CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Ecouri >  




Autor: Marcela Dobre         Ediţia nr. 2588 din 31 ianuarie 2018        Toate Articolele Autorului

La vânătoare de muzee în București!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor îşi apără originea, identitatea şi tot ce a moştenit de la străbuni.”  
  
Iosif Sterca-Şuluţiu  
  
Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, fiind o zi frumoasă, am plecat la București hotărâtă să merg în vizită la muzee. România cu o istorie îndelungată şi o cultură bogată este o ţară plină de muzee. În Municipiul București și marile oraşe găsim muzee de artă, de istorie si specifice zonelor ţării, care atrag foarte mulţi turişti din ţară şi din străinătate. Eu, ca turist pasionat de România vreau să ajung departe, iar dacă e ceva de văzut într-un loc, acolo vreau să fiu!  
Asadar, de ce vizităm muzee? Pentru că ne ajută să înţelegem mai bine istoria, civilizaţia, ne îmbogăţesc cunoştinţele generale; pentru că putem călători în timp şi spaţiu, aflând despre istoria oamenilor, poveștile lor de viață. Muzeul, ca instituţie aflată în slujba societăţii, are rol în conservarea şi transmiterea valorilor patrimoniale, spirituale, culturale şi naturale ale unui popor; achiziţionează, conservă, comunică şi expune, în scopul cercetării, dovezi materiale ale oamenilor şi ale mediului lor înconjurător aducând în contemporan pagini de istorie, civilizaţie, religie, cultură, literatură, artă, etc.  
Aflat la începutul Căii Victoria, vis-a-vis de Palatul C.E.C și cu centrul vechi în spate, primul obiectiv de pe lista mea, Muzeul Național de Istorie, își are sediul în fostul Palat al Poștelor. În anul 1892 aici se ridica imobilul, ce era construit după modelul celui din Geneva pe o suprafață de 10.000 mp și patru niveluri, în stil neoclasic cu influențe germane. Iată că la începutul sec.XX Bucureștiul avea cea mai modernă instalație de telefonie din Europa. În 1972 Partidul Comunist a deschis aici cel mai mare muzeu de istorie din România.  
În acest moment, muzeul are deschise spre vizitare expozițiile permanente: Tezaur Istoric, Lapidarium și Copia Columnei lui Traian și expozițiile temporare. Cronologic avem: Columna, păstrată din Antichitate reprezintând primul capitol al formării poporului român (originalul se gaseste în forul lui Traian din Roma din anul 113). Pe monument apar basoreliefurile cu 155 scene și peste 2500 de figuri prezentând războiul dintre romani și daci de unde reiese respectul pe care Traian l-a avut față de poporul dac. Scenele încep de la primul război daco-roman din 101-102, trec la pacea de scurtă durată și contruirea podului peste Dunăre, până la al doilea război din 105-106, predarea dacilor și scena sinuciderii Regelui Decebal.  
În sala Tezaurului Istoric găsim obiecte cu o valoare inestimabilă. Aici sunt expuse peste 3000 de piese, realizate din metal și pietre prețioase aparținând unor civilizații care au existat pe teritoriul țării noastre: pandantivele din mileniul V i.Hr, din Traian, Gumelnița și Balaci, idolii antropomorfi (Moigrad), podoabe (mărgele, cercei, inele sau brățări) din aur din județele Galați și Ialomița aparținând probabil unor căpetenii. De-a lungul timpului metodele de lucru s-au îmbunătățit și sunt expuse: spada și pumnalele de la Perșinari (sec.XVII i.Hr), falerele din tezaurul Ostrovu Mare (sec. XV i.Hr), sau vase, coliere și brățările spiralate de la Hinova (sec. XII i.Hr). Din perioada traco-getică și grecească se remarcă obiecte cu motive zoomorfe - cultura Cucuteni, Jud.Iași, Dobrogea, influențată de coloniile grecești: Rhydonul (Poroina Mare, Mehedinți, sec. al III-lea i.Hr), și coiful princiar getic din Coțofenești (sec. IV-III i.Hr).  
