea Domnului”. Iar copiilor le cere: “Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate”.  
A se înțelege că Biserica Ortodoxă a acordat şi acordă o importanţă majoră căsătoriei şi familiei creştine. Vă întrebați, oare, în baza cărei rațiuni? Pentru că, hai să recunoaștem, de acestea depind nu doar bunăstarea unei perechi, ci şi cea a comunităţii umane în general. Familia binecuvântată de Dumnezeu se întemeiază nu numai pe necesitatea interioară de a trăi în comunitate, ci şi pe comuniunea care există între Dumnezeu şi omenirea pe care o iubeşte și căreia i-a dat iubire. De aceea Biserica acordă atenție maximă familiei în raport cu toate celelalte forme de comunitate umană.  
”Familia adevărată, care își păstrează la noi valențele spirituale din entogeneză, instituție creată de Dumnezeu și ridicată printr-o sfântă taină la înălțime dumnezeiască, este mai mult decât o celulă a societății. În calitatea ei de putere formativă a neamului nostru, este sursa creatoare și laborator sacru în care s-a plăsmuit și se mai plăsmuiește, a luat chip și se întreține ca atare, în fiecare moment, neamul și pământul său, cărora le dăm numele de România.” ... ”Istoriceste vorbind, familia a avut la români ca fundament și suport Ortodoxia, adică tradiția neamului. Și tot atât de adevărat și justificat este și faptul că doar această tradiție i-a permis să-și dezvolte completamente valențele și virtuțile. Tradiția creștină, având ea insăși drept suport miracolul euharistic, puterea tainei ce-i unește pe soți pe veșnicie, pătrunde și susține familia, în sensul formării unei structuri puternice și ducând-o împreună cu neamul pe care îl întemeiază, la înălțimea unei realități inalterabile în istorie și făcând din ea o cetate inexpugnabilă... Vorbind chiar la modul universal al cuvântului, istoricii convin că epocile de prosperitate și putere ale popoarelor coincid întotdeauna cu epocile de puritate și solidaritate a vieții familiale. Dar și invers. Corupția și degradarea vieții sociale sunt contemporane cu decăderea morală a familiei.” (Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan)  
 
În căsătoria creştină, prin unirea inseparabilă a două persoane de sex opus, se restituie scopul originar al comuniunii dintre bărbat şi femeie, precum şi sensul adevărat al sexualităţii. Aceasta nu este o simplă satisfacere egoistă a instinctelor naturale. Prin căsătoria creştină se purifică aspectul pătimaş, pe care-l putem denumi vicios, al sexualităţii. Se restaurează cu adevărat funcţia trupului şi, prin acesta, a firii umane, în starea în care a fost creat. Sexualitatea, prin care bărbatul şi femeia se dăruiesc unul altuia prin actele proprii şi exclusive ale soţilor, nu este ceva biologic, ci implică persoana umană în ceea ce are ea mai intim. Ea nu se realizează într-un mod autentic uman decât dacă este parte integrantă a iubirii, în care bărbatul şi femeia se angajează în întregime într-o reciprocitate pentru toată viaţa.  
Pentru a fi o unire desăvîrşită, căsătoria comportă o dragoste desăvîrşită. De aceea ea trebuie să fie indisolubilă: “ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Familia se bazează pe dorința lui Dumnezeu de a-l crea pe om bărbat și femeie, deci pereche, pentru a se completa, pentru a se întregi reciproc. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos afirmă unitatea celor doi căsătoriţi, bazându-se pe faptul că bărbatul și femeia alcătuiesc o unitate. Cu alte cuvinte, bărbatul a devenit omul întreg prin femeie şi invers.  
Citind cu atenție Biblia și înțelegând-o, observăm că baza comuniunii între Dumnezeu şi oameni este împlinită definitiv prin întruparea lui Iisus Hristos. El este darul suprem al iubirii lui Dumnezeu către noi. Dumnezeu, însumând natura noastră umană, a descoperit pentru noi adevărul originar al căsătoriei. Prin participarea la nunta din Cana Galileii, Iisus Hristos întăreşte legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie făcându-l pe om capabil să se realizeze deplin după voia lui Dumnezeu.  
