CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Amintiri >  





ÎN ÎMPĂRĂŢIA CĂRŢILOR
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eram în Bucureşti prin anii '70, la studii. Mă obişnuisem cu plimbările pe jos în diferite cartiere şi ale lor spaţii verzi de câte ori îmi permitea timpul liber, găsind că este cea mai indicată manieră în efortul de a cunoaşte capitala. În plus, făceam şi economie, chiar dacă biletele pentru mijloacele de transport în comun păreau a fi accesibile. Sâmbătă seara mergeam la câte o Casă de Cultură de sector pentru a dansa şi a participa la alte manifestări culturale organizate aici în vremurile acelea.  
Începuse toamna să se manifeste destul de insistent în anul acela, încă din prima sa lună, astfel că marile bulevarde, atât de aglomerate cu numai două săptămâni în urmă, erau deja aproape pustii după şapte seara şi ploile mărunte şi reci alungau singuraticii şi cuplurile ce ieşeau de la vreun cinematograf ori din alte locuri publice.  
Mă aflam la Casa de Cultură din cartierul "Pajura", împreună cu câţiva colegi. Ambianţa de acolo şi fetele neînsoţite, în număr destul de mare, au făcut ca grupul nostru să se destrame foarte curând de la sosire. Fiecare era preocupat fie de dans, fie de standul de cărţi ori de momentele surpriză ale serii şi destul de repede se retrăgea cu câte o nouă cunostinţă. Ne zâmbeam fugar, în stil de învingători, de câte ori se întâmpla să fim mai aproape unii de alţii.  
Acolo am văzut-o, prima oară, dansând...  
 
M-a surprins şi mi-a plăcut grozav de mult eleganţa pasilor ei, mlădierea trupului perfect încadrată în ritmul melodiei şi bucuria imensă ce i se citea pe faţă şi-n ochii plini de luminiţe ce alergau fugare de la un chip la altul.  
M-am hotărât într-un târziu să o invit la dans, după ce m-am convins că nu este însoţită. Fiind foarte solicitată, am găsit mai greu un moment prielnic, dar nici nu ne-am mai despărţit dupa tangoul de care am avut noroc să fie prima melodie dansată împreună. Ne potriveam perfect în paşi şi ea a apreciat foarte mult acest aspect.  
Am abordat câteva subiecte uşor de discutat şi la modă, în timp ce dansam, iar vorbele, foarte curând, parcă erau alcătuite pe ritmurile în care paşii ne învârteau ameţitor cu reciprocă plăcere. Nici nu simţeam că o conduc în dans. Era ca o eşarfă purtată uşor de briza de seară pe malul mării, elastică, zâmbitoare şi atât de plină de căldură, încât aveam impresia că-mi pătrunde-n trup şi-n suflet la fiecare atingere mai strânsă şi senzaţia că plutesc şi eu, odată cu ea, pe pardoseala ce nici nu se mai făcea simțită sub picioare!  
 
Am plecat împreună, încântat şi plin de importanţă că propunerea de a o conduce nu mi-a fost refuzată.  
Vorbisem despre operă şi teatru şi, înainte de a ne lua rămas bun, în apropierea căminului ce aparţinea ASE, pe Calea Victoriei, i-am propus o întâlnire pentru a doua zi la Teatrul Nottara, pe bulevardul Magheru. Aveam o invitaţie de două persoane şi ştiam doar că o putem vedea pe frumoasa Melania Cârje intr-un rol grozav de reuşit, ca de altfel în toate în care am văzut-o şi admirat-o. Era preferata mea.  
A fost de acord şi noaptea aceea mi s-a părut a fi una din cele mai minunate. Imi plăcuse fata şi apreciam că puteam discuta cu ea atât de multe şi variate subiecte. Mi se părea că timpul stă în loc, a doua zi, până la ora întâlnirii!  
 
În sală, lume multă, îmbrăcată atent, mulţi oameni de teatru, ceea ce era de natură a ne emoţiona înainte de a începe spectacolul şi noi stăteam cuminţi privindu-ne cu coada ochiului, fără a îndrăzni să ne vorbim. Regret că nu-mi mai amintesc cum se intitula acea piesă de teatru. Era un fel de avanpremieră. Dacă mi-aduc bine aminte, era pusă în scenă de Dan Nasta şi textul era semnat de unchiul meu, Emilian Malciu, pe o temă istorică consumată pe vremea Doamnei Stanca. Era interzis să apară numele său ca autor, pe motiv că fusese deținut politic.  
Eram furat de atmosfera aceea deosebită în care se vorbea numai şoptit şi se foloseau saluturi reverenţioase. Asta nu mă împiedica însă să remarc atitudinea deosebită a însoţitoarei mele. Vioiciunea din seara trecută era înlocuită de o expresie aproape imobilă şi de gesturi măsurate, clare, scurte şi extrem de decente. Odată cu tragerea cortinei, s-a concentrat numai asupra scenei, părând că încearcă să memoreze replicile. O priveam din când în când şi-i admiram profilul, pieptănătura simplă, dar elegantă, ţinuta demnă şi privirea atentă. Era frumoasă şi nobilă...  
 
