CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





Bastarzii-V( continuare)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De atunci, se scursese vreme și în ciuda încercărilor de a se apropia de Lica, în calea iubirii lor părea că răsăreau mereu alte obstacole insurmontabile. Era convins că obstacolul de astă dată, se numea Fane Scaiete, un slăbănog brunet cu părul rar și ochi de prădător la pândă, taciturn și obtuz de fel și cu faimă de molestator al femeilor. Se informase îndeaproape despre acest obscur personaj, care de vreo câteva luni fusese văzut deseori în preajma femeii care pentru el însemna totul în viață. Umbla vorba cum că ar avea o relație cu ea, deși nu era o certitudine. Din această cauză el suferea și se considera singurul vinovat de toate neajunsurile din propria viață. 
  
Se temea și pentru soarta ei, de când aflase din surse sigure, ce fel de hram purta acel om. Se apropia de treizeci și patru de ani și rămăsese fidel celor două pasiuni din tinerețe: pasiunea pentru subiectele sciente fiction și o iubea fără speranțe pe Lica, care nu înceta să-i tulbure somnul. De câțiva ani colabora la reviste de profil cu excelente articole, foarte bine primite de publicul foarte tânăr. Activitatea creativă îl consola pentru nenorocul în dragoste 
  
De când văzuse zădărnicite încercările de a o recuceri, mai încercase să iubească și alte femei, în speranța că ,,cui pe cui se scoate”. Disperat, sperase că astfel să scape de iubirea aceea fatală, însă nu funcționase. Devenise sceptic și se credea predestinat a fi veșnic nefericit . Ceea ce nu știa, era faptul că și Lica îl iubea și suferea de aceeași boală. 
  
Făcuse ea chiar și o tentativă, de a face primul pas spre împăcare, de care el nu avea habar și nici de faptul că o nefericită aparență, zădărnicise încă o dată șansa lor de fericire. Destinul părea a le fi potrivnic.Nae OZN era un adept al concepțiilor conservatoare dar era și un personaj plin de vervă și altruist. Din acest motiv era îndrăgit și avea mulți prieteni însă, își atrăsese și câteva invidii. Chiar și Berta, femeia cu care rupsese logodna, îi rămăsese prietenă, lucru care în astfel cazuri nu se prea întâmplă. Berta era confidenta lui și îl aprecia pentu bunul său simț, bunătatea și firea veselă. Era medic psiholog, avea cabinet medical într-o localitate vecină si era apreciată ca un bun medic în apecialitatea sa. Se căsătorise în cele din urmă, făcând o partidă strălucită cu care se fălea. Soțul ei era om de afaceri, cu câțiva ani mai vârstnic și devenise prieten la cataramă cu Nae, ceea ce făcuse să dea peste cap toate previziunile bârfitorilor locali. Astfel Nae în parte și din această cauză își consolidase renumele de OZN. Gravitau în jurul său tot felul de întâmplări imprevizibile, care contraziceau teoriile potrivite celorlalți oameni. 
  
Cu câțiva ani în urmă se pierduse fără urmă pe munte, de grupul de prieteni cu care plecase la drum și apăruse după vreo două zile, când toți erau disperați, după ce îl căutaseră fără succes. Fuseseră alertate și echipele de salvamontiști și când toți își pierduseră speranța de al mai revedea crezându-l mort în vreo prăpastie, apăruse seara târziu la cabană, destul de confuz și traumatizat. Le povestise prietenilor că avusese o întâlnire de gradul zero, afirmând că fusese răpit de alieni și dus într-un loc incredibil, pe o navă OZN unde fusese hipnotizat și supus unor teste după ce îl imobilizaseră și îl conectaseră la niște aparate. Nu-și mai amintea altceva despre experiența pe nava alienă, decât că-i răscoliseră prin minte și se mira că trecuseră două zile. Lui îi păruse că trecuseră doar puține ore. Cei mai mulți se îndoiau, de cele ce povestea și-l credeau cam într-o dungă, fiind ceva complet ieșit din comun, însă el era convins și neclintit în cele ce susținea. 
  
