Ascultă-ţi inima!
Natura mea, temperamentul meu produce mediul vieţuirii mele...
Nu ştiu cum, dar defectele mele cheamă o seamă de neajunsuri. Atunci mă întreb dacă identitatea mea se regăseşte în acest loc sau trebuie să îmi ascult inima şi să aduc mari schimbări...
Negaţiile: nu sunt bun de nimic, nu sunt norocos ca X, nu-mi reuşesc lucrurile ca lui Y, nu am ce au alţii, sunt distrugătoare, ştiu. Inima mea înregistrează aceste frustrări, uită să dezvolte punctele forte pe care le posed şi nu mă mai lasă să îmi manifest talentele şi capacităţile. Sunt blocat şi nefericit. Şi un timp, mă las învins...
Apoi, mă ridic! Mă străduiesc să aflu ce nevoi are sufletul meu şi să le satisfac... Dar, am putere să mă schimb? De unde să încep? Cine mă poate ajuta? Cine mă poate umple de bucurie, frumuseţe şi pace, pentru a le revărsa în afară şi a mă simţi fericit? Am apelat la un prieten, la un psiholog, la căţeluşul meu. Apoi am aflat, că Dumnezeu poate umple golurile inimii mele ca mă simt întreg, complet şi împlinit.
O viaţă „victorioasă” este rezultatul unei „naşteri din nou,” dar aceasta fie o capăt ca dar de la Dumnezeu, după un îndelung efort, fie o câştig pas cu pas prin dezvoltarea personală la care mă angajez în mod conştient.
* Da, fiecare are în el însuşi resurse extraordinare pe care le descoperim prin autocunoaştere. Trebuie doar să fim atenţi la darurile care zac în noi, nefolosite sau rar puse în valoare. Să ne cercetăm şi vom afla comori nepreţuite.
* Pentru a ne iubi şi preţui, avem nevoie de încredere în noi înşine şi de dialog cu inima noastră care deţine adevărul pur. Atunci vom şti să unim eforturile noastre cu ajutorul divin pentru orice reuşită. Atunci vom trece prin viaţă cu fruntea sus şi inima uşoară. Atunci vom fi oameni frumoşi şi curajoşi!