Am ieşit impresionaţi de text şi de prestaţia excelentă a actorilor. Am făcut primii paşi în tăcere, până ne-am pierdut de mulţimea ce evacuase sala. Am traversat intersecţia de la restaurantul "Grădiniţa" cu intenţia de a ne plimba către ASE dar, ca din senin, a început să plouă. Des, cu picături mari şi reci, astfel că în mai puţin de douăzeci de paşi, până să intrăm sub acoperişul de la grădina restaurantului, eram uzi de sus până jos.  
Doar două-trei mese erau ocupate. Prea frig pentru a sta la grădină. Am intrat în sală. La fel de frig şi acolo şi o atmosferă prea puţin prietenoasă în care am fost de comun acord că nu ne putem simţi bine.  
I-am povestit că aproape de locul în care ne aflam, pe strada Visarion la numărul 12, foarte aproape de intersecţia cu Ana Ipătescu, locuieşte unchiul meu şi ne putem adăposti şi usca hainele acolo. Oricum, el urma să întârzie mult, la teatru ori la vreun restaurant, în acea seară. Nu a stat pe gânduri. M-a luat de mână şi am plecat imediat, aproape alergând. Acasă, întuneric. A încercat să spună ceva ce semăna cu o retragere dar, foarte serios şi grijuliu pentru sănătatea ei, i-am arătat cheia ce am ridicat-o imediat din locul ştiut. A ridicat uşor din umerii ce-i tremurau vizibil, m-a privit întrebător cu oarecare teamă şi a înclinat aprobator capul, fără să mai spună nimic.  
Am intrat, am aprins luminile, am tras draperia de la fereastră şi am aprins imediat gazele la soba de teracotă, după care am căutat ceva lucruri să-i dau pentru schimb. Greu de găsit. Unchiul era celibatar convins. Aveam şi eu pe acolo câte ceva. Evident, toate articolele erau bărbăteşti.  
Ea rămăsese nemişcată, analizând cu privirea încăperea ticsită cu cărţi puse în neorânduială cam peste tot şi a făcut câţiva paşi pentru a se răzima de teracota ce devenise deja călduţă. I-am întins un halat de casă încăpător şi o pijama de a mea. A strâmbat puţin din nas, a privit-o lung, a zâmbit şi mi-a cerut un prosop. Da, părul ei atât de frumos aranjat se lăsase pe umeri, ud complet, iar multe picături se vedeau lunecând reci şi indiferente pe taiorul ce-i îmbrăca atât de plăcut talia subţire şi elegantă.  
Mi-am făcut de lucru la maşina de scris pentru a se putea schimba în voie şi, când mi-a spus că este gata, am învelit-o intr-o pătură uşoară de lână, precum făcusem şi eu mai înainte. A trecut ea la birou şi eu m-am schimbat. Am pus hainele ude în ordine pe spătarul scaunelor, lângă sobă, în timp ce ea citea titluri de cărţi şi manuscrise, minunându-se de câteva ce i se păreau a fi rarităţi....  
Am preparat ceai de tei şi sunătoare şi am făcut cafea pentru amândoi. Le-am băut fierbinţi şi am vorbit câte în lună şi-n stele despre cărţi, autori şi, mai apoi, despre noi, pentru a reveni destul de repede la cărţi. Se întreba cât timp i-ar fi necesar să le citească pe toate şi dacă i s-ar permite acest lucru. Evident, am răspuns afirmativ, sigur fiind că unchiul nu s-ar împotrivi.  
Foarte curând s-a creat o atmosferă agreabilă, deosebit de amicală. Ne încălzisem bine şi parcă uitasem unde ne aflăm, cum suntem îmbrăcaţi şi prin ce concurs de împrejurări am ajuns în acea încăpere. Aveam senzaţia că ne cunoaştem de foarte mult timp şi ne simţeam grozav de bine.  
După mai bine de două ore, m-a privit întrebător şi mi-a spus că la cămin va avea probleme dacă mai întârzie. Nu ştiam ce program are proprietarul şi am fost de acord să mergem deşi, în privirile şi atitudinea sa, am citit că nu s-ar împotrivi să rămână chiar şi peste noapte. Mă gândeam însă că unchiul poate veni oricând însoţit de vreo femeie, după succesul de la teatru.  
Am privit-o pe ascuns în timp ce se îmbrăca. Apetisantă! Este singurul cuvânt care cred că spune totul despre ea. Care înseamnă că era atrăgătoare şi chiar seducătoare, intr-o expresie. Am hotărât, în sinea mea, că este mai bine să mergem dacă vreau cu adevărat să ne mai întâlnim cu plăcere şi dorinţă reciprocă. Timpul mi-a dovedit că nu m-am înşelat....  
 