Între Familia creştină şi Biserică există o legătură indisolubilă, de susţinere reciprocă. Harul lui Hristos îi face pe bărbat şi pe femeie capabili să se iubească aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi. Prin credinţă şi prin har dragostea conjugală este transfigurată şi devine dăruire conjugală. Soţii se dăruiesc ei înşişi pe crucea familiei şi sunt chemaţi la convieţuire curată, sinceră şi pentru toată viaţa. Iubirea conjugală, prin aceea că implică soţii în cunoaşterea reciprocă, făcîndu-i astfel să fie “un singur trup” (Facere 2, 24), îi face apţi de dăruirea cea mai mare posibilă, prin care ei devin colaboratori ai lui Dumnezeu pentru a da viaţă unei alte persoane umane. Astfel, în timp ce se dăruiesc unul altuia, soţii dau dincolo de ei înşişi o fiinţă reală, copilul, reflectare vie a dragostei lor, semn permanent al unităţii lor conjugale şi sinteză vie şi nedespărţită de fiinţa lor de tată şi de mamă. Se pot petrece toate acestea într-o familie formată dintr-un ”El și un El” sau dintr-o ”Ea și o Ea”? Se poate concepe că este posibil, în asemenea cupluri, acest fenomen de esență divină? Categoric, NU!  
Devenind părinţi, soţii primesc de la Dumnezeu darul unei noi responsabilităţi. Dragostea lor părintească este chemată să devină pentru copiii lor semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu.  
În sânul oricărei familii creștine, întemeiate în duhul Evangheliei lui Hristos, se naşte, cât se poate de natural, un ansamblu de relaţii interpersonale și anume: paternitate, maternitate, filiaţie, fraternitate, prin care fiecare persoană este introdusă în “familia umană” şi în “familia lui Dumnezeu”, care este Biserica. Putem afirma fără teamă că am greși: Căsătoria şi familia creştină zidesc Biserica. În familie persoana umană este nu numai născută şi introdusă progresiv, prin educaţie, în comunitatea umană, ci datorită renaşterii prin Botez la viaţa în Hristos şi educării în credinţă, ea este inclusă în acelaşi timp în familia lui Dumnezeu, care este Biserica.  
Astfel, Biserica zideşte familia şi familia zideşte Biserica. Biserica găseşte în familia născută prin Taină leagănul său, locul şi mediul în care se pregătesc noi generaţii de membri ai Bisericii, iar familia, susţinută şi întărită de harul lui Dumnezeu, îşi găseşte împlinirea în Biserică şi amândouă în împărăţia lui Dumnezeu.  
 
Astăzi familia şi toate structurile sociale sunt afectate de secularizare. Diminuarea rolului Bisericii în viaţa cotidiană şi scăderea încrederii în Dumnezeu au ca urmare degradarea relaţiilor dintre oameni, nerespectarea principiilor morale, sporirea infracţionalităţii, corupţiei etc. ”Firească este numai familia în care soții se iubesc, nasc copii și îi iubesc, se ajută și trăiesc în comuniune sfântă. Firească este acea familie care îți trage seva spirituală din Sfintele Taine, inclusiv din Taina Nunții. Aceasta îi invită pe cei căsătoriţi la responsabilitate reciprocă, anume la acea responsabilitate care duce la o spiritualizare treptată a legăturii dintre ei”, după cum ne învață părintele Dumitru Stăniloaie.  
La polul opus, din această perspectivă privind și examinând, se situează infidelitatea conjugală, adică „dragostea minţită“, care îi transformă pe oameni în obiecte ale plăcerilor carnale, deturnând înţelesul iubirii în favoarea relaţiilor trupeşti de orice fel. Este vorba, aici, doar de aventură, de sex și nu de dragoste, de performanță sexuală, de sodomie și malahie. Deci, atenție, frați creștini! Să nu lăsăm Fiara să ne batjocorească credința în numele așa zisei globalizări ori a altor concepții menite a ne depărta de Dumnezeu! Să ne amintim și să nu mai uităm niciodată: ”Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora pucioasă și foc de la domnul din cer. A nimicit cu desăvârșire cetățile acelea, toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și tot ce creștea pe pământ” (Geneza 19:24-25).  
 
Frați creștini, după învățătura Sfintei noastre Biserici, familia este un așezământ dumnezeiesc și temelia vieții de obște. Ea se întemeiază prin căsătorie, adică prin legătura dintre barbat și femeie, binecuvântată de Dumnezeu în fața sfântului altar. Această legătură izvorăște din imboldul firesc sădit de Dumnezeu în om. "De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup" (Efes. 5, 31).  
