CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Impact > Istorie >  





RĂZBOIUL
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zăplazurile erau aproape căzute pe spate și nu se mai zăreau de după maldării de coceni așezați în picioare pe mai multe rânduri. Cât era ograda de mare, toamna, ajungea neîncăpătoare, devenea o bătătură. Cu căruța trasă de doi plăvani, Lazăr a făcut multe drumuri la bucăți, a umplut mai multe scoarțe de căruță, împănate cu furci, pentru a pune la adăpost, în ogradă, toți cocenii înțesați de știuleți.  
 
Războiul, încă, nu se sfârșise, cu toate că frontul era de mult spart și de aproape șapte ani bătrânul Lazăr avea grijă de cele trei femei din casă... Cea mică, Lenuța, abia împlinise un anișor, când Neculai, taică-su, fusese chemat la război. Crescuse cu bătrânul Lazăr, pe el a deschis ochii, pe el îl recunoștea drept tată...  
 
Într-o dimineață, la puțin timp, după ce Lenuța a pus în toșcuță tăblița și a plecat la școală și pe când Ioana stropea cu apă călduță podeaua ,,lichită'' cu lut amestecat cu balegă de cal, aude un zăngănit prelung, un zgomot ca și cum poarta ar fi scoasă din țâțâni. Cum Lazăr era prins cu lighioanele, aruncă vorba către Marghioala, nora, care trebăluia pe lângă sobă, pentru a pregăti udătura, căci acuși vine prânzul și cea mică se întoarce de la școală. Iar în ogradă mai este o grămadă de treabă... Maldării de coceni sunt în fiecare zi, stropșiți, împuținați de frunze, de vântul care șuieră tot mai ascuțit iar la iarnă plăvanii nu vor mai pune botul pe tulpinile golașe. Și chiar nu pot să rămână până la Ovidenie sub cerul liber... dar, unde mai pui, că și rozătoarele abia așteaptă să se aciuieze printre coceni cu știuleți.  
 
- N-auzi, Marghioalo? Ieși că se vânzolește un om străin pe lângă poartă și tot zăngăne zăvorul. Vezi, întreabă-l, dacă poate să rămână să ne dea o mână de ajutor, la depănușat, că în curând ploile vor pune stăpânire...  
 
Marghioala și-a uscat mâinile de șorțul din pestelcă, care-i strângea fusta, devenită prea largă, și cu pași grăbiți se îndreptă curioasă spre poartă, întrebându-se: cine ar putea să fie omul acela străin, căci în vremurile astea de restriște nu vezi nici țipenie de bărbat? Din spatele porților cu cerdac a deslușit un chip uscat, cu barba neîngrijită, hainele ponosite iar bocceluța, pe care o ținea strâns, aproape că îi acoperea bocancii scofâlciți.  
 
- Bre, matale, care ești, acolo? Dar n-a apucat bine să termine întrebarea, că un fior i-a fulgerat tot trupul iar în străinul de sub cerdacul porților înalte și-a recunoscut bărbatul.  
 
- Sunt eu, Marghioalo! Măi femeie, ai dreptate să nu mă mai recunoști! Dar mulțumesc lui Dumnezeu, m-a apărat de multe, ca după atâta amar de vreme să nu se întoarcă doar numele acasă.  
 
Marghioala încremenise cu mâna pe zăvor, lacrimile o năpădise și nu izbutea să înnoade măcar o vorbă. Cu colțul broboadei Neculai i-a șters lacrimile, a prins-o de spatele subțire și s-au înțeles din priviri, ca în urmă cu mulți ani când a luat-o de nevastă. Bătrânii le-au făcut o nuntă cu alai mare, care a ținut trei zile și trei nopți. Se mândreau cu el, era ca lumina ochilor... a fost singurul copil care le-a trăit din cei trei, doi băieți și o fată, pe care Ioana i-a purtat în burtă.  
 