Coiful de războinic din aur masiv este descoperit în satul Coţofeneşti, comuna Poiana Vărbilău, judeţul Prahova, pe teritoriul unei aşezări geto dacice, în anul 1928; cântărește 770 grame și datează la începutul sec. IV î. Hr. Coiful are o calotă de aur împodobită cu șapte rânduri paralele de nasturi conici radiați. Pe față are o pereche de ochi holbați, cu sprâncene duble și întoarse în așa fel încât să inspire groază (Același motiv apotropaic se regăsește și pe alte coifuri antice descoperite pe teritoriul României - coifurile din Peretu, Agighiol, Portile de Fier). Pe spate înfățișează figuri de oameni fantastici, cu picioarele în formă de șerpi. Coifului îi lipseste o parte din zona superioară, de formă ţuguiată a calotei şi părţi din apărătoarea de obraz din dreapta acestea fiind rupte mecanic, după descoperire, cu un obiect din lemn.  
Tezaurul de la Peretu a fost descoperit întâmplator de un localnic în 1971 intr-un mormânt traco-getic vechi de 2500 de ani ce a apartinut unei civilizatii precrestine - un reprezentant de seama al aristocratiei locale. Arheologii au descoperit doua camere funerare. În prima se afla un schelet înconjurat de diverse obiecte din ceramica, cutite din fier, vârfuri de sageti, obiecte de argint aurit, vase de bronz. În a doua camera s-au gasit scheletele a doi cai, doi câini de vânatoare, o vaca, un car cu patru roti de fier, 50 de obiecte de argint placate cu aur, printre care si un coif de argint aurit de aproximativ 750 de grame.  
„Cloșca cu puii de aur” este cel mai frumos tezaur din România. În 1837 au fost descoperite la Pietroasa 22 de piese, din care s-au recuperat 12, lucrate doar din aur și pietre prețioase, cu o greutate totală de aproximativ 19kg. Doi țărani au descoperit tezaurul în 1837 în urma unor săpături, după care au vândut toate piesele unui negustor pe nume Verussi, care din dorința de a le transporta mai ușor le-a lovit cu toporul pentru a le compacta. Piesele deteriorate au fost recuperate de stat și recondiționate în 1867 la Paris. După doar 8 ani tezaurul este furat și deteriorat din nou, iar în 1884 trece printr-un incendiu, fiind aruncate pe geam pentru a fi salvate; sunt recondiționate pentru ultima dată, la Berlin. În 1917 este trimis la Moscova împreună cu tot tezaurul românesc, de unde este întors abia în 1956.  
La Sarmizegetusa au fost descoperite faimoasele brățări dacice (secolele II-I i.Hr), din aur masiv, care au fost cu greu readuse în țară, după ce au fost furate și răspândite în toată lumea. Pentru perioada domnitorilor români sunt evidențiate podoabe ale conducătorilor statelor de pe actualul teritoriu românesc, descoperite în general în mormintele acestora, dar și numeroase obiecte prețioase ce aparțineau conducatorilor bisericii, mitra episcopală de la București. Tetraevangheliarul de la Hurezi este o evanghelie bilingvă, scrisă în limbile română şi greacă, tipărită la Mitropolia din Bucureşti în anul 1693, în atelierul tipografic condus de Antim Ivireanu. În anul 1709 Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţării Româneşti, a dăruit un exemplar al acestei cărţi Mănăstirii Hurezi. Cartea a fost ferecată cu aur, coperta fiind ornamentată cu diverse scene religioase realizate mai ales în tehnica au repoussé. Lucrarea a fost executată la Sibiu de meşterul Sebastian Hann (1644-1713).  
Piesele expuse ce au aparținut în mare parte familiei regale 1800-1940 sunt: coroanele Reginei Elisabeta (1881), a Reginei Maria (1922), buzdugane ce au aparținut Regelui Ferdinand și Carol al II-lea, dar și bijuterii ca: diadema cu briliante și diamante, bijuterii cu smaralde, bijuterii cu rubine, o brățară Cartier, un pandantiv din platină cu topaz, coroana de oțel a regelui Carol I, coroana reginei Maria, sceptrul regelui Ferdinand, săbii primite cadou de regi de la armata română dar și de la cea turcă, caseta reginei Maria în care s-a odihnit un timp inima ei, bijuterii deosebite. Potrivit testamentului, la moartea Reginei Maria, în 1938, inima sa a fost îmbălsămată şi pusă într-o casetă de argint, învelită într-un steag dublu cu drapelul României şi al Marii Britanii. Caseta a fost pusă într-alta din argint aurit şi dusă la castelul de la Balcic. După pierderea Cadrilaterului, în 1940, din ordinul Principesei Ileana s-a construit la Bran capela "Inima Reginei Maria", unde au fost depuse cele două sipete cu inima. Din 1970, inima se află la Muzeul Naţional de Istorie a României. Coroana reginei Maria, cea mai frumoasă coroană a unei regine a României, ovală și nu rotundă la bază, este decorată cu spice de grâu și crucea gamată, ambele simbolizând fertilitatea, are pandantive cu stema României dar și a ducatului de Saxa-Coburg și Gotha, este lucrată din aur adus din munții Apuseni și modelul este inspirat după coroanele purtate de soția lui Neagoe Basarab, doamna Despina Milița. Coroana a fost lucrată la Paris la Casa Falize, după modelul desenat la sugestia reginei de argeșeanul Costin Petrescu.  
