CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Credinta >  





Cât încă e har pe planeta Pământ

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu toată durerea ce-o port pe pământ,   
Eu încă mai am o speranță-n Cuvânt,  
Căci totul ar fi inodor, fără gust  
Și fără culoare și nu ar fi just!  
  
Și cum aș putea să inspir, să miros,  
Corola de flori ce ne-ai dat aici jos?  
Și cum aș mânca pâinea coaptă-n cuptor  
Și cum aș sorbi din al vieții izvor?  
  
Spun nu! Nu mă las doborât de-ncercări,  
Când Tu ești Acel ce îmi dai mângâieri,  
Mereu mă susții, mă ridici când sunt jos  
Și-mi spui prin Duh Sfânt, ca să fiu bucuros!  
  
Dar eu, ca și om, ți-aș răspunde șoptit,  
Că-s slab și nu pot și că sunt ostenit,  
Că greu mi-este pasul, abia mă târăsc  
Și-abia văd lumina ce zilnic primesc!  
  
O Doamne, Rabuni, Tu toate le știi,  
Mă vezi când suspin și la mine Tu vii,  
În brațe mă iei și pe Stâncă mă pui,  
Când stau să cobor, Tu degrabă mă sui!  
  
Astfel eu, prind puteri, când zorile-apar  
Și pot să înving doar prin milă și har,   
Mai pot să zâmbesc când furtuni mă lovesc,  
Să sorb din Cuvânt și-n credință să cresc!  
  
Atunci când sunt singur, de toți ocolit,  
Nu vreau să privesc spre pământ, m-ai sfințit,  
Vreau să pot să-nțeleg cine ești, ce sunt eu,  
Să-nvăț să-mplinesc voia Ta, Dumnezeu!  
  
De-aceea, acum, la răscruce de ani,  
Nu Îți cer avuții, nici faimă, nici bani,  
Ci atât eu Te rog, să-i sfințești pe ai mei,  
Pe copii și nepoți, fii Tu Doamne, cu ei!  
  
Că-s vremuri de jale, acum pe pământ,   
Nimic nu mai este curat, bun și sfânt,  
Zăbrele și ziduri despart pe cei mulți,  
Te rog, Doamne Sfinte, dorința-mi s-asculți!  
  
Să faci să priceapă întregul popor,  
Că oameni se nasc și că oamenii mor,  
Că vine o vreme când toți vom pleca  
Dar sufletul nostru, spre ce s-o-ndrepta?  
  
Șoptește și azi, sau cu tunet de glas,  
Trezește mulțimea! Puțin a rămas,  
Unește-ne Tată prin Duhul Tău Sfânt,  
Cât încă e har pe planeta Pământ!   
  
29/12/2020, Barcelona- Lucica Boltasu 
Referinţă Bibliografică:
Cât încă e har pe planeta Pământ / Lucica Boltasu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3651, Anul X, 29 decembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Lucica Boltasu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucica Boltasu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!