Unii mai sceptici și invidioși pe faptul că reușea să atragă mereu atenția și simpatii spontane din rândurile auditoriului, începuseră chiar să împrăștie zvonul, cum că ar fi fost posedat de diavoli și de făcături ale unei femei, expertă în vrăji care fusese îndrăgostită lulea de el și pe care el o ignorase din cauză că o iubea pe Lica. Partea cu femeia în cauză, cunoscută cu numele de Stanca lui Merlin, după porecla lui taică-su care fusese și el un expert al magiei de toate felurile și care murise în condiții ciudate, era reală, însă era puâin cunoscută printre prietenii lui. 
  
Stanca era o femeie în jur la vreo patruzeci de ani, al cărui bărbat, Niculae murise în urmă cu doi ani. Niculae lucrase la bancă, unde lucra și Nae OZN. Fuseseră colegi și deveniseră prieteni în condițiile când Nae îl salvase pe Niculae să nu-și piardă munca li libertatea, din cauza unor acuzații nefondate, ale unor funcționari corupți ai băncii, contra cărora Nae adunase probe concludente și îi demascase, făcând să cadă acuzațiile pe nedrept atribuite lui Niculae. El fusese folosit de grupul acelor delincvenți pe post de țap ispășitor neștiind nimic de învârtelile lor. Nae fusese cel care îi mirosise că sustrăgeau bani din anumite conturi ale cliențior și îi urmărise discret, adunând probe valide căci ei erau persoane importante în respectiva instituție. Nae, în urma acelui proces în tribunal când Niculae fusese absolvit de acuzații și eliberat, fusese invitat de onoare în casa acestuia și astfel îl cunoscuse Stanca, căreia imediat îi căzuse cu tronc omul acela dezghețat și foarte jovial și simpatic, tânăr și foarte atrăgător. 
  
Stăncuța era cunoscută cale de o poștă, ca o femeie fără principii morale și scrupule și cu Niculae se măritase din interese materiale și de ordin social, el provenind dintr-o familie bună și cu stare. Nu îl iubea și nu iubea pe nimeni, decât pe sine, fiind de un egoism exacerbat. În plăcea traiul ușor, disctracțiile și alcoolul și îi făcea viața bărbatului un calvar, că bietul om se îmbolnăvise grav, de ficat. În cele din urmă murise în urma unei intoxicații alimentare care îi fusese fatală din cauza afecțiunii grave a ficatului. Moartea lui instantanee crease multe suspiciuni care planaseră asupra femeii și asupra dușmanilor săi. Se crezuse un timp că fusese otrăvit, însă nu se putuse aduce probe concludente în acest sens. Nevasta lui fusese cercetată de autorități, printre cei suspectați. 
  
Nae nu luase niciodată în seamă avansuri fără echivoc ale Stancăi și aceasta turba de furie, fiind o femie foarte orgolioasă, colerică și pe drept cuvânt o scorpie afurisită, în comparație cu omul ei care fusese exact contrariu. După un incident penibil provocat de femeia aceea când fusese invitat în casa lor, OZN refuzase să le mai calce pragul. 
  
De atunci își atrăsese ura neîmpăcată a femeii. Stanca îi purta sâmbetele și îl dușmănea iar dușmănia ei se extinsese și asupra Licăi, deși aceasta nu avea habar și nici nu o cunoștea pe Stanca, care locuia într-o localitate vecină. Despre belelele lui OZN cu Stăncuța care îl amenințase că îl va face din om, neom pentru că îi respinsese iubirea, era la curent Lisimah și Arsene , bărbatul Ilincăi. Lisimah fiind prietenul și confidentul lui OZN, acesta îi povestise totul, iar Arsene a cărui familie avusese în trecut probleme cu Merlin și cu fiică-sa din cauza unei bucăți de pământ moștenit de la bunici, părinții lui fiind vecini cu familia Stancăi ,vrăjitoarea satului. Știa multe lucruri despre răutatea și faima Stancăi de femeie iscoditoare și de necazurile pricinuite oamenilor, cu vrăjile sale și înclinația de a face rău pentru propria plăcere. Despre problema lui OZN cu Stanca, satul aflase după moartea lui Niculae și astfel Arsene aflase de la vărul său Sfântul care îi destăinuise tot ce știa și el. 
  
