"A nu cădea este propriu îngerilor; oamenilor le este propriu să cadă şi să se ridice" 

'Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi cu pâine iar eu pier aici de foame! Sculându-mă mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune - Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă că pe unul dintre argaţii tăi". 

Ne aflăm în sfântul şi marele post al Învierii iar gândul mă duce, parcă mai mult ca niciodată, la "venirea în sine" a fiului risipitor. Am primit atâtea daruri pe care le-am risipit fără măsură. Mă gândesc la pocăinţa acestui fiu şi la faptul că eu "nu am inima plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăinţa nici umilinţa care întorc pe fii la moştenirea lor". A sosit timpul să-mi vin în fire, să mă cercetez şi, mergând în faţa scaunului de spovedanie, cu inima curată şi lacrimi de pocăinţă, să spun: Am greşit, Doamne, şi am venit să cer iertare! 

Mulţimea păcatelor mă împresoară dar ştiu că voi afla leac prin mărturisire sinceră. Am greşit dar pe tine te cunosc Dumnezeu şi la bunătatea ta alerg. Cheia mântuirii mele este taina sfintei spovedanii. O cheie ce-mi deschide uşa spre bucuriile vieţii trăite în şi pentru Hristos. "Te-am părăsit, Doamne, să nu mă părăseşti. Am ieşit de la Tine, ieşi în căutarea mea. Du-mă la păşunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea alese" Ajută-mă ca de câte ori cad să am puterea de a mă ridica şi de a cere iertare. Primeşte cu îngăduinţa mărturisirea mea, "cel care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu". La tine vin şi ţie mă rog cerând iertarea tuturor pacatelor cele săvârşite cu ştiinţă sau neştiinţă în tot ceasul vieţii mele. "Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea". Dragostea şi bucuria cu care a fost primit fiul risipitor îmi dau nădejde. Nădejdea că, prin duhovnicul ce mijloceşte între noi, vei asculta spovedania mea şi mă voi întoarce acasă vindecat şi mângâiat. 

Nădejdea că voi fi alături de Tine în moarte ca să mă regăsesc în Viaţă în clipa Învierii Tale. Dăruieşte-mi iertare şi ajută-mă să pot păşi cu tot sufletul în căutarea Ta. Vindecă-mi rănile sufletului şi mă învaţă cât de mare şi puternică este taina spovedaniei. 

"Adevărat, adevărat zic vouă... Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică"... Nu pot să ajung la această viaţă dacă nu trec prin spovedanie, aceasta treaptă ce îmi netezeşte calea spre desăvârşire. Ştiu, păcatele mele depăşesc cu mult pe cele ale fraţilor mei şi de aceia "mă mărturisesc Ţie, Doamne, cu toată inima mea, îmi plec genunchii trupului şi ai sufletului, arătându-ţi Ţie, Dumnezeului meu, toate păcatele mele... Dă umilinţă inimii mele celei împietrite, uşurează-mi greutatea conştiinţei, primeşte lacrimile mele şi suspinarea mea ca pe ale desfrânatei şi ca pe ale lui Petru, cel dintâi dintre Apostoli". Tu îmi eşti salvarea, Tu mă ridici de fiecare dată, Tu îmi dăruieşti Viaţa. Mă primeşte aşadar încă o dată în braţele Tale tămăduitoare şi mă învredniceşte că la sfârşitul acestui post să primesc cu inima curată şi nespusă bucurie în suflet lumina din lumină Învierii Tale. 

Maria Balacianu