CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





VULPE (Din vol. meu de povestiri ,,COPILĂRIE ÎNTRE REAL ȘI FANTASTIC` -editura Armonii Culturale)
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Și-a câștigat porecla de Vulpe în mare parte, pentru înclinarea sa de a lua în bășcălie pe oricine avea ocazia. Aghiuță profita de defectul ăsta al lui și-l împingea mereu la păcate. Obiceiul de a vedea mereu gunoiul din ochiul altora și de a-i șicana, îi era caracteristic încă din fragedă copilărie. Acum, când trecuse bine de anii tinereții, nu mai existau speranțe de a se schimba și nici nu mai avea chef, s-o facă. Făcuse el câteva tentative anemice în acea direcție, însă lumea se obișnuise cu el, cel dintotdeauna și nu le venea să creadă într-o schimbare reală, la Vulpe. Unii credeau, că e o manevră nouă de manipulare, inventată de el sau îl întrebaseră îngrijorați dacă nu cumva e bolnav, când încercase să facă pe omul serios. 
  
Într-o zi trecuse pe lângă Nae al lui Bute, fără să-l salute, cum făcea în fiecare zi, cu nelipsitele necuviințe, de genul:,,Hai noroc mă bețivul dracului! Pe unde ai dormit azi noapte, mă prăpăditule? Iar ai nimerit în așternutul babii Chiva? Te-a vrăjit vădana aia, cu vinul ei de șapte ani și cu hartanele de purcei fripți pe varză, hai?” 
  
Îl salutase simplu: 
  
-Bună dimineața Nae! Acela privise în urma lui, nedumerit și când a doua zi îl salutase la fel de scurt, Nae îl oprise amărât și îl întrebase: 
  
-Ia stai nițel bre nea Vulpe! Cu ce te-am supărat eu pe matale, bre, de nu mă mai saluți, cum se cuvine? El rămase un moment interzis și îi răspunse mirat: 
  
-Păi cum Năică, nu te salutai? Mie mi se pare, că te salutai, că doar nu voi fi căzut în cap, să nu știu, ce mai fac. 
  
-Păi mă salutași bre, dar cu răceală și distant de parcă ai ceva cu mine, nu cum faci matale de obicei. 
  
Vulpe se străduia de vreo săptămână, să se comporte ceva mai serios, că îi împuiase taică-su capul cu reproșuri că îl face de râsul lumii, cu felul lui necuviincios, de ai lua pe oameni peste picior, când trecea pe drum, fie că erau tineri sau bătrâni. Îl și amenințase, bătrânul lui: 
  
-Mă obraznicule, dacă nu te înveți minte, să respecți oamenii, eu te dau pe ușă afară! Ai înțeles? M-ai făcut de bășcălie cu glumele tă-le, nesărate, ‘tu-ți crivățu mă-tii! M-a oprit Mărin al lui Praștie alaltăieri, să-mi spună că te tragi de șireturi cu el, deși e om bătrân. Cum de-ți permiți, să fii așa un mojic fără pereche, să creadă oamenii că te-am învățat eu să te porți astfel? Să-ți fie rușine! Ori te schimbi, ori ai rupt cuiul cu mine! Nu te mai las, să intri în curtea mea, dacă mă mai oprește lumea, să se vaite de tine. 
  
-Bine tată, o să încerc să mă schimb! Îi promisese el spăsit. Uite rezultatul: încercase să se comporte normal și acum se supărase Nae. Oricum o da, nu era bine. Bietul Vulpe intrase la griji. Îi zice lui Nae: 
  
- Nae, nu am nimic cu tine. Încercam să mă schimb, să mă fac băiat finuț. Credeam că te supără, felul cum te salutam înainte și de aia am schimbat. 
  
-Nu mă supăr eu pe matale, bre, că ești cel mai finuț bărbat din satul ăsta. Nici nu-ți stă bine, să fii așa serios și mie mi se păru, că ești supărat pe mine. Nu mă supără deloc, dacă mă saluți ca înainte. Astfel sunt sigur, că suntem prieteni. 
  