Din nefericire, vremurile au făcut ca tot mai mulți tineri să trăiască singuri în zilele noastre. Mare parte dintre ei nu se căsătoresc și au relații întâmplătoare. Unii sociologi ori analiști de tot felul arată că cea mai frecventă motivație a acestei situații este cea materială, dar fără a-i explica adevăratele cauze. Ei subliniază faptul că tinerii nu doresc să își asume obligațiuni de niciun fel. Sunt numeroase cazurile în care, în loc să se preocupe de lucruri utile, care cu adevărat le-ar dezvolta personalitatea, talentul, mulți tineri se distrează solitari ori în mod organizat prin anumite localuri ”la modă” ori alte locații ascunse, dar cunoscute numai de ei. Firește, pe cheltuiala părinților, de regulă, ori pe bani furați sau obținuți din mici afaceri murdare, tâlhării ori alte fapte prevăzute de legea penală. Tot ceea ce a constituit păcat, fărădelege ori rușine, secole de-a rândul, pentru mulți este acum ridicat la rangul de virtute, este la modă.  
Pe lângă lipsa locurilor de muncă și salariile prea mici, insuficiente pentru organizarea unui trai decent, sunt îngrijorător de multe familii care se confruntă și cu alte probleme: destrămarea familiei - mulți părinți plecând în străinătate pentru a câștiga mai mult, sănătate neglijată și deficiențe în organizarea și funcționarea unităților sanitare de orice fel, dar și neacceptarea unei educații în spirit religios. Sunt familii întregi care ignoră faptul că educația religioasă, în cadrul familial și apoi în școală, le pot oferi principii fundamentale și de valoare pentru structurarea personalității în jurul unui punct de sprijin edificator.  
În schimb, membri ai unei asemenea familii, dar și cetățeni cu anumite interese meschine, plătiți de ziare ori posturi Tv, de politicieni la fel de meschini, dar și din proprie inițiativă, cu orice ocazie, individual sau în grupuri organizate, blamează biserica și slujitorii acesteia. Este o adevărată campanie, bine organizată și susținută de oamenii Fiarei, știutori sau inconștienți. Știu, sunt oameni supuși greșelii și unii dintre preoți. Așa cum există și ”uscături” în toate instituțiile statului, așa există și în B.O.R. Să nu uităm, însă, că și aceștia, cei supuși greșelii, sunt oameni. Niciun om în viața de pe pământ nu este perfect, fără de păcat. Din nefericire, în baza unor emisiuni Tv și a unor articole în presă care denigrează cu rea credință biserica, s-a ajuns până acolo încât să se ceară demisia conducătorului B.O.R., alături de a guvernului și, mai ales, de a premierul acelui guvern. Să nu uităm că atunci, în acea noapte în care au murit 64 de tineri nevinovați, aflați la ”Colectiv”, s-a procedat în acest fel, deși, am afirmat și susțin că regretabilul și tristul eveniment nu a fost altceva decât un asasinat premeditat, o faptă mârșavă, care să servească anumitor interese politice. Curios, nici acum, după un an de zile, nu s-au descoperit adevărații vinovați! Vocea străzii s-a stins după ce a căzut guvernul. Am adus peste noapte un nou guvern. Am adus tehnocrații numiți, încă înaintea căderii Guvernului Ponta, de la Bruxelles. Și... ”cu asta ce-am făcut?” Ce a făcut acest guvern timp de un an, timp în care s-au fluturat demisii (record în materie!) ale miniștrilor incopetenți? Simplu: nu au făcut nimic bun pentru prezentul și viitorul națiunii, pentru prezentul și viitorul familiilor românilor...  
Vă întrebați care este motivația conduitelor și evenimentelor amintite? Cred că este simplu să o arătăm, dacă vrem, dacă fiecare dintre noi gândește, se informează despre trecut și prezent și meditează. Credința a fost întotdeauna un factor important de menținere a unității românilor de pretutindeni și de păstrare a limbii strămoșești. Globalizarea, acest fenomen, strategie ori ideologie sau toate la un loc, ”se constituie ca un ansamblu complex având ca obiectiv realizarea integrării internaţionale la nivel economic, militar, politic, socio-cultural şi de securitate, conducând la uniformizarea nivelului de trai şi de dezvoltare la scară planetară”. Cel puțin așa susțin specialiști în domeniu (Isac Claudia – lect. univ. dr. Universitatea din Petroşani și Ecobici Nicolae – lect. univ. dr. Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Tg-Jiu), dar în fapt se dovedește a fi o forță care dorește și impune uniformizarea societății din statele aderente noii organizări la nivel european și nu numai.  
