CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Constiinta >  





Fericirea, o datorie, nicidecum o opţiune 3
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fericirea, o datorie, nicidecum o opţiune 3 
  
Sigur că este o naivitate să aşteptăm de la o persoană dragă, să ne dăruiască fericire. Fiecare trebuie să fie conştient de sentimentele sale şi apoi să ştie să transmită iubire celor din jur, celor dragi. Fiecare trebuie să trăiască cu bucurie viaţa sa, pentru a radia spre ceilalţi stare de bine. 
  
A fi în rezonanţă cu fericirea, înseamnă recunoştinţă transmisă lui Dumnezeu pentru darul vieţii, simţind fiecare zi, o celebrare a viului, o sărbătoare a iubirii, o poezie a creaţiei. A fi în rezonanţă cu fericirea înseamnă a face tot ce este bun şi folositor semenilor, încât inima noastră să se umple de mulţumire. « Dăruind, vei dobândi » spun cei înţelepţi. 
  
Un iluminat toltec explică datoria pe care o împlineşte oricare om faţă de el însuşi pentru ca fiecare zi să o primească şi să o dedice evoluţiei sale, progresului său spiritual, realizându-se ca fiinţă umană minunată. Este o metodă de a contracara egoismul, ca să descopere ce datorii are faţă de sinele său, ce trebuie să înfăptuiască, ce trebuie să smulgă vieţii, dacă ea nu i-a dat, în aşa fel încât să trăiască frumos, sănătos şi în armonie cu sinele său. 
  
A rezona cu fericirea înseamnă a fi o persoană disponibilă să împărtăşeşti idei şi informaţii, consideraţii şi credinţe, întreţinând simpatii şi legături prieteneşti. În caz contrar, rezonând cu ura, omul infestează universul cu gândul cel rău şi îşi deteriorează propriul organism. Dacă ar fi conştient de erorile comise, nu numai că ar face totul pentru a se purifica, dar s-ar jena să vorbească despre câte boli a acumulat ca urmare a resentimentelor sale. 
  
Kong Ţe, adică Confucius, fiind întrebat, dacă este om de geniu, el a răspuns cu modestie: 
  
„Eu nu sunt capabil să fiu unul dintre aceştia, eu studiez necontenit şi mă instruiesc fără încetare.” Acest răspuns al înţeleptului dovedeşte că pentru cei deschişi spre cunoaştere, nu există fericire mai mare decât studiul şi informarea, scrisul şi comunicarea. Pentru cei talentaţi, nu există satisfacţie mai specială, decât să exerseze şi să se perfecţioneze în muzică sau arte plastice. Pentru cei dotaţi în îndeletniciri manuale, fericirea de a lucra şi de a împărtăşi cu alţii mulţumirea realizărilor lor, este extraordinară. 
  
Referinţă Bibliografică:
Fericirea, o datorie, nicidecum o opţiune 3 / Luciana Cosmina Vlad : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3748, Anul XI, 05 aprilie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Luciana Cosmina Vlad : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Luciana Cosmina Vlad
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!