CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





Comuniuni de spirit pe căile freatice ale poeziei - Al Francisc & Manuela Cerasela Jerlăianu, Ecuaţii lirice, Editura Armonii Culturale 2016
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
Doi poeţi tineri, moderni având acelaşi numitor comun: dragostea pentru Cuvânt, şi-au ascuţit pana şi au întocmit un dialog liric de toată lauda. Cu alte cuvinte, au scris împreună o carte, un copil zămislit din flori de cuvinte, încercând să descifreze ecuaţiile cu multe necunoscute pe care le presupune genul liric, îndelung exersat de ambii poeţi. Cât au reuşit să expună din datele exerciţiilor, cât au muncit la rezolvarea lor fericită, vor putea doar autorii să spună. În pofida celor peste 7000 de kilometri distanţă, cei doi se întâlnesc pe căile freatice ale poeziei, fiecare cu îndoielile, trăirile şi perplexităţile lui, de parcă s-ar afla în acelaşi areal, cu întreaga lor avere de spiritualitate  
 
Nişte temerari care nu ştiu încă la ce s-au înjugat. Căci, obezile Poeziei nu pot fi purtate de oricine, ci numai de cei aleşi şi desemnaţi de Dumnezeu acestui nobil scop. Împărtăşite cu nonşalanţă, cu sinceritate şi francheţe, gândurile şi stările poetice, devin pepitele din munţii de steril care ne înconjoară şi care cad peste noi, sufocându-ne şi strivindu-ne.  
 
Şi în această atmosferă stresantă, două guri de oxigen, două oaze de lumină stau în mijlocul deşertului, mărturie că se poate construi şi pe nisip şi pe stâncă şi, îndeobşte, pe orice fel de teren, dacă izvorul e curat şi sămânţa sănătoasă. Şi-n piatra seacă poate fi găsit filonul preţios care poate fi valorificat la maximum, ca orice resursă naturală.  
 
Poate înflori veşnicia de infinite ori?  
 
Poate. În viziunea poetului, se poate orice. Învinge chiar timpul, chiar veşnicia. Dialogul s-a născut firesc, din nevoia de comunicare şi mai ales, de comuniune. Fiindcă oamenii discută, se întâlnesc, fac lucruri împreună, dar nu comunică pe căile inimii, pe căile sufletului, nu empatizează şi nu se ating pe corzile cele mai intime care vibrează la unison. Ce trebuie ca să intri în rezonanţă?  
 
O inimă deschisă, un suflet curat, o generozitate şi un spirit caritativ care te vor ajuta să ajungi mai repede la semenul tău. Dar cine este semenul tău?  
 
Cel cu care te asemeni, desigur, cel cu care ai cât mai multe lucruri în comun. Cel cu care poţi să-ţi împărţi şi bucurie şi tristeţe, fără teama că vei fi jefuit şi părăsit. Cel cu care poţi construi ceva împreună. Ca în acest caz, când doi poeţi care nu se cunosc decât virtual, au construit împreună o carte, o casă de hârtie, o livadă de cuvinte înflorite-n duminici, o Dunăre de sentimente frumoase.  
 
Fără rezerve. Iată rezultatul acestui experiment inedit.  
 
Fiecare poem are un răspuns pe măsură. Tonul îl dă bărbatul, femeia răspunde. Ca un ecou al cuvintelor lui. Iată: „Ori de câte ori / îmi vii în apropiere / poezia care curge prin mine / ia forma trupului tău” (Al Francisc, Poezie). Şi răspunsul poetei: „Poemul tău / se aude cum curge / ca o apă / căutând să ia forma / trupului meu” (Cerasela Jerlăianu, Poemul tău).  
 
Un fel de joc al neuitatelor jocuri din copilărie, din prima tinereţe. Pot gândi şi simţi două persoane la fel? Nu, dar gândurile lor se pot întâlni în ether, în azur, dincolo de orizont, la jumătatea drumului dintre ardere şi fum. Se pot împleti şi bucura împreună, pentru o vreme şi pentru încă o vreme, de fapt, îşi pot construi veşnicia.  
 
Între virtute, ispită şi păcat e o linie foarte subţire, precum cea între bărbat şi între mire.  
 
Pentru cei doi autori, poezia este o stare de urgenţă, stare de necesitate, expresie a tinereţii şi a dorinţei de a trăi, care se reflectă în cele mai frumoase cuvinte de iubire, o elegie continuă, pe care o îngână, pe rând şi la unison, armonizându-şi vocile.  
 
Unele poezii au titluri comune amândurora.  
 
Dar de obicei, fiecare voce este ecoul celeilalte.  
 
Este aidoma unui dans de fluturi într-o livadă înflorită, bucură ochiul, stârneşte parfumurile.  
 
Un elan de sentimente („când pentru un infinit de inimi”) se revarsă, evoluând de la sensul livresc, la cel real, palpabil, luând aspectul unei îmbrăţişări prea târzii şi prea îndepărtate.  
 
Cei doi sunt atât de legaţi de funia poeziei încât, un eventual glonţ ar putea intra şi ieşi prin amândoi. Dar, aşa cum spune autoarea, poate trece cu uşurinţă prin spiritul lor.  
 
Uneori, poeta îi răspunde cu o avalanşă de tăceri prisositoare, alteori, doar în câteva cuvinte revelatoare.  
 
Cert este că, amândoi se completează de minune şi un poem de-al poetului se poate prelungi într-altul al ei.  
 