De curând, Arsene îi povestise nevestei sale despre aceste lucruri mai puțin cunoscute din viața lui OZN , când venise vorba între ei despre iubirea dintre Lica și Nae. Arsene era convins că Stanca aflase de iubirea celor doi tineri și cum îl ura pe el că o respinsese, le purta sâmbetele la amândoi, fiind foarte răzbunătoare și rea la suflet. 
  
În ce privește întâmplarea cu extratereștri care îl răpiseră pe munte, Nae care avea multa fantezie și spirit creativ,mersese până acolo, că se prezentase la revistă cu povestea lui și o publicase. Avusese și succes, dovadă clară că talentul nu-i lipsea. Drept mărturie avea benzile desenate , cu personaje animate create de el și înregistrare video, cu ajutorul cărora reușise să reproducă atât cât își amintea din acea experiență stranie . Ulterior acelei experiențe poveștile cu alieni ce continua să le publice, afirma că nu erau invențiile sale și că îi erau induse în vis, iar el se folosea de acele inspirații în creațiile sale. Contactul telepatic cu alienii devenise frecvent în viața lui. 
  
Vechea experiență de pe munte când ajunsese la urechile lumii, îi adusese porecla de OZN iar el o adoptase cu plăcere. Se fălea, că porecla aceea i se potrivea ca o mânușe. Era de notorietate, că el era cel mai bine informat despre istoriile în circulație, legate de fenomene paranormale și despre UFO. Făcea parte dintr-un club al iubitorilor genului și patima cu care aborda acest gen de subiecte, îi crease o aură de originalitate. Prietenii îl îndrăgeau pentru verva și bonomia lui. Nu era omul care să se supere, când unii încercau să-l ia în zeflemea, crezându-l într-o dungă. E știut, că oamenii în general nu acceptă ca firești, lucruri despre care nu au probe palpabile. 
  
Despre faptul că Lica rămăsese marea lui iubire, nu se sfia să o afirme în fața întregii lumi, însă ea nu-l mai lua în serios. Făcuse multe tentative de împăcare, ea însă îl luase în zeflemea și destul de ironică îi spusese că e un Casanova incurabil, ceea ce-l nedumerise. În plus, îl tachina încă cu Berta, cu care era știut de toți, că rupsese logodna și Berta în prezent era căsătorită cu altul. Insistența cu care-l îndepărta de fiecare dată amintindu-i greșeala din trecut îi lăsa un gust amar. Nu știa că ea fusese pe punctul de ai cere să o ierte și că întâmplarea nefastă făcuse ca tocmai atunci să-l vadă într-o postură aparent destul de compromițătoare, tocmai cu Berta. 
  
Întâmplarea făcuse, că în urmă cu vreo două luni, Lica se oprise la restaurantul din Alee cu intenția să prânzească, în loc să meargă acasă ca de obicei. Era o zi plăcută și se simțea fericită, pentru că luase în sfârșit hotărârea de a încera o conciliere cu Nae. Devenise ca o obsesie în ultima vreme gândul la el. 
  
Ajunse pe terasa restaurantului și căuta cu privirea, o masă plasată mai la umbră, ceea ce nu părea dificil de găsit, căci majoritatea erau libere. Tocmai dorea să se așeze, când rotindu-și privirile, zări la o masă în interior pe nimeni altul, decât pe omul ce-i ocupa gândurile. Inima începu să-i galopeze asemenea unui armăsar sălbatic imposibil de strunit. Într-un impuls spontan se ridică și se îndreaptă spre intrare, decisă să-l abordeze făcând ea primul pas spre împăcare. În hol ezită o clipă și se îndreaptă către toaleta din apropiere, cu gândul de ași aranja puțin ținuta și sperând că armăsarul pursânge ce-i galopa în piept să-și încetinească puțin goana nestăvilită. Își aranjează buclele arămii ce-i cădeau pe umeri într-o răvășeală fermecătoare, își dădu cu puțin ruj și reuși să mai încetinească goana trăpașului din piept, apoi respiră adânc aerul răcorit de ventilatorul în funcțiune și simțind un oarecare echilibru pe tărâmul tălăzuit al emoțiilor, ieși din baie și se îndreaptă mașinal spre masa lui. Se opri după numai câțiva pași ca trăznită, simțindu-și picioarele înțepenite, când privirea ei însetată de dor, fu săgetată de flashul unui fulger violent ce îi brăzdă inima. Cauza trăsnetului ce o lovise din senin era femeia înaltă, pe tocurile ce-i evidențiau lungimea gambelor și o rochie neagră cambrată, care-i sublinia fiecare curbă a siluetei voluptoase lipită de scaunul lui. 
  
