CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Cultural > Civilizatie >  




Autor: Lucian Mănăilescu         Ediţia nr. 2681 din 04 mai 2018        Toate Articolele Autorului

RĂSFOIRI - JURNAL PARIZIAN de Eugen Simion
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RĂSFOIRI 
  
„Îmi vine să fug din pagină” 
  
Academician Eugen Simion 
  
* Timpul trăirii, timpul mărturisirii, jurnalul parizian al domnului Eugen Simion (Ediţia Mihaela Constantinescu, Editura „Univers Enciclopedic Gold”, 2013) este şi astăzi de o prospeţime surprinzătoare. Asta, probabil şi pentru că, la vremea când a fost scris, Domnul Profesor avea temeritatea intelectualului pornit pe drumul abrupt al cunoaşterii. 
  
* „Cultura continuă să rămână o şansă a omului, un spaţiu al libertăţii lui” (De fapt a fi liber înseamnă a fi fiinţă, adică a te definii prin ceea ce fiinţezi, nu prin ceea ce eşti –n.n.) În acest sens este definit şi Parisul, ca: „un mit pe care trebuie să-l meriţi”. Spre deosebire de Veneţia, de exemplu, care reprezintă: „O concentrare prea mare de frumuseţe şi istorie”. Cu alte cuvinte „timpul trăirii” trebuie să treacă dincolo de ziduri, dincolo de „moartea” timpului, deveninind efemer şi viu. 
  
* Este, susţine autorul, şansa pe care ţi-o oferă Parisul: de a crede că „omul nu şi-a pierdut vremea degeaba în istorie şi că istoria n-a nimicit omul”; „Viaţa este contagioasă aici, individul nu se retrage în umbra monumentelor, trecutul nu se izolează în încremenita lui indiferenţă, istoria nu te priveşte superior şi mustrător cu orbitele goale”. 
  
* „Există o retorică a libertăţii, dar ce înseamnă libertatea când nu există riscul de a o pierde. E ca şi cum nişte fiinţe nemuritoare ar discuta despre moarte. O dezbatere mondenă” 
  
* „Societatea este fondată pe o crimă comisă în comun” (citat din Freud) 
  
La începutul anilor 70, E. Simion surprinde tendinţa noilor curente filozofice occidentale. De exemplu Noam Chomsky, într-un eseu despre Bertrand Russel „… pune în cauză Universitatea şi intelectualitatea americană. Un vast proces, zice el, de proletarizare a creierelor, ceea ce înseamnă: supunerea inteligenţei faţă de puterea devoratoare a statului: (…) Chomsky lansează lozinca: «egalitate în lume» şi profeţeşte: «lumea în care trăim va dispărea, consumată de focul propriilor pasiuni din cenuşa ei se va naşte o lume nouă, amintind de lumina zorilor»” 
  
Nimic nou sub soare, aşadar. Milenarismul religios şi apocalipsa înnoitoare revin în ceea ce s-ar putea numi restaurarea credinţelor prin ideologii. 
  
* „… scriu un jurnal ca să prind ceva din vacarmul fiinţei mele” (superbă justificare!) 
  
Despre spiritul francez: 
  
* „Spumozitatea spiritului francez este, în fapt, fructul unui îndelung exerciţiu al gândirii libere.. Şi, evident, rodul unui lung exerciţiu al conversaţiei. (…) În interiorul spiritului galic funcţionează în permanenţă spiritul critic, care întreţine vitalitatea valorilor şi reglează relaţiile dintre ele. Numai în culturile (şi civilizaţiile) în care spiritul critic funcţionează cu intermitenţă, valorile n-au continuitate, se prăbuşesc şi renasc periodic.” (...) „Noi, răsăritenii, trăim universul, apusenii îl cunosc doar; noi suntem înăuntrul universului şi-l pătimim, apusenii vor să cucerească universul prin cunoaştere şi să-l stăpânească. (…) Contemplaţia este, în fapt, expresia unei vitalităţi concentrate” 
  
* „Spiritul modern începe să se manifeste în cultură în clipa în care de pe veşmântul poeziei au fost date jos ornamentele şi poezia a început să fie gândită ca o concentrare de universuri ostile, o refacere – cu ajutorul unui artificiu (metafora) – a unităţii lumii. (…) În fond, metafora este sinteza universurilor ireductibile. Raţiunea ei este să lege posibilul de imposibil şi chiar imposibilul de imposibil” (Cred că aici ar mai trebui adăugată/ dezvoltată şi diferenţa dintre cuvânt şi logos, sau – dacă vreţi – dintre ceea ce înalţă cuvântul cu metereze al Babilonului şi duh – n.m.) 
  
* Atunci când „fotografiază” miracolul lumii, Eugen Simion realizează imagini iradiate de lumina difuză a eului, capabile să genereze universalul: „O stare de vid, un refuz al gândirii şi, deodată, o agitaţie interioară, un sentiment ciudat al timpului trăit în părţi mici, dislocate. Urmăresc cu mare concentrare zborul unei gâze, simt prezenţa alarmantă a lucrurilor pe care până acum nu le-am băgat în seamă. De unde vine această acuitate, această bizară panică a prezenţei mele printre lucruri? Sunt asemenea momente când ne descoperim fragili şi speriaţi în raport cu obiectele din afară, ca şi când ne-am trezi dintrodată goi în faţa unui public mut” (sau în faţa lui Dumnezeu!). 
  