Pentru cei doi fascinaţi de puterea cuvintelor, poezia este un lanţ de aur care-i ajută să se înalţe, să leviteze, să-şi ia avânt şi să se distanţeze de miezul lucrurilor. Un mod de plutire-n azur. Dar este şi „singura închisoare / de unde nu se mai scapă niciodată” – aşa cum afirmă Al Francisc (Închisoare) sau „execuţie pe viaţă, / fără cauţiune şi drept de apel” – aşa cum completează Cerasela Jerlăianu în poezia cu acelaşi titlu. Paşii poetici îi poartă consecutiv, în acelaşi vals continuu „prin armoniile infinite ale veşniciei” într-o „interminabilă contopire” (Interminabila contopire).  
 
Volumul în totalitate este o colecţie de variaţiuni pe aceeaşi temă, sau pe o temă comună. O provocare la care, când poetul, când poeta răspund cu lejeritate, cu acea lejeritate conferită de neînchistarea în forme fixe a versurilor. Şi până la urmă, e vorba de un dialog firesc, între doi tineri empatici, care-şi găsesc subiecte comune de discuţie, cu acea voluptate cu care ar face orice alt lucru împreună. Cu toate acestea, epitetizarea, metaforizarea în exces, îngreunează curgerea poemelor. E de preferat limbajul direct, simplu, fără înflorituri.  
 
Nodul de legătură între cele două spirite afine e reprezentat de poezie, de nemărginirea cuvintelor scrise unul celuilalt.  
 
Pentru un om care spune: „Trăiesc / de pe azi pe mâine/ cu o poezie sau două / la cină / şi câteva semne / de punctuaţie / în cană” (Al Francisc, Viaţa) – răspunsul şi mai ales, soluţia, nu poate fi decât cea dată de partenera de condei: „Viaţa mă învaţă zi de zi / cum să o consum, / dar eu îi arăt la sfârşitul zilei / că nu am făcut economie / de rutină” (Cerasela Jerlăianu).  
 
E drept că poezia are puteri miraculoase şi ea te poate cocoţa „în vârful infinitului” (Cerasela Jerlăianu, Aş vrea să se repete). Dar tot ea îţi dă forţa de a te avânta temerar, chiar fără centura de siguranţă.  
 
De remarcat e că, autorii se privesc „cu ochiul minţii”, ceea ce le dă posibilitatea să se cunoască pe dinăuntru mai mult decât din exterior. Şi descoperă o lume magică în care sufletul argintiu, „să cânte / a bucurie şi regăsire” (Al Francisc, Astăzi). O lume în care poeta a adunat „culori dulci / şi cuvinte pastelate” (Cerasela Jerlăianu, Într-o pauză). O lume „de dinainte de crearea universurilor”. Un loc de unde survine fiinţa.  
 
Contopire de gând, de cuvânt, de inimi, de suflete, într-un „nesfârşit izvor”, şi acolo „eram noi / într-unul singur” (Cerasela Jerlăianu, Contopire).  
 
Şi ce pot face doi oameni care se iubesc, într-o astfel de lume? Iată: „Am să beau apă vie / dintre palmele tale / fie pe un munte nesigur / sau într-o vale adâncă / şi am să fiu pe jumătate nebun / sau chiar aproape de moarte / dar la urmă / am să mă ridic şi-am să cânt” (Al Francisc, Viitor).  
 
E destul de ciudat cum fiecare se împlineşte prin cuvintele şi dorinţele celuilalt! Şi unul şi celălalt calcă în vârful picioarelor prin sufletul celuilalt. Să nu sperie îngerii.  
 
Mult inefabil, multă candoare în cuvintele de iubire rostite de amândoi. Şi sunt atât de empatici încât, dacă nu ar semna fiecare text, poemele s-ar putea confunda, ca şi gândurile. Pentru aceşti autori, cuvântul ţine loc de zâmbet, de strângerea de mână, ţine loc de durere şi de pasiune. Cuvântul este pruncul lor de lumină, pe care şi-l trec, unul în braţele celuilalt, strângându-l la piept cu iubire. Ca orice părinţi drăgăstoşi cu odraslele lor.  
 
Ei se prind de fiecare literă ca să învingă orice cataclism s-ar abate peste lume: căderea nopţii cu zgomot peste umerii lor, dispariţia aştrilor. Ei cântă, discută, zâmbesc şi chiar râd, la festinul, cuvintelor şi tot acolo îşi măsoară tăcerile cu umbra de pe ziduri.  
 
Dialogul dintre cei doi este ca un lied fără sfârşit îngânat de mânile copiilor orbi pe o plajă fără nisip şi fără de valuri...când zâmbetul dimineţii sparge în ţăndări, ţipătul pescăruşilor...  
 
Este destul de interesant jocul dorinţelor: fiecare face în vers, ceea ce nu reuşeşte în viaţa reală: el să privească atent, ea să alerge dezinvolt prin hăţişurile lumii, pe bulevardele fericirii...în răsăritul târziu al eternităţii celeste... Şi iarăşi este interesant cum, toate lucrurile atinse de cuvintele lor, încep să se trezească la viaţă...Ca într-un miraj, o floricică înflorită-n deşert. Ca sub bagheta magicianului ori a unei zâne de dimineaţă.  
 
Se pare că aceşti poeţi au înscris semnul infinitului pe frunte. El le conferă dorinţa de zbor spre Înalt, spre nesfârşire.  
 
Ceea ce le şi dorim.  
 
CEZARINA ADAMESCU - 2 Decembrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Comuniuni de spirit pe căile freatice ale poeziei - Al Francisc & Manuela Cerasela Jerlăianu, Ecuaţii lirice, Editura Armonii Culturale 2016 / Manuela Cerasela Jerlăianu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3361, Anul X, 14 martie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Manuela Cerasela Jerlăianu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Manuela Cerasela Jerlăianu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!