Era aplecată spre el și în timp ce îi acoperea ochii cu mâinile ei fine și îl sărută în timp ce-i susura ceva ce trebuie să-i fi făcut multă plăcere, fiindcă el râdea nestăvilit. 
  
Lica era ascunsă privirilor lor de un arbust de ficus cu frunze mari așezat într-un vas, chiar lângă ușă, la intrare. Oricum el nu mai vedea nimic altceva împrejur. Privirile îi rămăseseră pironite ca hipnotizate de sânii Bertei, care îi furase toată scena căci era foarte seducătoarea. Începu să se simțea ca o sărmană neînsemnată, sesizând că era îmbrăcată simplu , nepretențios și nu pentru o ieșire la restaurant. Dădu înapoi la gândul că prezentându-se în fața lui alături de un star ce emana seducție prin toți porii, cum îi părea Berta, ar fi pierdut din start și în plus s-ar fi simțit foarte umilită. În timp ce făcea stânga împrejur nu-și putea stăpâni lacrimile nestăvilite care îi brăzdau obrajii cu dâre întunecate de rimel și-i împăinjeneau ochii cu înțepături fierbinți. 
  
S-a târât până acasă într-o stare de agonie și în singurătatea camerei sale suspinele descătușate au început să se lovească bezmetice, de valurile solitudinii încărcând aerul de o tristețe greu de îndurat. A scos din bar o sticlă de wisky scoțian ce-zăcea acolo de când îl primise cadou cu mai mult de un an în urmă și-l ținea pentru cazul când i-ar fi picat în casă oaspeți. Își turnă într-un pahar de cristal mare, o porție zdravănă, apoi îl bău cu sorbituri adânci simțind tăria alcoolului auriu, ca un șuvoi de foc ce îi invadă venele și îi încălzi sângele care îi amorțise inima. Plânse până simți că se prăbușea în neant. Coșmarul continua însă. Nu –și mai amintea cum dar își amintea vag ca prin ceață că Berta și Nae o târâseră la bordul acelui vas. O lăsaseră singură pe o navă în derivă, în mijlocul nopții de catran și al unor valurilor sălbatice de ocean din care se înălțau balauri cu limbile de foc, încercând să o înhațe și șă o târe cu ei în adâncuri. Tremura scuturată de convulsii în prada coșmarului când bubuituri surde începură să-i zguduie creierii. Cum loviturile deveniseră necontenite și erau acompaniate de un glas ce o striga de la suprafață, în cele din urmă se trezi și năucită alergă la ușă, o deschise și în prag, apăru Ilinca cu fața răvășită de îngrijorare. 
  
-Lica, cum te simți? Bine că mi-ai deschis, altfel tocmai mă pregăteam să sparg ușa. Te-am văzut pe fereastră cum zăceai în pat nemișcată. M-ai speriat îngrozitor. Se adună repede din tenebrele coșmarului și îi zise puțin năucită și totodată, mirată: 
  
-M-a luat somnul și nu am auzit nimic. Scuză-mă că te-am alarmat dar cum de ești aici? Eu trebuie să mă întorc la bar...of Doamne, oi fi în întârziere! C e oră e? 
  
-În întârziere? Au trecut câteva ore de când trebuia să te întorci la bar și cum nu te-ai întors, Teo colegul tău m-a sunat foarte neliniștit pentru tine. Tu nu obișnuiești să întârzii niciodată. Credea că ai pățit ceva. Stai să-l sun, să-l liniștesc. 
  
-Miroși a alcool. Nu-mi spune că ți-ai pus mintea cu sticla asta de wisky, zise ea privind alarmată sticla și paharul de pe măsuța de alături. 
  
-Oh, ce nebună sunt! Cum am putut să mă las să dorm astfel, ce rușine, dă-mi să vorbesc eu cu Teo! Văzând ezitare din ochii Ilincăi, insistă: Te rog! Aceasta îi întinse celularul, în tăcere, în același timp măsurând-o cu priviri înnegurate. 
  