Coroana regală este cel mai important simbol al regalității române (suveranitatea). Carol I a ales oțel pentru a simboliza vitejia ostașilor români. La ordinul strict secret al lui Carol, Arsenalul Armatei a confecționat trei coroane aproape identice din partea din față a unuia dintre tunurile luate ca trofee în bătălia de la Plevna din 28 noiembrie 1877. Coroana de oțel a fost oferită pe 10 mai 1881 Regelui Carol I, la Palatul Regal, cu prilejul serbărilor încoronării sale ca Rege și a proclamării Regatului României.  
Dintre piesele deosebite sunt de amintit statuia cu reprezentarea unui vultur bicefal care provine de la Mânăstirea Bistrița (jud. Vâlcea), simbol al Cantacuzinilor, un jilţ de la Suceava cu reprezentarea bourului, simbol al Moldovei. Vulturul (acvila) bicefal încoronat a reprezentat simbolul heraldic al ultimilor împăraţi bizantini, cu o semnificaţie asociată deţinerii puterii, demnităţii şi curajului. În Ţările Române, vulturul bicefal constituie elementul principal al stemei Cantacuzinilor, preluat tocmai pentru a-şi sublinia originea nobilă, de descendenţi, pe linie paternă, din elita fostului Imperiu bizantin; Sculptat în pisania bisericii, pe piatra de mormânt a domnului sau gravat pe fila de titlu a Bibliei lui Şerban Cantacuzino, vulturul bicefal încoronat poartă pe piept în scut acvila cu o cruce în cioc, stema ţării, iar în gheare, spada şi sceptrul, însemne ale puterii. De asemenea, vulturul bicefal a fost adoptat de Ivan cel Mare după ce prințesa bizantină Sofia Paleologu i-a devenit soție. Prințesa era nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul.  
Urmatoarea oprire in periplul meu prin Bucuresti este Palatul Cantacuzino, care din 2007, este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European. Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra intrării gasim stema princiară a Cantacuzinilor. Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai spectaculoase cladiri de pe Calea Victoriei, astazi Muzeul National George Enescu era recunoscut in Bucurestiul de altadata prin balurile pe care Mihail G. Cantacuzino impreuna cu Maruca Rosetti le organizau aici. Palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria (cunoscută in istoria domniţelor drept Maruca, născută Rosetti-Tescanu) după moartea Nababului, în 1913. Maruca Cantacuzino, nora Nababului, a fost sotia lui Mihai Cantacuzino, Ministru de Justitie si primar al Bucurestiului si mama lui Bizu (Constantin) Cantacuzino, aviator. Maruca, după decesul prematur al soţului, se va recăsători cu George Enescu, în 1937. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii. În anii ’40, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. Prin testament Maruca, care prin a doua casatorie devine sotia lui George Enescu, donează palatul Cantacuzino statului roman cu conditia de a deveni muzeul G Enescu. Astfel, din 19 iunie 1956, aici funcţionează Muzeul “George Enescu”. Expoziţia permanentă a muzeului este desfăşurată în trei săli ale palatului şi prezintă cronologic, mărturii ale unei însemnate biografii: fotografii, manuscrise, instrumente muzicale, diplome, decoratii, desene, busturi, masca mortuară, mulajul mainilor artistului, obiecte şi documente legate de viaţa şi activitatea muzicianului. Patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba muzicii româneşti şi a afirmării sale în context universal. Seratele si auditiile muzicale, la care George Enescu era un obisnuit, erau binecunoscute si se bucurau de prezenta numelor sonore din aristocratia romana si straina. Decorat cu picturi monumentale de G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont, precum si sculpturi realizate de Fr. Storck si Em. W. Becker, actualul muzeu, declarat monument de arhitectura, era de pe atunci un punct de referinta in viata culturala si sociala bucuresteana.  