-Bine Năică, o să te salut ca între prieteni, de aci înainte. În sinea lui își zise că diseară trece pe la taică-su și-i spune, cum stă tărășenia, ca să nu zică că nu s-a ținut de cuvânt și nu a încercat schimbarea. Pe lângă Marghiolița lui Giolgău când trecu mai devreme și îi zise doar: 
  
- Bună ziua Marghioliță!” Fără alte glume, îl opri și aia și îl întrebă, dacă e bolnav: 
  
-Ce-ai pățit Vulpe? Te-a lovit gălbeaza, de ai aerul ăla de om suferind? 
  
-Ești sărită după fix Marghioală de –mi cobești a rău? Arăt eu a om gălbejit? Du-te fă la doctor să-ți iei ochelari de vedere! 
  
- Păi atunci ce dracului ai, mă scrântitule? Tu ai obiceiul, să glumești de fiecare dată când mă vezi și să mă provoci, să-ți zic câteva ocări. Azi nu îmi ziseși nimic și eu începui să intru la idei, crezând că vei fi bolnav, Doamne ferește! 
  
-Nu sunt bolnav! Tata m-a făcut cu ou și cu oțet ieri, fiindcă sunt post de gură și a trebuit, să-i promit, că mă schimb, altfel mă dă afară din curte. Acum sunt în probe, încercam să devin băiat finuț. D’aia mă purtai cu tine ca un gentlmen. 
  
-Dar tu ești băiat finuț și de aia te ocărăsc mereu, ceea ce, cu un gentlmen nu aș putea și nici nu te-aș băga în seamă . Gentlmen n-ai fost în viața ta și nu-ți stă bine. Mie îmi plăcea mai mult de tine, cum erai înainte. 
  
-Aha! Nu știam, de ce mă faci tu mereu, de trei parale, când mă vezi. Ai prins drag de mine, nebuno! 
  
-Uite, că-mi veni inima la loc! Mă miram eu, să văd ,,drac mort sau țigan călcat de roata căruții”! Îți stă bine așa neam prost, cum ești. Nu te mai osteni, să te schimbi, că mă băgaseși la idei. Ce sunt sclifoselile alea pe capul tău? Spune-i lui nea Gheorghe, ce ți-am zis eu. Ție nu-ți stă bine gentlmen, fiindcă ai fi unul fals. Eu te vreau așa original, cum ești tu, de când te știu. 
  
- Mersi Marghiolițo! Mă ajutași să depășesc criza! Ești fată finuță, să știi! La revedere! 
  
-La revedere pacoste! 
  
Astfel renunță la schimbări semnificative și se complăcu să rămână cu tinicheaua asta de coadă, ca un fel de stigmat, fiind totuși un tip isteț, și convins de charisma lui. În cele din urmă pricepuse, că își câștigase o aureolă de originalitate, care îl făcea, să se simtă unic în ochii celorlalți. Acest lucru cu trecerea anilor începuse, să-i placă și l-a decis definitiv, să nu mai forțeze lucrurile, pentru nici un motiv. Lumea îl plăcea așa cum era și tatăl lui trebuia, să se resemneze. 
  
E sfârșit de noiembrie și azi noapte s-a așternut peste verdele arămiu al dealurilor și pădurii ce străjuia satul, brumă groasă. Ultimele rămășițe de vlagă ale veșmintelor ce mai acopereau ramurile copacilor, încremeniseră sub îmbrățișarea înghețată a frigului câinos de peste noapte. Le mai țintuia de ramuri doar cristalele argintii, crescute din respirația dimineții geroase, în ciuda faptului că ultima suflare de viață din trupurile lor se stinsese, odată cu ultimele stele ale nopții. Când primele raze de soare cu dinți vor străpunge zorii înghețați, zdrențele agățate de ramuri vor fi dăruite țărânii drept ofrandă, de brațele descărnate ale copacilor și vor deveni și ele țărână, asemenea altor lucrurilor trecătoare. 
  