Formă numărul de la bar și-i răspunse imediat Teo. 
  
-Alo, Ilinca? 
  
-Sunt eu Teo, mii de scuze pentru întârziere și pentru grijile ce ți le-am provocat! 
  
-Lica?Slavă Domnului , sper că ești întreagă! Ce ți s-a întâmplat? 
  
-O prostie, că nici mie nu-mi vine să cred. M-a furat somnul și am dormit ca un buștean până m-a trezit Ilinca. Mor de rușine. Nu mi se întâmplă de obicei și nu am scuze pentru asta. Îmi pare tare rău, ce pot să mai zic? 
  
-Nici o problemă, bine că e doar atât, că intrasem la griji. Mă descurc bine și singur și nimeni nu a întrebat de tine. Mă bucur că ești bine și îți recomand să nu vii azi, că nu-i necesar. Închid eu și Oarță nu vine astă seară, așa că stai fără grijă. 
  
-Mulțumesc Teo, însă nu mă rabdă inima să te abandonez. Deși e seară, vin acum. Se întoarse spre Ilinca și aceasta se porni pe un râs aproape isteric, cu lacrimi: 
  
-Fata mea, ce spaimă am tras. Dormeai ca un bețiv. Ce te-a apucat să-ți piu mintea cu sticla aia de una singură? 
  
-Chiar cred că m-am îmbătat spre rușinea mea. Am băut dintr-o suflare o dușcă mare de wisky și cum de obicei nu beau deloc, m-a răpus imediat. linca continua să râdă +n hohote nestăvilite și deși încerca să vorbească , nu reușea mare lucru. Când final reuși să lege vorbele îi zise 
  
-Ce-ți veni fato, că tu nu bei de obicei? Și iar se puse pe râs molipsind-o și pe Lica, care râdea ușurată. 
  
-Să știi că am băut ca să-mi înec necazul. M-am oprit să iau prânzul la Parc și l-am zărit pe Nae. Doream să merg să-mi cer iertare, să-i spun cât îl iubesc. Pentru o clipă am intrat la baie iar la ieșire am zărit-o pe Berta care apăruse între timp și îl pupa înfocată. A fost o lovitură neașteptată care m-a făcut să vin acasă și să -mi înec amarul într-un pahar de wisky. Poți înțelege? 
  
-Pot, însă nu-m vine a crede. 
  
-Ba să crezi, că nu băusem nimic înainte și să nu-mi mai pomenești de ticălosul acela. Vezi, că nu-i pasă lui de mine. O are pe Berta. 
  
-Dar Berta e măritată, dragă. 
  
-Ce contează că e sau nu măritată? Îi pune coarne lui bărbatu-său, îți spun eu sigur. Nu vreau să afle nenorocitul de Nae vreodată, cele ce-ți spusei și nimeni altcineva. Să rămână între noi! Vine des pe la bar și mă convinsese, că încă mă iubește. Mare greșeală era să comit și bine că nu s-a întâmplat. Las că de-acum, știu eu cum să-i răspund prefăcutuiui acela, zise Lica cu obida și ciuda în glas. Ilinca o privea întristată și-i zise cu jumătate de gură: 
  
-Ce păcat! N-aș fi crezut dacă-mi spunea altcineva, pentru că pare năuc de iubire pentru tine! 
  
-E năuc de felul lui, călcal-ar vaca de bou inconștient, izbucni iar Lica, cu lacrimi în ochi! 
  
-Suferi mult fata mea și nu meriți asta, zise Ilinca înduioșată, îmbrățișând-o într-un gest matern, consolator. 
  
De când aflase de tentativa de viol asupra Licăi de către ticălosul de Fane Scaiete și de asiduitatea cu care acela se străduise îndelung să o cucerească deși fata zicea că nu îl cunoscuse, lui Lisimah nu îi mai dădea pace gândul, că într-un fel sau altul această poveste mirosea a răzbunare, mai mult decât a dragoste, din partea lui Scaiete. Un al șaselea simț, îi șoptea insistent că între Stăncuța lui Merlin și Scaiete, exista o înțelegere tainică și drăcească. Bântuit de aceste gânduri lugubre el își pusese în minte să investigheze cu multă discreție asupra acestei prezumții care îi apăsa sufletul, pentru ași apăra prietenii. Atât Lica cât și Nae nu aveau habar de frământările sale și nici nu dorea să le divulge temerile, deocamdată. 
  
