Tradiții de Rusalii
După Sfânta Înălţare,
în ritualuri creştine,
prăznuită-i sărbătoare
numită Sfânta Treime.
Că Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
prin religie creștină,
uniţi în cer şi pe pământ,
sunt Trinitate Divină.
Ritual creștin și biblic,
“Moşii” prăznuiți prin vremuri,
adună morții-n pomelnic,
la străbune obiceiuri.
Spre eternă amintire
se slujește de duhovnic,
colivă, spre pomenire
celor duși din timp vremelnic.
Se-mpart vase cu mâncare
de sufletele morților
care stau în așteptare
spre cinstirea jertfei lor.
Cu agheazmă sunt stropite
livezi, vii, leguminoase,
după obiceiuri sfinte.
Pentru recolte mănoase.
Cine muncește-n Rusalii,
e pocit de sărbătoare.
Drama-și duce-n funeralii,
că nu are vindecare.
De Rusalii, în biserici
sunt sfinţite frunze de nuc.
Se-mpart la creștinii laici,
că sănătate le aduc.
Sau proaspete rămurele
de tei pun oamenii la brâu.
Să îi ferească de iele,
când merg să bea apă din râu.
Tradiții perpetuate
readuc la sărbătoare,
obiceiuri adunate
în dogmele populare.
Mitul ielelor
Fiinţe imaginare
în ţinută de mireasă,
când nu-şi găsesc alinare,
fac vremea capricioasă.
Când declanşează furtună
peste câmpuri și ogoare,
cu ploi aducând grindină,
duc oameni la disperare.
Dezastru vrând să oprească,
sătenii cu preotul lor,
fac o slujbă creştinească.
Chemând pe Domnu-n ajutor.
Mituri vechi, dar cu renume,
în viață aduc poveste.
Cucul nu-şi mai strigă nume,
că vocea îi răgușește.
La fetele de măritat,
stâlpii casei se-mpodobesc
în zori, de flăcăii din sat,
cu flori şi gând prietenesc.
Flăcăi și fete se-adună
cu a dragostei dorință,
să petreacă împreună
la horă, în poeniță.
Că se dezleagă sezonul
la petreceri, nunţi, botezuri,
unde-şi caută norocul,
fete şi băieţi prin vremuri.
Prin destine fericite
sau încercări eşuate,
vor duce viaţa-nainte,
locuitori de la sate.
Ritualuri de Sânziene
Din trăire seculară,
în lirica populară
invocate-s eroine:
drăgaice, vântoase, zâne.
Ca fete neprihănite,
de soartă năpăstuite,
îşi strigă nefericire.
C-au fost trădate-n iubire.
Venite din altă lume,
pe cine prind, lasă urme
din cumplită răzbunare.
Fără sorţi de vindecare.
În ziua de Sânziene,
străvechi obicei revine
cu florile de sulfină,
ca leac de duh şi inimă.
Prin ritual religios,
se duc de om evlavios
în lăcaşuri de slujire.
Pentru har de lecuire.
Se împart la fiecare,
să le pună la păstrare
lângă icoană sau cruce,
duhuri rele să alunge.
Se dau cu multă credinţă,
vitelor în suferinţă.
Pe arşiţă ori furtună
se ard, rostind rugăciune.
Pentru fete iubitoare,
au însemnătate mare.
Că se grăbesc să adune
flori ce pot făcea minune.
Că-i numită şi Drăgaică,
fete mari merg să culeagă
florile miraculoase
ce le fac mai drăgăstoase.
Le-mpletesc în cununiţă,
purtând aceeaşi dorinţă.
Fiecare de-a fi dragă
unui june, viaţa-ntreagă.
Cu ele se împodobesc
şi cântec de vrajă rostesc,
cu incantaţii duioase.
Apoi le-aruncă pe case.
“- Sânziană, zână rară,
în soarta mea te coboară!
Să-ţi dau cunună aleasă,
să-mi aduci norocu-n casă!
Cu ea să te împodobeşti,
dorinţa să-mi îndeplineşti!
Să îmi trimiţi june frumos,
cu suflet bun, şi drăgăstos!”
Fete cu gând la măritiş
aruncă pe acoperiş,
cununa de pe capul lor.
Visând la tânăr iubitor.
Fata căreia-i rămâne
cununa cu scop anume
pe acoperiş de casă,
în curând va fi mireasă.
Iar la care se întoarce
înapoi, din nou va face
cununiţă, şi-altădată.
Să-și cheme norocu-n soartă.
În curând, zvonul se duce
şi peţitori le aduce
fetelor ce sunt sortite,
la altar de-a fi-nsoţite.
Datină de sărbătoare
se sfârşeşte-n alai mare,
cu nuntire ce uneşte
destinele, ca-n poveste.
An de an pe calea vieţii,
prin visele tinereţii,
mistic şi real se-mbină
în cununa din sulfină.
24 Iunie
Frenezii de Sânziene
Erezie sau minune
este-n zi de Sânziene
ce din basm coboară-n lume
și zvonul mitic se cerne.
Cununiţe împletite,
fete aruncă pe case.
Iar la care-s reţinute,
în curând vor fi mirese.
Junele care zăreşte
cununiţa cu pricina,
pe furiş se pregăteşte,
fetei să îi ceară mâna.
Cu usturoi se pot unge
grajduri, praguri şi ferestre.
Spirite rele s-alunge,
când vraja le urmăreşte.
Bântuită este noaptea
de iele plângându-şi soarta
şi strigându-şi jumătatea.
Când în cer, deschisă-i poarta.
Spiritele încetează,
vraja să şi-o manifeste,
când altă zi luminează
și le trimite-n poveste.
24 Iunie
Din anuarul ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"
Autor, Maria Filipoiu