În spatele Bisericii Albe, la intersecţia străzii Nicolae Creţulescu (în acele timpuri Umbre) nr. 8 cu intrarea Sibioara, se află o casă veche care din 1911 are proprietar pe generalul Leon Mavrocordat, ce face parte din cea de-a cincea generaţie de Mavrocordaţi trăitori la nord de Dunăre. Strămoşul lor se numea Nicolae Ma­vrocordatos, zis Pantziris, născut în insula Chios, în 1599. Leon Mavrocordat a fost fiul lui Constantin și s-a născut în 26 decem­brie 1858, în Cris­teşti (jud. Iaşi), mo­şie a părinţilor săi. În 1859, pe când Leon învăţa să vorbească, Țările Române, unite se orientau spre Occident. În 1866, pe tronul ţării a urcat Carol I, prinţul german, sub al cărui sceptru a fost făurită România modernă. În 1876 il regăsim pe Leon la Şcoala Militară de la Saint Cyr. În 1877, a intrerupt studiile, ca să lupte ca voluntar în Războiul de Independenţă. Tânărul Ma­vrocordat avea i­dea­luri moderne, vo­ia să trăiască într-o ţară eliberată de pu­terea sultanului. După război, Le­on a absolvit Şcoala de la Saint Cyr, apoi Şcoala de Artilerie şi Geniu de la Fontainbleu şi Şcoala Superioară de Război din Paris. În 1900, când avea gradul de co­­lonel, a ajuns şef al Statului Major al Casei Re­gale a României, înaintand în ierarhia militară până la gradul de general de divizie. În anii aceia de început de veac, generalul a construit casa din strada Umbrei. Se căsătorise în 1890 cu Maria Ghica, fiica lui Dumitru Ghica-Comă­neşti, cu mo­şii în judeţul Ba­cău, şi a Zoiei Lahovary. Pa­la­tul regal era aproape, îl ză­rea pe fereastră sau din balcon, prin­­tre aco­perişurile caselor şi arbori. Vara îl urmau pe rege la Sinaia, sau mer­geau la moşiile din Mol­dova. În aprilie 1914, Carol I a îm­plinit 75 de ani. Înce­pu­se Primul Război Mondial şi ar fi vrut ca România să fie aliatul Ger­maniei, însă Consiliul de Co­roană s-a opus. Opinia pu­­blică era ne­favorabilă alianţei cu Ger­mania. S-a stins în după-amiaza unei zile de sep­tembrie, potrivit ve­­chiului calendar. Trei băr­baţi l-au văzut dân­du-şi ultima su­fla­re: N. G. Verra, pri­ma­rul co­­munei Sinaia, doc­to­rul Mămulea şi ge­ne­ralul Leon Ma­vro­cor­dat. După moar­­tea lui Carol I, gene­ra­lul a mai activat până în 1919, slujindu-l şi pe regele Ferdinand, apoi şi-a dat demisia din funcţie şi s-a retras din armată. A murit în 1939, la Tătăreni, jud. Vaslui. Maria i-a supravieţuit până în 1950. Au avut doi copii: Zoe, născută în 1890 la Viena, decedată în 1973 la Madrid, şi Alexis, năs­cut în 1894, la Iaşi, ucis în 1917 de bol­şevici. Nu­mele lui Leon Mavrocordat va fi dez­gropat du­pă re­voluţie, dar Casa din str. Nicolae Creţulescu nr. 8 nu se regăseşte în Lista imobilelor naţio­nalizate în aprilie 1950. Dupa revendicarea si retrocedarea casei in 2007, muzeul s-a mutat temporar intr-un spatiu inchiriat in incinta Casei Presei Libere. A urmat o alta relocare, in 2016, pe Calea Grivitei la nr. 64-66, iar incepand de anul acesta muzeul straluceste in frumoasa cladire de patrimoniu din centrul Bucurestiului. În prezent, clădirea aparţine Mu­­zeului Naţional al Literaturii Române. Institutia muzeala a luat nastere in 1957, infiintata fiind de criticul si istoricul literar Perpessicius, care a fost si director al muzeului pana in 1971. MNLR detine: manuscrise, carti vechi si rare, obiecte de arta plastica si obiecte detinute de marii scriitori romani, periodice si fotografii. Interiorul surprinde vizitatorii prin amenajarea moderna, pastrand clasicele vitrine de muzeu, dar in acelasi timp adaugand componenete interactive. La MNLR nu doar citesti, ci si auzi si