În același timp și în mintea Ilincăi se iscaseră suspiciuni asemănătoare, dovadă certă că există telepatia. Ilinca începuse și ea să investigheze, folosindu-se de Arsene și rudele acestuia. Într-una din serile următoare îi zisese omul său: 
  
-Să știi nevastă, că bănuielile tale s-ar putea să fie întemeiate în privința Stăncuței vrăjitoarea și a lui Scaiete, fiindcă am vorbit cu vărul meu Matei al lui Sfântu și mi-a spus că de puțin timp s-a pripășit în casa ei, unul ce corespunde foarte mult descrierii lui Scaiete. Ea susține în fața vecinilor, că ar fi un văr de-al ei căruia i-a ars casa și îl găzduiește din milostenie, dar vărul meu care e vecin cu Stanca, mi-a zis că nu crede, fiindcă Stanca nu știe ce este mila și are o bănuială că străinul acela e un hoț și ascunde în casa vrăjitoarei, lucruri furate. Uneori vine însoțit de alți doi bărbați necunoscuți în sat ,care nu arată nici aceia a oameni de treabă. 
  
Satul acela unde Arsene își avea originea, este un sat de munte cam izolat și oamenii sunt superstițioși, casele sunt împrăștiate pe coastele muntelui, la distanță, una de cealaltă. Lumea din sat se cam teme atât de vrăjitoare cât și de clica aceea de bandiți. Noaptea trecută, târziu mi-a spus Matei că nu putea dormi și a ieșit pe afară, alertat și de lătratul câinilor săi. Era după miezul nopții și jură că de undeva din pivnița vecinei sale răzbăteau țipete neomenești și se furișau umbre în jurul casei vrăjitoarei, în partea din spate, unde se află beciul. Prostul de vărul meu s-a speriat rău, crezând că erau dracii care o ajută la vrăji și că ea ar face ritualuri satanice. De frică a fugit imediat în casă și a început să tămâieze, a aprins lumânarea la candelă și a început să se roage, ca să nu se apropie dracii trimiși de vrăjitoare și de casa lui. Ilinca îl asculta uimită pe bărbatul ei nevenindu-i să creadă ce auzea și după un lung moment de reflecție i-a răspuns: 
  
-Arsene tu chiar crezi în vrăji și alte drăcovenii de acestea? Crezi că Stanca are o armată de draci la cheremul său? 
  
-Nu prea cred nevastă! Tare mă tem, că ea și așa zisul ei văr sinistrat se ocupă de lucruri mult mai rele decât furtișagurile și vrăjitoria, căci dacă nărodul de Matei a auzit țipete în pivniță și nu au fost doar păreri de ale sale, să nu se fi aflat într-adevăr în pivnița ticăloasei și vre-o fată răpită, pe care să o folosească în ritualuri vrăjitorești, sau Dumnezeu știe ce nefericită pe care o dușmănește scopria aia! Ptiu drace, își scuipă el în sân și își făcu semnul crucii, iar în ochi i se citea teama, anticipând cam ce îi poate paște pe dușmanii ticăloasei! Gândul lui zburase instantaneu la Lica și la OZN, cei doi bieți îndrăgostiți care nici nu visau cam ce ar putea să pățească cu o astfel de dușmancă ce îi pândea din umbră. O privea cu ochii ce vorbea de la sine pe Ilinca și ea îi citi gândul din zbor, simțind că teama începe să o muște de suflet, pentru fata care devenise ca o a doua fiică pentru ea. 
  
-Omule trebuie să facem ceva, să intrăm în acțiune și să prevenim o nenorocire, zise ea hotărâtă! 
  
-Nu zic ba, dar ce putem face? 
  
-Să alertăm poliția! Scaiete e căutat de poliție de când l-a denunțat Lica. 
  
-Asta se poate dar întâi să ne cionvingem că e chiar el! Vărul meu mi-a zis că descrierea corespunde, dar nu putem fi siguri că e vorba chiar de Scaiete, doar bazându-ne pe probabilități. 
  