Până la vacanţa de vară ne-am întâlnit de cel puţin două ori pe săptămână, urmărind îndeaproape şi programul unchiului meu care, de regulă, lipsea de acasă. In aceste ocazii plimbările noastre se anulau. Veneam aici, în "Împărăţia cărţilor", cum a numit ea încăperea de care şi în care se îndrăgostise, pentru a mă copleşi cu iubirea ei curată şi etalată cu sinceritate şi multă afecţiune. Era darnică şi doritoare. Era fericită şi mă făcea fericit. Era fierbinte şi mă înfierbânta cu bună şi reală dorinţă. Atâta doar că, de fiecare dată, eram obligat să o las, pentru o oră-două, să citească în voie, fără să o întrerup. Mă recompensa cu vârf şi îndesat mai apoi!  
Şi în timp ce eu mergeam să cumpăr şi să pregătesc câte ceva pentru trupurile noastre înfometate nu numai de dragoste, ea citea ghemuită într-un fotoliu lângă sobă, când era frig afară, ori la fereastră, în timpul călduros de primăvară şi vară.  
De regulă, purtam nume noi. Ale personajelor favorite din romanele citite. Apoi, când trecea la studii istorice, aveam nume de doamne şi domnitori, de domniţe şi prinţi, de războinici viteji şi slujnicuţe devotate etc. După numele în cauză, ştiam deja ce carte citeşte şi încercam să ghicesc cum va face dragoste în seara ori noaptea ce urma. Trebuia să ne adaptăm şi obişnuinţelor acelor personaje, potrivit presupunerilor noastre despre cum se iubeau ele în epocile în care au trăit. Bine că nu aveam şi haine din toate timpurile lor, pentru că şi acum cred că în jocurile ei erotice le-am fi folosit ca să fim în ton cu epoca şi numele ce le purtam!  
Oricum, eram foarte mulţumit că aproape zilnic găseam împreună un ceva nou în felul de a ne purta, de a face dragoste, de a dialoga şi a gândi. Imaginaţia ei era extrem de bogată. Găsea noul în tot şi-l introducea ca pe o necesitate, făcând ca orice moment să fie atrăgător, frumos, dorit. Niciodată nu am avut senzaţia că ne plictisim ori că nu avem ce face, că nu avem de ce zâmbi ori că nu putem fi fericiţi ca doi copii. Adevărat, copii maturi...  
Uneori, singur fiind, gândeam că poate joacă teatru cu mine pentru a ascunde adevăratele sentimente ce niciodată nu şi le dezvăluia în cuvinte. Atâta doar că, de cum ne întâlneam, se dăruia cu tot sufletul de fiecare dată şi renunţam la gândurile de acest gen care, în orice moment, puteau naşte resentimente ce ar fi compromis o relaţie atât de apropiată de perfecţiune.  
 
Nu am rezistat tentaţiei de a-i povesti despre frământările mele, pe departe, dând mare atenţie cuvintelor şi un alt gen de interpretare a acestor îndoieli. Am insistat pe convingerea mea că şi-a greşit cariera. Că nu ştiinţele economice o atrăgeau ci, literatura şi teatrul, în mod deosebit.  
A râs şi mi-a dat o replică la care am meditat de multe ori: "Întreaga noastră viaţă este teatru. Se joacă permanent în acte mii şi mii, mai scurte ori mai lungi şi scenele sunt pline de neprevăzut, mai dulci ori mai amare, încărcate cu zâmbet luminos ori, deseori, cu lacrimi. De vrei ca fericit să fii, intră atent în rol şi joacă-l cât poţi tu de bine. Uită de tine. Fii personajul momentului şi fă-ţi publicul să te aplaude!"  
Am şi acum momente de singurătate în care mă întreb dacă am reuşit, în anii care au trecut, să-mi intru în rol cu adevărat…  
 
NOTĂ:  
Povestirea a fost scrisă în anul 2006 și publicată în volumul ”Femeia, eterna iubire”, Editura Alutus, Slatina, 2008.  
Rog cititorii și îndeosebi cititoarele să mă înțeleagă și să mă scuze că nu sunt eu, întotdeauna, autor și al întâmplărilor sau al acțiunilor relatate! Am observat că se fac repetate confuzii...  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎN ÎMPĂRĂŢIA CĂRŢILOR / Marian Malciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2132, Anul VI, 01 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!