Aceasta e menirea hărăzită de creator lucrurilor efemere, incluși oamenii, care adesea uită acest amănunt. 
  
Magdalena se apropie de pat și-l înghiontește pe omul ei, care nu reușea să-și îndepărteze de pe pleoape și din mădulare, dulceața somnului de dimineață. 
  
- Haralamb, trezește-te, că e gata cafeaua! El se întoarce pe partea cealaltă și-și ascunde capul în plapumă, somnoros: 
  
- Lasă-mă, că nu beau cafea seara! Vreau să dorm. Mâine trebuie, să mă trezesc devreme. 
  
- Care seară mă, că se făcu dimineață! Azi e mâine. Mișcă-te odată, că n-am timp de stat, să-ți îndepărtez aiureala din cap! Adormitu-le! 
  
El continuă să doarmă, nedând semne că ar vrea să renunțe la îmbrățișarea irezistibilă a pernelor. 
  
- Ascultă, n-am timp de fițele tale! Îți las cafeaua și mâncarea pe masă și mă duc, să potolesc animalele alea, înainte de a pleca la muncă. În tine nu am speranță, ești o cauză fără leac. Ai face bine să te trezești azi, că timpul trece repede și pe el nu-l poți întoarce pe degete, cum ai vrea. 
  
Haralamb continuă să ignore împunsăturile nevestei, iar Magdalena îl lăsă în banii lui și plecă la treburile sale. 
  
Se resemnase cu ideea că grija vitelor și a gospodăriei erau atribuțiile ei. Haralamb nu o ajuta în treburile astea, nici dacă-l picai cu ceară și când avea nevoie de o mână de ajutor, trebuia să plătească pe careva din sat. 
  
Măcar nu protesta și îi dădea bani, să organizeze ea lucrurile astea. Nici nu-și mai bătea gura, să insiste pe chestiile acestea, cu el, că unicul rezultat ar fi fost decât, să se enerveze singură. În rest era om de înțeles și ea învățase, că de la viață nu poate omul avea, chiar tot ce își dorește. Se mulțumea cu ceea ce avea și de altfel îl iubea pe Haralamb, în ciuda defectelor sale. Era vesel din fire și pus mereu pe farse, cu alții. Ea știa cum să-l ia și o scotea la capăt cu el. Se luaseră din dragoste și legătura lor dura de peste douăzeci de ani. Se completau unul pe celălalt și lucrurile mergeau bine în familia lor, fiindcă Magdalena era femeie înțeleaptă. Era exact opusul bărbatului său, cuminte, harnică și pasionată de treburile gospodăriei, iubea mult animalele și le creștea cu drag. Copii nu le dăduse Dumnezeu și luaseră lucrurile așa cum erau, se resemnaseră cu situația. 
  
Între timp, Haralamb se smulse cu regret din așternut și intră în baie. Se spălă îndelung, lăsând ca apa rece să-i biciuiască corpul slăbănog și deșirat, înlăturând astfel moleșeala somnului. Se rase în viteză și își dădu cu aftershave-ul său prețios, își cântări cu priviri admirative pielea, încă netedă pe mușchii brațelor și își zâmbi complice, în oglindă, hlizindu-și dinții proeminenți într-o grimasă de autoapreciere. Când termină, începu să se îmbrace, satisfăcut de ceea ce vedea dinaintea ochilor. 
  
Ținea mult la imaginea lui de bărbat fercheș și stilat, chiar și când pleca la muncă. Așa a fost mereu și deși trecerea anilor semănase câteva fire albe la tâmplele sale și în mustața decolorată de la tutun, el nu se dezmințea în ce privește look-ul. 
  
Când trecea pe drum, lăsa în urma lui un val, ca o briză înțepătoare, de parfum bărbătesc amestecat cu tutun și invidioșii din sat crăpau de necaz, văzându-l trecând țanțoș și zâmbăreț, conștient de valoarea lui. Aseară când se întorcea de la o bere cu prietenii, l-a zărit printre uluci pe Ghiță al lui Moacă, cum se chiora după el. Nu a reușit, să reziste tentației de ai arunca vreo două săgeți: 
  
- Hai noroc Ghiță! Ce făcuși mă beleaua dracu’? Unde o trimise-și pe Mița? Te pomenești că îi făcuși vânt înspre grajdul vacii, când mă văzuși pe mine. Ți-e frică că îi sucesc mințile? Ai? 
  