Ajuns acasă, Neculai găsise un alt zăvor la poarta mică, bătrânii, în sinea lor, nu mai aveau nicio speranță că feciorul li se întoarce viu de pe front și au vrut să fie siguri că nu orice trecător le poate deschide poarta.  
 
Chiar dacă aproape nimeni nu mai spera, în acea noapte, ca o premoniție, câinele a scheunat până spre ziuă. El a fost singurul care și-a simțit stăpânul, pe drumul întoarcerii, apropiindu-se de casă după atâta amar de timp.  
 
Dar în acea zi pe când Lenuța s-a întors de la școală a descoperit în ogradă un om străin înconjurat de toți cei ai casei. Degeaba a încercat Neculai să se apropie, să-i vorbească, s-o lămurească, cu toți de față, că el este tatăl venit de pe front... în cei aproape șapte ani ea îl văzuse doar pe Lazăr în preajmă... Mai mult speriată, decât rușinoasă, s-a strecurat în odaia de curat și s-a ascuns tocmai sub pat. Nu a fost chip să iasă, din fundul subpatului, până când Marghioala nu i-a promis că o gătește în costumul național. Neculai s-a întors de pe front ca un schelet mergător iar pe deasupra plin de păduchi și cu pielea tăbăcită de la râie. Câteva săptămâni bune Marghioala i-a despăducheat capul și doftoricit pielea cu o alifie de la un farmacist evreu iar rufăria i-a spălat-o pentru mult timp, deoparte, cu leșie din cenușă.  
 
Abia în preajma Crăciunului, Lenuța a simțit să se apropie, a putut să-și îmbrățișeze tatăl... Cel care s-a luptat cu ,,națiile străine''. Ajunsese cu frontul până la Stalingrad iar la Cotul Donului a fost luat prizonier. Înfometat și dezbrăcat l-a vlăguit gerul acelei ierni de pomină.  
 
În cadrul unei vaste operațiuni ofensive, rușii, pur și simplu, au străpuns sectorul frontului românesc, care s-a finalizat cu căderea totală a frontului și încercuirea armatelor germane, române și a aliaților lor.  
 
Strategic, rușii au ales sectorul de front românesc, fiindcă era cel mai vulnerabil. Neculai împreună cu alți soldați au supraviețuit miraculos, timp de două luni, în acea încercuire de la Stalingrad și au băut apă din bălțile în care zăceau camarazii lor morți de săptămâni bune.  
 
Până la urmă a ajuns prizonier la sovietici, cu alți soldați; români și nemți, care au mai supraviețuit și au fost trimiși într-un lagăr, unde spre norocul lui a fost eliberat în toamna anului1945.  
 
Prost înarmați, îmbrăcați și hrăniți, soldații români au fost trimiși, aproape, carne de tun la Cotul Donului... iar în povestirile sale, Neculai a amintit, în câteva rânduri, fără a aduce și alte amănunte chiar și de o trădare.  
 
După atâția ani petrecuți pe front, s-a întors acasă betegit, cu mari dureri de oase și o tuse care îi zgâlțâia plămânii iar toată vara următoare a zăcut pe prispa casei, căptușită cu țoale din buci. Bătrânii și Marghioala mergeau la muncile câmpului iar ziua, Lenuța era singurul sprijin pentru tatăl bolnav, întors de aproape opt luni de pe front. Când revenea de la școală, punea apă și mâncare la orătănii și avea grijă de tatăl bolnav. Era mereu în preajma lui, îi aducea câte o ulcică de apă și îl ajuta să-și lepede cămașa leoarcă de sudoare iar cu ștergarul din pânză de in îi culegea broboanele de pe frunte.  
 