vezi, de la scrieri medievale si pana la teatru. Fiecare spatiu expozitional are povestea lui, transmitand intr-un mod usor de inteles talcul genului literar pe care il cuprinde. Marile nume ale literaturii au afise mari pe pereti, iluminate puternic, nume de a caror opera ne aducem aminte din scoala. În centrul salilor se gasesc vitrine pline cu carti, manuscrise si alte documente marcante. Muzeul adaposteste peste 300.000 de piese in cele peste 300 de colectii, dar exponatele sunt facsimilate, pentru pastrarea si conservarea celor originale. pe care le poate cerceta și direct cu ajutorul muzeografilor noștri și a personalului de specialitate -, artă plastică autentică, obiecte prețioase și obiecte de mobilier valoroase aparținând scriitorilor români. Pe de altă parte, acesta va avea acces și la numeroase conținuturi virtuale explicative, conținuturi documentare literare digitizate, și un conținut video și audio amplu (piese de teatru puse în scenă de cei mai mari regizori români, importante ecranizări ale celor mai cunoscute proze din literatura română, texte literare recitate de scriitori sau actori ș.a.). Amenajarea comunica nu doar pentru public, ci si impreuna cu el, prin instalatii interactive si prin holograme - daca literatura inseamna, in prima faza, lectura, intelegerea ei ca fenomen face apel la toate simturile, gasindu-te inconjurat de informatie vizuala, audio si video, joc interactiv - vorbim de instalatia I.L.Caragiale sau de povestea despre literatura si film. Muzeele pot fi interesante: de exemplu putem să dialogam direct prin intermediul unui ecran touchscreen cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu sau Emil Cioran. Care este explicatia „neajunsului de a te fi nascut” a absurdului existentei? este una dintre intrebarile adresate lui Cioran. Daca parterul si primul etaj acopera poezia, proza si critica, mansarda si subsolul sunt deschise catre alte elemente izvorate din literatura, precum expozitii si evenimente conexe.  
Concluzii: Asadar, un muzeu are menirea de a prezenta rădăcinile civilizaţiei, ne ajută să înţelegem lumea cu tainele ei. Prin variatatea tematică, izbutesc să oglindească o înfăţişare mai apropiată de realitate a societăţii, constituind progresul omenirii. Muzeul de istorie este „oglinda în care poporul se poate recunoaşte pe sine însuşi“.  
Muzeul răspândeste vistieria mondială de cunoştinţe de la o epocă la alta, iar alături de arhivă, bibliotecă, scoală trebuie să dăinuiască precum o autoritate „vie“, indispensabilă pentru societate reprezentand una dintre valoroasele surse de educaţie din toate timpurile. Iată, deci, câteva motive pentru a ne spori interesul vizitării muzeelor, hrănindu-ne sufleteşte din ele ca din autentice izvoare de cultură. Pablo Picasso a spus odată: Daţi-mi un muzeu şi îl voi umple.  
Bibliografie:  
  1. http://mnir.ro/tarifeaccesmnir/
  2. http://mnlr.ro/
  3. https://www.google.ro/search?q=3.%09http://www.descopera.ro/cultura/16203183-noul-sediu-expozitional-al-muzeului-national-al-literaturii-romane-mnlr-a-fost-inaugurat&ie=utf-8&oe=utf-8&client=firefox-b-ab&gws_rd=cr&dcr=0&ei=-B9yWsSVGsTXwAKhtb6ABA
  4. https://www.georgeenescu.ro/albume-foto_doc_35_galerie-foto-george-enescu_pg_0.htm
 
Referinţă Bibliografică:
La vânătoare de muzee în București! / Marcela Dobre : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2588, Anul VIII, 31 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Marcela Dobre : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marcela Dobre
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!