-Ai dreptate, dar trebuie să avem o poză de-a lui, să i-o arătăm Licăi. Ea poate, să-l identifice. Vom vedea mâine. 
  
-Bine! Cei doi soți stinseră lumina și se băgară în pat, să doarmă. Arsene adomi instantaneu și începu să sforăie temeinic, ca omul cu conștiința curată. Ilinca însă nu. Îl privi o vreme oftând înciudată, că de genele sale nu se lipea somnul, cu gândul la țipetele auzite de vărul lui Arsene cu o noapte în urmă, în pivnița Merlinesei. În cele din urmă somnul îndurător i s-a asezat pe gene și a dus-o cu sine în lumea viselor. 
  
În noaptea aceea a avut coșmaruri ,după coșmaruri și s-a trezit din somn țipând moartă de spaimă, tulburându-l pe Arsene de două ori. 
  
-Dimineața s-a trezit devreme obosită ca vai de lume și neliniștită și a așteptat ca pe ghimpi, să se lumineze bine de ziuă ,să poată merge în centru la barul lui Oarță ca să se asigure că totul era în regulă cu Lica. Ar fi dorit să îi telefoneze și să îi vorbească, ca să se poată liniști, mai ales că în coșmarurile sale fusese prezentă, însă se abținea, de teamă să nu o sperie din cauza unor absurde coșmaruri ,cauzate de discuția avută cu bărbatul său. O visase pe fată într-un mod care îi dăduse fiori de groază. 
  
Când pe la 9 a intrat în bar și Lica a întâmpinato zâmbindu-i fericită și totodată mirată să o vadă, s-a liniștit complet și a acceptat încântată o altă cafea cu frișcă și caimac, pe care fata i-a pregătito și i-a aduso. În timp ce bea cafeaua, la masa ei s-a metamorfozat cine știe cum,nimeni altul, decât Lisimah. 
  
-Sărut mânuțele doamnă Ilinca! Permite-ți-mi vă rog să mă așez lângă dumneavoastră! Aș dori să vorbim despre ceva important, îi zice el cu galanterie, trăgând cu coada ochiului spre bar. Spera ca Lica să nu se apropie, până nu ii zicea Ilincăi ce avea pe suflet, știind că e ocrotitoarea fetei. 
  
- Șezi domnu’ Lisimah și lasă formalitățile deoparte, îl invită ea! 
  
-Sper să nu ne iasă vorbe, glumi el! 
  
- Ți-o fi teamă de celebritate, îl întrebă ea, măsurându-l peste marginea ceștii, curioasă? 
  
- Eh nu, îmi e teamă că domnu’ Arsene că îmi sucește gâtul, dacă află că îi ispitesc consoarta, râse mucalit! 
  
-Aha! Se pare că totuși îți asumași riscul, dacă îndrăzniși să te apropii răspunse ea, înțepată! Doar ca să mă ispitești te afli aici? 
  
-Nu doamnă și pentru că nu-mi dă pace soarta unor prieteni pe care îi am la suflet, îi răspunse întristat, eliberând un oftat adânc, care îi apăsa pe suflet ca o piatră de moară. 
  
-Eu ce aș putea face pentru acei prieteni ai dumitale, ca să le ușurez soarta? 
  
-Cred că putem face ceva dacă ne unim forțele, căci unii dintre ei sunt prieteni comuni. Cred că înțelegeți la cine mă refer îi răspunse cu voce șoptită, făcând semn spre bar! 
  
-Da, înțeleg, dar nu știu exact ce te îngrijorează, legat de cei doi. Poate ai aflat noutăți pe care eu nu le cunosc? 
  
-Poate, însă nu pot continua să tainim aici, că Lica deja ne privește cu suspiciune! Vă aștept afară, unde aleea dă colțul, să vorbim în liniște. Să știți că sunt foarte îngrijorat pentru cei doi, altfel nu îndrăzneam să vă abordez. 
  
-Bine! Așteaptă-mă, că te voi urma! Lisimah se ridică în grabă văzând că Lica dădea semne de curiozitate, salută și ieși grăbit din bar, fără a privi în urmă. 
  
Referinţă Bibliografică:
Bastarzii-V( continuare) / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3027, Anul IX, 15 aprilie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!