Vara aproape că se sfârșise, soarele avea tărie mai mult spre prânz, iar după ,,Schimbarea la față '' nu prea te mai puteai bizui pe vremea călduroasă. Într-o noapte, la hotarul dintre anotimpuri, luna se proptise în geam, iar lumina-i darnică, strălucitoare i-a înviorat pe bătrânii care dormeau în cele două paturi cu saltelele din paie. În bătaia lunii, Lazăr socotea grinzile din lemn pe care se sprijinea tavanul din dulapi de scândură negeluită și din care începuse să se înfrupte carii. În odaia asta mare, de la căsoaie, cu blidar și sobă cu plită, zidită deasupra cuptorului cu vatră mare, primitoare ( pe care se așezau, după fiecare prânz, măsuța joasă, rotundă cu trei picioare și scaunele din lemn ) se mutase, împreună cu Ioana, după ce Neculai s-a întors de pe front. Și tot între pereții acestei odăi a fost adus pe lume, pe podeaua din lut a făcut primii pași iar în patul în care doarme, acum, și-a dat duhul maică-sa Anastasia...  
 
- Ioano, fă Ioană, dormi?  
 
- Nu, bre Lazăre... de la atâtea gânduri, nu se prinde somnul de mine. Nu știu ce are Bunul Dumnezeu de gând cu noi, Neculai s-a betegit de tot pe front iar Marghioala e tare plăpândă și nu știu cât o să mai poată munci la câmp, i s-a lipit pântecele de spate... aproape că încape într-o traistă. Marghioala fusese, pe vremuri, la școală în fruntea clasei... și-a dorit să devină învățătoare, dar nu a putut să meargă mai departe. Maică-sa, Marea, murise de tânără, îi ținuse calea ibovnica bărbatului care, era și primar, i-a aruncat cu sare în ochi, a pus-o la pământ iar mai apoi s-a urcat cu picioarele pe pieptul ei. În urmă loviturilor, a zăcut câteva luni la pat iar după aproape un an și-a găsit sfârșitul. Taică-su, primarul Constantin a lu' Săndulache, după ce a terminat cele șapte clase, nu a mai trimis-o la oraș să continue școala, a ținut-o acasă, ca să-i fie de ajutor.  
 
Pe timpul vieții, pentru cei șapte ani de război, statul nu i-a oferit lui Neculai nici un fel de ajutor material. S-a întors din război cu o decorație, care în timp s-a irosit prin sertare.  
 
După colectivizare, a muncit la C.A.P. și din când în când mai fățuia câte un dulap din scândură pentru un geam, o ușă sau chiar un sicriu. În ultima iarnă, cu câteva luni înainte de a se prăpădi, Neculai chiar s-a întrecut pe el însuși, i-a confecționat Lenuței, pentru sculurile din bumbac și lână vopsită, o bijuterie de vârtelniță din lemn de nuc... pe atunci, ea încă, se mai înrola la război și se lupta cu vătalele, spata, suveica, ițele și multe altele.  
Se spune: ,, dacă faci bine, binele găsești''! Dar nu întotdeauna este chiar așa. Cum vârtelnița era nouă și se învârtea ca un titirez, Lenuța o împrumuta mereu prin vecini. Cineva cu suflet hain a pus ochii pe ea și nu a mai adus-o acasă. Degeaba a întrebat, în stânga și-n dreapta.... Nimeni nu a recunoscut nimic. Probabil, cine și-a însușit-o a înstrăinat-o tot la cineva din familie și sat, dar departe de casă.  
 
Bolnav de năduf, Neculai și-a găsit sfârșitul spre finalul anilor '70, fără să fi apucat pensia... Probabil i-au transferat-o în veșnicie. Marghioala, împăcată demult cu soarta ce i-a fost melițată de necazuri și greutăți, i-a mai supraviețuit exact douăzeci de ani, iar în ultimii chiar a primit lunar, prin Asociația veteranilor de război, o sumă modestă. Amândoi își dorm somnul de veci, sus, în cimitirul satului, pe aleea cu pruni și zarzări, acolo ,,unde nu este durere, nu este nici întristare și nici suspin''.  
 
Referinţă Bibliografică:
RĂZBOIUL / Maria Ileana Tănase : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3736, Anul XI, 24 martie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Maria Ileana Tănase : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Ileana Tănase
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!