Cine știe care sare e gustoasă și din care ocnă-i scociorâtă,

Cine de-un păianjen, molii, fluturi este pe o viață osândită,

Cine știe, poate, vrea și face absolut orice în lume gratis,

Doar pentru o coastă nelalocu’-i, pe care cândva Adam i-o dase?

Cine a știut, c-anume acea coastă ne va declara veșnic datoare

Și acasă, și la muncă… și, mon dieu! anume asta ne va fi valoare…

Deși rupem de pe noi cămașa, că lucrările ne sug din frumusețe,

Hai să recunoaștem, cu drag, astăzi, că ne sunt izvor de tinerețe.

Noi, suratelor, suntem lumina, unde bezna totul împânzește,

Când zâmbim, și-n geruri primăvara ghioceii și-i despăturește,

Și când plângem, ne e dat norocul, lacrima ne face sănătoase,

Of, și ce iubire-i după ea… și ce tinere ne ține, ce frumoase!

Nouă ni se-nchină lumea-ntreagă pentru grația înaltă hărăzită,

Deformate, a cloci în noi copilul, dulce, ne visăm povara fericită,

Luni de zile „un țuhal” ne ia grumazul, e suprema mărturie de iubire

Și nu-s piedici ce-ar strivi voința, de-a gusta materna împlinire.

Să lăsăm în pace mărunțișuri: flori, bijuterii și alte „instrumente”,

Vrem să ne simțim cu ele importante, adorate, răsfățate și cochete…

Vă promitem, că vom duce pe doi umeri, universul-ntreg cu îndemnare,

De la voi se cere să ne fiți mai devotați și în fiecare clipă…la picioare!

Căci prin noi viața va crea, cât vom ocroti iubirea dumnezeie,

Cât regina omenirii va zâmbi, prețuindu-și numele: Femeie!

Venerați-ne, iubiți-ne mereu, nouă Cerul ne-a lăsat scânteia,

Cert e, însuși Dumnezeu s-a bucurat, mândru, că a zămislit superb femeia!

8 martie 2018 Maria Botnaru