* După avangardă, E.S. pune un punct şi o virgulă elocvente: „O literatură a manifestelor, importantă totuşi, pentru că, negând Arta, a silit-o să ia act de limitele ei” 
  
* Despre mistica lui Eugen Ionesco: „Zeii s-au retras din lume şi omul n-a fost pus la curent. S-a pomenit, deodată, singur, părăsit, faţă în faţă cu propria dispariţie” 
  
*Françoise Giroud, invocat de E.S., spune despre statutul de „vedetă” în Franţa anilor ’70: „Personaje burleşti şi patetice, altădată modele aproape sacre, azi semnează petiţii pentru avort…” (cu referire la Jean-Paul Sartre) 
  
* Asistând la Medeea (regia Andrei Şerban) spectacol dat de trupa new york-eză „La Mamma Repertory” (împreună cu Marin Sorescu şi Sorin Titel, aflaţi în acel moment la Paris), Eugen Simion comentează: „Textele lui Euripide şi Seneca sunt combinate şi, pentru a avea o autenticitate maximă, regizorul pune actorii să vorbească în greaca veche şi latină. Nimeni nu înţelege nimic, asta este şi intenţia spectacolului, să sugereze ideea de incomunicabilitate a tragediei. Tragedia este întotdeauna individuală, neînţeleasă de alţii (...) Spectatorul nu are acces la ea, singura lui sursă de înţelegere este atmosfera generală a piesei”. 
  
* Despre Zaharia Stancu... numai de bine (aproape): „Tulburător acest fiu de ţărani care iubea Uniunea Scriitorilor ca pe ograda lui şi-a gospodărit-o, până în ultimile lui clipe, cu energie şi fină diplomaţie(...) Zaharia Stancu nu-şi construia cărţile, le povestea, structura lui adevărată este cea de narator.” 
  
* Şi o vorbă (monumentală) a lui Marin Preda, în faţa măreţiei Parisului: „Mai dă-i în mă-sa cu catedralele lor cu tot...” 
  
* Pictura este o altă „catedrală” a spiritului în care dl. Eugen Simion intră fără prejudecăţi (poate doar cu o doză de neâncredere în pervertirile modei artistice), admirând: „...o resurecţie a fantasticului flamand, neliniştit şi ironic, la hotarul dintre mister şi bucuria unei existenţe stranii. Suprarealiştii n-au ieşit (cum gândeau ei) din neant, există o şcolă simbolistă care-i precedă, există un vechi reflux al realismului în pictură şi ce mi se pare excepţional la belgieni, este voinţa lor de a crea un univers imaginar coerent... (...) Margritte ajunge la o tehnică desăvârşită şi multe din pânzele lui ingenioase par nişte colaje... (...) Putem trage de aici şi o lecţie despre natura fantasticului: este suficient să mişti ceva în ordinea realităţii pentru a da sentimentul de insecuritate şi a tulbura gândurile privitoare la raporturile directe dintre lucruri” 
  
* Predestinarea îl limitează pe Dumnezeu şi îl face chiar culpabil, după cum sugerează un exemplu din jurnal: „În Talmud există un pasaj pe care Vechiul Testament nu l-a păstrat; este vorbadespre dialogul dintre Dumnezeu şi Cain. Dumnezeu întreabă: «Unde este Abel, fratele tău?». Cain răspunde: «Eu l-am ucis, dar Tu ai creat în mine instinctul răului. Tu ai pus în mine îndemnul de a-l omorî. Sunt eu vinovat? Tu eşti vinovatul, căci numai Tu, singur, eşti cel care poate spune Eu»” 
  
* Ce sau cine sunt, până la urmă, scriitorii? Îmi place să cred că nimic mai mult decât „gălăgioşii Parisului” (sau Paradisului!) pe care E.S. îi numeşte: „beţivi care vor să comunice ceva important, să dezvăluie secrete extraordinar de însemnate pentru destinul lumii, dar nimeni nu vrea să-i asculte...” (Noroc că Dumnezeu a lăsat intacte, la babilonia amestecării limbilor, două dintre formele de exprimare infailibile: matematica – pentru cap – şi muzica – pentru inimă.) 
  
* Despre istorie: „Istoria n-are criterii, memoria ei este amorală”. 
  
* E.S. se foloseşte uneori de o ironie fină, greu sesizabilă, dar eficientă ca vector de limbaj: „Omul modern trebuie – nu-i aşa? – să ia act de condiţia lui. Demistificat, desacralizat, omul rămâne, atunci, faţă în faţă cu imaginea lui adevărată. Arta, religiile, ideologiile, în fine infrastructurile l-au împiedicat câteva secole să se privească în oglinda adevărului. Cinematograful (acum putem adăuga internetul, telefonia mobilă etc – n.n.) îl ajută acum să desprindă şi frunza de viţă care a mai rămas... În sfârşit omul e liber...” (Sau, cum spunea un copil dintr-o poveste: „regele e gol!” – n.n.) 
  
* Cuvinte de final: „Jurnalul intim (mai ales jurnalul scriitorului) este rareori o lepădare a veşmintelor, e, mai ales, o schimbare a măştilor (...) Jurnalele noastre nu pătrund niciodată în micul infern al fiinţei (...) Am viciul discreţiei. Sunt un fanatic al pudori. Îmi vine să fug din pagină.”. 
  
Referinţă Bibliografică:
RĂSFOIRI - JURNAL PARIZIAN de Eugen Simion / Lucian Mănăilescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2681, Anul VIII, 04 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Lucian Mănăilescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucian Mănăilescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!