În ce scop, oare? Obligatoriu ne gândim și observăm fenomenul ce se adâncește tot mai clar, dacă dorim cu adevărat. Observăm că nu mai suntem stăpâni pe propriile destine, că ne pierdem sistematic de rădăcini, că guvernul național face jocul guvernului european, care, la rândul său, respectă direcția dictată de alte forțe oculte, superiore. Observăm că avuția națională se macină pe zi ce trece mai adânc și nu cunoaștem direcțiile înspre care este expediată. Observăm că deja 30% din pământul strămoșesc, apărat cu prețul vieții de toate generațiile anterioare, nu ne mai aparține. Observăm că se duce de râpă învățământul, educația și sănătatea. Ni se impun modele străine de cultura noastră milenară, ni se distrug izvoarele cunoașterii istoriei naționale. Observăm că nu mai avem nevoie (ori voie!) să ne cunoaștem arborele genealogic. Pe actul de identitate nu se mai înscrie prenumele părinților! Nu trebuie să ne cunoaștem rădăcinile. Urmează să se elimine numele țării pentru a se înscrie pe acest act UE și, firește, într-un viitor destul de apropiat, se pare, nu ni se va mai înscrie nici numele de familie. Vom avea cifre în locul lui. Nu vom mai fi priviți ca oameni, ci ca cifre! Da! Așa s-a început și în lagărele de concentrare din timpul celui de al doilea război mondial, dar, dacă nu ați știut, primul lagăr a fost înființat și pus în funcțiune încă din anul 1933! Gândirea diabolică exista atunci, precum de la începuturi există, făcându-se cunoscută prin acțiuni distructive îndreptate împotriva credincioșulor în Dumnezeu, împotriva familiilor de credincioși, împotriva umanității. Se dorește ca prin asemenea acțiuni să se distrugă peste cinci miliarde de locuitori din cei 7 miliarde 295 milioane 963 mii 230 de persoane existente la 1 ianuarie 2016 (estimărilor Biroului Recensământului al SUA)...  
Observăm că se distruge cadrul moral în care trăiește omul, anume FAMILIA. De ce? Pentru că Familia, Familia Creștină (în cazul nostru, al românilor, populația creștină ortodocsă este de 86,5%, potrivit ultimului recensământ al populației/2013) este acel cadru moral care permite transmiterea tuturor valorilor creștine generațiilor viitoare. Fiara dorește să le distrugă. Dorește să urce pe Scaunul Împărătesc...  
 
Ei bine, în aceste condiții, nu ne mai surprinde acțiunea Coaliției pentru Familie. Aceasta a decis demararea procedurilor de revizuire a Constituției României pentru modficarea art. 48, alineat 1, FAMILIA, pentru a înlocui termenul ”soți” cu exprimarea ”bărbat și femeie”. Am arătat conținutul acestui articol în prima parte a prezentului material și, dacă ați citit cu atenție aprecierile mele ulterioare, ați înțeles motivația solicitării acestor proceduri.  
Mă surprinde doar ”dilema” în care se află Curtea Constituțională! Nici DA și nici BA. Are nevoie de timp pentru a delibera ori (Doamne, iartă-mă dacă greșesc!) pentru a primi instrucțiuni înspre rezolvarea problemei...  
Se pare că minoritățile sexuale, prin existența și acțiunile lor tot mai fățișe, deși nimeni nu le-a îngrădit alegerea orientarii și nici vreun fel de drepturi, nu cunosc ori nu vor să cunoască și să respecte faptul că drepturile majorității sunt mai presus de drepturile minorităților de orice fel, fie ele etnice, religioase ori de altă natură. Este un principiu de drept internațional, în fond și la urma urmei, dar în România, ”țara tuturor posibilităților”, se poate răsturna orice cutumă sau lege, fie ea și fundamentală, dacă așa este dorința noii ordini mondiale...  
Din nefericire, în cazul aflat în dezbatere, totul este posibil, atâta timp cât în Constituția României, ca și în legile țării, nu există nicio situație, nicio frază ori vreo propoziție simplă în care subiectul să fie majoritatea românească! În schimb, există numeroase prevederi referitoare la drepturile minoritarilor etnici, bunăoară... Halal legiuitori! Iată, deci, Curtea Constituțională are pe tavă justificarea pentru a decide că solicitarea Coaliției pentru Familie este neconstituțională. În plus, credeți că ascultă de vocea poporului această Curte Constituțională? Hm! În niciun caz. Oare merge ea la Biserică? Nu! Din oficiu, are Biblia pe masă, deci nu are nevoie de cuvântul Domnului să răsune în lăcașul de cult. Doar atunci când zguduie cutremurele țara și le aruncă tavanele în cap...  
 
Marian Malciu  
Vicepreședinte al Filialei OLT a L.S.R.  
Referinţă Bibliografică:
MAREA TAINĂ SFÂNTĂ A ÎNSOȚIRII / Marian Malciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2138, Anul VI, 07 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!