- Ce zici mă zbanghiule? Nu-ți mai bagi mințile în cap, deloc? Ce ai tu cu Mița mea, mă? 
  
- Păi, n-am nimic cu Mița! Cu tine am eu, ce am. Crezi că nu am observat, că de câte ori mă vezi, te uiți chiorâș ca o curcă plouată și o trimiți în casă? Ești complexat de aspectul tău și ți-e frică să nu se uite după alții. 
  
- Da' ce vrei mă, tu să zici de aspectu’ meu? Ce? Te crezi vreun gigolo sau vreun don Juan? D-aia îți dai pinteni de fiecare dată, când treci prin dreptul meu? Banditule! Ia să nu te mai uiți printre uluci la femeia mea! Nu ți-e rușine, să spargi casele altora? 
  
- A cui casă am spart eu, măi Ghiță? Să știi că vina e doar a ta, dacă nu ai succes la dame. E, pentru că umbli de parcă ai fi prins pe gârlă. Spală-te și tu, pune-ți pe tine o țoală de doamne ajută, că ai bani să-ți cumperi, mă zgârie brânză! Ții banii la ciorap și umbli ca un pui de bogdaproste. 
  
- Mă șoimănitule! Ia să văd eu, ce o să faci, dacă mă duc la Magdalena și îi spun, că te dai la nevasta mea? 
  
- Păi, Magdalena o să râdă și ea de tine, o să te trimită la dracu și-ți zice ce-ți zisei și eu: că dai vina pe alții pentru ,,falimenturile” tă-le, în loc să te corijezi. Ea nu pleacă urechea la intrigile altora. Știe ce om are la ușa casei. Și pe ce te bazezi tu, când afirmi, că-ți sparg eu casa? Pe gelozia ta de om complexat cred, că eu nu am glume cu Mița ta. E femei de treabă și fără noroc, însă nu e genul meu. 
  
- Auzi nenorocitul! Pleacă mai repede de la poarta mea, că te ia dracu, băi Vulpe! Mă pun cu pietre pe tine, dacă nu pleci. 
  
- Păi eu nu am venit la poarta ta, Ghiță! Treceam pe drum și dacă nu te uitai chiorâș după mine și nu dădeai mărunt din buze, nici nu te întrebam de vorbă, mă nărodule! Vezi-ți de treburi și nu mai te lua de lume, ca să nu se mai ia nici lumea de tine! 
  
- Eu mă luai de tine? 
  
- Da’ ce credeai, că sunt chior? Când te chiorăști printre uluci la oameni cum faci tu, este egal cu o înjurătură. Ești un ofticat! Între timp apare în pragul ușii Mița și-l strigă pe bărbatu-său: 
  
- Ghiță! Te uită Dumnezeu la gard? Vino să dai fân jos din fânar, pentru vite. Nu vezi că e noapte? 
  
- Ho, că vin acu! Ce strigi așa? Vulpe profită de situație și-i zise, cu un rânjet bășcălios, zugrăvit pe figură: 
  
- Mișcă-te și ajută femeia trântore! Nu mai pierde vremea, să înjuri oamenii, care trec pe drum. 
  
- Lasă, că mai discutăm noi, mă banditu-le! Trântore ești tu, că umbli tăind câinilor frunză pe drum, în loc să pui osu’ la treabă. Bagabontule! După ce-și vărsă veninul, Ghiță se îndepărtă repede către grajduri, nemaiascultând replica lui Vulpe. 
  
Referinţă Bibliografică:
VULPE (Din vol. meu de povestiri ,,COPILĂRIE ÎNTRE REAL ȘI FANTASTIC` -editura Armonii Culturale) / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2584, Anul VIII, 27 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!